ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10209/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10209/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5434 din 20

octombrie 2004, reclamantul R.C. a solicitat anularea dispoziției nr.

2163/2004 emisă de Primăria Pucioasa și restituirea terenului în

suprafață de 420 mp situat în intravilanul orașului Pucioasa.

În motivarea cererii, s-a

arătat că terenul a aparținut tatălui reclamantului pe care

acesta l-a moștenit, că a fost preluat în mod abuziv de către

stat și că eronat s-a reținut, potrivit dispoziției

atacate, faptul că nu ar fi fost făcută dovada dreptului de

proprietate.

În cauză, a fost formulată

cerere de intervenție în interes propriu de către R.E., care a

arătat că invocă același drept de proprietate ca și

reclamantul, în calitatea sa de soție supraviețuitoare a lui R.Ș.

Prin sentința nr. 684 din 8

iulie 2005, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis cererea

reclamantului, a anulat dispoziția atacată și a constatat

că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii sub

forma despăgubirilor bănești. A fost respinsă cererea de

intervenție în interes propriu formulată de R.E.

Pentru pronunțarea acestei

soluții, prima instanță a reținut că reclamantul a

făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului aparținând

tatălui acestuia, ca și dovada calității sale de

moștenitor. Că terenul a fost preluat abuziv, în baza Decretului nr.

70/1953, astfel încât reclamantul este îndreptățit la

despăgubiri bănești, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Cererea de intervenție în

interes propriu formulată de R.E. a fost apreciată ca

neîntemeiată, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada

urmării procedurii prealabile reglementată de Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței au declarat

apel reclamantul și Primăria Puioasa.

Prin criticile aduse sentinței,

reclamantul a susținut că nu au fost analizate corect toate probele

dosarului, că se impunea restituirea în natură a terenului,

față de împrejurarea că cea mai mare parte a acestuia nu este

afectată de construcții.

Primăria Pucioasa a criticat

sentința sub aspectul naturii măsurilor reparatorii, arătând

că acordarea despăgubirilor bănești nu-și are suportul

în dispozițiile Legii nr. 10/2001, în raport de care i s-ar fi cuvenit

titluri de valoare nominală sau acțiuni.

Au fost invocate de asemenea, prevederile

Legii nr. 10/2001 republicată, cu consecințe asupra

modalității în care trebuie realizată restituirea imobilelor

preluate abuziv.

Prin decizia nr. 1073 din 19

decembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a

respins ambele apeluri, ca nefondate.

În considerentele deciziei s-a

reținut caracterul nefondat al criticilor reclamantului, în condițiile

în care soluția tribunalului s-a sprijinit pe toate probele administrate

în cauză (inclusiv raportul de expertiză, completat urmare a

obiecțiunilor formulate), pe baza cărora s-a stabilit situația

terenului, ca nefiind restituibil. Faptul că terenul este ocupat de

construcții și amenajări cu caracter utilitar pentru blocuri de

locuințe (stații de pompare, punct termic, post de transformare

pentru energie electrică) face ca acesta să nu poată fi

restituit în natură. Suprafața de 234,7 mp teren, deși liberă,

este adiacentă clădirii, grevată la subsol cu trasee de conducte

de apă, încălzire și electrice, de cabluri care deservesc

blocurile de locuințe din zonă.

Ca atare, s-a apreciat că

pentru normala exploatare a construcțiilor din zonă, sunt necesare

căi de acces, lucrări de deservire, care alcătuiesc un tot

inseparabil, ceea ce face ca terenul să nu poată fi restituit în

natură.

Referitor la modalitatea în care au

fost stabilite măsurile reparatorii, s-a considerat că aceasta este

corectă, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001. Nu se poate dispune acordarea de titluri de valoare nominală,

câtă vreme reclamantul nu a optat pentru o asemenea formă de

despăgubire.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamantul, Primăria orașului Pucioasa și intervenienta R.E.

intervenienta a susținut caracterul nelegal al soluției întrucât nu a

analizat probele administrate, considerând greșit că reclamantul este

singurul moștenitor al titularului dreptului de proprietate.

arătând că aceasta s-a întemeiat pe o expertiză ce nu a

reflectat realitatea în legătură cu situația terenului și

cu natura construcțiilor de pe teren.

