ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2025

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul x/2022 din 30.06.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în intravilanul satului Valea Adâncă, Județul Iași, proprietatea societății B. S.R.L., descris astfel: apartamentul nr. x din locuința C1 duplex ce urmează a fi edificată în regim de înălțime P+E cu o suprafață utilă de aproximativ 75,00 mp, compusă din 3 camere, dependințe și terasă; terenul în suprafață totală de 114,00 mp, având categoria de folosință arabil, înscris în CF nr. x a localității Miroslava; terenul în suprafață de aproximativ 61,00 mp ce urmează a fi dezmembrat din terenul în suprafață totală de 122,00 mp, având categoria de folosință arabil, înscris în CF nr. x a localității Miroslava. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1270, art. 1279, art. 1516, art. 1518, art. 1522 art. 1528 C. civ., art. 1669 C. civ. Legal citată, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune justificat de faptul că data limită stabilită pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică era 30.04.2021, prin raportare la art. 1669 alin. (2) C. civ. și art. 2500 C. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea modificatoare formulată în data de 04 noiembrie 2022, reclamanta A. a solicitat ca, în subsidiar, în situația respingerii cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, să fie obligată pârâta să finalizeze lucrările la imobilul ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, să fie obligată pârâta să realizeze toate formalitățile necesare realizării transferului dreptului de proprietate către aceasta, precum și să fie obligată pârâta la restituirea avansului, în situația în care contractual de vânzare-cumpărare nu va puțea fi încheiat.

Sentința pronunțată de Judecătoria Iași Prin sentința civilă nr. 12043 din 17 noiembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 18.01.2023 sub nr. x/2023. În fața acestei instanțe, la termenul din 08.06.2023, s-a dispus unirea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei. A fost încuviințată cererea modificatoare.

Sentința pronunțată de Tribunalul Iași Prin sentința civilă nr. 849 din 25 aprilie 2024, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare. A respins acțiunea având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca prescris formulată. A respins cererea modificatoare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia nr. 404 din 23 octombrie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 849/25.04.2024 a Tribunalului Iași, secția I civilă, sentință pe care a anulat-o în parte. A respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare. A trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Iași, secția I civilă. A păstrat soluția primei instanțe cu privire la cererea modificatoare formulată de reclamanta A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 404 din 23 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a fixat câteva repere temporale în ceea ce privește promisiunea de vânzare-cumpărare și acțiunile părților, după cum urmează: - 30.04.2021: data la care se va semna și contractul de vânzare în formă autentică, - 29.06.2022: data înregistrării acțiunii, - 01.03.2021: data la care părțile au convenit modificarea datei în contract pentru 15-31.08.2021, - 10.09.2021: data la care administratorul societății vânzătoare a răspuns de pe adresa de e-mail x@x.com faptul că "putem face vânzarea, dar să ne anunțați cu 10 zile înainte ca să scoatem certificatul fiscal". - februarie 2022: corespondență prin care reprezentantul societății utilizează expresia "casa dumneavoastră", - 29.11.2021: notificare expediată de către promitenta-cumpărătoare prin care acordă societății vânzătoare un termen de 90 de zile de îndeplinire a obligației. Consideră că instanța de apel a apreciat greșit că părțile au convenit modificarea datei de realizare a contractului la data de 01.03.2021, prin raportare la propunerea emisă de către promitenta-cumpărătoare în conținutul unui mesaj la care aceasta a prezentat răspunsul: "Bună ziua. Este în regulă". Instanța a calificat această corespondență ca fiind o acceptare lipsită de orice echivoc a termenului propus. Or, răspunsul transmis prin SMS, presupus emanând de la reprezentantul societății vânzătoare, nu se încadrează în dispozițiile art. 2537, 2538 C. civ. întrucât termenul de prescripție nu începuse să curgă la acel moment. Totodată, și