ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 739/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la selectarea dosarului de despăgubiri aferent Deciziei Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 228 din 27 septembrie 2005 și transmiterea acestuia unui evaluator sau unei societăți de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON/zi întârziere și sub sancțiunea plății unei amenzi de către conducătorul autorității, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei, în termen de 20 zile de la comunicarea, respectiv înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale, să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON/zi întârziere și sub sancțiunea plății unei amenzi de către conducătorul autorității, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 25 septembrie 2001 a depus notificarea nr. 566, prin executor judecătoresc, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafața de 700 mp situat în Mangalia, județul Constanța, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului sus-menționat și a propus acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pentru acest teren, evidențiat actualmente în patrimoniul S.C. Mangalia S.A., dosarul fiind transmis la data de 30 septembrie 2005 și înregistrat la Secretariatului Comisiei Centrale sub nr. 2505/CC.

În concluzie, reclamanta a susținut că dosarul său de despăgubire este complet, iar prin atitudinea sa pârâta încalcă termenul rezonabil de soluționare a acestuia, invocând jurisprudența națională și jurisprudența CEDO. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate, arătând că dosarul aferent Deciziei nr. 228 din 27 septembrie 2005 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005, precizând că în cadrul acestei proceduri sunt prevăzute mai multe etape. În cauză, etapa transmiterii și înregistrării dosarului a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent deciziei menționate a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 2505/CC.

Dosarul a fost analizat în privința respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și în urma analizării s-a constatat că există inadvertențe în privința suprafeței terenului notificat, caz în care s-a solicitat Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului să motiveze propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafață de 700 mp. În concluzie, pârâta a susținut că soluționarea acestor dosare se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită și neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speță, nu se poate reține un refuz al Comisiei de a soluționa cererea reclamantei.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, prin Președinte, arătând că emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire este condiționată de clarificarea aspectelor legate de suprafața terenului notificat, iar această entitate avea obligația de a transmite dosarul aferent deciziei emise, conținând întreaga documentație, care a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.

Pârâta a formulat și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228/2005 a AVAS, iar în situația în care nu se face această dovadă, apreciază că nu poate fi obligată Comisia la emiterea unei decizii, în care să fie consemnată și valoarea aferentă acestor terenuri în suprafață de 700 mp, obligație ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Chemata în garanție Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în garanție, față de dispozițiile art. 60 C. proc.

civ., întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă că pretențiile pârâtei sunt cert determinate, caz în care cererea nu are un obiect cert și determinat și nu este circumscrisă prevederilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Pe fond, solicită respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că dosarul în care a emis decizia este completat cu toata documentația legală și corect s-a stabilit calitatea reclamantei de persoana îndreptățită și dreptul la despăgubirile legale în condițiile Legii nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005. Prin sentința nr. 2340 din 25 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, formulate de pârâtă, ca neîntemeiate.

Prin aceeași sentință, a obligat pârâta să trimită dosarul unui evaluator sau unei societăți de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății de penalități de 50 RON pe fiecare zi de întârziere, și să emită titlul de despăgubire în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de expertiză de către CCSD, sub sancțiunea plății de penalități de 50 RON/zi de întârziere, respingând cererea reclamantei privind plata amenzii.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru terenul în suprafața de 700 mp situat în Mangalia, județul Constanța, iar prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, dosarul aferent deciziei fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 2505/CC. Cu privire la cererea de chemare în garanție a AVAS, formulată de pârâtă, prima instanță a reținut că dosarul nr. 2505/CC în care s-a emis de către aceasta decizia motivată nr. 228/2005 este completat cu toată documentația, stabilindu-se în mod legal calitatea de persoana îndreptățită a reclamantei și dreptul la despăgubirile legale în condițiile Legii nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Prin înregistrarea dosarului conținând această decizie motivată cu toate documentele aferente la Comisiei Centrală sub nr. 2505/CC, a fost declanșată procedura administrativă specială de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Cu referire la cererea reconvențională formulată de pârâtă, prima instanță a reținut, de asemenea, că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin decizia menționată, conform actelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâta avea obligația legală să înainteze dosarul evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluatorul în momentul întocmirii raportului de evaluare are posibilitatea de a identifica, la fața locului, suprafața imobilului ce face obiectul notificării și dovedită prin actele depuse la AVAS și care au stat la baza emiterii deciziei motivarea, dosarul de despăgubiri conținând toate actele necesare evaluării.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut refuzul nejustificat al autorității pârâte de a aplica prevederile Legii nr. 247/2005 în privința soluționării dosarului nr. 2505/CC, în sensul parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarului pentru evaluare și stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de soluționare a dosarului reclamantei și încălcării obligației statului de a respecta dreptul de proprietate al acesteia.

