ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 353 din 14 septembrie 2004, Tribunalul Dâmbovița în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen. În temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 64, art. 65 alin. (1) – (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, executarea pedepsei complimentare urmând a începe după executarea pedepsei închisorii. Conform art. 14, art. 15 și art. 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat către partea vătămată constituită parte civilă V.G. la plata sumei de 820.000 lei reprezentând despăgubiri civile, cheltuieli efectuate ca urmare a vătămării corporale produse la 20 ianuarie 1994, sumă ce va fi reactualizată potrivit indicelui de modificare a prețurilor de la momentul punerii în executare. Inculpatul a mai fost obligat cu titlu de despăgubiri civile la plata sumei de 53.633 lei, reprezentând c/val asistenței medicale acordate victimei pe perioada spitalizării și care a fost plătită de partea vătămată V.G., sumă ce va fi reactualizată la data executării. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 25.000.000 lei daune morale către partea civilă V.G.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., M.V. a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. A reiterat instanța că, în seara zilei de 20 ianuarie 1994, între inculpatul M.V. și partea vătămată V.G., s-a produs un incident în barul proprietatea primului, în condițiile în care cel din urmă fiind sub influența băuturilor alcoolice, în repetate rânduri, a intervenit în desfășurarea programului muzical asigurat de o formație instrumentală.

Partea vătămată deranjată de intervenția inculpatului a părăsit localul și a revenit înarmat cu un corp contondent și în timp ce se îndrepta spre locul unde se aflau instrumentiștii și respectiv barul localului, a fost întâmpinat de către inculpatul M.V., la rându-i, înarmat cu o măciucă din lemn prelucrat lovindu-l cu aceasta în cap. După ce victima a fost transportată la domiciliu, starea sănătății s-a înrăutățit, fiind transportat la Spitalul Clinic de Urgență București, unde s-a intervenit neurochirurgical, realizându-se eschilectomie frontală dreapta pentru înlăturarea fragmentelor osoase oprirea hemoragiei cerebrale. Evoluția postoperatorie a fost favorabil victimei implantându-i-se o placă protectoare la nivelul craniului.

După cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. A.15/15757 din 19 decembrie 1995, al I.N.M.L. București, leziunile produse au necesitat pentru vindecare 65 zile îngrijire medicală și au pus în primejdie viața victimei, Comisia de Avizare și Control a I.N.M.L. București, apreciind prin adresa nr. A.5/1598 din 07 octombrie 1997 că viața victimei nu a fost pusă în primejdie. Lovirea victimei cu o măciucă din lemn masiv prelucrat într-o regiune anatomică, în care sunt situate organele vitale, cap, și cu mare intensitate, din moment ce s-a produs o leziune a craniului cu fractură și înfundare osoasă, ce a necesitat intervenție neurochirurgicală pentru salvarea vieții victimei, constituie o activitate care, prin însăși materialitatea sa, vădește că inculpatul a prevăzut moartea victimei ca rezultat posibil al acțiunii sale.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia urmează să se pronunțe o pedeapsă cu închisoare. La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a avut o atitudine sinceră atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, astfel încât, s-a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special poate atinge scopul preventiv educativ al pedepsei conform art. 52 C. pen.

Partea vătămată V.G. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând acordarea despăgubirilor civile determinate de cheltuielile organizate de internarea în spital, de intervenția chirurgicală realizată și tratamentul postoperator, precum și acordarea de daune morale. În baza dispozițiilor art. 14, art. 15 și art. 346 C. proc.

pen., s-a apreciat că se impune obligarea inculpatului către partea vătămată constituită parte civilă V.G., cu titlu de despăgubiri civile, în sumă de 820.000 lei reprezentând cheltuielile efectuate ca urmare a vătămării corporale produse la 20 ianuarie 1994, așa cum de altfel s-a constituit parte civilă cu ocazia judecării, în fond a cauzei, în fața Judecătoriei Găești, sumă ce va fi reactualizată potrivit indicelui de modificare a prețurilor, de la momentul punerii în executare, avându-se în vedere că anul de efectuare a cheltuielilor este 1994. Inculpatul a mai fost obligat cu titlu de despăgubiri civile și la plata sumei de 53.633 lei, reprezentând c/val asistenței medicale acordate victimei, pe perioada spitalizării și care a fost achitată de partea vătămată V.G., sumă ce a fost reactualizată.

Inculpatul M.V. a mai fost obligat și la plata sumei de 25.000.000 lei daune morale, către partea civilă V.G. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul M.V., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat în esență, schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. În subsidiar, a solicitat reținerea la încadrarea juridică a faptei a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., urmând a se proceda la reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 483 din 8 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.V.