conversația pe e-mail din 10.09.2021, prin care se afirma că "Putem face vânzarea, dar să ne anunțați cu 10 zile înainte ca să scoatem certificatul fiscal" a fost calificat greșit de către curtea de apel ca reprezentând o recunoaștere neechivocă a dreptului reclamantei de a cumpăra în continuare. În ceea ce privește o conversație marcată de instanța de apel în luna februarie 2022, în care a fost folosită expresia "casa dumneavoastră", și aceasta a fost interpretată drept un nou moment la care prescripția se întrerupe. Cu toate acestea, actul de recunoaștere nu poate fi reperat în expresia indicată, fiind necesar ca instanța să identifice în concret mesajul (mail/mesaj), data, autorul, tipul de recunoaștere. În același timp, extracția de conținut "casa dumneavoastră" nu poate fi asimilată recunoașterii tacite prin raportare la art. 2538 alin. (2) teza a II-a C. civ., în care legiuitorul exemplifică acțiuni concrete asimilate recunoașterii tacite, precum plata parțială, achitarea dobânzilor și penalităților, solicitarea unui termen de plată. În ceea ce privește notificarea transmisă la data de 25.11.2021, față de care curtea de apel a apreciat că reprezintă o punere în întârziere întreruptivă a cursului prescripției, consideră că aceasta nu îndeplinește condițiile art. 1522 C. civ., având în vedere că notificatoarea nu se identifică în calitatea de creditor conform dispozițiilor de la art. 1669 C. civ.. În opinia recurentei, notificarea transmisă nu reprezintă o punere în întârziere, ci o acordare unilaterală a unui nou termen, emisă de către promitenta cumpărătoare, manifestare care nu are capacitatea de a întrerupe termenul de prescripție, chiar presupunând că la data comunicării se afla în curs un astfel de termen. Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și păstrarea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 849/2024 a Tribunalului Iași.

Apărările formulate în cauză La 23 ianuarie 2025, intimata A. formulează întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurenței la 04 februarie 2025, care a formulat răspuns la întâmpinare în data de 14 februarie 2025, prin care solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că au fost arătate în concret normele încălcate de curtea de apel. Cât privește apărările pe fondul recursului, solicită respingerea acestora, și constatarea inexistenței vreunui motiv de întrerupere a termenului prescripției.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 30 iunie 2022, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 mai 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a și rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: În prealabil examinării motivelor de casare, Înalta Curte constată că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar nu pentru motive de netemeinicie. Nu orice nemulțumire poate face obiectul recursului, nefiind îndeosebi posibilă criticarea situației de fapt reținute de ultima instanță de fond, respectiv cea de apel, prin raportare la probatoriul administrat. O astfel de critică este una specifică apelului, care privește deopotrivă stabilirea situației de fapt prin raportare la probele administrate (temeinicia) și aplicarea legii situației de fapt astfel stabilite (legalitatea), după cum rezultă din art. 476 și art. 479 C. proc. civ.. În etapa recursului, situația de fapt stabilită în mod suveran de instanțele de fond nu mai poate fi cenzurată, ci constituie temeiul verificării criticilor de nelegalitate substanțială formulate de recurent. Altfel spus, instanța de recurs verifică dacă dispozițiile legale incidente au fost interpretate adecvat și aplicate corect situației de fapt stabilite, dar nu este în măsură să cenzureze însăși situația de fapt, în măsura în care aceasta a fost constatată cu respectarea regulilor procedurale relevante. Evocând situația de fapt stabilită de instanțele fondului, acestea au reținut că între reclamanta A., în calitate de promitentă-cumpărătoare, și pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de promitentă-vânzătoare, s-a încheiat actul intitulat antecontract de vânzare de bun viitor, autentificat sub nr. x/24.06.2020 de notar public C. din cadrul BIN C., prin care pârâta s-a obligat să vândă reclamantei imobilul situat în Valea Adâncă, comună Miroslava, jud. Iași, compus din apartamentul nr. x din locuința duplex C1, ce urmează a fi edificată în regim de înălțime P+E, cu o suprafață utilă de 75 mp, terenul în suprafață de 