ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2187/2008

Prin sentința penală nr. 491 din 9 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4004/63/2006 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul D.M. împotriva sentinței penale nr. 426 din 19 mai 2004 a Tribunalului Dolj, modificată prin decizia penală nr. 1360 din 02 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență că, cele invocate de revizuient în cerere - în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac și nu s-a ținut seama de instanțele care au judecat cauza de expertiza judiciară întocmită de expert contabil P.T. la data de 15 aprilie 2006 - nu se regăsesc în cazurile expres și limitativ prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel revizuientul-condamnat, susținând că, în mod greșit i s-a respins cererea, deși erau îndeplinite dispozițiile prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin decizia penală nr. 131 din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, s-a dispus respingerea apelului declarat de revizuient, ca fiind nefondat, cu obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că nici unul dintre motivele invocate de condamnat în cererea de revizuire, nu se regăsește printre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul - revizuient D.M., solicitând - prin apărătorul ales - admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, Curtea de Apel Craiova. Totodată, revizuientul a mai solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 237 din 06 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1360 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 5864/2005, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.

Prin decizia nr. 5242 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4004/63/2006, s-a dispus admiterea recursului declarat de revizuientul - condamnat D.M. împotriva deciziei penale nr. 131 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Craiova, casându-se decizia și trimițându-se cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Totodată, au fost menținute actele îndeplinite în fața instanței până la data de 19 iunie 2007. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a constatat incidența cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 9 și 10 C. proc. pen., deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru condamnatul - revizuient, de natură a garanta drepturile acestuia și a influența soluția procesului. în acest sens, s-a constatat că apelul a fost soluționat fără a se dispune atașarea dosarului nr. 4363/1998 al Tribunalului Dolj, în care s-a pronunțat inițial soluția de condamnare a inculpatului D.M., prin sentința penală nr. 379 din 04 iunie 2001.

