ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1327/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1327/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

în baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 503 de la 16

septembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Gorj, în dosarul

cu nr. 127775.3/95/2007, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire

formulată de revizuientul condamnat P.D.,

cu obligarea revizuientului la 60 lei

cheltuieli judiciare statului, din

care 40 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că, prin

cererea adresată Parchetului

de pe lângă Tribunalul Gorj, revizuientul condamnat P.D. a solicita revizuirea

sentinței penale nr. 492 de la 27 noiembrie 2006 a Tribunalului Gorj, arătând

că, la condamnarea sa nu au fost examinare cu atenție toate probele,

condamnarea bazându-se pe mărturiile mincinoase a două tinere.

Inițial, prin sentința penală nr. 136 de la 11 martie 2008 pronunțată

de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 12775/95/2007, s-a respins, ca neîntemeiată,

cererea de revizuire, iar revizuientul a fost obligat la cheltuieli judiciare

statului.

Prin decizia penală nr. 71 de la 22 mai 2008, Curtea de Apel Craiova a

admis apelul declarat de revizuient, a desființat sentința penală nr. 136/2008

a Tribunalului Gorj și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond,

apreciind că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 171 alin. (3) C. proc.

pen., care impun ca persoana inculpată, dedusă judecății pentru o infracțiune

pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, să fie

asistată de apărător în mod obligatoriu, această obligație fiind aplicabilă și

la judecarea căilor extraordinare de atac, în speță, revizuire.

În rejudecare, instanța de fond a constatat că motivele invocate de

petent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C.

proc. pen., respingând, ca neîntemeiată, cererea de revizuire.

Împotriva acestei sentințe penale, a declarat apel, în termen,

revizuientul P.D., în motivele scrise, solicitând admiterea

apelului, desființarea sentinței penale și

pronunțarea unei hotărâri legale și

temeinice, întrucât judecarea cauzei

la instanța de fond a avut loc în lipsa sa și a avocatului ales, fiind în

imposibilitate de a se prezenta, reiterând în esență motivele invocate în

cererea de revizuire.

Prin decizia penală nr. 149 de la 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 12775.3/95/2007,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul P.D., împotriva

sentinței penale nr. 503 de la 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul

Gorj în dosarul cu nr.

12775.3/95/2007,

fiind obligat apelantul revizuient la plata sumei de 50 lei,

cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit

dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea

poate fi cerută când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit

infracțiunea de

mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un

înscris care

a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

un membru al completului de judecată, procurorul, ori

persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și când două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Cum, în speță, motivul invocat de petent nu se încadrează în cazurile

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale sus-menționate, în mod

just instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire

formulată de condamnatul - revizuient.

Așa fiind, și pentru motivele arătate,

întrucât hotărârea pronunțată de

Tribunalul Gorj este

temeinică și legală, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient, văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

revizuientul P.D., prin apărător, invocând cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 12 și 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei, întrucât judecarea cauzei la instanța de fond a avut loc în

lipsa sa și a avocatului său ales, deși a fost legal citat a fost în

imposibilitatea de a se prezenta la data de 16 septembrie 2008, întrucât în

timp ce se deplasa cu un autoturism, condus de un prieten, pe Autostrada

Soarelui au fost accidentați, fiind obligați să fie tratați medical la spital

și să participe la cercetările organelor de poliție. Din această cauză nici

avocatul ales, avocat l.T.L.B. din Baroul București nu a putut să fie prezent,

întrucât urma să se deplaseze

împreună, la

Tribunalul Gorj, secția penală, unde se judeca fondul cauzei,

ca urmare

a admiterii de către Curtea de Apel Craiova, secția penală, a apelului declarat,

în calitate de revizuient împotriva sentinței penale nr. 136 din 11 martie 2008

a Tribunalului Gorj care a desființat sentința și a dispus rejudecarea cauzei

de către instanța de fond, Tribunalul Gorj, conform hotărârii penale nr. 71 din

22 mai 2008, menționând că o anexează.

