ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 763/2012

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 370 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,

în baza disp. art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A. , la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza disp. art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.. în baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza disp. art. 86

2

C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul M.A. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență. în baza disp. art. 86

3

alin. (3) lit. d) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul M.A. să nu intre în legătură cu familia victimei N.M. În baza art. 86

3

alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 și art. 84 C. pen., precum și asupra disp. art. 86

4

alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii de la 16 noiembrie 2009, ora 13,00 la 17 noiembrie 2009, ora 13,00.

În baza disp. art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C., la o pedeapsă de 15 zile închisoare. în baza disp. art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. În baza disp. art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 2 ani și 15 zile. În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza disp. art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.A., la o pedeapsă de 15 zile închisoare. în baza disp. art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 15 zile închisoare. în baza disp. art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.A., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, și anume 15 zile închisoare. în baza disp. art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. în baza disp. art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare de 2 ani și 15 zile. în baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza disp. art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.N., la o pedeapsă de 15 zile închisoare. în baza disp. art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. în baza disp. art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 2 ani și 15 zile. În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza disp. art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată Spitalul Clinic de Urgență București, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D.A.A. și a fost obligat inculpatul M.A. la plata sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale către aceasta, urmând a fi respinsă cererea privind despăgubirile materiale ca nedovedită.

În baza disp. art. 17 C. proc. pen., a mai fost obligat inculpatul M.A. la plata sumei de 150 lei lunar, sub formă de prestație periodică, către minora N.A.M.V., fiica victimei N.M., de la data decesului acestuia - 23 iulie 2008 și până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor de către minoră, conform art. 86 și art. 94 C. fam., precum și la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.

Prin aceiași hotărâre, s-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă M.A., ca nedovedită.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul N.A. două bucăți de ulucă și toporul folosite de acesta la săvârșirea infracțiunilor și ridicate de către organele de urmărire penală, conform procesului-verbal încheiat la data de 21 iulie 2008.

Cele două scaune din lemn ridicate de către organele de urmărire penală, conform proceselor-verbale de ridicare din data de 10 septembrie 2008 și 11 decembrie 2008, s-a dispus să fi restituite numitului L.M.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați pe inculpații M.C., N.A. și N.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 300 lei fiecare. în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.975 lei, în care sunt incluse și cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 495/P/2008 au fost trimiși în judecată inculpații M.A. , M.C., N.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 322 alin. (1) și art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen. și N.N., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

A reținut instanța de fond că în ziua de 20 iulie 2008 inculpatul M.A. s-a deplasat alături de fratele său, inculpatul M.C., un unchi și fiul acestuia, la domiciliul lui N.A. din județul Dâmbovița, în vederea recuperării unui lănțișor din aur pe care M., nepotul său, îl luase de acasă și-l vânduse lui N.A., bijuterie ce a fost restituită de cel din urmă în schimbul sumei de 120 lei.

În cursul aceleiași zile, inculpatul N.A. și soția sa s-au reîntâlnit pe raza localității cu inculpatul M.C., prilej cu care între aceștia a continuat disputa legată de bijuteria restituită. Martorul C.A., prezent la discuțiile purtate între N.A., soția acestuia și inculpatul M.C., a arătat că aceștia și-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, fără a exista o confruntare.

În seara zilei de 20 iulie 2008, inculpatul M.C. l-a sunat pe fratele său, M.A., și încercând în mod neadevărat să acrediteze ideea că după incidentul produs privind restituirea bijuteriei a fost amenințat de către familia N. Pe fondul acestei stări conflictuale întreținută de ambele familii, în aceeași seară, inculpatul M.A., însoțit de U.F. și M.G.M., s-a deplasat din nou cu autoturismul său în comuna Costeștii din Vale, unde l-a găsit pe M.C. în preajma domiciliului lui N.A. și împreună ducându-se la poarta casei familiei Nae. Inculpații M.A. și M.C. au forțat poarta de acces, M.C. lovindu-l cu o sticlă în cap pe N.A., iar M.A. trăgându-l de haine pe N.N., din curtea casei la poartă, moment în care M.C. a început să-l lovească cu pumnii pe N.N. În sprijinul inculpaților N.A. și N.N. a intervenit și victima N.M., ostilitățile continuând în drumul public, unde N.A.,înarmat cu un topor în mână, l-a alergat pe inculpatul M.A.

