ÎCCJ, decizie (scj.ro #84795)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84795) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Obligarea unei autorități publice la

emiterea unei act administrativ sub sancțiunea plății de penalități pentru

fiecare zi de întârziere.  Nelegalitate.

Legea nr. 554/2004, art. 24

Din economia textului de lege

cuprins în art. 24 din Legea nr. 554/2004, rezultă faptul că se aplică

conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere iar reclamantul

are dreptul la despăgubiri, numai în cazul în care termenul de executare a unei

hotărâri definitive și irevocabile, pronunțate de o instanță de contencios administrativ,

nu este respectat.

Astfel fiind, obligarea unei autorități publice la

plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii

definitive și irevocabile a hotărârii ce urmează a fi executată, este nelegală.

Decizia nr. 739 din 14

februarie 2012

Prin  acțiunea  înregistrată pe

rolul  Curții de Apel București -Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal,   reclamanta IS a solicitat, în contradictoriu cu parata Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la selectarea

dosarului de despăgubiri aferent Deciziei Autorității pentru  Valorificarea

Activelor Statului nr.228/27.09.2005 și transmiterea acestuia unui evaluator

sau unei societăți de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunțarea

hotărârii judecătorești, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub

sancțiunea unor penalități de 1000 lei/zi întârziere și sub sancțiunea plații

unei amenzi de către conducătorul autorității, conform art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Totodată, a solicitat obligarea

pârâtei, în termen de 20 zile de la comunicarea,  respectiv înregistrarea

raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale, să emită titlul de despăgubire conform  sumei  înscrise  în  raportul  de evaluare întocmit de

evaluatorul desemnat de Autoritatea Naționala pentru Restituirea

Proprietăților, sub sancțiunea unor penalități de 1000 lei/zi întârziere si sub

sancțiunea plații unei amenzi de către conducătorul autorității, conform art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 25.09.2001 a depus notificarea nr.566, prin

executor judecătoresc, prin care a solicitat restituirea în natura a unui teren

în suprafața de 700 mp iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

a emis Decizia nr.228/27.09.2005 prin care a fost respinsa cererea de

restituire în natură a terenului sus menționat și a propus acordarea de masuri

reparatorii, conform Legii nr.10/2001, pentru acest teren, evidențiat

actualmente în patrimoniul S.C. Mangalia S.A, dosarul fiind transmis la data de

30.09.2005 și înregistrat la Secretariatului Comisiei Centrale sub nr. 2505/CC.

În concluzie, reclamanta a

susținut că dosarul său de despăgubire este complet, iar prin atitudinea sa

pârâta încalcă termenul rezonabil de soluționare a acestuia, invocând

jurisprudența națională și jurisprudența CEDO.

Prin întâmpinare, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea

acțiunii, ca neîntemeiate, arătând că dosarul aferent deciziei 228/27.09.2005 a

fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor,

fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Legea 247/2005,

precizând că în cadrul acestei proceduri sunt prevăzute mai multe etape. în

cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarului a fost parcursă, în sensul

că dosarul aferent deciziei menționate a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr.2505/CC.

Dosarul a fost analizat în

privința respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și

în urma analizării s-a constatat că există inadvertențe în privința suprafeței

terenului notificat, caz în care s-a solicitat Autorității pentru Valorificarea

Activelor Statului să motiveze propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii

pentru terenul în suprafață de 700 mp.

În concluzie, pârâta a susținut

că soluționarea acestor dosare se face în virtutea declanșării procedurii de acordare

a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005 și nu în baza unei

cereri exprimate de persoana îndreptățită și neputându-se trece peste etapele

prevăzute de Legea nr.247/2005, în speță, nu se poate reține un refuz al

Comisiei de a soluționa cererea reclamantei.

Pârâta a formulat cerere de

chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, prin

Președinte, arătând că emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire este

condiționată de clarificarea aspectelor legate de suprafața terenului

notificat, iar această entitate avea obligația de a transmite dosarul aferent

deciziei emise, conținând întreaga documentație, care a stat la baza

soluționării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr.10/2001.

