ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 326 din 11 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 5014/95/2007, în baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul F.I. , la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale către partea vătămată G.A.M., la 150 lei cheltuieli judiciare statului către aceeași parte vătămată, reprezentând onorariu apărător și la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 99/P/2007 din 30 mai 2007 a fost trimis în judecată inculpatul F.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) C. pen. Prin același act de sesizarea s-a propus să se dispună împotriva inculpatului măsura arestării preventive, având în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite, precum și faptul că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. În sarcina inculpatului a fost reținută următoarea stare de fapt: Inculpatul F.I., locuiește într-un apartament în orașul Rovinari, într-un bloc care este vecin cu apartamentul minorei G.A.M., în vârstă de 7 ani și că acesta o cunoștea pe minoră, cât și pe părinții acesteia.

În ziua de 25 ianuarie 2007, minora se afla singură în apartament și se pregătea să se deplaseze la școală. Inculpatul a observat-o în momentul când aceasta era în apropierea ferestrei și i-a făcut semn să vină în apartamentul său. Inițial, aceasta a refuzat, dar inculpatul a insistat și în final a dat curs invitației și s-a deplasat la domiciliul acestuia. În momentul în care a intrat în holul apartamentului, minora l-a întrebat pe inculpat dacă soția acestuia este acasă, acesta răspunzând că se află la spital. Având cunoștință de această împrejurare, partea vătămată i-a solicitat inculpatului, să-i spună motivul pentru care a chemat-o în locuința sa, acesta precizându-i că dorește să-i ofere suma de un leu.

După ce victima a intrat în holul apartamentului, inculpatul a sărutat-o, a asigurat ușa cu cheia și după aceea a introdus-o în dormitor, unde a dezbrăcat-o de pantaloni și a început să o maseze în zona genitală, după care, inculpatul și-a dat parțial pantalonii jos și a pus-o pe victimă așezată pe spate în pat și a atins cu penisul organul genital, fără să realizeze actul sexual. La scut timp, inculpatul a intrat cu minora în baie, a zgâriat-o în zona genitală și i-a introdus un deget în vagin, iar în final, i-a oferit suma de un leu și i-a cerut să nu destăinuie părinților sau altor cele întâmplate în apartamentul său. Luând cunoștință de aceste fapte, mama victimei a sesizat organele de poliție și s-au declanșat cercetările penale.

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de constatare medico-legală nr. 185 din 30 ianuarie 2007, din conținutul căruia a rezultat că minora G.A.M. a prezentat leziuni traumatice la nivelul organelor genitale, care s-au produs prin iritație mecanică, leziunile pot data din 25 ianuarie 2007 și au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale. În cursul cercetării judecătorești a fost audiată partea vătămată, în prezența părților responsabile civilmente G.G. și G.G., care a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 30.000 lei, reprezentând daune morale, precum și inculpatul, care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. În ședința nepublică din data de 28 august 2007, reprezentantul Ministerului Public a pus în discuție propunerea de arestare preventivă a inculpatului și a solicitat arestarea preventivă a acestuia, considerând că sunt întrunite dispozițiile art. 148 C. proc.

pen., iar prin încheierea de ședință din aceeași dată, tribunalul a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă cu motivarea că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. (chiar dacă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani), având în vedere vârsta înaintată a inculpatului, atitudinea sinceră manifestată, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, afecțiunile de care suferă acesta, precum și faptul că nu s-a sustras de la urmărirea penală și cercetarea judecătorească. Tribunalul a concluzionat, în sensul că în drept, faptele săvârșite de inculpatul F.I., astfel cum au fost reținute în actul de inculpare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) C. pen.

șu au fost dovedite cu declarațiile părții vătămate G.A.M., declarațiile părților responsabile civilmente G.G. și G.G., declarația martorului N.N., care s-au coroborat cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, pericolul social al acesteia, atitudinea sinceră a inculpatului, vârsta înaintată și afecțiunile de care suferă acesta, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, apreciind că scopul educativ-preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse cu privare de libertate, iar pentru considerentele amintite s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.