114 mp, având categoria de folosință "arabil" și terenul în suprafață de 61 mp, ce urmează a fi dezmembrat din terenul în suprafață de 122 mp, având categoria de folosință "arabil", înscrise în CF nr. x și, respectiv y a loc. Miroslava. Prețul a fost stabilit la 324.468 RON, cu TVA 5% inclus, care urma să fie achitat în conformitate cu prevederile paragrafului 2 pagina 1 din contract. Astfel, s-a convenit achitarea de către promitenta-cumpărătoare A. a unui avans de în valoare totală de 48.670 RON, din care 10.000 RON au fost achitați în numerar, din surse proprii, la data autentificării antecontractului, iar restul sumei de 38.670 RON urma să fie achitată prin virament/depunere în contul nr. x deschis la D. S.A. pe numele societății vânzătoare până la data de 11.07.2020, ora 16:00. Potrivit paragrafului 2, pag. 1 din antecontract, diferența de preț de 275.798 RON urma să fie achitată din surse proprii ale promitentei-cumpărătoare, până la data de 30.04.2021, dată la care urma să se semneze și contractul de vânzare în formă autentică și la care urma să fie predat imobilul "la cheie". Raportat la aceste clauze, pârâta trebuia ca până la data de 30.04.2021 să finalizeze clădirea, să dețină toate actele necesare încheierii contractului translativ de proprietate, pentru ca la data indicată să se poate încheia contractul, intimata să plătească restul de preț, și să se predea imobilul. A arătat reclamanta, prin cererea introductivă de instanță, că achitarea avansului s-a realizat la data semnării promisiunii de vânzare-cumpărare, ulterior aceasta convocând promitenta-vânzătoare la sediul Societății Notariale "E. și F.", în data de 20.06.2022, ora 15:00, în vederea perfectării vânzării, însă că pârâta nu s-a prezentat, astfel cum reiese din încheierea de certificare nr. 5 din 20 iunie 2022. A mai precizat că, deși părțile au convenit inițial predarea imobilului la "cheie" până în data de 30.04.2021, casa nu a fost finalizată, astfel că nu putea fi predată, pârâta aflându-se în culpă în raport cu această situație. Reiese din cele de mai sus că, prin cererea astfel formulată, reclamanta urmărește suplinirea consimțământului pârâtei și pronunțarea de către instanță a unei hotărâri prin care să se constate îndeplinite condițiile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe a fondului, pârâta S.C. B. S.R.L. a susținut că acțiunea era prescrisă, termenul legal de 6 luni urmând să curgă de la data stabilită pentru perfectarea contractului, respectiv 30.04.2021. În verificarea soluției date asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanța de apel a constatat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1669 alin. (2) C. civ., art. 2537 pct. 1 și art. 2538 alin. (1) și (2) C. civ. A reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art. 1669 alin. (2) C. civ. a început să curgă de la 30.04.2021, însă că aceasta nu era împlinit la data de 29.06.2022 întrucât în cauză au operat mai multe întreruperi ale termenului de prescripție. Astfel, a apreciat că, la 01.03.2021, părțile au convenit modificarea datei de perfectare a contractului pentru perioada 15-31.08.2021, că la 10.09.2021 pârâta a recunoscut dreptul reclamantei de a cumpăra în continuare imobilul, precum și că, prin notificarea din 29.11.2021, comunicată și primită la data de 02.12.2021, s-a acordat societății un termen de 90 zile pentru îndeplinirea obligației. În atare condiții, curtea de apel a constatat că, în cauză, promitenta-vânzătoare a săvârșit mai multe acte de recunoaștere tacită a obligațiilor asumate prin contract, ceea ce justifică producerea efectului întreruptiv al prescripției. Astfel termenul de 6 luni care trebuia să curgă de la 30.04.2021 a fost modificat la data de 01.03.2021, când, prin corespondența părților, s-a convenit ca termenul de finalizare a casei să fie prelungit până la 31.08.2021, și implicit încheierea contractului de vânzare-cumpărare să fie amânată până la acea dată. Totodată, termenul de 6 luni care trebuia să curgă de la 30.04.2021 a fost întrerupt și la data de 10.09.2021, de la respectivul moment curgând un nou termen de 6 luni care urma a se împlini la data de 10.03.2022. În interiorul acestui termen, a intervenit o nouă întrerupere a prescripției, prin e-mailul din 25.02.2022, prin care s-a recunoscut dreptul reclamantei de a cumpăra casa. Astfel, la cererea reclamantei de a confirma finalizarea casei conform notificării, reprezentatul pârâtei i-ar fi răspuns cu rugămintea