Pârâta a formulat și cerere

reconvențională, solicitând obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de

proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp, pentru care s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr.228/2005 a AVAS, iar în situația

în care nu se face această dovadă, apreciază că nu poate fi obligată Comisia la

emiterea unei decizii, în care să fie consemnată și valoarea aferentă acestor

terenului în suprafață de 700 mp, obligație ce se situează în afara cadrului

legal reglementat de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Chemata în garanție Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a

invocat excepția nulității cererii de chemare în garanție, față de dispozițiile

art.60 din Codul de procedură civilă, întrucât din cuprinsul acesteia nu

rezultă că pretențiile pârâtei sunt cert determinate, caz în care cererea nu

are un obiect cert si determinat si nu este circumscrisa prevederilor art. 18

alin.(5) din Legea nr.554/2004. Pe fond, solicită respingerea cererii de

chemare în garanție, arătând că dosarul în care a emis decizia este completat

cu toata documentația legală și corect s-a stabilit calitatea reclamantei de

persoana îndreptățită și dreptul la despăgubirile legale in condițiile Legii

nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.

Prin sentința nr.2340 din 25

martie 2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a

respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție a Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului, formulate de pârâtă, ca neîntemeiate.

Prin aceeași sentință, a

obligat pârâta să trimită dosarul unui evaluator sau unei societăți de

evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 20 de zile

de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea

plății de penalități de 50 lei pe fiecare zi de întârziere, și să emită titlul

de despăgubire în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de expertiză

de către CCSD, sub sancțiunea plății de penalități de 50 lei/zi de întârziere,

respingând cererea reclamantei privind plata amenzii.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a solicitat, în temeiul Legii 10/2001, să i se acorde

măsuri reparatorii pentru terenul în suprafața de 700 mp situat in Mangalia,

str. Teilor, nr. 21, județul Constanța, iar prin decizia nr. 228/27.09.2005

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri

reparatorii conform Legii nr.10/2001, dosarul aferent deciziei fiind transmis

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub

nr.2505/CC.

Cu privire la cererea de

chemare în garanție a AVAS, formulată de pârâtă, prima instanță a reținut că

dosarul nr.2505/CC în care s-a emis de către aceasta decizia motivată

nr.228/2005 este completat cu toata documentația, stabilindu-se în mod legal

calitatea de persoana îndreptățită a reclamantei și dreptul la despăgubirile

legale in condițiile Legii nr. 10/2001 și Legea nr.247/2005.

Prin înregistrarea dosarului

conținând aceasta decizie motivată cu toate documentele aferente la Comisiei Centrala sub nr.2505/CC, a fost declanșata procedura administrativa speciala de

acordare a despăgubirilor prevăzuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Cu referire la cererea

reconvențională formulată de pârâtă, prima instanță a reținut, de asemenea, că

reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în

suprafață de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

prin decizia menționată, conform actelor de vânzare cumpărare depuse la dosar.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâta avea obligația legala să

înainteze dosarul evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare, potrivit dispozițiilor art.16 alin

(5) din Titlul VII al Legii 247/2005, evaluatorul în momentul întocmirii

raportului de evaluare are posibilitatea de a identifica, la fața locului, suprafața

imobilului ce face obiectul notificării și dovedită prin actele depuse la AVAS și care au stat la baza emiterii deciziei motivarea, dosarul de despăgubiri conținând

toate actele necesare evaluării.

Concluzionând, judecătorul

fondului a reținut refuzul nejustificat al autorității pârâte de a aplica

prevederile Legii 247/2005 în privința soluționării dosarului nr.2505/CC, în

sensul parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarului pentru evaluare și

stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantei, încălcându-se astfel

prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art.1 din

Protocolul Adițional nr.1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare

a dosarului reclamantei și încălcării obligației statului de a respecta dreptul

de proprietate al acesteia.