Primând cauza în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Craiova a înregistrat-o la data de 05 decembrie 2007, sub nr. 4004.3/63/2006. Instanța de apel a reținut că, atât prin cererea inițială, cât și prin motivele de apel invocate, apelantul a susținut că, în cauză, există împrejurări noi, necunoscute de instanțele de control judiciar în ciclurile procesuale privind soluționarea fondului cauzei, în sensul că, ulterior datei de 9 februarie 1998, a fost suspendat din funcția de director economic al SC C. și, după această dată, au fost sistate livrările către beneficiarul SC O.U. SA Podari, în urma unei dispoziții a directorului general M.N., care a decis astfel neîndeplinirea unor obligațiuni contractuale anterioare. În aceste circumstanțe, invocând și expertiza tehnică-contabilă extrajudiciară din 15 aprilie 2006, întocmită de expert P.T., revizuientul a susținut că infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina sa, nu poate să subziste. De asemenea, a invocat principiul neagravării situației în propria cale de atac, cu privire la soluția de condamnare pronunțată de instanța supremă, în sensul că, atât apelul, cât și recursul declarate de parchet cuprind critici referitoare la reținerea netemeinică a circumstanțelor atenuante în beneficiul său, fără să se solicite în mod expres înlăturarea acestora și, implicit, majorarea pedepsei. Examinând sentința apelată, instanța de apel, prin decizia penală nr. 41 din 11 martie 2008, a constatat că motivele invocate de apelant sunt neîntemeiate, sentința pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică. Astfel, a reținut că motivele invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. în sensul că este inadmisibil ca printr-o cerere de revizuire, care este o cale extraordinară de atac, să se ajungă la o reapreciere a materialului probator deja administrat sau la o prelungire a probatoriului asupra unor fapte sau împrejurări pe care apelantul - revizuient Ie-a invocat atât în fața instanței de fond, cât și cu ocazia exercitării căilor de atac. Mai mult, pentru a se constata admisibilitatea cererii de revizuire, se solicită ca, prin faptele sau împrejurările noi invocate în cerere, să se dovedească nevinovăția apelantului. Or, în cauză, chiar și în situația în care susținerile apelantului ar fi reale, în sensul inexistenței unor raporturi legale de muncă cu SC C. S.A., ceea ce nu este cazul în speță, situația invocată nu ar duce la o soluție de achitare a apelantului. Cu privire la raportul de expertiză extrajudiciară întocmit la 15 aprilie 2006 de expertul contabil P.T., s-a apreciat că nu poate constitui o împrejurare nouă, în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., întrucât revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, deci nu privește mijloace de probă. S-a mai reținut că este de principiu că, pe calea revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, nu se poate obține o prelungire a probațiunii cu privire la fapte și împrejurări deja cunoscute și examinate de instanța de fond și de instanțele de control judiciar. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, referitor la pretinsa încălcare a principiului non reformatio in pejus , s-a apreciat că nici acesta nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și, totodată, este neîntemeiat pe fond, având în vedere faptul că, în apelul declarat de parchet, au fost invocate trei motive de nelegalitate a hotărârii instanței de fond, dar și motive de netemeinicie privind greșita individualizare a pedepselor, în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, condamnatul - revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire, precum și pentru celelalte motive arătate pe larg în practicaua prezentei decizii. Examinând recursul declarat de condamnatul - revizuient prin prisma cazurilor de casare indicate, respectiv cele prev. de art. 385/9 pct. 3, 6, 9 și 10 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. A. Motivul de recurs vizând compunerea nelegală a completului de judecată, în sensul că s-a încălcat principiul continuității completului de judecată inițial investit, în urma repartizării aleatorii, este nefondat întrucât, pe de o parte, schimbările survenite în componența completului de judecată au fost justificate de faptul că doi dintre judecători s-au abținut, fiind incompatibili, iar pe de altă parte, că există o derogare de la regula neschimbării compunerii completului de judecată prevăzută chiar de art. 292 alin. (2) teza II C. proc. pen., pe care autorul motivelor de recurs a omis-o, citând trunchiat din textul de lege invocat. Astfel, potrivit acestui text de lege „completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor". Cum reluarea dezbaterilor este atrasă doar de schimbarea intervenită în compunerea completului după începerea dezbaterilor, ceea ce nu este cazul în speță, este evident că solicitarea din prezentul recurs, de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, este nefondată. B. Nici motivul de recurs privind judecarea apelului în lipsa apărătorului ales, cu un apărător din oficiu desemnat împotriva voinței apelantului condamnat și care nu a avut timpul efectiv pentru pregătirea apărării, nu este întemeiat. Astfel, din examinarea dosarului de apel se constată că apelantul revizuient condamnat nu s-a prezentat la primele 2 termene de judecată, deși fusese legal citat, la al 3 - lea termen i s-a admis cererea privind angajarea unui apărător, iar la al 4 - lea termen, când au avut loc dezbaterile, apelantul nu s-a mai prezentat nici personal și, cu atât mai mult, cu avocatul ales. în condițiile în care avocatul din oficiu a fost desemnat și s-a prezentat încă de la al 2 - lea termen, nu se poate susține că nu a avut timp să studieze dosarul și să pregătească apărarea și că, în acest fel, a exercitat o apărare formală. C. În ceea ce privește motivele de recurs vizând nemotivarea corespunzătoare a deciziei și nepronunțarea asupra probelor administrate, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate întrucât, în cauză, instanța de fond și cea de apel au analizat susținerile revizuientului susceptibile de a fi încadrate în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., constatând însă că aceste susțineri sunt nefondate și apreciind, în mod corect, că motivele invocate de către revizuient constituie, în fapt, o critică a administrării și soluționării cauzei în fond, ceea ce nu poate constitui temei de revizuire și că ceea ce poate face obiectul probațiunii în cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. o constituie faptele probatorii noi, iar nu mijloacele de probă noi (notele de predare - recepție depuse de revizuient ce atestau că marfa pe care o contractase a fost parțial livrată), fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza (chiar revizuientul susține în concluziile scrise că nu a putut depune aceste dovezi în cursul judecării fondului, întrucât se afla în executarea altei pedepse privative de libertate, deși, așa cum a susținut tot timpul, știa că marfa a fost livrată parțial și era nevinovat). Așadar, cum aspectele invocate nu se regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen. iar celelalte critici vizând aspecte de procedură nu sunt întemeiate, văzând și prevederile art. 385/15 pct.1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului - condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.