Inculpatul M.C. s-a confruntat pe rând cu N.N. și apoi cu N.M., care a intervenit încercând să acorde sprijin fratelui său. Deși declarațiile inculpaților și ale martorilor date pe parcursul procesului penal sunt parțial contradictorii, toate conduc la concluzia că pe parcursul acestor confruntări între membrii celor două familii aceștia și-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii, picioarele și uluci rupte din gard.

Totodată, în cursul desfășurării incidentului s-a mai folosit și o coasă de mână, provenită de la martorul S.I., în declarația sa martorul susținând că inculpatul M.A. a fost cel care a intrat în curtea sa și i-a luat coasa din mână (pagina 109 dosar fond). Cert este și faptul că inculpatul N.A. era înarmat cu un topor, cu care l-a alergat pe M.A. și cu care a distrus mașina proprietatea inculpatului M.A., parcată în apropierea locului incidentului. Acest aspect reiese atât din declarațiile inculpaților M.A., N.A., M.C., cât și din declarațiile martorilor prezenți la desfășurarea incidentului U.F., M.G., N.F., B.D.N., S.I., C.A., C.S. Tot din declarațiile acestora rezultă și faptul că inculpatul M.C. l-a lovit pe N.A. cu vârful coasei, provocându-i o plagă contuză în zona pavilionului auricular drept care a necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 1041 din 5 august 2008 emis de S.M.L. Dâmbovița și raportului de constatare medico-legală nr. 384/V din 24 iulie 2008, fapt recunoscut în declarația sa chiar de inculpatul M.C., care precizează: „el avea toporul și a încercat să mă lovească dar m-am ferit, după care eu l-am atins cu coasa la ureche" - pagina 61 dosar fond. Acest aspect a fost confirmat și de martora M.G.M. care a susținut în declarația dată în fața instanței de judecată că „am observat și faptul că M.C. l-a lovit pe N.A. cu o coasă, dar nu am văzut de unde a luat acesta coasa". Nemaifiind urmărit de N.A., inculpatul M.A. s-a reîntors în direcția porții unde se confruntau fratele său M.C. și inculpații N.A., N.N. și victima N.M., pentru a-i acorda sprijin fratelui său.

În deplasarea sa, inculpatul M.A. a luat un scaun de lemn din fața martorului L.M., care se afla pe terasa unui magazin, în imediata vecinătate a domiciliului lui N.A., l-a întors, apucându-l de picioare și, apropiindu-se cu el în mâini de locul unde se aflau frații N., l-a aruncat în direcția lui N.M., surprinzându-l pe acesta chiar în momentul în care se ridica din preajma fratelui său, lovitura fiind receptată în aceste condiții în zona fronto-temporo-parietal stânga și care a generat un hematom extradural de emisfer stâng ce a dus la decesul lui N.M. la 23 iulie 2008, după intervenția chirurgicală la Spitalul Clinic de Urgență București, conform raportului medico-legal de necropsie nr. A.3/1158/2008.

Deși inculpații M.A. și M.C. au negat constant faptul că ar fi văzut sau folosit vreun scaun în timpul confruntării cu membrii familiei N., susținerile acestora sunt contrazise de declarațiile martorilor C.N., M.E., N.F., C.L.M., L.M., B.D.N., S.I. și C.S. Martorii au susținut că inculpatul M.A. a fost cel care a luat scaunul din fața martorului L.M. și l-a aruncat în direcția victimei.

Deși inculpatul M.A. și familia acestuia au încercat să acrediteze ideea că victima N.M. ar fi decedat în urma unei lovituri la cap date cu toporul, din greșeală, de către inculpatul N.A., în timp ce încerca să-l lovească pe inculpatul M.C., a constatat instanța că această apărare nu poate fi primită având în vedere că nu este susținută de nici o probă din dosar, martorii anterior citați fundamentând ideea că inculpatul M.A. a fost cel care a luat scaunul din fața barului aparținând lui L.M., scaun cu care l-a lovit la cap pe N.M., provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.