În motivarea recursului, recurentul revizuient, prin apărător, a arătat

că inițial prin cererea de revizuire din 1 noiembrie 2007 adresată prim

procurorului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

solicita suspendarea executării sentinței penale nr. 492 din 28 noiembrie 2006

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, dosar nr. 1312/2006 prin care

potrivit art. 257 C. pen., trafic de influență, a fost condamnat la 2 ani și 6

luni închisoare, apreciind că această hotărâre este nelegală și netemeinică,

întrucât nu a fost dovedită, nefiind comisă de el, datorită condițiilor cerute.

Revizuientul a mai menționat că această condamnare a sa s-a bazat pe o

reclamație improvizată, pe declarații și mărturii mincinoase, create de două

tinere dornice de aventură, afirmații care nu au fost verificate de poliție,

parchet și instanțele de judecată: fond, apel și recurs, afirmații care u indus

în eroare instanța de fond și în continuare

celelalte

instanțe de judecată, apel și recurs. Datorită acestui mod ușor de abordare a

unei reclamații tendențioase, la adresa sa creată de cele două

reclamante

în scop de răzbunare, pornind de la faptul că nu a fost de acord să suporte

plata taxelor de 2.000.000 lei vechi, pentru vizele turistice și asigurarea

medicală, pe timpul excursiei în Italia, a fost canalizată pe bază de

improvizație și minciună, spre înscenarea comiterii infracțiunii de trafic de

influență, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen.

S-a mai precizat că referitor la redactarea reclamației depusă la

Poliția Municipiului Gorj are rezerve la redactarea și conținutul ei, deoarece

reclamantele nu erau în stare să conceapă, să mintă, să inventeze situații de

fapt necunoscute de el și chiar de ele, fabulându-se că ar fi prieten intim cu

Ambasadorul și Consulul Italiei la București, afirmații ce nu au fost dovedite

prin acte ce trebuiau administrate de Poliția și Parchetul Gorj. Nu a avut

asemenea discuții cu acești demnitari și nu era necesar să aibă asemenea discuții,

atât timp cât vizele turistice la care au apelat cele două reclamant se

eliberau de Consulatul Italiei, la cerere, prin societatea de turism „Paralela

45", pentru orice persoană

dornică de

a participa la o excursie organizată pentru Italia sau o altă țară.

Recurentul revizuient a mai făcut referire și la aspecte privind

judecata în primă instanță când a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru

infracțiunea de trafic de influență, apoi în rejudecare, tot în primă instanță

a fost condamnat prin sentința penală nr. 492 din 28 noiembrie 2006 în dosarul

penal nr. 1312/2006 la doi ani și 6 luni închisoare, iar în

recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție,

deși a cerut anularea sentinței,

nu i s-a dat curs solicitării.

De asemenea, recurentul revizuient a

arătat că a fost judecat de trei

ori de către instanțele

de fond, de trei ori de către instanțele de apel și de două ori de instanțele

de recurs, printre care și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, fără

să existe probe împotriva sa, nu a avut

administrată

nicio probă în apărarea sa, că a fost judecat timp de 8 ani, în

baza

unor probe mincinoase, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale

nr. 149 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, în raport cu art. 385

9

pct. 12 și 21 C. proc. pen. și a se dispune achitarea sa potrivit art. 11 lit. a)

C. proc. pen.

La termenul de judecată de la 12 februarie 2009, în recurs, Înalta

Curte a apreciat, ca întemeiată, cererea de amânare formulată de recurentul

revizuient, în vederea angajării unui apărător, acordând termen la 26 martie

2009, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la data arătată,

aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost

înregistrată prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 13108

la 23 martie 2009, o cerere din partea

recurentului revizuient

de amânare a cauzei, motivată de faptul că a

depus la Judecătoria Constanța acțiune pentru judecarea cererii de reabilitare

judecătorească, conform art. 135 alin. (1) lit. a) și urm. C. proc. pen.,

urmând a depune la termenul următor, sentința penală nr. 108 din dosarul nr. 16/1991

pronunțată în data de 30 ianuarie 1991 de Judecătoria Constanța, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 241/1403/1991 a Tribunalului Constanța, la

care a anexat și cererea prin care a solicitat

reabilitarea judecătorească, menționând dosarul nr. 16/1991.

