ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1788/2009

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 578 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Dâmbovița, în baza art. 197 alin. (1), 2 lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M., fiul lui M. și R., cetățenie română, studii – liceul, necăsătorit, muncitor la SC Z.C.R. SRL București, fără antecedente penale, județul Dâmbovița, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 197 alin. (3) C. pen., raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 86

1

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.M. să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- să nu frecventeze discotecile și localurile publice din comuna Șelaru, județul Dâmbovița.

Conform art. 86

3

alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

6

C. pen., raportat la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.M., deținut la Penitenciarul Mărgineni, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/U din 11 februarie 2008 emis de Tribunalul Dâmbovița, în Dosarul nr. 1747/120/2008,dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 11 februarie 2008, la zi.

Prin aceeași sentință, în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M.G., fiul lui I. și V., cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, elev în clasa a X-a la Grupul Școlar D.C.A.A. din Găești, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 86

2

C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., raportat la art. 110

1

C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.M.G. să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului în care învață și să continue pregătirea școlară;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- să nu frecventeze discotecile și localurile publice din comuna Șelaru, județul Dâmbovița.

În temeiul art. 86

3

alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. raportat la art. 83 C. pen. și art. 110

1

alin. (3) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.M.G., deținut în Penitenciarul Mărgineni, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3/U din 11 februarie 2008 emis de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 1747/120/2008, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 11 februarie 2008 la zi.

În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.O., fiul lui F. și M., stagiul militar nesatisfăcut, elev în clasa a X-a la liceul M.V. din comuna Vișina, județul Dâmbovița, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86

2

C. pen., s-a stabilit termen de încercare 5 ani.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen., raportat la art. 110

1

C. pen., s-a dispus ca inculpatul D.O. să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului în care învață și să continue pregătirea școlară;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- să nu frecventeze discotecile și localurile publice din comuna Șelaru, județul Dâmbovița.

Conform art. 86

3

alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. raportat la art. 83 C. pen. și art. 110

1

alin. (3) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D.O., deținut în Penitenciarul Mărgineni, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 4/U din 11 februarie 2008 emis de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 1747/120/2008, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedeapsă timpul arestului preventiv începând cu 11 februarie 2008 la zi.

În baza art. 13, art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpatului major S.M. și a inculpaților minor S.M.G., în solidar cu părțile responsabile civilmente S.I., S.V. și D.O., în solidar cu părțile responsabile civilmente D.F. și D.M., la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune morale către partea vătămată G.M., constituită parte civilă în cauză.

S-au respins, ca nedovedite, daunele materiale.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați în solidar inculpații S.M., S.M.G. și D.O., aceștia din urmă în solidar cu părțile responsabile civilmente S.I., S.V., D.F. și D.M. la plata sumei de 480 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli cu onorariul de apărător, către partea civilă G.M.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în seara de 09 februarie 2008 partea vătămată G.M. a plecat de la domiciliul său însoțită de vecinul I.M.A., pentru a participa la discoteca organizată în satul Șelaru unde aceasta s-a întâlnit și cu unchii săi C.D. și C.A.

În timpul programului de discotecă, după orele 2,00, partea vătămată a ieșit în fața localului unde a fost acostată de D.O. și, forțând-o, a condus-o în interiorul curții spre clădirea grădiniței, loc în care au venit și S.M. și S.M. care, pe rând, au întreținut raporturi sexuale orale și normale, exercitând violențe și adresându-i minorei amenințări.

În jurul orelor 4,00, partea vătămată a reușit să ajungă acasă unde a relatat părinților cele întâmplate, fiind sesizate ulterior organele de urmărire penală.

Cu ocazia cercetării judecătorești, fiind audiați inculpații S.M., S.M.G. și D.O., au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a dispus trimiterea în judecată, recunoaștere care se coroborează întrutotul cu declarația părții vătămate G.M. și celelalte probe testimoniale administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor I.M.A., C.D., C.A., B.F. și C.A., din conținutul cărora rezultă vinovăția făptuitorilor în ce privește săvârșirea infracțiunii de viol și circumstanțierea în timp a acesteia.