Mai mult, declarațiile martorilor se coroborează și cu raportul de constatare medico-legală nr. 385/V din 24 iulie 2008 emis de S.M.L. Dâmbovița, cât și cu raportul medico-legal de necropsie nr. A.3/1158/2008 întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici" București, avizat de Comisia de Avizare și Control, în care se menționează că „topografia și morfologia leziunilor traumatice cranio-cerebrale susțin un mecanism de producere prin lovire activă, lovire cu un corp dur, posibil corpul delict menționat în datele de anchetă".

Faptul că inculpatul M.A. și familia acestuia au încercat să denatureze situația de fapt, determinându-i pe martorii C.A. și G.A. în faza de urmărire penală să relateze aspecte inexistente sau neconforme cu realitatea, nu poate conduce decât la ideea că, în realitate, dinamica producerii incidentului din data de 20 iulie 2008 este cea descrisă în actul de sesizare a instanței.

Coroborând toate probele dosarului, instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului M.A. care la data de 20 iulie 2008, în timpul unei confruntări cu membrii familiei N., i-a aplicat o lovitură prin aruncare cu un scaun de la mică distanță părții vătămate N.M., căreia i-a provocat un traumatism cranio-cerebral ce a generat decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de

disp. art. 183

C. pen.,

având în vedere că inculpatul a acționat cu praeterintenție, respectiv cu intenție directă în ceea ce privește lovirea victimei N.M., însă rezultatul letal s-a datorat culpei inculpatului, care nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă. Culpa inculpatului a fost dovedită în raport cu moartea victimei, dincolo de intenția acestuia de a o lovi pe care se suprapune, astfel că răspunderea sa penală va fi stabilită pentru fapta prev. de disp. art. 183 C. pen.

În ce privește faptele inculpaților M.C., N.N. și N.A., de a participa la încăierarea din ziua de 20 iulie 2008, instanța de fond a apreciat că sunt pe deplin dovedite. Astfel, declarațiile martorilor audiați în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată și parțial declarațiile inculpaților se coroborează cu concluziile certificatelor medico-legale nr. 983 din 24 iulie 2008, nr. 984 din 24 iulie 2008, nr. 1041 din 05 august 2008 și nr. 1042 din 05 august 2008 eliberate de S.M.L. Dâmbovița, din care rezultă că inculpații M.A. și M.C. au suferit leziuni traumatice ce au necesitat l-2 zile de îngrijire medicală ce s-au putut produce la data de 20 iulie 2008, prin lovire cu corpuri dure, inculpatul N.A. a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce la data de 20 iulie 2008, prin lovire cu un obiect ascuțit de tip tăietor și a necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul N.N. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce la aceeași dată prin lovire cu corp dur ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.

A mai constatat instanța că nu pot fi primite afirmațiile inculpaților N.A. și N.N. făcute în fața instanței, potrivit cărora ar fi acționat în legitimă apărare, acțiunile lor neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare, câtă vreme ei nu aveau intenția de a participa la producerea evenimentelor. De esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia, ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului, înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate. în cauză se constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile referitoare la atac și nici cele referitoare la apărare.

Astfel, după cum rezultă din situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpații N.A. și N.N. au început să exercite acțiuni violente asupra inculpaților M.C. și M.A. nu exista un atac actual sau iminent din partea acestora, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.

În momentele în care inculpatul N.A. l-a alergat pe inculpatul M.A. cu toporul, atacul nu era în curs de executare și nici pe punctul de a se declanșa, martorii B.D., M.E., C.S., confirmând faptul că membrii celor două familii implicate în conflict s-au bătut în parte, iar N.A. îi alerga pe cei doi frați M. înarmat cu un topor. împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă și din desfășurarea acțiunilor astfel cum au fost relatate de către inculpați și martori în declarațiile date.

În aceste condiții, în care, inițial, conflictul încetase și N.A., N.N. și N.M. se aflau în interiorul curții, iar frații M. în drum, susținerea inculpaților N.N. și N.A. că apărarea lor ar fi fost necesară pentru înlăturarea atacului nefiind fondată.

Astfel, a constatat instanța că faptele săvârșite de către N.N. și N.A. nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul N.A. i-a alergat pe frații M. cu toporul când aceștia fugeau și se aflau cu spatele la el, eventual neînarmați, iar inculpatul N.N. și fratele său l-au alergat pe inculpatul M.C. să-l bată.

