ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3182/2009

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 613 din 5 decembrie 2008, Tribunalul Dâmbovița, secția penală, a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu art. 174 lit. a) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.G.M. la 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen. a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. ca pedeapsă accesorie. În temeiul dispozițiilor art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de despăgubiri civile materiale și 3.600 RON cu titlu de daune morale către partea civilă I.I.C.

- (luându-se act că inculpatul a fost de acord cu achitarea despăgubirilor civile cu titlu de despăgubiri materiale în limita sumei dovedite, iar în ceea ce privește despăgubirile cu titlu de daune morale cu suma de 3.000 RON solicitată de partea vătămată constituită parte civilă). A obligat inculpatul la 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (în această sumă a fost inclusă și contravaloarea expertizei medico-legale efectuată). Din considerentele sentinței penale rezultă că partea vătămată I.I.C. în vârstă de 17 ani a formulat plângere împotriva lui B.M. susținând că la data de 4 septembrie 2006 în timp ce se deplasa spre domiciliu, la intersecția cu satul Niculești Vale a fost tăiată cu cuțitul de consăteanul său B.M.

Partea vătămată a arătat că organele de poliție i-au cerut inculpatului datele de stare civilă însă acesta a refuzat și întrebat fiind dacă îl cunoaște pe inculpat, partea vătămată le-a spus polițiștilor datele privitoare la acesta. Inculpatul B.M. a fost deranjat de faptul că partea vătămată le-a spus organelor de poliție numele său de poreclă. Partea vătămată a explicat că leziunile produse au fost cauzate de inculpat prin folosirea directă a unui corp ascuțit, fapt confirmat și de concubina acestuia, Ț.I.V. care a fost de față la incident. Agenții de poliție din Periș au luat cunoștință de la partea vătămată că a fost înjunghiată de inculpatul B.M. în momentul în care au văzut sânge pe pieptul părții vătămate și, în consecință, au luat măsura transportării acesteia la spital.

Din actele medicale existente la dosar rezultă diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă” în zona toracică față cu leziuni de lob mediu pulmonar, precum și două leziuni punctiforme pe umărul stâng care au pus în primejdie viața victimei și au necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale. Se menționează că leziunile s-au produs prin folosirea unui corp tăietor-înțepător. Fiind audiat, inculpatul a declarat că a fost deranjat de faptul că partea vătămată le-a spus polițiștilor porecla sa, motiv pentru care au început să se certe și să se lovească reciproc. Arată inculpatul că între ei a intervenit martorul E.F. și atunci a început să dea cu rucsacul pe care îl avea asupra sa în stânga și în dreapta și probabil în aceste împrejurări a fost lovită partea vătămată cu cuțitul pe care îl avea în rucsac.

Situația de fapt a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate, actele medicale, raportul de expertiză și supliment de expertiză, raportul întocmit de agenții de poliție, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpatul - B.M. În apelul Parchetului este criticată sentința instanței de fond pentru nelegalitate și neteminicie considerând că pedeapsa aplicată inculpatului nu este corect dozată, în mod greșit reținându-se în favoarea acestuia circumstanțe atenuante. Se critică sentința primei instanțe sub aspectul soluționării laturii civile arătându-se că instanța de fond a omis să ia act de faptul că Spitalul de Urgență București nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul B.M. a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă. Solicită de asemenea inculpatul reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și ca modalitate de executare a pedepsei să se rețină dispozițiile art. 81 C. pen. În subsidiar solicită inculpatul reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. ca modalitate de executare. Prin Decizia penală nr. 48 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotriva Sentinței penale nr. 613 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pe care o desființează în parte, în latură penală și în consecință.

A înlăturat disp. art. 74 lit. a) și b) - art. 76 lit. b) C. pen. și a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. S-a luat act că Spitalul de urgență București nu s-a constituit parte civilă în cauză. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiași sentințe penale și l-a obligat la 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel instanța de prim control judiciar a reținut că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante personale având în vedere natura infracțiunii care prezintă un grad înalt de pericol social, faptul că inculpatul a avut o poziție de negare a modalității de comitere a faptei prezentând o altă versiune cu privire la leziunile produse părții vătămate.

Cu privire la apelul inculpatului instanța de fond a reținut că nu este întemeiat, încadrarea judiciară a faptei fiind corect stabilită, din probele administrate în cauză rezultând că leziunile s-au putut produce numai printr-o aplicare cu intensitate a loviturilor. De asemenea se reține că, în raport de situația de fapt stabilită nu rezultă că inculpatul ar fi comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări determinate de o provocare a părții vătămate. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei s-a apreciat că nu se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei și nici suspendarea sub supraveghere pentru motivele expuse cu ocazia analizării apelului Parchetului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 teza a III-a în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei. În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. în sensul că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică apreciind că fapta reținută în sarcina sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. Inculpatul invocă și motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare, sens în care solicită reducerea acesteia urmând a se stabili ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de casare invocate în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul inculpatului nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție opinează că nu este fondat, susținerea inculpatului în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice nefiind reală cât timp din considerentele deciziei atacate cu ocazia analizării apelului declarat de inculpat, instanța de apel a motivat care sunt motivele pentru care nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta este justă, corespunzând situației de fapt stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, împrejurare în raport de care apreciază că nu este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Față de zona vizată, intensitatea loviturilor ca și obiectul folosit în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. Chiar dacă inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții victimei el a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, forma vinovăției fiind cea a intenției indirecte.

Decizia atacată nu este susceptibilă de casare nici prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (14) C. pen. Pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost bine dozată în raport de toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei consacrate de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptei respectiv inculpatul lovind-o pe partea vătămată cu cuțitul, în mod nejustificat, în repetate rânduri, în plină stradă, într-un loc public, chiar și în prezența unor martori, împrejurări ce denotă o agresivitate deosebită a acestuia. Instanța de apel a avut în vedere și poziția total nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, el încercând să denatureze adevărul în încercarea sa de a-și diminua activitatea infracțională cu consecința reducerii semnificative a pedepsei.

De asemenea și modalitatea de executare a pedepsei a fost just stabilită de instanța de apel, scopul educativ și preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen. putând fi atins doar prin executarea pedepsei aplicate de instanța de apel atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare. Faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală a fost avut în vedere de instanța de apel care a orientat pedeapsa spre limita minimă prevăzută de lege, lipsa antecedentelor penale fiind o stare de normalitate pentru fiecare individ, această împrejurare nefiind în măsură să conducă la reținerea unei circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu este justificată solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de instanța de apel aspectele invocate de aceasta în favoarea sa rămânând la aprecierea instanței de a le califica sau nu ca circumstanțe atenuante în funcție de specificul cauzei, de natura și gravitatea faptei comise, de rezultatul produs. Față de considerentele arătate, Curtea urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul inculpatului ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.M. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2009.