A motivat instanța de apel că situația de fapt a fost corect reținută de instanță, încadrarea juridică dată faptei este legală și nu se justifică reținerea circumstanței, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. Pedeapsa de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate a fost bine individualizată atât ca întindere cât și ca modalitate de executare, prima instanță ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei, de modul și condițiile concrete în care a fost săvârșită, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor primar, a recunoscut și regretat fapta comisă. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.V., solicitând restituirea cauzei la procuror, întrucât nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

Întrucât unul dintre membrii completului de judecată de la instanța de apel din primul ciclu procesual, respectiv judecătorul V.M. a participat ulterior și la soluționarea recursului, a solicitat casarea hotărârilor pronunțate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. Recurentul a invocat și eroarea gravă de fapt prin nereținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Prin ultimul motiv de recurs s-a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante, având în vedere conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei și poziția procesuală de recunoaștere și regret a faptei.

Examinând recursul declarat de inculpat se constată următoarele: Prezenta cauză, se află la al doilea ciclu procesual, ca urmare a admiterii recursului în anulare declarat de procurorul general, de către Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 2230 din 19 mai 2000 a acestei instanțe, dispunându-se casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița, numai sub aspectul încadrării juridice ce urmează a fi dată faptei: În cadrul judecății din primul ciclu procesual și al căilor de atac exercitate, inculpatul nu a invocat neprezentarea materialului de urmărire penală de către procuror. Potrivit art. 385 18 C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.

Pe de altă parte, neprezentarea materialului de urmărire penală nu a fost invocată în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată, astfel că pretinsa nulitate nu mai poate fi invocată. Motivul de recurs prin care se solicită casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu motivarea că judecătorul V.M. a participat la judecarea cauzei în apel și în recurs, nu este întemeiat. Judecătorul V.M. a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 516 din 18 mai 2001 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a admis recursul parchetului și s-a casat hotărârea instanței de fond cu trimiterea cauzei la Tribunalul Dâmbovița, pentru continuarea judecății.

S-a motivat că greșit Tribunalul Dâmbovița s-a desesizat și a restituit cauza la parchet. Judecătorul a pronunțat ulterior, decizia penală nr. 483 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, atacată în prezent cu recurs de către inculpat. Cazul de incompatibilitate invocat nu este întemeiat, întrucât judecătorul făcând parte din completul de judecată care a dispus casarea sentinței penale prin care se restituise cauza la parchet, nu s-a pronunțat în fond asupra cauzei, în sensul că nu a rezolvat probleme legate de existența infracțiunii și a vinovăției inculpatului. Judecătorul nu a fost incompatibil când a judecat cauza în apelul declarat de inculpat. Acestea sunt considerentele pentru care primele două motive de recurs formulate de inculpat nu pot fi primite.

Motivul de recurs prin care se critică hotărârile pronunțate pentru nereținerea circumstanței prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., este întemeiat. Martorii oculari D.G., S.C., M.I. și S.A., atât la urmărirea penală cât și în instanță, au relatat că partea vătămată V.G. când a intrat în bar, se afla în stare de ebrietate și a intervenit asupra orchestrei, provocând iritarea membrilor orchestrei și a consumatorilor. De asemenea, partea vătămată a avut unele manifestări prin care a creat dezordine în local, devenind recalcitrantă, astfel că inculpatul în calitate de patron cât și o parte dintre consumatori, au intervenit reușind să-l tempereze pe V.G. și să-l determine să părăsească localul. La un interval scurt, de circa 5 minute, partea vătămată a revenit în local înarmată cu un ciomag, împrejurare în care inculpatul a ieșit în întâmpinarea acesteia, lovind-o în cap cu o măciucă din lemn prelucrat.

Rezultă astfel că, față de comportarea anterioară a victimei și de revenirea acesteia în local, înarmată cu un ciomag, inculpatul a acționat într-o stare de puternică tulburare, determinată de provocarea părții vătămate. Greșit instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Sub acest aspect, urmează a admite recursul declarat de inculpat și casând hotărârile atacate, la infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., se va reține dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., urmând a-i aplica o pedeapsă orientată la limita minimă a textului de lege incriminator, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Ca o consecință a reținerii circumstanței atenuante a provocării, se vor reduce la jumătate despăgubirile materiale și morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă V.G. Recursul declarat de inculpat urmează a fi admis în conformitate cu art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., în sensul celor reținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 483 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 358 din 14 septembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, cu privire la nereținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și cu privire la soluționarea laturii civile. În baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 13 C. pen., condamnă pe inculpatul M.V. la un an și 8 luni închisoare. Reduce la jumătate despăgubirile materiale și morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă V.G. Menține celelalte dispozițiile ale hotărârilor atacate.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2005.