Astfel, instanța de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpaților M.C., N.N. și N.A. de a participa la încăierarea din 20 iulie 2008 întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpații vor fi condamnați.

Instanța nu a putut reține nici apărarea formulată de către inculpatul N.A. cu privire la faptul că s-ar fi aflat în stare de necesitate când a distrus autoturismul proprietatea inculpatului M.A. în timpul conflictului din data de 20 iulie 2008.

A mai constatat instanța de fond că, în drept, fapta inculpatului N.A. care în ziua de 20 iulie 2008 a provocat distrugeri autoturismului aparținând lui M.A., în timpul conflictului dintre părți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., având în vedere, totodată, și faptul că cele două infracțiuni comise de către N.A. la data de 20 iulie 2008 au fost săvârșite în concurs real, prev. de disp. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a apreciat că scopul educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de

disp. art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., cu efectele prevăzute de disp. art. 76 C. pen.

Având în vedere că inculpatul N.A. a săvârșit cele două infracțiuni, respectiv încăierarea și distrugerea, prev. de disp. art. 322 alin. (1) C. pen. și art. 217 alin. (1) C. pen., în concurs real, în baza disp. art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

Pe durata executării pedepselor principale, în baza disp. art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., inculpaților M.A. , M.C., N.A. și N.N. li s-au interzis exercitarea drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În ce-l privește pe inculpatul M.A. , instanța a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 86

1

C. pen. pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, neimpunându-se ca executarea pedepsei să se realizeze cu privare de libertate, în raport atât de împrejurările săvârșirii faptei, dar și de circumstanțele sale personale.

În ceea ce-i privește pe inculpații M.C., N.A. și N.N., sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepselor, instanța a apreciat că scopul preventiv educativ și sancționator al pedepselor aplicate acestor inculpaților poate fi atins și fără privarea lor de libertate, astfel încât, în temeiul disp. art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor.

A luat act că partea vătămată Spitalul Clinic de Urgență București nu s-a constituit parte civilă în cauză, și că în fața instanței de judecată, în termen legal, s-au constituit părți civile părțile vătămate D.A.A. și M.A.

Astfel, partea vătămată D.A.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 50.000 Euro daune morale și 50.000 Euro daune materiale (reprezentând cheltuielile de înmormântare și pomenile făcute), în condițiile în care concubinul său decedat, N.M., era singurul întreținător al familiei, iar înainte de deces acesta contractase două credite, unul de 10.000 lei, iar altul de 2.000 lei.

Instanța a apreciat că partea civilă D.A.A. nu a făcut dovada daunelor materiale solicitate, și nu putut lua în considerare bonurile fiscale depuse de aceasta la dosar, mai ales că o parte dintre ele erau anterioare decesului victimei N.M.

În ce privește daunele morale solicitate de către partea civilă D.A.A., instanța a apreciat cererea acesteia întemeiată apreciind că este evident că partea civilă D.A.A. și fiica acesteia N.A.M.V. au suferit ca urmare a decesului lui N.M., un prejudiciu ireparabil, iar suferința ce le-a fost produsă este nemărginit de mare, ecourile sale urmând a fi resimțite pe întreaga durată a vieții lor.

Pentru repararea acestui prejudiciu moral, instanța a apreciat că suma de 5.000 lei ce urmează să-i fie acordată părții civile D.A.A., cu acest titlu, este suficientă, deoarece trebuie avut în vedere că scopul acordării daunelor morale este doar alinarea durerii pricinuite prin fapta ilicită, netrebuind ca acestea să devină o sursă de îmbogățire fără justă cauză pentru cel care le pretinde.

Instanța l-a obligat pe inculpatul M.A. la plata sumei de 150 lei lunar sub formă de prestație periodică către minora N.A.M.V., fiica victimei N.M., de la data decesului acestuia -23 iulie 2008 și până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor de către minoră, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani, precum și la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale, întrucât prin decesul tatălui său minora a fost prejudiciată, fiind lipsită de sprijinul și afecțiunea acestuia.

