ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1159/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de arbitrare formulată la data de 27 aprilie 2022, înregistrată pe rolul Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat să se dispună pronunțarea unei hotărâri arbitrale care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 42.229 mp, parte din suprafața totală de 53.980 mp, cu privire la care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2101 din 12 februarie 2010, în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Iași. În subsidiar, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică de îndată ce îi va fi eliberat titlul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață totală de 53.980 mp, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar și ale sentinței civile nr. 2101 din 12 februarie 2010 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2009. În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2016 la S.N.P. B. și Asociații. Contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat până la data de 31 decembrie 2017, moment până la care pârâta s-a obligat să obțină și titlul de proprietate asupra terenului. Întrucât contractul nu a fost perfectat a înțeles să facă demersurile necesare și s-a adresat tribunalului de arbitraj, în considerarea dispozițiilor cuprinse în antecontract. Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1669 din C. civ. Pârâta C. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea lui A. să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 5.3980 ha teren la prețul de 150 euro. Și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 209 din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași Prin hotărârea arbitrală nr. 13 din 19 septembrie 2022, Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași a luat act de faptul că reprezentantul convențional al reclamantului a solicitat recuperarea cheltuielilor arbitrale, reprezentând onorariu de avocat, pe cale separată, a anulat ca netimbrată cererea reconvențională, formulată de pârâta C., a admis excepția netaxării cererii, formulate de A., a respins excepția tardivității depunerii cererii reconvenționale, formulate de reclamantul A., a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru netimbrare corespunzătoare, invocată de pârâta C., a admis excepția prematurității capătului 1 al cererii de arbitraj, invocată de pârâta C., a respins excepția inadmisibilității capătului 2 al cererii de arbitraj, invocată de pârâta C., a admis acțiunea formulată, în subsidiar, de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C. și a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică cu reclamantul A. pentru suprafața de 42.229 mp de îndată ce îi va fi eliberat titlul de proprietate pentru imobilul teren în suprafață totală de 53.980 mp în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar și a sentinței civile nr. 2101 din 12 februarie 2010 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2009, a obligat reclamantul A. să achite pârâtei C., în termen de maxim 1 an de la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică, diferența de preț în cuantum de 222.833, 92 euro, care a mai rămas de achitat din prețul total de 422.290 euro, stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2016, a obligat pârâta C. la plata cheltuielilor arbitrale către reclamantul A., în cuantum de 15.760 RON, reprezentând taxă arbitrală, a respins capătul 1 al cererii de arbitraj prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri arbitrale care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 42.229 mp, parte din suprafața totală de 53.980 mp cu privire la care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2101 din 12 februarie 2010 de către Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2009.

Hotărârea Curții de Apel Iași Prin sentința civilă nr. 6 din 2 martie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins cererea de anulare parțială a hotărârii arbitrale formulată de petenta C., în contradictoriu cu intimatul A..

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia civilă nr. 2666 din data de 14 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de petenta C. împotriva sentinței civile nr. 6 din 2 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Împotriva deciziei civile nr. 2666 din data de 14 decembrie 2023, revizuenta a formulat o primă cerere de revizuire cu privire la care s-a constat intervenită perimarea, astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei civile nr. 335 din 11 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză 5.1. Înregistrarea revizuirii la Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 2666 din data de 14 decembrie 2023, a formulat revizuire C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 5 mai 2025 sub nr. x/2025. 5.2. Motivele de revizuire Prin cererea de revizuire astfel cum a fost formulată, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuenta a învederat că obiectul pricinii nu se află în ființă, astfel că instanțele (Tribunalul de Arbitraj Iași, Curtea de Apel Iași și completul care a soluționat recursul pe care l-a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție), în mod greșit nu au cercetat toate aspectele invocate în calea de atac a recursului, în special faptul că obiectul convenției cu privire la care s-au pronunțat, nu există. A mai precizat că în data de 11 decembrie 2023, a depus la dosarul cauzei, nr. x/2022, precizări și înscrisuri în susținerea aspectelor mai sus invocate, înscrisuri din care rezultă că terenul care a făcut obiectul litigiului, identificat în Municipiul Iași, Aleea Mihail Sadoveanu, nu va fi retrocedat la adresa menționată, adresă care reprezintă vechiul amplasament și cu privire la care intimatul A. și-a dat consimțământul. 5.3. Apărările formulate în cauză În cauză s-a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat în principal, anularea cererii de revizuire pentru lipsa motivării, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca inadmisibilă, sau ca tardiv formulată. Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată. 5.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 mai 2025, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2025, când instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Deliberând asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente de drept: Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. În prima etapă a acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate specifice ipotezei de revizuire invocate de partea care face uz de această cale de atac. Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de contencios al drepturilor omului, care a afirmat constant că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă nu trebuie să mai fie rejudecată (Hotărârea din 8 noiembrie 2007 din cauza Rada c. României). Sub un alt aspect, se constată că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., invocat în cauză de revizuentă, "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă obiectul pricinii nu se află în ființă", iar, conform art. 509 alin. (2) din același Cod, "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul". Coroborând aceste dispoziții legale, se reține că, pentru ipoteza prevăzută la art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., legiuitorul a impus, drept condiție premisă, ca hotărârea supusă revizuirii să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul. Astfel cum s-a reținut constant în practica judiciară, evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută de către instanța de fond, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Or, această condiție legală nu este îndeplinită în cauză, din moment ce, prin hotărârea atacată, respectiv prin decizia civilă nr. 2666 din 14 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de petenta C. împotriva sentinței civile nr. 6 din 2 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Nefiind o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care să evoce fondul, decizia civilă nr. 2666 din 14 decembrie 2023, nu poate face obiectul revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. Mai mult, Înalta Curte observă că motivul subsumat dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. are în vedere situația în care debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert și determinat, iar acesta a pierit, astfel încât executarea în natură a obligației de predare a bunului nu mai este posibilă. Se apreciază că motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. definit prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în ființă" indică ideea de dispariție fizică a bunului, și nu deschide calea admisibilității acestei căi de atac în situația în care partea, nemulțumită fiind de soluția pronunțată de instanța de recurs, invocă în vederea susținerii poziției sale procesuale, înscrisuri de care dorește să se prevaleze în prezenta cale de atac. Astfel, în cuprinsul cererii, revizuenta se limitează la a indica mai multe înscrisuri de care înțelege să se prevaleze, astfel, că încadrarea dată chestiunilor deduse judecății prin cererea formulată, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este una pur formală, iar criticile învederate nu se circumscriu motivelor de revizuire limitativ prevăzute de C. proc. civ. În considerarea aspectelor expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.