ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 353

din 14 septembrie 2004, Tribunalul Dâmbovița în baza art. 20, raportat la art.

174 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.V. la

pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile

art. 71 – art. 64 C. pen.

În temeiul art. 174 alin.

(1) C. pen., cu referire la art. 64, art. 65 alin. (1) – (3) C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, executarea

pedepsei complimentare urmând a începe după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 14, art. 15 și

art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat către partea vătămată

constituită parte civilă V.G. la plata sumei de 820.000 lei reprezentând

despăgubiri civile, cheltuieli efectuate ca urmare a vătămării corporale

produse la 20 ianuarie 1994, sumă ce va fi reactualizată potrivit indicelui de

modificare a prețurilor de la momentul punerii în executare.

Inculpatul a mai fost

obligat cu titlu de despăgubiri civile la plata sumei de 53.633 lei,

reprezentând c/val asistenței medicale acordate victimei pe perioada

spitalizării și care a fost plătită de partea vătămată V.G., sumă ce va fi

reactualizată la data executării.

Totodată, inculpatul a fost

obligat la plata sumei de 25.000.000 lei daune morale către partea civilă V.G.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., M.V. a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

A reiterat instanța că, în

seara zilei de 20 ianuarie 1994, între inculpatul M.V. și partea vătămată V.G.,

s-a produs un incident în barul proprietatea primului, în condițiile în care

cel din urmă fiind sub influența băuturilor alcoolice, în repetate rânduri, a

intervenit în desfășurarea programului muzical asigurat de o formație

instrumentală. Partea vătămată deranjată de intervenția inculpatului a părăsit

localul și a revenit înarmat cu un corp contondent și în timp ce se îndrepta

spre locul unde se aflau instrumentiștii și respectiv barul localului, a fost

întâmpinat de către inculpatul M.V., la rându-i, înarmat cu o măciucă din lemn

prelucrat lovindu-l cu aceasta în cap.

După ce victima a fost

transportată la domiciliu, starea sănătății s-a înrăutățit, fiind transportat

la Spitalul Clinic de Urgență București, unde s-a intervenit neurochirurgical,

realizându-se eschilectomie frontală dreapta pentru înlăturarea fragmentelor

osoase oprirea hemoragiei cerebrale. Evoluția postoperatorie a fost favorabil

victimei implantându-i-se o placă protectoare la nivelul craniului.

După cum rezultă din raportul

de expertiză medico-legală nr. A.15/15757 din 19 decembrie 1995, al I.N.M.L.

București, leziunile produse au necesitat pentru vindecare 65 zile îngrijire

medicală și au pus în primejdie viața victimei, Comisia de Avizare și Control a

I.N.M.L. București, apreciind prin adresa nr. A.5/1598 din 07 octombrie 1997 că

viața victimei nu a fost pusă în primejdie.

Lovirea victimei cu o

măciucă din lemn masiv prelucrat într-o regiune anatomică, în care sunt situate

organele vitale, cap, și cu mare intensitate, din moment ce s-a produs o

leziune a craniului cu fractură și înfundare osoasă, ce a necesitat intervenție

neurochirurgicală pentru salvarea vieții victimei, constituie o activitate

care, prin însăși materialitatea sa, vădește că inculpatul a prevăzut moartea victimei

ca rezultat posibil al acțiunii sale.

S-a apreciat că, în drept,

fapta inculpatului astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia urmează să se

pronunțe o pedeapsă cu închisoare.

La individualizarea

pedepsei, s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., gradul de pericol

social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, precum și

circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut săvârșirea

infracțiunii și a avut o atitudine sinceră atât în faza de urmărire penală cât

și în faza de judecată, astfel încât, s-a apreciat că o pedeapsă orientată spre

minimul special poate atinge scopul preventiv educativ al pedepsei conform art.

52 C. pen.

Partea vătămată V.G. s-a

constituit parte civilă în cauză, solicitând acordarea despăgubirilor civile

determinate de cheltuielile organizate de internarea în spital, de intervenția

chirurgicală realizată și tratamentul postoperator, precum și acordarea de

daune morale.

În baza dispozițiilor art.

14, art. 15 și art. 346 C. proc. pen., s-a apreciat că se impune obligarea

inculpatului către partea vătămată constituită parte civilă V.G., cu titlu de

despăgubiri civile, în sumă de 820.000 lei reprezentând cheltuielile efectuate

ca urmare a vătămării corporale produse la 20 ianuarie 1994, așa cum de altfel

s-a constituit parte civilă cu ocazia judecării, în fond a cauzei, în fața

Judecătoriei Găești, sumă ce va fi reactualizată potrivit indicelui de

modificare a prețurilor, de la momentul punerii în executare, avându-se în

vedere că anul de efectuare a cheltuielilor este 1994.

Inculpatul a mai fost

obligat cu titlu de despăgubiri civile și la plata sumei de 53.633 lei,

reprezentând c/val asistenței medicale acordate victimei, pe perioada

spitalizării și care a fost achitată de partea vătămată V.G., sumă ce a fost

reactualizată.

Inculpatul M.V. a mai fost

obligat și la plata sumei de 25.000.000 lei daune morale, către partea civilă

V.G.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul M.V., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și

a solicitat în esență, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C.

pen., raportat la art. 181 alin. (1) C. pen.

În subsidiar, a solicitat

reținerea la încadrarea juridică a faptei a dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen., urmând a se proceda la reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii

acesteia sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia nr. 483 din 8 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul M.V.