Prin raportul de expertiză bio-criminalistică nr. 757423 din 07 mai 2008 întocmit de Serviciul de Expertize Bio Criminalistice din I.G.P.R. București s-a concluzionat că pe obiectele de îmbrăcăminte supuse expertizei ridicate de la partea vătămată și celelalte probe biologice s-au evidențiat profilurile genetice ale inculpaților, ceea ce demonstrează că aceștia au avut raporturi sexuale cu minora.

În circumstanțierea personală a inculpaților a fost audiată martora N.N., profesor la Școala Generală din satul Fierbinți, comuna Șelaru, județul Dâmbovița, din declarația căreia rezultă că aceștia nu au săvârșit abateri anterior comiterii faptei penale supuse judecății, au avut un comportament bun în familie și societate, S.M.G. și D.O., fiind elevi în clasa a X-a la Liceul M.V. din comuna Vișina, în care sens s-au depus și caracterizări scrise din partea unităților școlare menționate.

Față de probele administrate în cauză cu ocazia cercetării judecătorești, precum și cele efectuate în cursul urmăririi penale, tribunalul a apreciat că în cauză subzistă vinovăția inculpaților S.M., S.M.G. și D.O. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. în ce-l privește pe primul inculpat și, respectiv, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., în ce-i privește pe ultimii doi inculpați, texte de lege enunțate în ședința publică și în baza cărora inculpații au fost condamnați la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările concrete în care acestea au fost comise și circumstanțele personale ale făptuitorilor.

Determinat de împrejurarea că cei trei inculpați au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând săvârșirea faptelor, că aceștia nu au antecedente penale și au avut un comportament corespunzător în familie și societate anterior săvârșirii faptei deduse judecății, că sunt tineri, în cauză s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Tribunalul a considerat că scopul preventiv și sancționator al pedepselor mai sus arătate poate fi atins fără privare de libertate, inculpatul S.M. putând să desfășoare o activitate productivă și să contribuie astfel la achitarea despăgubirilor morale la care va fi obligat, iar inculpații minori S.M.G. și D.O. să-și continue pregătirea școlară în unitățile la care au fost încadrați.

În ce privește rezolvarea laturii civile a cauzei, tribunalul a reținut că despăgubirile materiale estimate de partea vătămată la 600 lei, reprezentând contravaloarea raportului de constatare medico-legală și a cheltuielilor de deplasare nu au fost dovedite, atâta timp cât la dosarul cauzei nu s-au depus înscrisuri care să ateste că efectiv au fost achitate aceste sume sau dovezi de efectuare a transportului.

Referitor la daunele morale solicitate, tribunalul a considerat ca justificată acordarea sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune morale către partea vătămată G.M., în solidar de către inculpatul major S.M. și inculpații minori S.M.G., în solidar cu părțile responsabile civilmente S.I., S.V. și D.O., în solidar cu părțile responsabile civilmente D.F. și D.M., în temeiul art. 13, art. 14 și art. 346 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, partea vătămată G.M., inculpații S.M.G., D.O., S.M.

S-a susținut că aceste fapte au avut consecințe grave asupra dezvoltării psihice și fizice asupra părții vătămate care a fost dezbrăcată în plină iarnă și supusă repetat la perversiuni și la acte sexuale normale și, în această împrejurare, partea vătămată a fost deflorată, așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală, toate acestea arată un comportament sălbatic al inculpaților.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și,pe fond, înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., cu pedepse bine individualizate și înlăturarea dispozițiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere.

În latură penală, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., privind individualizarea pedepselor aplicate, neținând seama de contribuția efectivă a fiecărui inculpat la săvârșirea faptei, de circumstanțele grave ale faptei lor și de consecințele de neînlăturat ale acesteia.