Au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. și s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor. Referitor la latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că se impune obligarea inculpatului la plata daunelor morale, având în vedere prejudiciul psihic suferit de partea vătămată, fiind admisă în parte, acțiunea civilă, prin care s-au solicitat daune morale în cuantum de 30.000 lei. Inculpatul a fost obligat de asemenea la cheltuieli judiciare statului și în baza dispozițiilor art. 193 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a fost obligat și la cheltuieli judiciare în favoarea părții vătămate. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel inculpatul F.I.

și partea civilă G.A.M., în termen și motivat, criticând sentința pentru neegalitate și netemeinicie. Criticile formulate de inculpat se referă la greșit încadrare juridică a faptei, dar și la individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, în situația unei încadrări corecte, solicitând admiterea apelului și, în principal, pe fondul cauzei, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. A arătat că din raportul medico-legal a reieșit faptul că leziunile de la nivelul organelor genitale ale părții vătămate, au fost produse prin iritație mecanică, fără dezvirginare, ceea ce conduce la explicația că inculpatul și-a dat seama de consecințele activității sale și nu a continuat.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen. A arătat că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut și regretat fapta, este o persoană în vârstă, nu este cunoscut cu antecedente penale, mai mult acesta suferă de anumite afecțiuni psihice, iar executarea pedepsei în regim de detenție ar conduce la agravarea acestora. Criticile formulate de partea vătămată se referă exclusiv la modul de soluționare a laturii civile a cauzei și la neacordarea în întregime a cheltuielilor judiciare în primă instanță, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate numai în ceea ce privește cuantumul daunelor materiale și a cheltuielilor judiciare acordate de instanța de fond, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel.

A arătat că față de trauma psihică prin care a trecut minora, față de faptul că aceasta se află în continuare sub tratament psihiatric, instanța de fond trebuia să admită în totalitate acțiunea civilă și să acorde daune morale în sumă de 30.000 RON. Mai mult, instanța de fond nu a acordat cheltuielile judiciare solicitate de către partea civilă, în cuantum de 300 lei RON, cheltuieli dovedite și justificate prin înscrisuri și chitanța privind onorariul de avocat. La termenul de astăzi, inculpatul a fost audiat nemijlocit în baza art. 6 C. proc. pen., art. 6 și 1 din C.E.D.O. și în conformitate cu dispozițiile art. 378 alin. (1 1 ) C. proc. pen., interpretat și aplicat în raport cu exigențele jurisprudenței C.E.D.O., declarația fiind atașată la dosarul cauzei.

Acesta a menținut declarațiile date anterior, nu a avut nimic de adăugat și nu a propus alte probe în apărare. Prin decizia penală nr. 64 de la 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 5014/95/2007 (număr în format vechi 446/MF/2007) au fost admise apelurile formulate de inculpatul F.I. și de partea civilă G.A.M. împotriva sentinței penale nr. 326 din 11 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5014/95/2007, ca fondate, al inculpatului în ceea ce privește pedeapsa complementară și cea accesorie, iar al părții vătămate cu privire la cheltuielile judiciare. A fost desființată în parte sentința penală. S-a înlăturat interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., în ceea ce privește pedeapsa complementară și cea accesorie, aplicate inculpatului.

A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate 300 lei cheltuieli judiciare în prima instanță, reprezentând onorariu apărător. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței pe latură penală și civilă. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia și a fost obligat apelantul inculpat față de apelanta parte vătămată la 350 lei cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariu apărător. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul limitelor prevăzute de art. 371 alin. ( 1) C. proc.

pen., examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, prima instanță a stabilit în mod corect pe baza probelor administrate în cauză, evaluate prin coroborare, o stare de fapt pe deplin lămurită, în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului, stabilind în mod clar vinovăția și dând faptei reținută în sarcina acestuia, o corectă încadrare juridică, respectiv tentativă la infracțiunea de viol prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. Așadar, a fost neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita încadrare juridică a faptei, pentru următoarele motive: Infracțiunea de viol are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei de orice sex.

Actul sexual trebuie realizat prin constrângere fizică sau morală, sau profitând de neputința persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința. Infracțiunea de viol se săvârșește cu intenție directă, deci făptuitorul își dă seama că realizează actul sexual încălcând libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei. Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (3) C. pen., infracțiunea de viol este mai gravă dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. Gravitatea sporită a faptei este determinată de periculozitatea sporită a făptuitorului care nu șine seama de vârsta fragedă a victimei, astfel că săvârșirea faptei constituie o primejdie pentru dezvoltarea ei ulterioară fizică și psihică. Tentativa infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 C. pen., se pedepsește potrivit art. 204 C. pen.

