ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2187/2008

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 4004/63/2006 a fost respinsă

cererea de revizuire formulată de revizuientul D.M. împotriva sentinței penale

nr. 426 din 19 mai 2004 a Tribunalului Dolj, modificată prin decizia

penală nr. 1360 din 02 martie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin

care, revizuientul a fost condamnat

la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de fond a reținut în esență că, cele invocate de revizuient în cerere - în

sensul că Înalta Curte de Casație

și

Justiție a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac și

nu s-a ținut seama de instanțele care au judecat cauza de expertiza judiciară

întocmită de expert contabil P.T. la data de 15 aprilie 2006 - nu se regăsesc

în cazurile expres și limitativ prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc.

pen.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

apel revizuientul-condamnat, susținând că, în mod greșit i s-a respins cererea,

deși erau îndeplinite

dispozițiile

prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea apelului,

desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond.

2.

Prin decizia penală nr. 131 din

19 iunie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția penală, s-a

dispus respingerea apelului declarat de revizuient, ca fiind nefondat, cu

obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de

apel a constatat că nici unul dintre motivele invocate de condamnat în cererea

de revizuire, nu se regăsește printre cazurile expres și limitativ prevăzute de

art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs condamnatul - revizuient D.M., solicitând - prin

apărătorul ales - admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și,

în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, Curtea de

Apel Craiova.

Totodată,

revizuientul a mai solicitat suspendarea executării deciziei

penale nr. 237 din 06 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1360 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în dosarul nr. 5864/2005, prin care a fost condamnat la o

pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.

3.

Prin decizia nr. 5242 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în dosarul nr. 4004/63/2006, s-a dispus admiterea

recursului declarat de revizuientul - condamnat D.M. împotriva deciziei penale

nr. 131 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Craiova, casându-se decizia și

trimițându-se cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Totodată, au

fost menținute actele îndeplinite în fața instanței până la data de 19 iunie

2007.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs

a constatat incidența cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen., deoarece hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, iar instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra

unei cereri esențiale pentru condamnatul - revizuient, de natură a garanta

drepturile acestuia și a influența soluția procesului. în acest sens, s-a

constatat că apelul a fost soluționat fără a se dispune atașarea dosarului nr.

4363/1998 al Tribunalului Dolj, în care s-a pronunțat inițial soluția de

condamnare a inculpatului D.M., prin sentința penală nr. 379 din 04 iunie 2001.

4.

Primând cauza în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Craiova a înregistrat-o

la data de 05 decembrie 2007, sub nr. 4004.3/63/2006.

Instanța de apel a reținut că, atât prin

cererea inițială, cât și prin motivele de apel invocate, apelantul a susținut

că, în cauză, există împrejurări noi, necunoscute de instanțele de control

judiciar în ciclurile procesuale privind soluționarea fondului cauzei, în

sensul că, ulterior datei

de 9

februarie 1998, a fost suspendat din funcția de director economic al SC C. și,

după această dată, au fost sistate livrările către beneficiarul SC O.U. SA

Podari, în urma unei dispoziții a directorului general M.N., care a decis

astfel neîndeplinirea unor obligațiuni contractuale anterioare.

În aceste circumstanțe, invocând și

expertiza tehnică-contabilă extrajudiciară din 15 aprilie 2006, întocmită de

expert P.T., revizuientul a susținut că infracțiunea de înșelăciune reținută în

sarcina sa, nu poate să subziste.

De asemenea, a

invocat principiul neagravării situației în propria cale

de

atac, cu privire la soluția de condamnare pronunțată de instanța supremă, în

sensul că, atât apelul, cât și recursul declarate de parchet cuprind critici

referitoare la reținerea netemeinică a circumstanțelor atenuante în beneficiul

său, fără să se solicite în mod expres înlăturarea acestora și, implicit,

majorarea pedepsei.

Examinând sentința apelată, instanța de apel,

prin decizia penală nr. 41 din 11 martie 2008, a constatat că motivele invocate

de apelant sunt neîntemeiate, sentința pronunțată de instanța de fond fiind

legală și temeinică.

Astfel, a reținut

că motivele invocate nu se încadrează în nici unul din

cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen. în sensul că este inadmisibil ca printr-o

cerere de revizuire, care este o cale extraordinară de atac, să se ajungă la o

reapreciere a materialului probator deja administrat sau la o prelungire a

probatoriului asupra unor fapte sau împrejurări pe care apelantul - revizuient

Ie-a invocat atât în fața instanței de fond, cât și cu ocazia exercitării

căilor de atac.

Mai mult, pentru a se constata admisibilitatea

cererii de revizuire, se solicită ca, prin faptele sau împrejurările noi

invocate în cerere, să se dovedească nevinovăția apelantului. Or, în cauză,

chiar și în situația în care susținerile apelantului ar fi reale, în sensul

inexistenței unor raporturi legale de muncă cu SC C. S.A., ceea ce nu este

cazul în speță, situația invocată nu ar duce la o soluție de achitare a

apelantului.

