ÎCCJ, decizie (scj.ro #86673)

Procedura

de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi

restituire în natură.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de

proprietate.

Index

alfabetic :

măsuri reparatorii

-

decizie/dispoziție

-

Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor

-

despăgubiri

Legea nr. 10/2001, art. 26

Legea nr.247/2005, Titlul

VII

,

art.1, art.13, art.16

Urmare a modificărilor și completărilor

aduse Legii nr.10/2001, prin Legea nr.247/2005, competența privind modalitatea

de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, revine

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul

procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce

vor consta în titluri de despăgubiri.

Evaluarea făcută prin expertiză tehnică în cadrul

procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile art.26 din Legea

nr.10/2001 e provizorie și nu leagă Comisia Centrală în

procedura stabilită prin art.16 alin.(1)-(2), finalizată prin

emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

ICCJ,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.99

din 9 ianuarie 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București,

reclamanții E.I.V., E.E.R.I.,  E.E.E.G. și E.M. au chemat în

judecată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând

anularea deciziei nr.243/2006, întrucât nu li s-au soluționat și

cererile privitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 5000 mp situat în comuna Poiana Mare,

precum și pentru o serie de mijloace fixe, respectiv motor de 80 c.p.,

sistem Starch  Hoffman și batoză de treierat.

Tribunalul București, Secția a III-a civilă, prin

sentința civilă nr.396 din 25 februarie 2008 a admis

contestația, a modificat în parte decizia emisă de intimata A.V.A.S.,

în sensul că propunerile de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent prevăzute de art.1 și art.2 au în vedere valoarea

totală de 3513,2 lei, stabilită prin raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză.

În motivarea sentinței s-a reținut că prin

notificarea nr.4/2001, reclamanții au solicitat, în temeiul Legii

nr.10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilele –  o moară țărănească de 80 c.p. tip Starch

Hoffman, cu instalațiile anexe situate în comuna Poiana  Mare și

terenul aferent de 5000 mp pe care se află moara și casa de locuit.

Din probele administrate a rezultat că atât terenul de 5000

mp cât și construcțiile de morărit au fost dobândite în proprietate

de către autorii contestatorilor, așa cum rezultă din

contractele de vânzare - cumpărare autentificate sub nr.18876/1941 și

nr.15860/1942 și că reclamanții  sunt moștenitorii legali

ai defuncților situație atestată de acte de stare civilă

și certificate de moștenitor.

Instanța a constatat că moara ce a aparținut

autorilor reclamanților a fost naționalizată conform Legii

nr.112/1948 împreună cu mijloacele fixe încorporate, iar ulterior a fost

privatizată și trecută în patrimoniul SC M.S. SA Craiova.

Tribunalul a apreciat că se impune admiterea în parte a

contestației și modificarea parțială a deciziei nr.243/2006

emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sub aspectul

cuantumului despăgubirilor stabilite de comisia de evaluare, urmând a fi

avută în vedere prețuirea realizată prin raportul de

expertiză efectuat în cauză, care menționează o valoare de

35.132.393 lei vechi pentru bunurile mobile evidențiate în lista de

inventar mijloace fixe SC M.S. SA Craiova, la data de 14  februarie 2001.

În ceea ce privește alte mijloace fixe ce au aparținut

reclamanților, respectiv un motor de 80 c.p. și o batoză de

treierat, s-a considerat că nu pot fi primite susținerile

contestatorilor, întrucât aceste  bunuri nu sunt evidențiate în lista  de

inventar a mijloacelor fixe la data de 14 februarie 2001, fiind astfel

incidente dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicată.