S-a susținut că modul de executare al pedepselor aplicate, și anume, sub supraveghere, nu este corect, întrucât instanța de fond trebuia să aprecieze că această modalitate de executare a pedepselor, nu-și realizează scopul preventiv – educativ al pedepsei, luând în considerare împrejurările concrete în care s-au săvârșit faptele și pericolul social concret al acestora.

În latură civilă s-a susținut că instanța de fond nu a apreciat corect cuantumul daunelor morale acordate, nu a ținut seama de suferințele fizice și psihice ale părții vătămate și consecințele negative ale faptelor inculpaților asupra ei.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate atât în latură penală cât și civilă, aplicarea unor pedepse corespunzătoare în raport cu vinovăția fiecărui inculpat și majorarea daunelor morale.

S-a solicitat, în principal, achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind amenințarea, folosirea violenței sau imposibilitatea părții vătămate de a se apăra.

S-a mai solicitat respingerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea vătămată.

În subsidiar, s-a solicitat menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală.

Parchetul a solicitat admiterea apelului părții vătămate și respingerea apelurilor declarate de inculpați, ca nefondate.

Partea vătămată, prin apărătorul său, a solicitat admiterea apelului parchetului și respingerea ca nefondate a apelurilor inculpaților.

Prin Decizia penală nr. 12 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea vătămată G.M., împotriva sentinței penale nr. 578 din data de 14 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pe care a desființat-o în parte și, în consecință:

A majorat pedepsele aplicate inculpaților: de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru inculpatul major S.M. și de la câte 3 ani închisoare, la câte 4 ani închisoare pentru inculpații minori S.M.G. și D.O., cu menținerea circumstanțelor atenuante personale, reținute în sarcina acestora.

A înlăturat dispozițiilor prevăzute de art. 86

1

– 86

3

C. pen., cu privire la suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, urmând ca inculpații să execute pedepsele aplicate într-un loc de deținere.

A înlăturat dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicate inculpaților S.M.

A majorat daunele morale la care inculpații au fost obligați în solidar, inculpații minori în solidar și cu părțile responsabile civilmente către partea vătămată G.M., de la 15.000 lei la 45.000 lei.

A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.M., S.M.G. și D.O., împotriva aceleiași sentințe penale.

A obligat inculpații apelanți, inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat și la 1.000 lei cu același titlu, către partea vătămată G.M., reprezentând onorariu avocat.

Instanța de control judiciar a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în raport de probele administrate în cauză, fapta de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. fiind pe deplin dovedită.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată, s-a considerat că instanța de fond a dat dovadă de multă clemență în aplicarea pedepselor și a modalității executării acestora, neavând în vedere dispozițiile art. 80 C. pen. (concursul între cauzele de agravare și cele de atenuare), motiv pentru care în raport de pericolul social al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită și de comportamentul inculpaților a majorat pedepsele aplicate inculpaților și a înlăturat dispozițiile art. 86

1

– 86

3

C. pen.

În ceea ce privește latura civilă, având în vedere răul cauzat asupra psihicului părții vătămate a fost majorat cuantumul despăgubirilor morale de la 15.000 lei la 45.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații S.M.G., D.O. și S.M.

În motivele scrise de recurs, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a existat nici o constrângere a părții vătămate de a întreține relații sexuale, iar în subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, întrucât s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor prin aplicarea art. 86

1

C. pen.

Se mai arată că li s-a creat inculpaților o situație mai grea prin majorarea atât a pedepselor, cât și a cuantumului daunelor morale.

Concluziile apărătorilor recurenților inculpați, ale reprezentantului M.P., precum și ultimul cuvânt al inculpaților au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpați sunt fondate numai în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie constatată din compararea faptelor cu probele administrate.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpaților pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele care, la data de 9 - 10 februarie 2008, prin constrângere, au întreținut acte sexuale cu minora G.M., în vârstă de 13 ani întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv, controlul incriminator al infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) C. pen.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătorești cât și în apel, respectiv declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților, raportul medico-legal, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, proces-verbal de examinare criminalistică au rezultat împrejurările în care partea vătămată a fost violată.