Partea vătămată M.A. s-a constituit parte civilă în cauză inițial cu suma de 500 lei - reprezentând cheltuielile pe care le-a făcut cu repararea autoturismului distrus de N.A. în momentul incidentului, iar instanța a apreciat că potrivit principiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, prejudiciul care trebuie reparat persoanei căreia i-a fost cauzat, trebuie să fie determinat cert, iar în ce privește acțiunea civilă formulată de către partea civilă M.A. se constată că nu a fost dovedită, nefiind produsă nici o probă din care să rezulte prejudiciul cert, cauzat prin săvârșirea infracțiunii de distrugere de către inculpatul N.A.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpatul N.A. cele două bucăți de ulucă și toporul folosite de acesta la săvârșirea infracțiunilor și ridicate de către organele de urmărire penală, conform procesului-verbal încheiat la data de 21 iulie 2008.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, partea civilă D.A.A. și inculpații M.A., N.A. și N.N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a criticat sentința, cu privire la greșita reținere în favoarea inculpatului M.A. a circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., aplicându-i-se o pedeapsă prea blândă și o altă critica cu privire la modul de individualizare a pedepsei, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, dar și a cuantumului acesteia, apreciindu-se că în raport de fapta comisă, respectiv de lovituri cauzatoare de moarte, ce a avut ca urmare suprimarea vieții victimei, pedeapsa aplicată trebuia să fie executată în regim privativ de libertate în ceea ce ii privește pe inculpatul M.A. Individualizarea pedepselor aplicate celorlalți inculpați, respectiv M.C., N.A. și N.N., a fost de asemenea criticată, apreciindu-se că acestea sunt prea blânde, în contextul în care cei trei au comis infracțiunea de încăierare, iar victima N.M. a fost lovit cu un scaun în cap, traumatism ce a produs decesul victimei, dar și faptul că alte persoane au suferit leziuni corporale, neimpunându-se reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora. S-a mai precizat că instanța de fond a omis să facă aplicarea art. 88 C. pen. pentru inculpatul M.A., la reținerea de 24 de ore și s-a dispus restituirea a doua scaune către L.M., fără a se face aplicarea disp. art. 169 C. pen.

Partea civilă D.A.A. a criticat sentința sub aspectul laturii civile, apreciind instanța de fond a acordat un cuantum prea mic al despăgubirilor civile, cheltuielile de înmormântare și a pomenirilor ulterioare.

Inculpații N.N. și N.A. au arătat că deși au solicitat cercetarea inculpaților M.A. și M.C. pentru infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., procurorul nu a pus concluzii cu privire la această cerere, iar instanța de judecată, în baza rolului său activ, trebuia să pună în discuție extinderea procesului penal pentru inculpatul M.A. și pentru faptele prev. de art. 322 și art. 181 C. pen. A mai solicitat să se constate că se afla într-o stare de necesitate prev. de art. 45 C. pen. atunci când a lovit autoturismul lui M.A., ca urmare a acțiunilor insistente și violente ale inculpaților M. exercitate asupra lui N.N. și N.M. pe o perioadă îndelungată de timp, și să rețină legitima apărare.

Inculpatul M.A., a criticat soluția pronunțată de instanța de fond apreciind că aceasta a reținut o greșită stare de fapt, nefiind vinovat de comiterea infracțiunii de încăierare. Victima nu a fost lovită de el, ci de coinculpatul N.A.

Prin decizia penală nr. 93 din 15 iunie 2011 Curtea de Apel Ploiești

a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă D.A.A., împotriva sentinței penale nr. 370 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desființat, în parte în latură penală și civilă sentința atacată și rejudecând a înlăturat aplicabilitatea prevederilor art. 86 și art. 71 alin. (5) C. pen. În ceea ce privește pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului M.A. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. A majorat despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat inculpatul M.A. de la 5000 lei la 10000 lei în favoarea părții civile D.A.A., cu titlu de daune morale și de la 10000 lei la 20000 lei în favoarea minorei N.A.M.V., cu același titlu.

A menținut restul dispozițiilor sentinței .

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații N.A., N.N. și M.A. împotriva aceleiași sentințe și a obligat inculpații la plata cheltuielilor de judecată.

A reținut instanța de apel cu privire la apelul inculpatului M.A. că prima instanță atunci când a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte a făcut o corectă interpretare a materialului probator administrat în cauză.