Referitor la terenul în suprafață de 5000 mp,  prima

instanță a reținut că, în mod corect, prin decizia

contestată s-a dispus declinarea competenței în favoarea

Primăriei comunei Poiana Mare, în condițiile în care terenul în

litigiu, face parte din domeniul public, primăria fiind unitatea

deținătoare.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel AVAS,

criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât, în

condițiile în care prin modificările aduse Legi nr.10/2001 de Legea

nr.247/2005, s-a stabilit că pentru analizarea și stabilirea

cuantumului despăgubirilor se constituie Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, această instituție fiind autoritatea

desemnată de lege cu expertizarea bunurilor și stabilirea

echivalentului valoric al acestora, încuviințarea  și administrarea

probei cu expertiză de  evaluare a mijloacelor fixe existente în

patrimoniul SC M.S. SA Craiova, în situația contestării unei decizii

emise de o altă instituție decât Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor este ilegală.

Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de

familie

prin decizia civilă nr.463A pronunțată la 16 iunie 2008, a

respins ca nefondat apelul, reținând că instanțele

judecătorești au posibilitatea verificării sub toate aspectele a

legalității deciziei emise în temeiul Legii nr.10/2001, prin modificările

aduse acestui act normativ de către Legea nr.247/2005 fiind

înlăturată calea de atac a contestației.

Analizând și dispozițiile art.16 din Titlul

VII

al Legii nr.247/2005, instanța a constatat că, pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

urmează ca  Secretariatul Comisiei Centrale să procedeze la

analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)-(2) în privința

legalității  respingerii  cererii de restituire în natură. Împotriva

acestei proceduri și a dispozițiilor emise de către Comisia

Centrală, persoana interesată are deschisă calea de atac în

fața instanței de contencios administrativ.

S-a considerat că cele două proceduri sunt diferite

și nu se exclud una pe cealaltă, legiuitorul având în vedere și

posibilitatea actualizării valorilor stabilite prin deciziei/

dispoziție la valoarea de circulație a bunurilor, urmându-se

respectarea principiului unei juste despăgubiri.

Împotriva deciziei sus menționate a declarat recurs AVAS,

criticând-o pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.

Pârâta a susținut că instanțele de fond și

apel au încălcat dispozițiile imperative ale art. 29 alin.(3) din

Legea nr.10/2001 republicată în ceea ce privește modalitatea de

acordare și stabilire a cuantumului măsurilor  reparatorii,

această competență revenind  Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Urmare a modificărilor și completărilor aduse

Legii nr.10/2001, prin Legea nr.247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului nu mai are competența de a acorda măsuri

reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării

de măsuri reparatorii în situația îndeplinirii condițiilor

legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art.29

alin.(3) din Legea nr.10/2001 republicată.

Dispozițiile legale menționate sunt exprese și în

ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului

măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul

procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce

vor consta în titluri de despăgubiri.

Prin art.1 alin.(1) Titlul

VII

,

Legea nr.247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul

și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu

mai pot fi restituire în natură. În acest sens,  art.13 alin.(1)

precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final

al despăgubirilor care se acordă  potrivit prevederilor Legii

nr.247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru,

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art.

13 alin.(5), secretariatul acestei comisii se asigură de către

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Din analiza acestor texte de lege rezultă că recurenta

nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în

echivalent, ci doar de a propune acordarea acestora în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv instituției competente- Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art.16 alin.(2)

din Titlul

VII

al Legii nr.247/2005.

Deși prin considerentele deciziei recurate, instanța

de apel a reținut că aspectele invocate de pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului sunt conforme dispozițiilor Legii

nr.10/2001 republicate, totuși a respins apelul ca nefondat.

Astfel, urmează a se reține că, în

speță, curtea de apel a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art.16 din Titlul

VII

al Legii nr.247/2005, fără a avea în vedere că evaluarea

făcută prin expertiză tehnică în cadrul procedurii

contestației întemeiate pe dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001 e

provizorie și nu leagă Comisia Centrală în procedura

stabilită prin art.16 alin.(1) și (2), finalizată prin emiterea

raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în

limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Pentru toate aceste considerente, a fost admis recursul și,

în temeiul art.312 alin.(3) C.proc.civ., a fost modificată decizia

menționată în sensul admiterii apelului declarat de Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței Tribunalului

București,  sentință ce a fost schimbată în tot în sensul

respingerii ca neîntemeiate a contestației formulate de reclamanți.