Susținerile recurenților inculpați că au întreținut doar relații sexuale orale, că nu au forțat-o, nu au constrâns-o pe partea vătămată, aceasta fiind de acord cu acest fapt, sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, în faza de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească inculpații au recunoscut că au avut relații sexuale cu partea vătămată, că au lovit-o și amenințat-o pe aceasta (filele 52-59, 67-76, 85-95 dos. urm.), declarații care se coroborează cu cele ale părții vătămate, cât și cu celelalte probe existente la dosar (raport de constatare medico-legală nr. 106/U/11 februarie 2008 din care rezultă că victima a suferit o deflorare recentă, datând din data de 9 - 10 februarie 2008, raport de expertiză bio-criminalistică nr. 757423 din 07 mai 2008).

Partea vătămată G.M., în declarația dată la 11 februarie 2008 (fila 19 dos.urm.pen.) arată: ”Am fost prinsă din spate de umeri de D.O. care m-a împins către clădirea unei grădinițe, deși eu am repetat să mă lase în pace (…) M-a ținut de hanorac (…) Le-am cerut să mă lase în pace, dar m-au amenințat să nu țip că mă taie cu un cuțit (…) S. mi-a pus mâna la gură (…) m-a lovit cu palma peste față (…) m-a amenințat că-l va chema pe fratele său care mă va omorî (…) D.O. și S. m-au ținut de mâini”.

Din analiza conținutului acestei declarații rezultă că este îndeplinit elementul material al infracțiunii de viol, și anume, fapta a fost săvârșită prin constrângere, atât morală cât și fizică („m-a împins, m-a prins, m-a ținut, m-au amenințat, m-au lovit”), inculpații profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința (inculpații au fost în număr de 3, mult mai mari ca vârstă față de partea vătămată, în timp ce aceasta, în vârstă de numai 13 ani nu a putut opune rezistență, datorită incapacității fizice, inculpații ținând-o prin rotație de mâini și de cap, paralizându-i posibilitatea de a se mișca).

Dealtfel, inculpații recunosc faptul că au întreținut relații sexuale (atât orale cât și normale cu partea vătămată) descriind în declarațiile lor modalitatea în care au săvârșit fapta, confirmând practic cele învederate de către aceasta.

Inculpatul S., în declarația sa (fila 94, dos.urm.pen.) arată: „O. i-a cerut să întrețină raporturi sexuale normale (…) M. s-a dus către ea și a încercat să întrețină un raport sexual normal. A venit și a zis că nu a reușit. A urmat O. care a încercat, dar fără succes. A fost lovită de M. și O. Am auzit zgomotul loviturii”.

Inculpatul D.O. confirmă faptul că minora a fost lovită și amenințată, (f. 69, d.u.p.)., cât și faptul că s-a opus solicitărilor inculpaților. „Am fost de față când S.M. i-a dat o palmă peste față și cu pumnul în picior, deoarece aceasta nu dorise inițial să întrețină un raport sexual oral (…) S.V. i-a dat o palmă după ceafă și a tras-o de păr (…) S. i-a propus M. să facă sex normal (…) Ea nu a fost de acord și a reușit să fugă, dar S.M. a ajuns-o și a prins-o de mână, revenind cu aceasta în locul unde rămăsesem eu (…) S.V. i-a spus M. că lui nu i se poate întâmpla nimic, că tatăl lui a făcut pușcărie și are bani, probabil pentru a o intimida.”