Cu privire la apelurile inculpaților N.A. și N.N. a constatat că acestea sunt nefondate, arătând că în mod corect nu s-a dispus prin actul de sesizare trimiterea în judecată a inculpatului M.A. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181 C. pen., constatând, de asemenea, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea stării de legitimă apărare și nici a stării de necesitate în ceea ce privește infracțiunea de distrugere reținută în sarcina inculpatului N.A.

Cu privire la apelul Parchetului a constatat că în ceea ce îl privește pe inculpatul M.A. pedeapsa aplicată în speța de față, își pierde funcția de prevenție, nemaiconstituind un avertisment pentru cei tentați să comită fapte de violență și că sancțiunea adecvată ce trebuie aplicată inculpatului este executarea efectivă a pedepsei, în cuantumul stabilit de prima instanță și nu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Cu privire la apelurile părților civile V.E., N.I., V.L., ș.a., a constatat că acestea nu au expus motivele ce le-au determinat să promoveze calea de atac împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs M.A., N.A. și N.N.,

cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 5 iulie 2011.

Inculpatul M.A. a solicitat admiterea recursului în temeiul cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen., arătând ca s-a reținut în decizia atacată o alta situație de fapt, privind pe alte părți, fiind vorba de o alta decizie.

A mai invocat cazul de casare prev de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. arătând că s-a reținut o greșită stare de fapt, cazul de casare prev de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 323 alin. (3) C. pen. și în temeiul pct. 14 a solicitat reindividualizarea pedepsei si menținerea soluției Tribunalului Dâmbovița.

Inculpații N.A. si N.N. au invocat cazurile de casare prev de art. 385/9 pct. 9 si pct. 10 C. proc. pen., arătând că a existat o plângere formulata de N.A. ca urmare a incidentului din data de 20 iulie 2008, respectiv ca urmare a agresiunii ce i-a fost aplicată de frații M. In temeiul art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., au solicitat aplicarea art. 44 si art. 45 C. pen., și achitarea inculpaților in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenții inculpați, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) și art. 385/7 din același cod, Înalta Curte constată următoarele.

În ceea ce privește critica recurenților inculpați întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen., în sensul că decizia atacată cuprinde o altă motivare referitoare la altă situație de fapt, Înalta Curte constată că această critică este întemeiată, întrucât în considerentele deciziei nu se regăsesc motivele și argumentele (pag.24-29 din decizie) care au condus la pronunțarea deciziei, astfel încât în cauză nu se poate realiza un control judiciar corespunzător.

Mai mult decât atât în ședință publică, inculpații au depus la dosarul cauzei un exemplar legalizat al deciziei atacate, care are un alt conținut și face referiri la o altă situație de fapt și alte persoane prezentând un conținut diferit decât cel al deciziei atacate.

O hotărâre judecătorească este suficient motivată permițând efectuarea controlului judiciar, dacă răspunde în ansamblu problemelor supuse dezbaterii, însă, în cauză, hotărârea atacată nu răspunde criticilor formulate de către părți în apel.

De asemenea, în considerentele deciziei atacate, instanța nu a făcut referire la toate probele administrate și nu a dezvoltat pe larg motivele invocate de inculpații M.A., N.A. și N.N., astfel că se regăsește aplicabilitatea cazului de casare invocat de către inculpați, caz prevăzut de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen., deoarece hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, acestea nefiind cuprinse și detaliate în hotărârea pronunțată.

Astfel, Înalta Curte constată că motivarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este generică în ceea ce privește susținerile inculpaților N.A., N.N. si M.A., fără a se argumenta criticile acestora și fără a se argumenta soluția pronunțată în cauză - decizia atacată fiind nemotivată, așa încât este nelegală fiind incident cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen.

Față de cele precizate, Înalta Curte constată ca nu mai este necesar a fi analizate celelalte motive de recurs invocate de către inculpați și în temeiul dispozițiilor art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de inculpații M.A. , N.A. și N.N. împotriva deciziei penale nr. 93 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia penală atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe.

Față de disp art. 192 alin. (6) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații M.A. , N.A. și N.N. împotriva deciziei penale nr. 93 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu, pentru recurenții inculpați M.A., N.A. și N.N. în sumă de câte 75 lei, precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat M.C. în sumă de 200 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2012.