de a lua legătura cu inginerul pentru a stabili detaliile legate de lucrările pentru "Casa dumneavoastră", recunoscând implicit și că imobilul încă nu era finisat "la cheie". A constatat curtea de apel că de la această dată, 25.02.2022, a curs un nou termen de 6 luni, termen care nu era împlinit la data de 29.06.2022 când a fost promovată acțiunea pendinte. În aceste circumstanțe de fapt, prevalându-se de motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică hotărârea Curții de Apel Iași pentru greșita aplicare a normelor de drept material referitoare la determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 6 luni a dreptului material la acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în intravilanul satului Valea Adâncă, Județul Iași, precum și a incidenței unui motiv de întrerupere a cursului prescripției. Motivul reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la dispozițiile legale ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit. Înalta Curte constată că, deși criticile invocate pot fi analizate din perspectiva pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea sunt neîntemeiate. Potrivit art. 1669 alin. (1) și (2) C. civ., "Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat." Rezultă, așadar, că în cazul acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, legiuitorul a reglementat atât un termen special de prescripție, de 6 luni, cât și o regulă specială privind începutul prescripției extinctive, stabilind că termenul curge de la data la care contractul trebuia încheiat. În cauză, potrivit paragrafului 2 pagina 1 din antecontract, data stabilită de părți pentru semnarea contractului de vânzare cumpărare a fost 30.04.2021, când pârâtei îi revenea și obligația de predare a imobilului la "cheie", iar reclamantei îi revenea obligația corelativă de plată a restului de preț. Prin corespondența purtată între intimată și reprezentantul recurentei în data de 01.03.2021, deci anterior împlinirii termenului stabilit pentru încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare, părțile au convenit modificarea datei de perfectare a contractului, cel târziu la 31.08.2021. În conformitate cu dispozițiile art. 1243 alin. (1) C. civ., "Dacă prin lege nu se prevede altfel, modificarea contractului este supusă condițiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa". Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, nefiind un act de înstrăinare, nu produce efecte translative de proprietate. Promisiunea de vânzare-cumpărare generează obligația personală de a face, respectiv de a încheia contractul de vânzare-cumpărare promis, motiv pentru care încheierea sa în formă autentică nu este necesară ad validitatem. Pe cale de consecință, în raport cu prevederile art. 1243 C. civ., enunțat anterior, prin care se reglementează principiului simetriei sub aspectul formalismului în privința încheierii și modificării contractului, modificarea clauzei privind termenul de încheiere în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare se putea face, în mod valabil, prin simplul acord al părților. În cazul de față materializarea acordului de voințe s-a realizat prin corespondența x din 01.03.2021. Astfel, acordul de voințe dintre cele două părți a existat, fiind probat prin depunerea la dosar a mesajelor-text prin care intimata a transmis reprezentantului pârâtei intenția sa de modificare a datei de încheiere a vânzării pentru perioada 15-31.08.2021, urmare a constatării nefinalizării construcției, propunere care a primit un feedback pozitiv, reprezentantul recurentei susținând în mod expres că este de acord cu aceasta. Totodată, astfel cum corect a reținut curtea de apel, anterior împlinirii termenului de prescripție de 6 luni, calculat de la data până la care fusese prelungit termenul stabilit pentru încheierea contractului în formă autentică (deci anterior datei de 28.02.2022), recurenta a efectuat acte de recunoaștere a dreptului a cărui acțiune era supusă prescripției. Potrivit dispozițiilor art. 2537 alin. (1) pct. 1 C. civ., prescripția se întrerupe prin recunoașterea, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Drept urmare, făcând aplicabilitatea, la circumstanțele de fapt ale litigiului pendinte, a cazului legal de întrerupere a prescripției evocat anterior, curtea de apel a relevat judicios faptul că recunoașterea dreptului este un act juridic personal, o manifestare unilaterală de voință, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripția, prin