Faptul că terenul ar

aparține domeniului public nu este suficient, prin el însuși, pentru

a-l exclude de la restituire.

S-a susținut de asemenea,

că era necesară o contraexpertiză și nu doar o completare a

raportului de expertiză.

Pucioasa a formulat critici în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în dezvoltarea cărora a arătat că soluția

pronunțată nu a avut în vedere modificările și

completările aduse Legii nr. 10/2001 cu privire la modalitatea de acordare

a măsurilor reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în

natură nu este posibilă.

Astfel, conform art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri ori servicii sau în despăgubiri acordate în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Instanța a greșit

acordându-i petentului despăgubiri bănești, acestuia

cuvenindu-i-se titluri de despăgubiri.

În faza recursului s-a depus de

către reclamant un raport de expertiză extrajudiciară privind

individualizarea terenului în litigiu.

Prin întâmpinarea formulată,

Primăria orașului Pucioasa a solicitat respingerea recursului

declarat de intervenientă, în condițiile în care aceasta nu a atacat

hotărârea primei instanțe.

Examinând motivele formulate prin

intermediul celor trei recursuri, curtea constată următoarele:

1) Criticile aduse deciziei de

către intervenientă nu pot fi primite, având în vedere că

aceasta nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței primei

instanțe.

Astfel fiind, hotărârea

tribunalului prin care a fost respinsă cererea de intervenție

principală, cu motivarea că nu a fost urmată de către

intervenientă procedura prealabilă reglementată de legea nr.

10/2001, a rămas irevocabilă.

Intervenienta nu poate,

depășind o etapă jurisdicțională (a apelului) să

formuleze critici

omisso medio

, adică, direct în calea de atac a

recursului, întrucât sub aspectul pe care aceasta dorește să-l

supună controlului, hotărârea a rămas irevocabilă.

2) Recursul reclamantului, care

vizează aspecte de apreciere a probatoriului este de asemenea, nefondat.

Criticile formulate de acesta

privesc în principal, modalitatea în care instanța a stabilit, pe baza

probelor administrate în cauză, situația de fapt, de unde a dedus

regimul juridic al bunului și măsurile reparatorii ce se impun.

Or, statuarea asupra elementelor de

fapt, pe baza probatoriului administrat, cade în competența exclusivă

a instanțelor fondului.

În cadrul recursului pot fi

valorificate doar aspecte de nelegalitate, respectiv, în ce măsură

instanța a aplicat corect legea la situația de fapt determinată.

De aceea, criticile în

legătură cu modalitatea în care instanța de apel a aplicat

probatoriul exced conținutului motivelor de nelegalitate expres și

limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Referitor la susținerea

potrivit căreia apartenența terenului la domeniul public nu este de

natură să-l excludă de la restituire, urmează să se

constate că nu acesta a fost argumentul determinant al soluției

adoptate.

Ceea ce au avut în vedere

instanțele atunci când au apreciat asupra imposibilității

restituirii, a fost situația terenului, grevat de construcții și

de alte amenajări cu caracter utilitar pentru blocuri.

Critica privitoare la necesitatea

unei contraexpertize a cărei administrare în mod greșit nu a fost

ordonată, este de asemenea nefondată.

Potrivit art. 212 alin. (1) C. proc.

civ., dacă instanța nu este lămurită prin expertiza

făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă

expertiză.

În speță, s-a efectuat un

raport de expertiză și au fost încuviințate obiecțiunile

reclamantului față de lucrarea inițială, acestea

găsindu-și răspunsul într-un supliment la raportul de

expertiză.

Așadar, cu respectarea

dispozițiilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ., instanța a dispus o

întregire a expertizei, nejustificându-se și nici nefiind de altfel,

solicitată o contraexpertiză, la primul termen după depunerea

lucrării [art. 212 alin. (2) C. proc. civ.], cererea fiind în sensul unei

completări a raportului de expertiză, urmare a obiecțiunilor

formulate.

Cum în legătură cu

administrarea probatoriului nu au fost încălcate norme procedurale

rezultă că și această critică, încadrabilă în

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiată.

