ÎCCJ, decizie (scj.ro #84053)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84053) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recurs. Cazul de casare prevăzut în
art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C.
proc
.
pen
. Daune morale
Cuprins pe materii:
Drept
procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul
Indice
alfabetic:
Drept procesual penal
- recurs
-
cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C.
proc
.
pen
.
-
daune morale
C.
proc
.
pen
.,
art. 385
9
alin.
(1) pct. 18
Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea
prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni presupune o
apreciere, în raport cu criterii precum consecințele negative suferite de
victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în
care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute
consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația
familială, profesională și socială. Prin urmare, stabilirea cuantumului
daunelor morale, procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul
nepatrimonial, care nu este expresia unei realități materiale, nu se poate
examina prin prisma dispozițiilor art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C.
proc
.
pen
. - referitoare la cazul
de casare privind eroarea gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea
unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare -, întrucât eroarea gravă
de fapt presupune existența și constatarea unei greșeli
grave, deci esențială și evidentă, în stabilirea, pe bază de probe, a
faptelor
ce fundamentează soluția.
I.C.C.J., secția
penală, decizia nr. 542 din 14 februarie 2008
Prin sentința penală nr. 326 din 11 septembrie
2007 pronunțată de Tribunalul Gorj, în baza art. 20 raportat la art.
197 alin. (3) C.
pen
.,
cu aplicarea art. 74 și art. 76 C.
pen
., a fost
condamnat inculpatul
F.I.
la
o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.
pen
.,
interzicându-se inculpatului drepturile civile prevăzute în art. 64 alin. (1)
lit. a) și
b) pe durata prevăzută în art.
71 C.
pen
.
Referitor la
latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că se impune obligarea
inculpatului la plata daunelor morale, având în vedere prejudiciul
psihic
suferit de partea vătămată G.A., minoră în vârstă de 11 ani la data comiterii
faptei, fiind admisă, în parte, acțiunea civilă,
prin care s-au solicitat daune morale în cuantum de 30.000 RON.
Inculpatul a fost obligat la plata
sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă G.A. și la
150 RON cheltuieli judiciare către aceeași parte vătămată.
Prin decizia nr. 64 de la 12 noiembrie 2007
a Curții de Apel Craiova, Secția minori și familie, au fost admise apelurile
formulate de inculpatul F.I. și de partea civilă G.A. împotriva sentinței
penale nr. 326 din 11 septembrie 2007, ca fondate, al inculpatului în ceea ce
privește pedeapsa complementară și cea accesorie, iar al părții civile, cu
privire la cheltuielile judiciare.
A fost
desființată, în parte, sentința penală, s-a înlăturat interzicerea drepturilor
prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza I C.
pen
. în ceea ce privește pedeapsa complementară și cea
accesorie, iar
inculpatul a fost obligat să
plătească părții civile 300 RON cheltuieli
judiciare în prima instanță,
fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Cu privire la critica formulată de
partea civilă referitor la modul de soluționare a laturii civile a cauzei, prin
care s-a arătat că față de trauma psihică prin care a trecut minora, față de
faptul că aceasta se află în continuare sub tratament psihiatric, instanța de
fond trebuia să admită în totalitate acțiunea civilă și să acorde daune morale
în sumă de 30.000 RON, curtea de apel a reținut că aceasta este
neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 998
C.
civ
., orice faptă a omului, care cauzează altuia
prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză, indiscutabil sunt îndeplinite
condițiile de existență a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu
caracter ilicit, culpa autorului și legătura de cauzalitate.
Într-adevăr, în speță, prejudiciul
invocat este de natură morală, dar este suficient pentru a antrena răspunderea
civilă a inculpatului. Partea vătămată a fost victima unei infracțiuni
privitoare la viața sexuală, fiind în
mod
neîndoielnic afectată persoana sa, sensibilitatea sa fizică și psihică, o
astfel
de persoană fiind ocrotită de legea penală.
Prin urmare, nu se poate contesta
rezultatul dăunător direct, de natură morală al infracțiunii, asupra părții
vătămate, fiind aduse în mod real vătămări asupra valorilor și drepturilor
nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.
Totuși, privitor la cuantumul daunelor
morale, având în vedere și împrejurarea că fapta de viol nu s-a consumat,
curtea de apel a apreciat că s-a stabilit o sumă într-un cuantum rezonabil și
suficient, proporțional și adecvat scopului preventiv-educativ, dar și
reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică.
Împotriva acestei decizii a declarat,
în termenul legal, recurs partea civilă G.A., prin reprezentanții legali,
considerând-o nelegală și netemeinică, fără a fi arătate în scris motivele de
recurs.
Apărătorul
recurentei părți civile, în concluziile
orale, în dezbateri a
solicitat majorarea daunelor morale la 30.000 RON.
Reprezentantul Ministerului Public a
invocat cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C.
proc
.
pen
. și a solicitat
admiterea recursului declarat de partea civilă, prin reprezentanții legali,
casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în
vederea administrării de probe referitoare la starea psihică a minorei. În
acest sens, a arătat că instanțele nu au dat dovadă de rol activ cu privire
la stabilirea prejudiciului moral cauzat minorei
și că se
impunea stabilirea daunelor morale, prin analiza consecințelor
faptei, pe baza unor expertize psihologice, care să stabilească întinderea și
gravitatea acestui prejudiciu, a unei anchete sociale care să evidențieze
starea minorei.