La termenul de judecată de la 26 martie 2009, Înalta Curte a apreciat,

ca întemeiată, cererea de amânare formulată de recurentul revizuient, în

vederea depunerii înscrisurilor menționate în cererea scrisă și a acordat

termen la 9 aprilie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data

arătată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, a lipsit recurentul revizuient P.D., pentru

apărarea sa prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat T.I., procedura

de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte constatând că până la ora strigării cauzei nu a fost

depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a

apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților, în

dezbateri, potrivit art. 385

13

C.

proc. pen.

Apărătorul recurentului revizuient a solicitat admiterea recursului,

deoarece hotărârea de condamnare a acestuia este

nelegală, bazându-se

pe declarații nesincere, mincinoase, lăsând la

apreciere aplicarea dispozițiilor art. 394 C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului

declarat de revizuient au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a

prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul revizuient P.D. împotriva

deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte

apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi

cerută când:

- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei;

- un martor, un expert sau un interpret a

săvârșit infracțiunea de

mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

- un înscris care a servit ca temei al

hotărârii a cărei revizuire se

cere a fost declarat fals;

- un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana

care

a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

- când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se

pot concilia.

Înalta Curte nu a putut verifica susținerile cu privire la lipsa

revizuientului, cât și a apărătorului ales a acestuia la data judecării cererii

de revizuire, după desființare, respectiv la 16 septembrie 2008 la Tribunalul

Gorj, ca urmare a unui accident ce ar fi avut loc pe Autostrada Soarelui, fiind

conduși la spital, iar ulterior au participat la cercetările organelor de

poliție, deoarece nu s-a făcut dovada cu niciun înscris în sensul celor

susținute, nici în fața instanței de apel și nici în fața instanței de recurs.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat instanța de

apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei instanțe, reținând că

motivele formulate de revizuient nu se circumscriu niciunuia din cazurile

expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., având drept consecință

respingerea cererii de revizuire formulată de revizuient.

Înalta Curte consideră că instanța de apel

a făcut un examen propriu

asupra cererii revizuientului,

cât și a motivelor invocate de acesta în apel, respectiv că judecarea cauzei la

instanța de fond a avut loc în lipsa sa și a avocatului ales, fiind în

imposibilitate de a se prezenta, constatând că

motivele invocate de petent nu se încadrează în dispozițiile legale

arătate.

De asemenea, Înalta Curte, în baza propriului examen asupra motivelor

invocate, în recurs, de către recurentul revizuient P.D., constată că apărarea

referitoare la nevinovăția sa privind infracțiunea de trafic de influență a mai

fost reiterată, atât cu ocazia judecării cauzei pe fond și în apel, cât și de

către instanța de recurs,

aceasta din urmă

din perspectiva unei alte critici formulate, asupra căreia

instanțele

s-au pronunțat, așa încât critica reiterată în cererea de revizuire nu se

circumscrie cazului de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., deoarece asupra apărării menționate, instanțele s-au pronunțat la

momentul judecării cauzei, cât și cu ocazia controlului judiciar exercitat,

prin căile ordinare declarate, nefiind îndeplinită condiția descoperirii de

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei.

În sensul celor mai sus menționate, în considerentele sentinței

penale nr. 492 de la 28 noiembrie 2006 a

Tribunalului Gorj, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 1312/PEN/2006,

se arată că „.Faptele fiind pe deplin dovedite, iar vinovăția inculpatului,

rezultând fără putință de dubiu din conținutul probatoriilor administrate la

instanța de fond în cele două cicluri procesuale, inculpatul P.D. urmează a fi

condamnat la pedeapsa închisorii pentru cele două infracțiuni de trafic de

influență săvârșite în concurs potrivit dispozițiilor art. 33 – art. 34 C. pen.

