ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 326 din 11 septembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 5014/95/2007, în baza art. 20 raportat la art.

197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 –

art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul F.I.

, la o pedeapsă de 3

ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de

daune morale către partea vătămată G.A.M., la 150 lei cheltuieli judiciare

statului către aceeași parte vătămată, reprezentând onorariu apărător și la 100

lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 99/P/2007 din 30 mai

2007 a fost trimis în judecată inculpatul F.I. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) C. pen.

Prin același act de sesizarea s-a propus să se dispună împotriva

inculpatului măsura arestării preventive, având în vedere gravitatea

infracțiunii săvârșite, precum și faptul că lăsarea sa în libertate prezintă

pericol pentru ordinea publică.

În sarcina inculpatului a fost reținută următoarea stare de fapt:

Inculpatul F.I., locuiește într-un

apartament în orașul Rovinari,

într-un bloc care este

vecin cu apartamentul minorei G.A.M., în vârstă de 7 ani și că acesta o

cunoștea pe minoră, cât și pe părinții acesteia.

În ziua de 25 ianuarie 2007, minora se afla singură în apartament și se

pregătea să se deplaseze la școală. Inculpatul a observat-o în momentul când

aceasta era în apropierea ferestrei și i-a făcut semn să vină în apartamentul

său. Inițial, aceasta a refuzat, dar inculpatul a insistat și în final a dat

curs invitației și s-a deplasat la domiciliul acestuia.

În momentul în care a intrat în holul apartamentului, minora l-a

întrebat pe inculpat dacă soția acestuia este

acasă, acesta răspunzând că

se află la spital.

Având cunoștință de această împrejurare, partea vătămată i-a solicitat

inculpatului, să-i spună motivul pentru care a chemat-o în locuința sa, acesta

precizându-i că dorește să-i ofere suma de un leu.

După ce victima a intrat în holul apartamentului, inculpatul a

sărutat-o, a asigurat ușa cu cheia și după aceea a introdus-o în dormitor, unde

a dezbrăcat-o de pantaloni și a început să o maseze în zona genitală, după

care, inculpatul și-a dat parțial pantalonii jos și a pus-o pe victimă așezată

pe spate în pat și a atins cu penisul organul genital, fără să realizeze actul

sexual.

La scut timp, inculpatul a intrat cu

minora în baie, a zgâriat-o în zona

genitală și i-a

introdus un deget în vagin, iar în final, i-a oferit suma de un leu și i-a

cerut să nu destăinuie părinților sau altor cele întâmplate în apartamentul

său.

Luând cunoștință de aceste fapte, mama

victimei a sesizat organele

de poliție și s-au declanșat

cercetările penale.

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de constatare medico-legală

nr. 185 din 30 ianuarie 2007, din conținutul căruia a rezultat că minora G.A.M.

a prezentat leziuni traumatice la nivelul organelor genitale, care s-au produs

prin iritație mecanică, leziunile pot data din 25 ianuarie 2007 și au necesitat

pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiată partea vătămată, în

prezența părților responsabile civilmente G.G. și G.G., care a declarat că se

constituie parte civilă cu suma de 30.000 lei, reprezentând daune morale,

precum și inculpatul, care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a

fost trimis în judecată.

În ședința nepublică din data de 28 august 2007, reprezentantul

Ministerului Public a pus în discuție propunerea de arestare preventivă a

inculpatului și a solicitat arestarea preventivă a acestuia, considerând că

sunt întrunite dispozițiile art. 148 C. proc. pen., iar prin încheierea de

ședință din aceeași dată, tribunalul a dispus respingerea propunerii de

arestare preventivă cu motivarea că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 148

lit. f) C. proc. pen. (chiar dacă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani), având în vedere vârsta înaintată a inculpatului, atitudinea sinceră manifestată,

atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești,

afecțiunile de care suferă acesta, precum și faptul că nu s-a sustras de la

urmărirea penală și cercetarea judecătorească.

