ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 septembrie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, contestatoarea M.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Cluj, să se anuleze hotărârea din 26 aprilie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii. În motivarea acțiunii s-a arătat că în luna aprilie 1941 contestatoarea împreună cu familia s-a refugiat din hotarul numit T. a satului D.M.

și care era ocupat de autoritățile austro-ungare, în satul D.M., comuna C.u Mare, județul Cluj, din cauza persecuțiilor etnice, reîntoarcerea în localitatea natală având loc în cursul lunii octombrie a anului 1945. Prin sentința civilă nr. 519 din 25 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios, administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M.A. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 20999/ 26.04.2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 aprilie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 februarie 2007. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că refugiul familiei contestatoarei s-a datorat unor persecuții de natură etnică, care o îndreptățesc la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/ 2000. Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs C.J.P. Cluj, care a motivat, în esență, că declarațiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare și nu au putut dovedi susținerile reclamantei. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc.

civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada sus menționată a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și persoanele refugiate.

Se reține din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile notariale ale martorilor Bota Iosif și Șaitis Ileana, precum și din interogatoriul luat reclamantei, faptul că aceasta, împreună cu părinții săi, s-a refugiat în luna aprilie 1941 din hotarul satului D.M., locul numit T., județul Cluj, casa fiindu-le transformată în pichet unguresc de grăniceri, în satul D.M., comuna C., județul Cluj, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în cursul lunii octombrie 1945. De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuțiile etnice la care intimata a fost supusă împreună cu familia sa.

Prin urmare, cum recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond în sarcina reclamantei M.A., se reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 519 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.