În speță, victima respectiv minora G.A.M. a avut vârsta de 11 ani, această împrejurarea fiind cunoscută de făptuitor, astfel că fapta constituie viol în formă agravată, iar nu infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., deoarece victima în vârstă de 11 ani nu putea să-și exprime liber voința și să consimtă la actul sexual cu făptuitorul. În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei, curtea de apel a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen., dispunând executarea în regim de detenție a pedepsei cu închisoarea în modalitatea proprie naturii acesteia, respectiv cu privare de libertate.

Deși, în cauză sunt îndeplinite condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86 1 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu privire la pedeapsa aplicată și la faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, curtea de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută la lit. c) a aceluiași articol. Astfel, având în vedere persoana condamnatului și comportamentul său după săvârșirea faptei, instanța de apel a apreciat că pronunțarea condamnării nu poate constitui un avertisment suficient pentru inculpat, în sensul că și fără executare pedepsei, acesta nu ar mai săvârși infracțiuni.

Numai o executare a pedepsei în regim de detenție ar fi de natură să conducă la îndeplinirea funcției acesteia de măsură de constrângere și mijloc de reeducare, precum și la realizarea a scopului pedepsei, acela de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, urmărindu-se astfel formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, potrivit art. 52 C. pen. În orice caz, toate împrejurările reținute în favoarea inculpatului cu titlu de circumstanțe atenuante în sensul art. 74 C. pen., au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei ca atare, dându-se acestora o eficiență maximă în acest sens potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., neputând justifica și o altă modalitate de executare a pedepsei, mai blândă, în sensul suspendării acesteia, fie ea și sub supraveghere.

Caracterizările și recomandările depuse în apel de către inculpat se circumscriu împrejurării referitoare la conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, aceasta fiind valorificată suficient ca circumstanță atenuantă, așa cum s-a arătat mai sus, având ca efect coborârea maximă a pedepsei sub minimul special. Dar, este întemeiat apelul în ceea ce privește individualizarea pedepsei accesorii și a celei complementare, aplicate inculpatului cu referire la interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., dispoziții care au fost înlăturate. Astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 64, art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., interzicând inculpatului dreptul de a alege, fiind încălcat art. 3 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.

așa cum s-a decis în cauza H. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Dreptul de a alege este un drept constituțional recunoscut expres de dispozițiile art. 36 din Constituție tuturor cetățenilor, drept garantat prin Protocolul nr. 1 art. 3 al C.E.D.O.L.F., care enunță obligația pentru înaltele părți contractante să organizeze alegeri în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului. Deținuții în general continuă să se bucure de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la libertate atunci când o detenție regulată intră în mod expres în câmpul de aplicare al art. 5 din Convenție. Ei nu pot fi decăzuți din drepturile lor garantate prin Convenție pentru simplul fapt că se găsesc închiși ca urmare a unei condamnări.

La aplicarea pedepsei complementare și accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., trebuie avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii, valorile sociale lezate prin activitatea infracțională astfel încât fapta săvârșită să-i facă incompatibili cu exercitarea acestor drepturi. Având în vedere jurisprudența C.E.D.O. și criteriile menționate mai sus, instanța de apel a constatat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu este de natură a conduce la concluzia că se impune interzicerea dreptului de a alege. Critica părții vătămate cu privire la cuantumul daunelor morale acordate este neîntemeiată, astfel: Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudicii, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

În cauză, indiscutabil sunt îndeplinite condițiile de existență a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa autorului și legătura de cauzalitate. Într-adevăr în speță, prejudiciul invocat este de natură morală, dar este suficient pentru a antrena răspunderea civilă a inculpatului. Partea vătămată a fost victima unei infracțiuni privitoare la viața sexuală, fiind în mod neîndoielnic afectată persoana sa, sensibilitatea sa fizică și psihică, o astfel de persoană fiind ocrotită de legea penală. Prin urmare nu se poate contesta rezultatul dăunător direct, de natură morală al infracțiunii, asupra părții vătămate, fiind aduse în mod real vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.