Așa fiind, emiterea titlului de

despăgubire se va realiza, în baza art.16 din Titlul VII din Legea nr.

247/2005, după efectuarea raportului de evaluare, împotriva căruia partea poate

formula obiecțiuni sau se poate dispune efectuarea unei contraexpertize, în

termen de 20 de zile de la însușirea raportului de expertiză de către pârâtă,

sub sancțiunea plății de penalități de 50 lei/zi de întârziere, conform art. 18

alin. 5 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea

reclamantei referitoare la plata amenzii, prima instanță a reținut că, potrivit

art.24 alin.(2) din Legea nr. 554/2004, amenda se stabilește dacă termenul

stabilit de instanță nu este respectat, or, în speță, nu a fost stabilit un asemenea

termen care să nu fi fost respectat.

Împotriva  acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

pentru  motivele pe care le-a încadrat în prevederile art.304 pct.9 din Codul

de procedură civilă.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea

reconvențională formulată prin care s-a solicitat obligarea reclamantei să facă

dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp pentru

care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr.228/27.09.2005

a A.V.A.S.

Totodată, recurenta a criticat

și soluția instanței de fond privind respingerea cererii de chemare în garanție

a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului  susținând că în măsura

în care aceasta nu și-a executat obligația de a transmite întreaga documentație

care a stat la baza  soluționării notificării formulate de reclamantă în baza

Legii nr.10/2001, nu va putea să emită decizia conținând titlu de despăgubire.

A mai susținut recurenta, în

esență că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta să

transmită unui evaluator autorizat în termen de 20 de zile de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a sentinței și emiterea titlului de despăgubire în

termen de 20 de zile de la însușirea raportului de evaluare, fără a avea în

vedere respectarea procedurii administrative prevăzute de dispozițiile Titlului

VII din Legea nr.247/2005 cât și Normele de aplicare aprobate prin HG

nr.1095/2005.

Recurenta – pârâtă a criticat

sentința instanței de fond în sensul că, aceasta  a apreciat în mod netemeinic

că în speță ar fi fost încălcat principiul termenului rezonabil pentru emiterea

deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, fără a avea

în vedere instituirea procedurii administrative obligatorii și nici a

criteriilor stabilite de către jurisprudența Curții Europene în materie de

termen rezonabil.

Soluția instanței de fond a mai

fost criticată și pentru obligarea la plata de penalități de 50 lei pe fiecare

zi de întârziere apreciind această sarcină ca fiind prea oneroasă, având în

vedere faptul că dosarul respectiv nu este complet iar emiterea titlului de

despăgubire se face numai după parcurgerea procedurii administrative.

Examinând sentința atacată prin

prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente în

cauză cât și în temeiul art.304

1

Cod procedură civilă Înalta Curte,

constată că recursul formulat este fondat și urmează a fi admis, cu consecința

modificării în parte a sentinței atacate, pentru considerentele expuse în

continuare.

cererii reconvenționale formulată de pârâtă, ca nefondată.

Motivul de recurs ce vizează

cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei să

facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp

pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia

nr.228/27.09.2005 a A.V.A.S., nu poate fi reținut.

Astfel cum a rezultat din

materialul probator administrat în cauză cu ocazia judecării pe fond a cauzei,

intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra

terenului în suprafață de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin Decizia nr.228/27.09.2005 a A.V.A.S., acte care au fost

verificate conform atribuțiilor legale cu ocazia soluționării notificării

formulate în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001.

Astfel fiind, sub acest aspect

soluția de respingere a cererii reconvenționale prin sentința recurată este

întemeiată.

cererii de chemare în garanție a A.V.A.S. formulată de recurenta-pârâtă în fața

instanței de fond.

Recurenta - pârâtă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței de fond,

chemarea în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului

pentru situația în care va cădea în pretenții, susținând că nu i-au fost

comunicate toate documentele necesare conform pct.16.5 din Normele metodologice

de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005  aprobate prin HG nr.1095/2005

cu modificările și completările ulterioare.

