ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 276/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 276/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1131 din 15 decembrie 2000 a Tribunalului Buzău, secția comercială, acțiunea reclamantei S.C. C. S.A. Buzău a fost admisă, s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 733/1997 și a actelor adiționale de contract, a obligat pârâta S.C. A. S.A. Buzău la plata sumei de 872.254.858 lei, reprezentând cotă parte din profit, către reclamantă și, de asemenea, a obligat pârâta să elibereze terenul proprietatea reclamantei prin ridicarea construcțiilor amplasate, cu 27.173.346 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Apelul declarat de pârâta S.C. A. S.A.
Buzău, împotriva hotărârii instanței de fond, a fost admis și a fost schimbată, în parte, sentința nr. 1131 din 15 decembrie 2000, în sensul că a respins cererea privind obligarea pârâtei la eliberarea terenului prin mutarea construcției prin decizia nr. 374 din 27 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta S.C. C. S.A. Buzău, pe care însă nu l-a timbrat. Cum recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 23 ianuarie 2003, cu mențiunea de a timbra recursul cu 37.500 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare, potrivit mențiunii din citație, pentru termenul de judecată din 23 ianuarie 2003, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că, în cauză, nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv, ale art. 30 pct. 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.