Totuși, privitor la cuantumul daunelor morale, având în vedere și împrejurarea că fapta de viol nu s-a consumat, curtea de apel a apreciat că s-a stabilit o sumă într-un cuantum rezonabil și suficient, proporțional și adecvat scopului preventiv educativ, dar și reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică. S-a impus a se preciza, că prejudiciul moral este susceptibil de a fi reparat și pecuniar, nefiind totuși o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situația anterioară, astfel că dauna morală are menirea doar de a ușura suferințele persoanei vătămate sau de a-i crea anumite satisfacții. Dar, este întemeiată critica referitoare la neacordarea corespunzătoare a cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă, așa încât, în baza art. 193 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul către această parte la 300 lei cheltuieli judiciare în primă instanță, reprezentând onorariu apărător, neimpunându-se o plată parțială a cheltuielilor judiciare făcute de această parte. Pentru toate aceste motive, în baza art. 379 pct. 2 C. proc. pen., au fost admise ambele apeluri, a fost desființată în parte sentința atacată, a fost înlăturată interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., în ceea ce privește pedeapsa complementară și cea accesorie, aplicate inculpatului. A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate 300 lei cheltuieli judiciare în prima instanță, reprezentând onorariu apărător. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței pe latură penală și civilă.

În baza art. 192 alin. (3) și art. 193 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia și a fost obligat apelantul inculpat față de apelanta parte vătămată, la 350 lei cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariu apărător. Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs partea civilă G.A.M., prin reprezentanții legali G.G. și G.G., considerând-o nelegală și netemeinică, fără a fi arătate în scris motivele de recurs. La termenul de judecată de la 17 ianuarie 2008, în recurs, Înalta Curte față de lipsa de apărare a intimatului inculpat și pentru a da posibilitatea acestuia să fie prezent la judecarea cauzei a acordat termen la 14 februarie 2008, dispunându-se citarea părților, ca în precedent, intimatul reprezentant legal G.G., având termen în cunoștință, precum și înaintarea unei adrese la Baroul București pentru desemnarea unor apărători din oficiu pentru intimatul inculpat F.I.

și pentru recurenta parte vătămată minoră G.A.M., așa cum rezultă din încheierea de la data menționată, aflată la fila 9 dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal întocmit la data de 11 februarie în care se atestă imposibilitatea participării la ședința de judecată de la 14 februarie 2008 a domnului judecător l.G., deoarece este plecat din țară pentru rezolvarea unor probleme personale (fiul său este supus unei intervenții chirurgicale în Germania), iar pentru legala compunere a completului de judecată nr. 4, domnul judecător l.G. va fi înlocuit de doamna judecător C.M.J., înscris aflat la dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, apărătorul recurentei părți civile, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat majorarea daunelor morale la 30.000 lei.

Apărătorul intimatului inculpat a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de partea civilă, arătând că instanța de fond a apreciat corect cuantumul daunelor morale și cheltuielile de judecată. Reprezentantul Ministerului Public a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat de partea civilă, prin reprezentanții legali, casarea deciziei, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea administrării de probe referitoare la starea psihică a minorei. în acest sens, a arătat că instanțele nu au dat dovadă de rol activ cu privire la stabilirea prejudiciului moral cauzat minorei, în vârstă de 11 ani, și că se impunea stabilirea daunelor morale, prin analiza consecințelor faptei, pe baza unor expertize psihologice, care să stabilească întinderea și gravitatea acestui prejudiciu, a unei anchete sociale care să evidențieze starea minorei.