A motivat instanța de apel

că situația de fapt a fost corect reținută de instanță, încadrarea juridică

dată faptei este legală și nu se justifică reținerea circumstanței, prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen.

Pedeapsa de 5 ani închisoare

în regim privativ de libertate a fost bine individualizată atât ca întindere

cât și ca modalitate de executare, prima instanță ținând seama de toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei,

de modul și condițiile concrete în care a fost săvârșită, precum și de

circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor primar, a

recunoscut și regretat fapta comisă.

Împotriva acestei decizii

penale a declarat recurs inculpatul M.V., solicitând restituirea cauzei la

procuror, întrucât nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

Întrucât unul dintre membrii completului de judecată de la instanța de apel din

primul ciclu procesual, respectiv judecătorul V.M. a participat ulterior și la

soluționarea recursului, a solicitat casarea hotărârilor pronunțate cu

trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

Recurentul a invocat și

eroarea gravă de fapt prin nereținerea circumstanței atenuante a provocării,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin ultimul motiv de recurs

s-a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante, având în vedere conduita

bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei și poziția procesuală de recunoaștere

și regret a faptei.

Examinând recursul declarat

de inculpat se constată următoarele:

Prezenta cauză, se află la

al doilea ciclu procesual, ca urmare a admiterii recursului în anulare declarat

de procurorul general, de către Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin

decizia penală nr. 2230 din 19 mai 2000 a acestei instanțe, dispunându-se

casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul

Dâmbovița, numai sub aspectul încadrării juridice ce urmează a fi dată faptei:

În cadrul judecății din

primul ciclu procesual și al căilor de atac exercitate, inculpatul nu a invocat

neprezentarea materialului de urmărire penală de către procuror.

Potrivit art. 385

18

C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze instanței de

recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la

soluționarea recursului.

Pe de altă parte,

neprezentarea materialului de urmărire penală nu a fost invocată în cursul

efectuării actului sau la primul termen de judecată, astfel că pretinsa

nulitate nu mai poate fi invocată.

Motivul de recurs prin care

se solicită casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel,

cu motivarea că judecătorul V.M. a participat la judecarea cauzei în apel și în

recurs, nu este întemeiat.

Judecătorul V.M. a făcut

parte din completul de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 516 din 18

mai 2001 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a admis recursul parchetului și

s-a casat hotărârea instanței de fond cu trimiterea cauzei la Tribunalul

Dâmbovița, pentru continuarea judecății.

S-a motivat că greșit

Tribunalul Dâmbovița s-a desesizat și a restituit cauza la parchet.

Judecătorul a pronunțat

ulterior, decizia penală nr. 483 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel

Ploiești, atacată în prezent cu recurs de către inculpat.

Cazul de incompatibilitate

invocat nu este întemeiat, întrucât judecătorul făcând parte din completul de

judecată care a dispus casarea sentinței penale prin care se restituise cauza

la parchet, nu s-a pronunțat în fond asupra cauzei, în sensul că nu a rezolvat

probleme legate de existența infracțiunii și a vinovăției inculpatului.

Judecătorul nu a fost

incompatibil când a judecat cauza în apelul declarat de inculpat.

Acestea sunt considerentele

pentru care primele două motive de recurs formulate de inculpat nu pot fi

primite.

Motivul de recurs prin care

se critică hotărârile pronunțate pentru nereținerea circumstanței prevăzute de

art. 73 lit. b) C. pen., este întemeiat.

Martorii oculari D.G., S.C.,

M.I. și S.A., atât la urmărirea penală cât și în instanță, au relatat că partea

vătămată V.G. când a intrat în bar, se afla în stare de ebrietate și a

intervenit asupra orchestrei, provocând iritarea membrilor orchestrei și a

consumatorilor. De asemenea, partea vătămată a avut unele manifestări prin care

a creat dezordine în local, devenind recalcitrantă, astfel că inculpatul în

calitate de patron cât și o parte dintre consumatori, au intervenit reușind

să-l tempereze pe V.G. și să-l determine să părăsească localul.

La un interval scurt, de

circa 5 minute, partea vătămată a revenit în local înarmată cu un ciomag,

împrejurare în care inculpatul a ieșit în întâmpinarea acesteia, lovind-o în

cap cu o măciucă din lemn prelucrat.

Rezultă astfel că, față de

comportarea anterioară a victimei și de revenirea acesteia în local, înarmată

cu un ciomag, inculpatul a acționat într-o stare de puternică tulburare,

determinată de provocarea părții vătămate.

Greșit instanțele nu au

reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen.

Sub acest aspect, urmează a

admite recursul declarat de inculpat și casând hotărârile atacate, la

infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., se va reține

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., urmând a-i aplica o pedeapsă orientată la

limita minimă a textului de lege incriminator, având în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen.

Ca o consecință a reținerii

circumstanței atenuante a provocării, se vor reduce la jumătate despăgubirile

materiale și morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă V.G.

Recursul declarat de

inculpat urmează a fi admis în conformitate cu art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., în sensul celor reținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 483 din 8 noiembrie 2004 a Curții

de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 358 din 14 septembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, cu

privire la nereținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen. și cu privire la soluționarea laturii civile.

În baza art. 20, raportat la

art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 13 C. pen., condamnă pe

inculpatul M.V. la un an și 8 luni închisoare.

Reduce la jumătate

despăgubirile materiale și morale la care a fost obligat inculpatul către

partea civilă V.G.

Menține celelalte

dispozițiile ale hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2005.