Tribunalul a concluzionat, în sensul că în drept, faptele săvârșite de

inculpatul F.I., astfel cum au fost reținute în actul de inculpare,

întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută și pedepsită de

art. 20 raportat la art. 197

alin. (3) C. pen. șu au fost dovedite cu declarațiile părții vătămate G.A.M.,

declarațiile părților responsabile civilmente G.G. și G.G., declarația

martorului N.N., care s-au coroborat cu declarațiile de recunoaștere ale

inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în

vedere împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii, pericolul social al

acesteia, atitudinea sinceră a inculpatului, vârsta înaintată și afecțiunile de

care suferă acesta, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

această infracțiune, apreciind că scopul educativ-preventiv al

pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea

unei pedepse cu privare de libertate, iar pentru considerentele amintite s-a

făcut aplicarea dispozițiilor

art. 74 – art. 76 C. pen.

Au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. și s-a aplicat

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

Referitor la latura civilă a cauzei,

tribunalul a constatat că se impune obligarea inculpatului la plata daunelor

morale, având în vedere prejudiciul

psihic suferit de

partea vătămată, fiind admisă în parte, acțiunea civilă, prin care s-au

solicitat daune morale în cuantum de 30.000 lei.

Inculpatul a fost obligat de asemenea la

cheltuieli judiciare statului și

în baza dispozițiilor

art. 193 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a fost obligat și la cheltuieli

judiciare în favoarea părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel inculpatul

F.I. și partea civilă G.A.M., în termen și motivat, criticând sentința pentru

neegalitate și netemeinicie.

Criticile formulate de inculpat se referă

la greșit încadrare juridică a

faptei, dar și la

individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, în situația

unei încadrări corecte, solicitând admiterea apelului și, în principal, pe

fondul cauzei, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (3) în infracțiunea prevăzută

de art. 20 raportat la art. 198 alin. (1) și (3) C. pen.

A arătat că din raportul medico-legal a

reieșit faptul că leziunile de la

nivelul organelor

genitale ale părții vătămate, au fost produse prin iritație mecanică, fără

dezvirginare, ceea ce conduce la explicația că inculpatul și-a dat seama de

consecințele activității sale și nu a continuat.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței

atacate și pe fond schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul

aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

A arătat că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut și

regretat fapta, este o persoană în vârstă, nu este cunoscut cu antecedente

penale, mai mult acesta suferă de anumite afecțiuni psihice, iar executarea

pedepsei în regim de detenție ar conduce la agravarea acestora.

Criticile formulate de partea vătămată se referă exclusiv la modul de

soluționare a laturii civile a cauzei și la neacordarea în întregime a

cheltuielilor judiciare în primă instanță, solicitând admiterea apelului,

desființarea sentinței atacate numai în ceea ce privește cuantumul daunelor

materiale și a cheltuielilor judiciare acordate de instanța de fond, cu

obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în apel.

A arătat că față de trauma psihică prin care a trecut minora, față de

faptul că aceasta se află în continuare sub tratament psihiatric, instanța de

fond trebuia să admită în totalitate acțiunea civilă și să acorde daune morale

în sumă de 30.000 RON.

Mai mult, instanța de fond nu a acordat

cheltuielile judiciare solicitate

de către partea civilă,

în cuantum de 300 lei RON, cheltuieli dovedite și justificate prin înscrisuri

și chitanța privind onorariul de avocat.

La termenul de astăzi, inculpatul a fost audiat nemijlocit în baza art.

6 C. proc. pen., art. 6 și 1 din C.E.D.O. și în conformitate cu dispozițiile

art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen., interpretat și aplicat în raport

cu exigențele jurisprudenței C.E.D.O., declarația fiind atașată la dosarul

cauzei.

Acesta a menținut declarațiile date anterior, nu a avut nimic de

adăugat și nu a propus alte probe în apărare.

Prin decizia penală nr. 64 de la 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Craiova, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 5014/95/2007

(număr în format vechi 446/MF/2007) au fost admise apelurile formulate de

inculpatul F.I. și de partea civilă G.A.M. împotriva sentinței penale nr. 326

din 11 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.

5014/95/2007, ca fondate, al inculpatului în ceea ce privește pedeapsa

complementară și cea accesorie, iar al părții vătămate cu privire la

cheltuielile judiciare.

A fost desființată în parte sentința penală.