În ultimul cuvânt, intimatul inculpat a menționat că nu are bani pentru plata despăgubirilor solicitate. Examinând recursul declarat de partea civilă G.A.M., prin reprezentanții legali G.G. și G.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., așa cum a fost precizat de reprezentantul parchetului, Înalta Curte apreciază recursul declarat de partea civilă prin reprezentanții legali ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei în ceea ce privește latura civilă a cauzei, respectiv a acțiunii civile exercitată în cauză rezultă că instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit existența prejudiciului moral produs prin fapta de tentativă de viol comisă de F.I.

asupra părții civile minore G.A.M., rezultatul dăunător direct, de natură morală, concretizându-se în vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană. De asemenea, instanța de apel a făcut o analiză distinctă riguroasă asupra cuantumului daunelor morale, stabilit de prima instanță, în raport cu forma infracțiunii, apreciind că prima instanță l-a stabilit rezonabil și suficient, proporțional și adecvat scopului preventiv educativ dar și reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică, evidențiind că acesta este susceptibil de a fi reparat și pecuniar, nefiind o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situația dauna anterioară, dauna morală având menirea doar de a ușura suferințele persoanei vătămate sau de a-i crea anumite satisfacții.

Înalta Curte, în baza propriului examen, consideră că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unei prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, ceea ce este de esența unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realități materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă pot fi avute în vedere o serie de criterii și anume consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, iar cel care le pretinde îi revine sarcina să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură i-a fost produs un prejudiciu nepatrimonial.

Or, așa cum rezultă din plângerea formulată și declarația părții responsabile civilmente G.G. date în cursul urmăririi penale, aflate la dosarul parchetului rezultă că minorei i-a fost frică și teamă și a plâns, rugându-se de inculpat să fie lăsată să plece având cursuri la școală, precum și faptul că aceasta a fost consultată de psihologi, fetița suportând o vătămare morală puternică. Astfel, Înalta Curtea constată că în mod corect s-a stabilit în cauză existența unui prejudiciu nepatrimonial cauzat prin fapta de tentativă de viol săvârșită de inculpatul F.I. asupra părții civile G.A.M., minoră, în vârstă de 11 ani la momentul împrejurărilor faptice, fiindu-i produsă o traumă concretizată nu numai în sentimentul de teamă imediată, dar și prin durata leziunilor fizice, traumatice la nivelul organelor genitale, fiindu-i necesare 2-3 zile îngrijiri medicale, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit de S.M.L.

Gorj cu nr. 185 din 30 ianuarie 2007, aflat la dosarul parchetului, conștientizarea consecințele vătămării, materializate prin relatările amănunțite asupra împrejurărilor faptice, de către minoră, precum și prin cele ulterioare, aceasta având nevoie de consiliere psihologică, ca urmare a traumei produse, fiindu-i lezate valorile sociale privind personalitatea acesteia. Cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale în sumă de 10.000 lei, așa cum a fost stabilit de prima instanță reflectă nu numai indiciile și argumentele pretinse de partea responsabilă civilmente G.G., dar și celelalte criterii arătate, așa încât acesta este proporțional, adecvat, suficient, în raport cu trauma produsă minorei, consecințele fizice și psihice, valorile lezate, gradul de percepție al acestora, nejustificându-se acordarea sumei pretinse de 30.000 lei.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nu poate fi avută în vedere solicitarea reprezentantului parchetului de a se trimite cauza spre rejudecare în vederea administrării unor expertize psihologice, care să stabilească întinderea și gravitatea acestui prejudiciu, a unei anchete sociale care să evidențieze starea minorei, față de natura prejudiciului nepatrimonial, care presupune o evaluare, ce presupune apreciere, respectiv a unui proces subiectiv, chiar în raport cu criteriile enunțate, precum și de împrejurarea că evidențierea acestuia se face numai în baza unor indicii și argumente. Astfel, critica cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor cu titlu de daune morale, respectiv a procesului de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, fiind în afara unei realități materiale nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., deoarece eroarea gravă de fapt, presupune existența și constatarea unei greșeli grave, deci esențială și evidentă, în stabilirea, pe bază de probe, a faptelor ce fundamentează soluția. Înalta Curte consideră decizia atacată, în calea de atac exercitată numai în ceea ce privește latura civilă, ca fiind legală și temeinică, iar totodată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta partea civilă G.A.M., prin reprezentanții legali G.G. și G.G., împotriva deciziei penale nr. 64 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta parte civilă, prin reprezentanții legali, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența intimatului inculpat F.I., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta partea civilă G.A.M., prin reprezentanții legali G.G. și G.G., împotriva deciziei penale nr. 64 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie. Obliga recurenta parte civilă, prin reprezentanții legali, la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența intimatului inculpat F.I., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2008.