Declarațiile inculpaților și ale părții vătămate se coroborează cu raportul de constatare medico-legală nr. 106/U din 11 februarie 2008 prin care se arată că partea vătămată a suferit o deflorare recentă la 9 - 10 februarie 2008, cât și cu raportul de expertiză bio-criminalistică nr. 757423 din 07 mai 2008, întocmit de Serviciul de Expertize Biocriminalistice din I.G.P.R. București, prin care s-a concluzionat că pe obiectele de îmbrăcăminte supuse expertizei, ridicate de la partea vătămată și celelalte probe biologice s-au evidențiat profilurile genetice ale inculpaților, ceea ce demonstrează că aceștia au avut raporturi sexuale cu minora, astfel încât este exclus orice dubiu cu privire la inexistența faptei de viol.

În raport cu probatoriul administrat în cauză rezultă că susținerile inculpaților potrivit cărora nu au exercitat amenințări și lovituri față de partea vătămată, că aceasta de bună voie a acceptat să întrețină relații cu ei, sunt lipsite de suport probator.

Chiar dacă pe corpul victimei nu au fost găsite urme de violență aceasta nu duce la concluzia acceptării de bună voie de către partea vătămată să întrețină relații sexuale, în condițiile în care înfrângerea libertății sexuale se poate face și prin constrângere morală (partea vătămată a fost amenințată cu moartea de către unul dintre inculpați), cât și prin faptul de a profita de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința (o persoană de 13 ani este lipsită de experiență, nu poate face față nici fizic și nici psihic agresiunii a trei persoane de sex masculin îndreptate împotriva sa), inculpații profitând în mod conștient de vârsta victimei, de faptul că nu putea opune rezistență, care constituie în esență, o constrângere mijlocită, fiindcă a abuza de o stare care face imposibilă opunerea înseamnă a realiza în mod insidios o constrângere.

Înalta Curte, din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză, ținând cont că aptitudinea forței fizice de a constrânge se apreciază în fiecare caz, avându-se în vedere împrejurările în care a fost exercitată această forță, precum și de posibilitățile reale de rezistență pe care le-a avut victima, că cerința legii referitoare la exercitarea constrângerii este îndeplinită și atunci când victima, în condițiile concrete în care s-a aflat, dându-și seama că orice rezistență ar fi zadarnică și că, eventual, i-ar putea agrava situația, în final, neopunând o rezistență, apreciază că în speță, încadrarea juridică dată faptei comise este legală câtă vreme minora, luată cu forța de cei trei inculpați și supusă la raporturi sexuale atât orale cât și normale, a opus rezistență într-o primă fază, ulterior ajungând la convingerea că orice rezistență ar fi zadarnică, dată fiind agresivitatea inculpaților, cât și raportul de forțe net superior al acestora.

Vârsta minorei și dezvoltarea ei fizică în raport cu constituția inculpaților, cât și cu faptul că aceștia erau în număr de trei, acționând împreună, se circumscrie tezei a II-a a dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. pen., respectiv imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Astfel nu este vorba de un act sexual realizat cu consimțământul victimei, ci reprezintă o încălcare a inviolabilității sexuale a unei minore, la constrângerea ei în scopul consumării unor raporturi sexuale, atât normale, cât și orale, ce au avut loc împotriva voinței ei, fiind constrânsă în scopul determinării ei la acele acte sexuale.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 111/2005 a statuat că prin act sexual, susceptibil de a fi încadrat în infracțiunea de viol incriminată de art. 197 C. pen., se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, în cauză inculpații făcându-se vinovați de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor.

În ceea ce privește latura civilă, în mod corect instanța de prim control judiciar a dispus majorarea cuantumului daunelor morale în raport de consecințele pe care fapta le are asupra dezvoltării psihice și fizice a părții vătămate, cât și în raport de ironia comunității locale care i-a indus un sentiment de culpabilitate, ducând la izolarea acesteia de restul membrilor, astfel încât un cuantum ridicat al acestor daune morale fiind apt să mai atenueze din urmările nefaste ale unei asemenea fapte.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale, pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani. În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În speță, s-a dovedit că partea vătămată a suferit o traumă psihică, determinată de faptele inculpaților, astfel încât daunele morale acordate vor reprezenta o compensare a prejudiciului cauzat acesteia. Prin stabilirea daunelor morale la suma de 45.000 lei, Înalta Curte apreciază că soluția este conformă cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene (P.T., Op.cit., pag. 268).