S-a înlăturat interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza I C. pen., în

ceea ce privește pedeapsa complementară și cea accesorie, aplicate inculpatului.

A fost obligat inculpatul să plătească

părții vătămate 300 lei cheltuieli

judiciare în prima

instanță, reprezentând onorariu apărător.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței pe latură penală și civilă.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina

acestuia și a fost obligat apelantul inculpat față de apelanta parte vătămată

la 350 lei cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariu apărător.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că în baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul limitelor

prevăzute de art. 371 alin. (

1) C. proc. pen., examinând

cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, prima instanță a stabilit în mod

corect pe baza probelor administrate în cauză, evaluate prin coroborare, o

stare de fapt pe deplin lămurită, în ceea ce privește activitatea infracțională

a inculpatului, stabilind în mod clar vinovăția și dând faptei reținută în

sarcina acestuia, o corectă încadrare juridică, respectiv tentativă la infracțiunea

de viol

prevăzută și pedepsită de art. 20

raportat la art. 197 alin. (3) C. pen., cu

aplicarea art. 74 – art. 76

C. pen.

Așadar, a fost neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita

încadrare juridică a faptei, pentru următoarele motive:

Infracțiunea de viol are ca obiect juridic special relațiile sociale

referitoare la libertatea și inviolabilitatea

sexuală a persoanei de orice sex.

Actul sexual trebuie realizat prin

constrângere fizică sau morală, sau

profitând de neputința persoanei de a se apăra sau de a-și exprima

voința.

Infracțiunea de viol se săvârșește cu

intenție directă, deci făptuitorul

își dă seama că

realizează actul sexual încălcând libertatea și inviolabilitatea sexuală a

persoanei.

Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (3) C. pen., infracțiunea de viol

este mai gravă dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Gravitatea sporită a faptei este determinată de periculozitatea sporită

a făptuitorului care nu șine seama de vârsta fragedă a victimei, astfel că

săvârșirea faptei constituie o primejdie pentru dezvoltarea ei ulterioară

fizică și psihică.

Tentativa infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 C. pen., se

pedepsește potrivit art. 204 C. pen.

În speță, victima respectiv minora G.A.M. a avut vârsta de 11 ani,

această împrejurarea fiind cunoscută de făptuitor, astfel că fapta constituie

viol în formă agravată, iar nu infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută

de art. 198 alin. (1) C. pen., deoarece victima în

vârstă de 11 ani nu putea să-și exprime liber voința și să consimtă la

actul

sexual cu făptuitorul.

În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a

pedepsei, curtea de apel a apreciat că prima instanță a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen., dispunând

executarea în regim de detenție a pedepsei cu închisoarea în modalitatea

proprie naturii acesteia, respectiv cu privare de libertate.

Deși, în cauză sunt îndeplinite condițiile de aplicare a suspendării

executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de

art. 86

1

alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu privire la

pedeapsa aplicată și la faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior

la pedeapsa închisorii, curtea de apel a reținut că nu este îndeplinită

condiția prevăzută la lit. c) a aceluiași articol.

Astfel, având în vedere persoana

condamnatului și comportamentul

său după săvârșirea

faptei, instanța de apel a apreciat că pronunțarea condamnării nu poate

constitui un avertisment suficient pentru inculpat, în sensul că și fără

executare pedepsei, acesta nu ar mai săvârși infracțiuni.

Numai o executare a pedepsei în regim de detenție ar fi de natură

să conducă la îndeplinirea funcției acesteia de

măsură de constrângere și mijloc de reeducare, precum și la realizarea a

scopului pedepsei, acela de

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

urmărindu-se astfel formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și

față de regulile de conviețuire socială, potrivit art. 52 C. pen.

În orice caz, toate împrejurările reținute în favoarea inculpatului cu

titlu de circumstanțe atenuante în sensul art. 74 C. pen., au fost avute în

vedere la individualizarea pedepsei ca atare, dându-se acestora o eficiență

maximă în acest sens potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., neputând

justifica și o altă modalitate de executare a pedepsei, mai blândă, în sensul

suspendării acesteia, fie ea și sub supraveghere.

