ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21 septembrie
2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, contestatoarea M.A. a solicitat ca, în contradictoriu
cu intimata C.J.P. Cluj, să se anuleze hotărârea din 26 aprilie 2007 emisă de Comisia
pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat
din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.
În motivarea acțiunii
s-a arătat că în luna aprilie 1941 contestatoarea împreună cu familia s-a refugiat
din hotarul numit T. a satului D.M. și care era ocupat de autoritățile austro-ungare,
în satul D.M., comuna C.u Mare, județul Cluj, din cauza persecuțiilor etnice, reîntoarcerea
în localitatea natală având loc în cursul lunii octombrie a anului 1945.
Prin sentința civilă
nr. 519 din 25 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios,
administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată
de reclamanta M.A. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj. A dispus anularea hotărârii
nr. 20999/ 26.04.2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei
calitatea de refugiat în perioada 15 aprilie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde
drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000
cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 februarie 2007.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat
că refugiul familiei contestatoarei s-a datorat unor persecuții de natură etnică,
care o îndreptățesc la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/ 2000.
Împotriva sentinței civile
sus menționate a declarat recurs C.J.P. Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile
martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu
au putut dovedi susținerile reclamantei.
Examinând sentința atacată
în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum
și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
din C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta
în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c)
din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de
către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până
la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,
de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în
perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost
refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele
de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană
strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana
care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate,
din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.
Se reține din probele
administrate în cauză, respectiv declarațiile notariale ale martorilor Bota Iosif
și Șaitis Ileana, precum și din interogatoriul luat reclamantei, faptul că aceasta,
împreună cu părinții săi, s-a refugiat în luna aprilie 1941 din hotarul satului
D.M., locul numit T., județul Cluj, casa fiindu-le transformată în pichet unguresc
de grăniceri, în satul D.M., comuna C., județul Cluj, reîntorcându-se în localitatea
de domiciliu în cursul lunii octombrie 1945.
De altfel, raportat la
contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a
Ardealului de Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această
împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimata a fost supusă împreună cu
familia sa.
Prin urmare, cum recunoașterea
calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în
mod corect stabilită de către instanța de fond în sarcina reclamantei M.A., se reține
că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul declarat în
cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 519 din 25 octombrie 2007 a Curții
de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 martie 2008.