Decizia nr. 2666/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de arbitrare formulată la data de 27 aprilie 2022, înregistrată pe rolul Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat să se dispună pronunțarea unei hotărâri arbitrale care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 42.229 mp, parte din suprafața totală de 53.980 mp, cu privire la care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2101 din 12 februarie 2010, în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Iași. În subsidiar, a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică de îndată ce îi va fi eliberat titlul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață totală de 53.980 mp, în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar și ale sentinței civile nr. 2101 din 12 februarie 2010 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2009. În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2016 la B. și Asociații. Contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat până la data de 31 decembrie 2017, moment până la care pârâta s-a obligat să obțină și titlul de proprietate asupra terenului. Întrucât contractul nu a fost perfectat a înțeles să facă demersurile necesare și s-a adresat tribunalului de arbitraj, în considerarea dispozițiilor cuprinse în antecontract. Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1669 din C. civ. Pârâta C. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea lui A. să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 5.3980 ha teren la prețul de 150 euro. Și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 209 din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași Prin hotărârea arbitrală nr. 13 din 19 septembrie 2022, Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași a luat act de faptul că reprezentantul convențional al reclamantului a solicitat recuperarea cheltuielilor arbitrale, reprezentând onorariu de avocat, pe cale separată, a anulat ca netimbrată cererea reconvențională, formulată de pârâta C., a admis excepția netaxării cererii, formulate de A., a respins excepția tardivității depunerii cererii reconvenționale, formulate de reclamantul A., a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru netimbrare corespunzătoare, invocată de pârâta C., a admis excepția prematurității capătului 1 al cererii de arbitraj, invocată de pârâta C., a respins excepția inadmisibilității capătului 2 al cererii de arbitraj, invocată de pârâta C., a admis acțiunea formulată, în subsidiar, de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C. și a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică cu reclamantul A. pentru suprafața de 42.229 mp de îndată ce îi va fi eliberat titlul de proprietate pentru imobilul teren în suprafață totală de 53.980 mp în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar și a sentinței civile nr. 2101 din 12 februarie 2010 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2009, a obligat reclamantul A. să achite pârâtei C., în termen de maxim 1 an de la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică, diferența de preț în cuantum de 222.833, 92 euro, care a mai rămas de achitat din prețul total de 422.290 euro, stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 octombrie 2016, a obligat pârâta C. la plata cheltuielilor arbitrale către reclamantul A., în cuantum de 15.760 RON, reprezentând taxă arbitrală, a respins capătul 1 al cererii de arbitraj prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri arbitrale care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafață de 42.229 mp, parte din suprafața totală de 53.980 mp cu privire la care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2101 din 12 februarie 2010 de către Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2009.

Hotărârea Curții de Apel Iași Prin sentința civilă nr. 6 din 2 martie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins cererea formulată de petenta C., în contradictoriu cu intimatul A..

Calea de atac declarată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 6 din data de 2 martie 2023 a Curții de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs petenta C. arătând că, față de faptul că hotărârea recurată nu i-a fost comunicată, motivele de recurs vor fi completate ulterior. Învederează că a promovat o acțiune în anulare, deoarece hotărârea tribunalului arbitral cuprinde o anomalie. Astfel, cererea de arbitraj a fost admisă în parte. S-a respins capătul principal referitor la pronunțarea unei hotărâri arbitrale care să țină loc de contract pentru un teren al cărui preț real este de 150 euro/mp dar s-a admis capătul subsidiar, prin care este obligată să vândă același teren la prețul derizoriu de 8 euro/mp. Precizează recurenta că a arătat instanței de fond că nu a timbrat cererea reconvențională, întrucât nici reclamantul nu-și timbrase acțiunea, prin prisma normelor juridice cuprinse în art. 2 alin. (2) lit. f) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale. De asemenea, a invocat excepția nulității cererii de arbitraj față de lipsa certificatului fiscal pentru stabilirea valorii corecte a imobilului și a solicitat și numirea unui expert judiciar evaluator care să stabilească valoarea de circulație a imobilului în litigiu. Chiar dacă cererea nu avea valoarea unei cereri reconvenționale, nefiind timbrată, putea fi valorificată ca o apărare de fond în contextul în care a menționat că intenția reală a părților nu a îmbrăcat forma unei promisiuni de vânzare-cumpărare ci a unor împrumuturi garantate cu viitoarea proprietate cu privire la care este îndrituită să dobândească titlul de proprietate, în temeiul unor hotărâri judecătorești pe care înțelege să le enumere. Toate cheltuielile din acele litigii au fost suportate de aceasta iar nu de către intimat. Mai mult, intimatul cunoștea faptul că vânzarea este anulabilă când prețul este disproporționat. Deși cunoaște clauzele contractuale, refuză restituirea sumelor primite. Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 613 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 608 lit. h) și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate, invocate de intimatul A., a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. În primul rând, în cauza pendinte, se constată că se invocă un motiv de casare, care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea sentinței recurate. Astfel, aceasta menționează, la temeiul de drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă nu dezvoltă niciun argument care să justifice incidența acestui motiv de casare. În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate în combaterea motivelor reținute de curtea de apel în pronunțarea soluției sale, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanță, recurenta formulând susțineri cu privire la soluția tribunalului arbitral, care a admis în parte acțiunea, timbrajul cererii reconvenționale formulate în fața tribunalului, dreptul său de proprietate asupra terenului și confirmarea acestuia prin diverse acte juridice, relațiile dintre părți și valoarea de circulație a terenurilor din zonă. Deși nu se prevede, în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele legale reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept material. Or, criticile formulate vizează alte împrejurări, care nu pot fi încadrate în acest motiv de nelegalitate. În al doilea rând, procedând la analizarea argumentelor invocate, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora nici în celelalte motive de recurs, strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. Cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Înalta Curte reține, din analiza motivelor de recurs, că recurenta este nemulțumită de conduita tribunalului arbitral, de modul în care acesta a soluționat cauza. Nu există nicio critică care să vizeze modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel Iași, a cărei hotărâre este recurată. Trebuie remarcat în acest context că acțiunea în anulare promovată de pârâta C. a fost respinsă întrucât criticile formulate de aceasta nu se încadrează în motivele de anulare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 608 din C. proc. civ.. Or, recursul dedus judecății nu cuprinde nicio critică de nelegalitate referitoare la aceste aspecte. De altfel, se reține că recursul motivat a fost formulat anterior comunicării hotărârii atacate, fără a fi completată ulterior cererea de recurs, punctual, prin raportare la motivarea Curții de Apel Iași. Practic, recursul reia, concis, argumentele din cuprinsul cererii de anulare, prin care se critică hotărârea tribunalului arbitral, inclusiv temeiul juridic al acesteia. Abia prin răspunsul la întâmpinare, formulat la data de 12 iulie 2023, recurenta a adus argumente suplimentare și a precizat că demersul său vizează două motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. Însă, nefiind formulate în termenul legal, aceste completări nu pot fi avute în vedere de către instanța de recurs. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de judecată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de recurentă nu conține critici propriu-zise, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În consecință, reținând că recurenta nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.