- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 13 decembrie 2007
Decizia nr. 3331/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2463, pronunțată la data de 8 noiembrie 2007, secția comercială și de contencios administrativ, a Tribunalului Buzău a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta R.A.M. Buzău, în contradictoriu cu pârâta A.P. Unirii, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 30.816,84 lei, reprezentând penalități pentru întârzierea la plata facturilor pe perioada 31 mai 2002 - 30 noiembrie 2003, repartizată pe blocuri, conform raportului de expertiză efectuat în cauză și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantumul rectificat prin Încheierea pronunțată la data de 13 decembrie 2007, de 4819,16 lei.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Ploiești, prin Decizia nr. 28, pronunțată la data de 22 februarie 2008. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, fără a atașa acestei cereri dovada achitării taxei de timbru datorate, conform cerințelor art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. Cu toate că recurenta a fost legal citată cu mențiunea depunerii la dosar a dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, aceasta nu a îndeplinit obligația timbrării cererii sale de recurs, de care a fost încunoștiințată, conform cerințelor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată (fila 7). Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. (3) din precitata lege privind taxele judiciare de timbru, văzând și dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.G.
nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de reclamanta R.A.M. Buzău împotriva Deciziei nr. 28 din 22 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.