Examinând recursul declarat de partea
civilă G.A.,
prin reprezentanții legali,
împotriva
deciziei instanței de
apel, în raport cu motivul invocat, analizat prin
prisma cazului de
casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C.
proc
.
pen
., așa cum a fost
precizat de reprezentantul parchetului, Înalta Curte de Casație și Justiție
apreciază recursul declarat de partea civilă prin reprezentanții legali ca
fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza cauzei în ceea ce privește
latura civilă, respectiv a acțiunii civile exercitată în cauză, rezultă că
instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la
rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a
stabilit existența prejudiciului moral produs prin fapta de tentativă la viol
comisă de F.I. asupra părții civile minore G.A., rezultatul dăunător direct, de
natură morală, concretizându-se în vătămări asupra valorilor și drepturilor
nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.
De asemenea,
instanța de apel a făcut o analiză distinctă riguroasă
asupra
cuantumului daunelor morale, stabilit de prima instanță, în raport cu forma
infracțiunii, apreciind că prima instanță l-a stabilit rezonabil și suficient,
proporțional și adecvat scopului preventiv-educativ, dar și reparator al
răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în
baza propriului examen, consideră că stabilirea cuantumului despăgubirilor
echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, ceea ce
este de esența unui proces de apreciere, nefiind expresia unei realități
materiale, susceptibilă de o
constatare
obiectivă, însă pot fi avute în vedere o serie de criterii, și anume
consecințele
negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor
sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu
care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată
situația familială, profesională și socială, iar celui care le pretinde îi
revine sarcina să producă un minimum de argumente și indicii din care să
rezulte în ce măsură i-a fost produs un prejudiciu nepatrimonial.
Or, din plângerea formulată și din
declarația reprezentantului legal
G.G. dată
în cursul urmăririi penale,
rezultă că minorei i-a fost frică și a
plâns, rugându-se de inculpat să fie
lăsată
să plece, având cursuri la școală, precum și faptul că aceasta a fost
consultată
de psihologi, victima suportând o vătămare morală puternică.
Astfel, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că în mod corect s-a stabilit în cauză existența unui
prejudiciu nepatrimonial cauzat prin fapta de tentativă la viol săvârșită de
inculpatul F.I. asupra părții civile G.A.
,
minoră, în vârstă de 11 ani la momentul împrejurărilor faptice,
fiindu-i
produsă o traumă concretizată nu numai în sentimentul de teamă imediată, dar și
prin durata leziunilor fizice, traumatice la nivelul organelor genitale,
fiindu-i necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de
constatare medico-legală întocmit
,
conștientizarea consecințele vătămării, materializate prin relatările amănunțite
asupra împrejurărilor faptice de către minoră, precum și prin cele ulterioare,
aceasta având nevoie de consiliere psihologică, ca urmare a traumei produse,
fiindu-i lezate valorile sociale privind personalitatea acesteia.
Cuantumul despăgubirilor reprezentând
daune morale în sumă de 10.000 RON, așa cum a fost stabilit de prima instanță,
reflectă nu numai indiciile și argumentele pretinse de reprezentantul legal
G.G., dar și celelalte criterii arătate, așa încât acesta este proporțional,
adecvat, suficient, în raport cu trauma produsă minorei, consecințele fizice și
psihice, valorile lezate, gradul de percepție al acestora, nejustificându-se
acordarea sumei pretinse de 30.000 RON.
De asemenea,
Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că nu poate fi avută în vedere
solicitarea
reprezentantului parchetului de a se trimite cauza spre rejudecare în vederea
administrării unor expertize psihologice, care să stabilească întinderea și
gravitatea acestui prejudiciu, a unei anchete sociale care să evidențieze
starea minorei, față de natura prejudiciului nepatrimonial, care presupune o
evaluare, ce implică apreciere, respectiv un proces subiectiv, chiar în raport
cu criteriile enunțate,
precum și față de
împrejurarea că evidențierea acestuia se face numai în baza
unor indicii
și argumente.
Astfel, critica cu privire la
stabilirea cuantumului despăgubirilor cu titlu de daune morale, respectiv
procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, fiind în
afara unei realități materiale, nu poate fi examinată prin prisma cazului de
casare invocat, și anume art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C.
proc
.
pen
., deoarece eroarea
gravă de fapt presupune existența și constatarea unei greșeli
grave, deci esențială și evidentă, în stabilirea,
pe bază de probe, a faptelor
ce fundamentează soluția.
Înalta Curte de Casație și Justiție
consideră decizia atacată, în calea de atac exercitată numai în ceea ce
privește latura civilă, ca fiind legală și temeinică, iar, totodată, nu
constată existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu,
potrivit art. 385
9
alin. (3) C.
proc
.
pen
.
Față de aceste considerente, Înalta
Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385
15
pct.
1
lit. b) C.
proc
.
pen
.,
a respins, ca nefondat, recursul
declarat
de recurenta partea civilă G.A., prin reprezentanții
legali, împotriva
deciziei nr. 64 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, Secția minori
și familie.