Caracterizările și recomandările depuse în apel de către inculpat se

circumscriu împrejurării referitoare la conduita

bună înainte de săvârșirea

infracțiunii, aceasta fiind valorificată

suficient ca circumstanță atenuantă,

așa

cum s-a arătat mai sus, având ca efect coborârea maximă a pedepsei

sub

minimul special.

Dar, este întemeiat apelul în ceea ce privește individualizarea

pedepsei accesorii și a celei complementare, aplicate inculpatului cu referire

la interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C.

pen., dispoziții care au fost înlăturate.

Astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță făcut o aplicare

greșită a dispozițiilor art. 64, art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a)

teza I C. pen., interzicând inculpatului dreptul de a alege, fiind încălcat

art. 3 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O. așa cum s-a decis în cauza H. Regatul

Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Dreptul de a alege este un drept

constituțional recunoscut expres de

dispozițiile art. 36

din Constituție tuturor cetățenilor, drept garantat prin Protocolul nr. 1 art.

3 al C.E.D.O.L.F., care enunță obligația pentru înaltele părți contractante să

organizeze alegeri în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei

poporului.

Deținuții în general continuă să se bucure de toate drepturile și

libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la

libertate atunci când o detenție regulată intră

în mod expres în câmpul de

aplicare al art. 5 din Convenție.

Ei nu pot fi decăzuți din drepturile lor garantate prin Convenție

pentru simplul fapt că se găsesc închiși ca urmare a unei condamnări.

La aplicarea pedepsei complementare și accesorii a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., trebuie avut în vedere natura și

gravitatea infracțiunii, valorile sociale lezate prin activitatea infracțională

astfel încât fapta săvârșită să-i facă incompatibili cu exercitarea acestor

drepturi.

Având în vedere jurisprudența C.E.D.O. și criteriile menționate mai

sus, instanța de apel a constatat că infracțiunea reținută în sarcina

inculpatului nu este de natură a conduce la concluzia că se impune interzicerea

dreptului de a alege.

Critica părții vătămate cu privire la cuantumul daunelor morale

acordate este neîntemeiată, astfel:

Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., orice faptă a omului care

cauzează altuia prejudicii, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat,

a-l repara.

În cauză, indiscutabil sunt îndeplinite condițiile de existență a

răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa

autorului și legătura de cauzalitate.

Într-adevăr în speță, prejudiciul invocat este de natură morală, dar

este suficient pentru a antrena răspunderea civilă a inculpatului. Partea

vătămată a fost victima unei infracțiuni privitoare la viața sexuală, fiind în

mod neîndoielnic afectată persoana sa,

sensibilitatea sa fizică și psihică, o

astfel de persoană fiind ocrotită

de legea penală.

Prin urmare nu se poate contesta rezultatul dăunător direct, de natură

morală al infracțiunii, asupra părții vătămate, fiind aduse în mod real

vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale, strâns legate de

personalitatea umană.

Totuși, privitor la cuantumul daunelor morale, având în vedere și

împrejurarea că fapta de viol nu s-a consumat, curtea de apel a apreciat că s-a

stabilit o sumă într-un cuantum rezonabil și suficient, proporțional și adecvat

scopului preventiv educativ, dar și reparator al răspunderii civile delictuale,

în această modalitate specifică. S-a impus a se preciza, că

prejudiciul moral este susceptibil de a fi

reparat și pecuniar, nefiind totuși o

reparare propriu-zisă, respectiv o

repunere în situația anterioară, astfel că

dauna

morală are menirea doar de a ușura suferințele persoanei vătămate

sau de

a-i crea anumite satisfacții.

Dar, este întemeiată critica referitoare la neacordarea corespunzătoare

a cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă, așa încât, în baza art. 193

alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul către această parte

la 300 lei cheltuieli judiciare în primă instanță, reprezentând onorariu

apărător, neimpunându-se o plată parțială a cheltuielilor judiciare făcute de

această parte.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 379 pct. 2 C. proc. pen., au

fost admise ambele apeluri, a fost desființată în parte sentința atacată, a

fost înlăturată interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza I C. pen., în ceea ce privește pedeapsa complementară și cea accesorie,

aplicate inculpatului.