Susținerile orale ale apărătorului ales al inculpatului, conform cărora

declarațiile martorelor nu concordă în totalitate, urmează a fi înlăturare de

către instanță în lumina argumentului că fapta dedusă judecății a fost

săvârșită în anul 2000, iar intervalul mare de timp scurs până în prezent,

explică anumite neconcordanțe și inexactități între declarațiile aceleași martore

date în repetate rânduri în decursul acestor ani, mai ales că persoanele

audiate în această calitate beneficiază de o pregătire medie.”

În considerentele deciziei penale nr. 46 de la 2 martie 2007 a Curții

de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 16174/54/2006 (număr

în format vechi 1957/P/2006), instanța de apel a arătat că „în ceea ce privește

inexistența faptei, curtea reține că, față de inculpat sunt probe certe că

acesta a primit, în mod repetat de la denunțătoarele P.

P. și D.M., diverse sume de bani în lei și valută, pentru a le

facilita

prin intermediul unei cunoștințe de la Consulatul Italiei, obținerea de vize

pentru această țară, denunțul celor două persoane fiind confirmat prin

declarațiile martorilor P.M. și Ș.I., dar și prin recunoașterile parțiale ale

inculpatului, care a confirmat faptul că, s-a

implicat

în ajutoarea celor două denunțătoare în realizarea formalităților de

plecare

din România, precum și că acestea au dat diverse sume de bani, însă banii au

ajuns la o firmă de transport cu sediul lângă Gara de Nord. De asemenea,

inculpatul recunoaște că a ținut legătura telefonic cu cele două denunțătoare

și că s-a ocupat de recuperarea pașapoartelor, de la firma de transport, pentru

care poate indica însă denumirea. Deși la

judecata

de fond, inculpatul a precizat că va propune probe în apărarea sa

doar

după reaudierea părților vătămate, acesta, după ce s-a efectuat reaudierea nu a

propus niciun fel de probe care să combată susținerile martorilor și a

denunțătorului cu privire la scopul pentru care s-a întâlnit în București cu

denunțătoarele și pentru care au fost date sumele de bani.”

De asemenea, în considerentele deciziei penale nr. 3421 de la 25 iunie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 16174/54/2006, instanța supremă a reținut că”. Susținerile

inculpatului, în sensul că nu a afirmat față de

martorele denunțătoare că le

va procura vize pentru Italia ci Ie-a spus

că le poate aranja, printr-o firmă de transport, deplasarea în Italia,

constituie simple apărări ale acestuia și nu cereri esențiale în înțelesul art.

385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. Pe de altă parte, atât prima

instanță, cât și cea de apel au înlăturat justificat aceste susțineri, care nu

se coroborează cu nicio

probă și care sunt

infirmate de declarațiile martorelor P.P., D.

M. și Ș.I. din care rezultă

că inculpatul a pretins și primit sumele de bani afirmând că poate interveni la

o cunoștință de a sa, funcționar la Consulatul Italiei, cu atribuții în

acordarea vizelor pentru Italia. Este de reținut și faptul că inculpatul, în

declarația în care și-a

formulat această

apărare, nu a precizat care era firma de transport la care

pretinde că a

dus pașapoartele pentru obținerea vizelor și nu a fost în măsură să prezinte

vreo chitanță care să dovedească efectuarea unor plăți în numele

denunțătoarelor. în acest context, actul emanând de la SC Paralela 45 Turism,

depus, în recurs, din care rezultă de altfel că martorele P.P. și D.M. nu

figurează în evidențele acestei societăți pentru că în perioada respectivă se

ținea evidența pe grup, nu are nicio relevanță în cauză.”

De asemenea, nu poate fi avut în vedere nici cel de-al doilea motiv de

revizuire invocat de către revizuient referitor la declarațiile mincinoase ale

celor două martore, deoarece nu s-a făcut dovada prin ordonanță a procurorului

sau hotărâre judecătorească că s-a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă

în cauza a cărei revizuire se cere, așa încât nu este îndeplinită nici condiția

stipulată expres în art. 395 alin. (1) cu referire la art. 394 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte

apreciază că instanța de apel a

pronunțat o decizie legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

recurentul

revizuient P.D. împotriva deciziei penale nr. 149 din

10 noiembrie 2008

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient P.D. împotriva

deciziei penale nr. 149 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2009.