Cu privire la raportul de expertiză

extrajudiciară întocmit la 15 aprilie

2006

de expertul contabil P.T., s-a apreciat că nu poate constitui o

împrejurare

nouă, în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., întrucât

revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei, deci

nu privește mijloace de probă. S-a mai

reținut că este de principiu că, pe calea revizuirii, care este o cale

extraordinară de atac, nu se poate obține o prelungire a probațiunii cu privire

la fapte și împrejurări deja cunoscute și examinate de instanța de fond și de

instanțele de control judiciar.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de

apel, referitor la pretinsa încălcare a principiului

non reformatio in pejus

,

s-a apreciat că nici acesta nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute

de art. 394 C. proc. pen. și, totodată, este neîntemeiat pe fond, având în

vedere faptul că, în apelul declarat de parchet, au fost invocate trei motive

de nelegalitate a hotărârii instanței de fond, dar și motive de netemeinicie

privind greșita individualizare a pedepselor, în raport cu prevederile art. 72 C.

pen.

revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire, precum

și pentru celelalte motive arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Examinând

recursul declarat de condamnatul - revizuient prin prisma

cazurilor

de casare indicate, respectiv cele prev. de art. 385/9 pct. 3, 6, 9 și 10 C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

A.

Motivul de recurs vizând compunerea nelegală a completului de judecată,

în sensul că s-a încălcat principiul continuității completului de judecată

inițial investit, în urma repartizării aleatorii, este nefondat întrucât, pe de

o parte, schimbările survenite în componența completului de judecată au fost

justificate de faptul că doi dintre judecători s-au abținut, fiind

incompatibili, iar pe de altă parte, că există o derogare de la regula neschimbării

compunerii completului de judecată prevăzută chiar de art. 292 alin. (2) teza

II

C. proc. pen., pe care autorul motivelor de recurs a omis-o,

citând trunchiat din textul de lege invocat. Astfel, potrivit

acestui text de lege „completul de judecată

trebuie să rămână același în tot

cursul judecării cauzei. Când aceasta

nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea

dezbaterilor". Cum reluarea dezbaterilor este atrasă doar de schimbarea

intervenită în compunerea completului după începerea dezbaterilor, ceea ce nu

este cazul în speță, este evident că solicitarea din prezentul recurs, de

casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, este nefondată.

B.

Nici motivul de recurs privind judecarea apelului în lipsa apărătorului

ales, cu un apărător din oficiu desemnat împotriva voinței apelantului

condamnat și care nu a avut timpul efectiv pentru pregătirea apărării, nu este

întemeiat. Astfel, din examinarea dosarului de apel se constată că apelantul

revizuient condamnat nu s-a prezentat la primele 2 termene de judecată, deși

fusese legal citat, la al 3 - lea termen i s-a admis cererea privind angajarea

unui apărător, iar la al 4 - lea termen, când au avut loc dezbaterile,

apelantul nu s-a mai prezentat nici personal și, cu atât mai mult, cu avocatul

ales. în condițiile în care avocatul din oficiu a fost desemnat și s-a

prezentat încă de la al 2 - lea termen, nu se poate susține că nu a avut timp

să studieze dosarul și să pregătească apărarea și că, în acest fel, a exercitat

o apărare formală.

C.

În ceea ce privește motivele de recurs vizând nemotivarea

corespunzătoare a deciziei și nepronunțarea

asupra probelor administrate,

Înalta Curte constată că și acestea sunt

nefondate întrucât, în cauză,

instanța

de fond și cea de apel au analizat susținerile revizuientului susceptibile de a

fi încadrate în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.,

constatând însă că aceste susțineri sunt nefondate și apreciind, în mod corect,

că motivele invocate de către revizuient constituie, în fapt, o critică a

administrării și soluționării cauzei în fond, ceea ce nu poate constitui temei

de revizuire și că ceea ce poate face obiectul probațiunii în cazul de

revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. o constituie faptele

probatorii noi, iar nu mijloacele de probă noi (notele de predare - recepție

depuse de revizuient ce atestau că marfa pe care o contractase a fost parțial

livrată), fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a

probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au

soluționat cauza (chiar revizuientul susține în concluziile scrise că nu a

putut depune aceste dovezi în cursul judecării fondului, întrucât se afla în

executarea altei pedepse privative de libertate, deși, așa cum a susținut tot

timpul, știa că marfa a fost livrată parțial și era nevinovat).

Așadar, cum aspectele invocate nu se regăsesc

în cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 alin. (1) lit.

a)-e) C. proc. pen. iar celelalte critici vizând aspecte de procedură nu sunt

întemeiate, văzând și prevederile art. 385/15 pct.1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului - condamnat, pe care îl

va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul condamnat D.M. împotriva deciziei penale nr. 41 din 11 martie 2008

a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de

100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 iunie 2008.