A fost obligat inculpatul să plătească

părții vătămate 300 lei cheltuieli

judiciare în prima

instanță, reprezentând onorariu apărător.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței pe latură penală și civilă.

În baza art. 192 alin. (3) și art. 193 alin. (6) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat în apel,

au rămas în sarcina acestuia

și a fost obligat apelantul inculpat față

de apelanta parte vătămată, la 350 lei cheltuieli judiciare în apel,

reprezentând onorariu apărător.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs partea

civilă G.A.M., prin reprezentanții legali G.G. și G.G., considerând-o nelegală

și netemeinică, fără a fi arătate în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 17 ianuarie 2008, în recurs, Înalta Curte

față de lipsa de apărare a intimatului inculpat și pentru a da posibilitatea

acestuia să fie prezent la judecarea cauzei a acordat termen la 14 februarie 2008,

dispunându-se citarea părților, ca în precedent, intimatul reprezentant legal G.G.,

având termen în cunoștință, precum și înaintarea unei adrese la Baroul

București pentru desemnarea unor apărători din oficiu pentru intimatul inculpat

F.I. și pentru recurenta parte vătămată minoră G.A.M., așa cum rezultă din

încheierea de la data menționată, aflată la fila 9 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal întocmit la data de 11

februarie în care se atestă imposibilitatea participării la ședința de judecată

de la 14 februarie 2008 a domnului judecător l.G., deoarece este plecat din

țară pentru rezolvarea unor probleme personale (fiul său este supus unei

intervenții chirurgicale în Germania), iar pentru legala compunere a

completului de judecată nr. 4, domnul judecător l.G. va fi înlocuit de doamna

judecător C.M.J., înscris aflat la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, apărătorul

recurentei părți civile, în concluziile

orale, în

dezbateri a solicitat majorarea daunelor morale la 30.000 lei.

Apărătorul intimatului inculpat a pus concluzii de respingere, ca

nefondat, a recursului declarat de partea civilă, arătând că instanța de fond a

apreciat corect cuantumul daunelor morale și cheltuielile de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public a invocat cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea

recursului declarat de partea civilă, prin reprezentanții legali, casarea

deciziei, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea

administrării de probe referitoare la starea psihică a minorei. în acest sens,

a arătat că instanțele nu au dat dovadă de rol activ cu privire

la stabilirea prejudiciului moral cauzat minorei,

în vârstă de 11 ani, și că se

impunea stabilirea daunelor morale, prin

analiza consecințelor faptei, pe baza unor expertize psihologice, care să

stabilească întinderea și gravitatea acestui prejudiciu, a unei anchete sociale

care să evidențieze starea minorei.

În ultimul cuvânt, intimatul inculpat a menționat că nu are bani pentru

plata despăgubirilor solicitate.

Examinând recursul declarat de partea civilă G.A.M.,

prin reprezentanții legali G.G. și G.G. împotriva

deciziei instanței de apel, în raport cu motivul

invocat ce se va analiza prin

prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen., așa cum a fost precizat de

reprezentantul parchetului, Înalta Curte apreciază recursul declarat de partea

civilă prin reprezentanții legali ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Din analiza cauzei în ceea ce privește latura civilă a cauzei,

respectiv a acțiunii civile exercitată în cauză rezultă că instanța de apel în

mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza

propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit existența

prejudiciului moral produs prin fapta de tentativă de viol comisă de F.I.

asupra părții civile minore G.A.M., rezultatul dăunător direct, de natură

morală, concretizându-se în vătămări asupra valorilor și drepturilor

nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.

De asemenea, instanța de apel a făcut o

analiză distinctă riguroasă

asupra cuantumului daunelor

morale, stabilit de prima instanță, în raport cu forma infracțiunii, apreciind

că prima instanță l-a stabilit rezonabil și suficient, proporțional și adecvat

scopului preventiv educativ dar și reparator al răspunderii civile delictuale,

în această modalitate specifică, evidențiind că acesta este susceptibil de a fi

reparat și pecuniar, nefiind o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în

situația dauna anterioară, dauna morală având menirea doar de a ușura

suferințele persoanei vătămate sau de a-i crea anumite satisfacții.