Astfel, în raport cu probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Susținerile inculpaților, potrivit cărora li s-a agravat situația de către instanța de prim control judiciar, prin schimbarea modalității de executare a pedepsei și majorarea modalității de executare a pedepsei și majorarea cuantumului daunelor morale, sunt nefondate, atâta timp cât la instanța de apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița declarase apel în defavoarea inculpaților împotriva sentinței penale nr. 578/2008 a Tribunalului Dâmbovița, ca de altfel și partea vătămată G.M., agravarea fiind urmarea apelului declarat de procuror sau de partea cu interese contrare.

Neagravarea situației în propria cale de atac (non reformatio in pejus) își găsește aplicarea numai în ipoteza în care există apelul/recursul unei singure părți sau al mai multor părți care formează un grup cu aceeași poziție procesuală, ori când există recursul declarat de procuror în favoarea unei părți. Regula nu-și găsește incidența atunci când există și apelul/recursul procurorului declarat fără rezerve, ceea ce în speță s-a și întâmplat.

Examinarea criticilor formulate de către inculpați vor fi analizate și prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite prevăzute de lege.

În realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situațiile sau împrejurările anterioare, concurente sau subsecvente săvârșirii infracțiunii și care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei.

Înalta Curte va reevalua, în concret, în contextul cauzei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social al faptei, circumstanțele reale în care aceasta a fost săvârșită, dar și circumstanțele pozitive ale inculpaților, respectiv de recunoaștere parțială a faptei, că nu sunt cunoscute cu antecedente penale, doi dintre ei fiind minori la data săvârșirii faptei, bucurându-se de caracterizări favorabile atât în familie, cât și în societate, va da o mai mare eficiență acestor circumstanțe atenuante.

În funcție de contribuția fiecăruia la săvârșirea faptei, de concursul între cauzele de agravare și atenuare ale pedepsei cu referire la art. 80 C. pen., Înalta Curte va reduce pedepsele principale aplicate inculpaților, astfel: pentru inculpatul S.M.G. de la 4 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru inculpatul D.O. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare și pentru inculpatul S.M. de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, aceste pedepse fiind în măsură să asigure nu numai realizarea scopurilor pedepsei, cel de exemplaritate, dar și cel educativ, dând posibilitatea unei resocializări viitoare pozitive a inculpaților, cât și respectarea proporționalității între gravitatea faptei comise și profilurile socio-morale ale inculpaților.

Fapta comisă de către inculpați este de o gravitate deosebită, astfel încât solicitarea de suspendare sub supraveghere a pedepselor este neîntemeiată, luând în considerare modul în care aceștia au acționat asupra unei persoane cu o vârstă fragedă și vulnerabilă, în plină iarnă a fost dezbrăcată și supusă la perversiuni și raporturi sexuale normale, care a încercat să se apere, aceasta având consecințe grave asupra dezvoltării psihice și fizice ulterioare, reeducarea acestora făcându-se numai într-un sistem închis de penitenciar.

Pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie și o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii, sens în care suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.

Pentru aceste considerente, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de către inculpații S.M.G., D.O. și S.M. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa în parte decizia atacată în sensul reducerii pedepselor pentru inculpați.

Se va face aplicarea pentru toți inculpații a dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Conform art. 193 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge cererea formulată de partea vătămată G.M. de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații S.M.G., D.O. și S.M. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia atacată, după cum urmează:

Reduce pedepsele principale aplicate inculpaților:

Pentru inculpatul S.M.G.

de la 4 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

Pentru inculpatul D.O.

de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Pentru inculpatul S.M.

de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Face aplicarea pentru toți inculpații a dispozițiilor art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge cererea formulată de intimata parte vătămată G.M. de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor de judecată.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații S.M.G. și D.O. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 75 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.M., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.