Referitor la raportul de

expertiză extrajudiciară depus în faza recursului, el nu poate fi

valorificat ca mijloc de probă în această etapă procesuală,

având în vedere dispozițiile art. 305 C. proc. civ., care permit doar

administrarea de înscrisuri noi (categorie din care nu face parte și

expertiza, reglementată distinct ca mijloc de probă).

În consecință și

față de considerentele expuse anterior, recursul declarat de

reclamant va fi respins ca nefondat.

3) Recursul Primăriei

orașului Pucioasa va fi admis, având în vedere următoarele

considerente:

Stabilind natura măsurilor

reparatorii pentru terenul preluat abuziv, sub forma despăgubirilor

bănești, prima instanță a reținut incidența

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Apreciind că această

măsură este corectă, instanța de apel a schimbat doar

temeiul juridic, reținând în considerentele deciziei că această

formă de reparație se cuvine reclamantului, potrivit art. 11 alin. (3)

din legea nr. 10/2001.

Astfel cum se susține în

recursul declarat, această modalitate de despăgubire este

greșită, raportată la regimul juridic al bunului ce a făcut

obiectul preluării abuzive de către stat.

Dispozițiile art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 pe care și-a întemeiat soluția curtea de apel,

reglementează (în forma existentă înainte de republicarea actului

normativ), situația construcțiilor expropriate, integral demolate.

Nici pentru aceste construcții, reparația nu se putea face însă

sub forma despăgubirilor bănești, ci în condițiile

prevăzute de art. 11 alin. (8), adică prin titluri de valoare

nominală sau acțiuni.

Regimul juridic al imobilului, cu

altă destinație decât aceea de locuință și a

cărui restituire în natură nu este posibilă, îl făcea

încadrabil în dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora, „restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent

se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale

tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul

persoanei îndreptățite.

De aceea, critica recurentei

potrivit căreia stabilirea despăgubirilor bănești s-a

făcut cu ignorarea textelor de lege incidente, este corectă.

Instanța de apel a

pronunțat o soluție nelegală, prin aplicarea greșită a

textelor de lege a căror incidență o atrăgea situația

juridică a bunului.

Considerentul instanței în

sensul că nu puteau fi stabilite astfel de măsuri reparatorii,

deoarece persoana îndreptățită nu a optat pentru una din ele

este de asemenea, greșit.

Stabilirea măsurilor se face în

temeiul textului de lege în mod alternativ, urmând ca acordarea efectivă a

unei forme sau a alteia, să se realizeze în funcție de opțiunea

persoanei îndreptățite.

Este în același timp,

întemeiată critica privitoare la incidența reglementărilor noi

aduse prin Legea nr. 247/2005.

Întrucât actul normativ era în

vigoare la data judecății în apel, în cadrul devoluării fondului

instanța trebuia să țină seama de noile prevederi, care

sunt de imediată aplicabilitate, prevederi a căror incidență

a fost invocată de altfel, de către apelanta-pârâtă.

În acest sens, art. 1 din Titlul VII

al actului normativ menționat (intitulat „Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv”) statuează faptul că „prezenta lege reglementează

sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în

natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001”.

Ca atare, pe baza hotărârii

judecătorești care stabilește îndreptățirea

reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent (pentru terenul

intravilan în suprafață de 420 mp), urmează ca în conformitate

cu art. 16 al Titlului VII menționat anterior, Comisia Centrală de

Despăgubiri să procedeze, pe bază de evaluare, la emiterea

titlurilor de despăgubiri corespunzătoare valorii imobilului.

Pentru considerentele arătate,

recursul declarat de Primăria orașului Pucioasa va fi admis și

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificată în parte, decizia

atacată, prin admiterea apelului pârâtei. În consecință, va fi

schimbată în parte sentința, în sensul constatării faptului

că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

reclamantul R.C. și de intervenienta R.E. împotriva deciziei nr. 1073 din

19 decembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă,

ca nefondate.

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria orașului Pucioasa prin Primar împotriva aceleiași

decizii pe care o modifică în parte în sensul că admite apelul

declarat de Primăria orașului Pucioasa prin Primar împotriva

sentinței nr. 684 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Dâmbovița, secția

civilă. Schimbă în parte sentința apelată în sensul

constatării că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile prevăzute de Titlul VII din

Legea nr. 247/2005.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei și ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 decembrie 2006.