Înalta Curte, în baza propriului examen, consideră că stabilirea

cuantumului despăgubirilor echivalente unei prejudiciu nepatrimonial include o

doză de aproximare, ceea ce este de esența unui proces de apreciere, nefiind

expresia unei realități materiale, susceptibilă de o constatare obiectivă, însă

pot fi avute în vedere o serie de criterii și anume consecințele negative

suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale

lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au

fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată

situația familială, profesională și socială, iar cel care le pretinde îi revine

sarcina să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce

măsură i-a fost produs un prejudiciu nepatrimonial.

Or, așa cum rezultă din plângerea formulată și declarația părții

responsabile civilmente G.G. date în cursul

urmăririi penale,

aflate la dosarul parchetului rezultă că minorei i-a

fost frică și teamă și a plâns, rugându-se de inculpat să fie lăsată să plece

având cursuri la școală, precum și faptul că aceasta a fost consultată de

psihologi, fetița suportând o vătămare morală puternică.

Astfel, Înalta Curtea constată că în mod corect s-a stabilit în cauză

existența unui prejudiciu nepatrimonial cauzat prin fapta de tentativă de viol

săvârșită de inculpatul F.I. asupra părții civile G.A.M., minoră, în vârstă de

11 ani la momentul împrejurărilor faptice, fiindu-i produsă o traumă

concretizată nu numai în sentimentul de teamă imediată, dar și prin durata

leziunilor fizice, traumatice la nivelul organelor genitale, fiindu-i necesare

2-3 zile îngrijiri medicale, potrivit raportului de

constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj cu

nr. 185 din

30 ianuarie 2007, aflat la dosarul parchetului, conștientizarea consecințele

vătămării, materializate prin relatările amănunțite asupra împrejurărilor

faptice, de către minoră, precum și prin cele ulterioare, aceasta având nevoie

de consiliere psihologică, ca urmare a traumei produse, fiindu-i lezate

valorile sociale privind personalitatea acesteia.

Cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale în sumă de 10.000

lei, așa cum a fost stabilit de prima instanță reflectă nu numai indiciile și

argumentele pretinse de partea responsabilă civilmente G.G., dar și celelalte

criterii arătate, așa încât acesta este proporțional, adecvat, suficient, în

raport cu trauma produsă minorei, consecințele fizice și psihice, valorile

lezate, gradul de percepție al acestora, nejustificându-se acordarea sumei

pretinse de 30.000 lei.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nu

poate fi avută în vedere

solicitarea reprezentantului

parchetului de a se trimite cauza spre rejudecare în vederea administrării unor

expertize psihologice, care să stabilească întinderea și gravitatea acestui

prejudiciu, a unei anchete sociale care să evidențieze starea minorei, față de

natura prejudiciului nepatrimonial, care presupune o evaluare, ce presupune

apreciere, respectiv a unui proces subiectiv, chiar în raport cu criteriile

enunțate,

precum și de împrejurarea că

evidențierea acestuia se face numai în baza

unor indicii și argumente.

Astfel, critica cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor cu

titlu de daune morale, respectiv a procesului de apreciere ce caracterizează

prejudiciul nepatrimonial, fiind în afara unei realități materiale nu poate fi

examinată prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., deoarece eroarea gravă de fapt, presupune existența și

constatarea unei greșeli

grave, deci

esențială și evidentă, în stabilirea, pe bază de probe, a faptelor

ce

fundamentează soluția.

Înalta Curte consideră decizia atacată, în calea de atac exercitată

numai în ceea ce privește latura civilă, ca fiind legală și temeinică, iar

totodată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca

din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul

declarat

de recurenta partea civilă G.A.M., prin reprezentanții

legali G.G. și G.G.,

împotriva deciziei penale nr. 64 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Craiova, secția minori și familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurenta parte civilă, prin reprezentanții legali, la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența intimatului

inculpat F.I., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta partea civilă G.A.M.,

prin reprezentanții legali G.G. și G.G., împotriva deciziei penale nr. 64 din

12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie.

Obliga recurenta parte civilă, prin

reprezentanții legali, la plata sumei

de 300 lei cu titlul

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența intimatului

inculpat F.I., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

februarie 2008.