care se atestă existența unui drept potrivnic și care este de natură să producă asupra sa consecințe juridice negative. Recunoașterea dreptului poate fi atât expresă, cât și tacită, putând rezulta din orice act sau din orice fapt care conține sau presupune o mărturisire a existenței dreptului. În speță, utilizarea de către reprezentantul recurentei a expresiilor "Casa dumneavoastră", și "Putem să facem vânzarea, dar să ne anunțați cu 10 zile înainte ca să scoatem certificat fiscal", în cuprinsul conversațiilor purtate cu intimata din prezenta cauză în data de 10.09.2021 și, respectiv luna februarie 2022, și care vizau tocmai modalitatea și termenul de îndeplinire a obligațiilor izvorâte din antecontractul de vânzare bun viitor au semnificația unei recunoașteri neîndoielnice a dreptului reclamantei la dobândirea imobilului ce face obiectul respectivului antecontract, utilizarea acestor expresii confirmând faptul că recurenta nu a negat dreptul intimatei de a dobândi proprietatea asupra bunului promis, dimpotrivă, reprezentantul recurentei arătând disponibilitate și recunoscând obligația de perfectare a actului de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu. Astfel fiind, deplin legal a reținut instanța de apel, prin pronunțarea soluției de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, faptul că a operat o recunoaștere tacită, implicită, a dreptului supus prescripției extinctive, dedusă din împrejurarea neechivocă potrivit cu care, în cauză, reclamanta promitent-cumpărător are încă posibilitatea de a pretinde încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare. Or, această recunoaștere produce efect întreruptiv de prescripție. Odată cu intervenirea unui caz de întrerupere a cursului prescripției, întâi la 10.09.2021 și apoi în februarie 2022 (deci anterior împlinirii termenului de 6 luni calculat de la 31.08.2021, când fusese modificată, prin acord, data contractului) a început să curgă, la fiecare dintre aceste momente, un nou termen de prescripție. Cât privește notificarea din 29 noiembrie 2021, comunicată la 02.12.2021, prin care intimata, prin executor judecătoresc, a pretins recurentei îndeplinirea obligației de încheiere a contractului în termen de 90 zile, este adevărat că, deși acestui înscris i s-ar putea recunoaște, de principiu, valoare de act de punere în întârziere în sensul art. 2537 alin. (1) pct. 4 C. civ., totuși aceasta nu poate avea efect întreruptiv de prescripție în cauza de față întrucât nu s-a îndeplinit condiția impusă prin art. 2540 C. civ., în sensul de a fi urmată de chemarea în judecată a celui pus în întârziere în termenul de 6 luni de la data transmiterii notificării. Cu toate acestea, se recunoaște, în speță, efectul întreruptiv de prescripție pe care îl produce notificarea nr. x din 31.05.2022, comunicată promitentei-vânzătoare la 07.06.2022, prin care aceasta din urmă a fost invitată la sediul Societății Notariale "E. și F.", în data de 20.06.2022, ora 15:00, în vederea perfectării vânzării, care a fost urmată de introducerea pe rolul instanței a prezenței acțiuni în data de 29.06.2022. Ca atare, termenul de prescripție de 6 luni a început să curgă, din nou, de la 31.05.2022, după cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 2541 alin. (2) C. civ., urmând să se împlinească la 31.11.2022, în timp ce prezenta acțiune a fost introdusă pe rolul instanței la data de 29.06.2022, în mod evident anterior momentului la care s-ar fi împlinit prescripția. Așa fiind, în mod judicios Curtea de Apel Iași, constatând că prescripția a început să curgă din data de 31 august 2021, și a fost întreruptă succesiv la datele de 10.09.2021, luna februarie 2022 și 31.05.2022, a apreciat că înregistrarea pe rolul instanței a prezentei acțiuni în data de 29.06.2022 s-a realizat cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 1669 alin. (2) C. civ. Pe cale de consecință, în mod corect s-a dispus respingerea excepției dreptului material la acțiune și trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond a acesteia, având în vedere că, prin motivele de apel sau prin întâmpinarea la acesta, nu s-a solicitat reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel. Față de aceste considerente, constatând și că statuările curții de apel cu privire la solicitările din cererea modificatoare de chemare în judecată nu au făcut obiectul criticilor în recurs, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.