Din probatoriul administrat în

cauză, instanța de  fond a reținut că atât decizia motivată nr.228/27.09.2005

prin care s-a soluționat notificarea reclamantei privind restituirea în natură

a imobilului și s-au propus măsuri reparatorii, cât și întreaga documentație

aferentă au fost comunicate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

fiind înregistrat la data de 30.09.2005 sub nr.2505/CC.

Prin urmare, instanța de

control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a respins ca

neîntemeiată cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., în cauză aceasta

îndeplinindu-și toate obligațiile legale, prin înregistrarea dosarului la

pârâtă, fiind declanșată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor

prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

criticii privind reținerea încălcării principiului termenului rezonabil.

Intimata-reclamantă a suspus

controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul imposibil de restituit în natură – teren în suprafață de 700 mp situat

în Mangalia str. Teilor nr.21 județul Constanța, în temeiul Titlului VII din

Legea nr.247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii, fiindu-i recunoscută prin Decizia nr.228/27.09.2005 emisă de

A.V.A.S.

Prin această decizie a fost

soluționată notificarea nr.566/25.09.2001 formulată de reclamantă,

respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului – teren, conform

art.29 din Legea nr.10/2001 rep.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor” din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu

modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea

deciziei privind titlul de despăgubire. Cu toate acestea cererea întemeiată pe

dispozițiile legale mai sus menționate, trebuie soluționată într-un interval de

timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității politice competente,

în cadrul procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării

procedurilor  judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.

Astfel, reclamanta a început

procedurile de recuperare a bunului său prin notificarea formulată în anul

2001, iar dosarul cu decizia nr.228/27.09.2005 a A.V.A.S. cu propunerea de

acordare a măsurilor reparatorii a fost înregistrată la pârâtă sub nr.2505/CC

la data de 30.09.2005.

Intervalul mare de timp pe

parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a măsurilor reparatorii

pentru imobilul respectiv, procedură nefinalizată nici după sesizarea

instanței, conferă consistență concluziei instanței de fond privind încălcarea

principiului soluționării cauzelor     într-un termen rezonabil consacrat de

art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului  și a Libertăților

Fundamentale.

Demersul recurentei Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a solicita Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S. în completare documentele aferente

Deciziei nr.228/27.09.2005, în condițiile în care întregul dosar a fost

înregistrat la 30.09.2005 reprezintă doar o tergiversare nejustificată a

pârâtei de a soluționa cererea reclamantei.

Astfel fiind, instanța de

control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată,

caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de

către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de

soluționare a cererilor prin prisma criteriilor stabilite în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest contest, soluția

Curții de Apel București este legală și se impune a fi menținută.

criticile recurentei – pârâte cu privire la obligarea la plata de penalități de

întârziere în cazul neîndeplinirii în termenele stabilite a obligațiilor de a

trimite dosarul la evaluator și de a emite titlul de despăgubire, instanța de

control, judiciar le apreciază ca fiind fondate, acest capăt de cerere fiind

greșit soluționat de către instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art.24 alin.(1)

din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, modificată și completată

prin Legea nr.262/2007, „executarea hotărârii definitive și irevocabile date în

contencios administrativ, se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii”.

Numai în cazul în care termenul

nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz,

persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, conform alin.(2)  al

art.24 din lege.

Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că atâta timp

cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică

este obligată să execute hotărârea, în speță să trimită dosarul unui evaluator

în vederea întocmirii raportului de evaluare și să emită titlul de despăgubire,

este nejustificată obligarea acesteia la plata de penalități pentru fiecare zi

de întârziere începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Având în vedere toate aceste

considerente, Înalta Curte în temeiul art.312 alin.(19 și (3) Cod procedură

civilă va admite recursul formulat și va modifica în parte sentința atacată, în

sensul că va respinge cererea formulată de reclamanta – intimată de obligare

la plata penalităților pentru fiecare zi de întârziere și va menține celelalte

dispoziții ale sentinței.