Așa fiind, emiterea titlului de despăgubire se va realiza, în baza art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, după efectuarea raportului de evaluare, împotriva căruia partea poate formula obiecțiuni sau se poate dispune efectuarea unei contraexpertize, în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de expertiză de către pârâtă, sub sancțiunea plății de penalități de 50 RON/zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la cererea reclamantei referitoare la plata amenzii, prima instanță a reținut că, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, amenda se stabilește dacă termenul stabilit de instanță nu este respectat, or, în speță, nu a fost stabilit un asemenea termen care să nu fi fost respectat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motivele pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată prin care s-a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S. Totodată, recurenta a criticat și soluția instanței de fond privind respingerea cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului susținând că în măsura în care aceasta nu și-a executat obligația de a transmite întreaga documentație care a stat la baza soluționării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, nu va putea să emită decizia conținând titlu de despăgubire.

A mai susținut recurenta, în esență că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a obligat pârâta să transmită unui evaluator autorizat în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței și emiterea titlului de despăgubire în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de evaluare, fără a avea în vedere respectarea procedurii administrative prevăzute de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cât și Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. Recurenta - pârâtă a criticat sentința instanței de fond în sensul că, aceasta a apreciat în mod netemeinic că în speță ar fi fost încălcat principiul termenului rezonabil pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, fără a avea în vedere instituirea procedurii administrative obligatorii și nici a criteriilor stabilite de către jurisprudența Curții Europene în materie de termen rezonabil.

Soluția instanței de fond a mai fost criticată și pentru obligarea la plata de penalități de 50 RON pe fiecare zi de întârziere apreciind această sarcină ca fiind prea oneroasă, având în vedere faptul că dosarul respectiv nu este complet iar emiterea titlului de despăgubire se face numai după parcurgerea procedurii administrative. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte, constată că recursul formulat este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu privire la soluția dată cererii reconvenționale formulată de pârâtă, ca nefondată.

Motivul de recurs ce vizează cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S., nu poate fi reținut. Astfel cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză cu ocazia judecării pe fond a cauzei, intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S., acte care au fost verificate conform atribuțiilor legale cu ocazia soluționării notificării formulate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel fiind, sub acest aspect soluția de respingere a cererii reconvenționale prin sentința recurată este întemeiată. 2. Cu privire la soluția dată cererii de chemare în garanție a A.V.A.S. formulată de recurenta-pârâtă în fața instanței de fond. Recurenta - pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței de fond, chemarea în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului pentru situația în care va cădea în pretenții, susținând că nu i-au fost comunicate toate documentele necesare conform pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 cu modificările și completările ulterioare.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că atât decizia motivată nr. 228 din 27 septembrie 2005 prin care s-a soluționat notificarea reclamantei privind restituirea în natură a imobilului și s-au propus măsuri reparatorii, cât și întreaga documentație aferentă au fost comunicate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat la data de 30 septembrie 2005 sub nr. 2505/CC. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., în cauză aceasta îndeplinindu-și toate obligațiile legale, prin înregistrarea dosarului la pârâtă, fiind declanșată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

3. Motivele de recurs subsumate criticii privind reținerea încălcării principiului termenului rezonabil. Intimata-reclamantă a suspus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură - teren în suprafață de 700 mp situat în Mangalia, județul Constanța, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, fiindu-i recunoscută prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 emisă de A.V.A.S. Prin această decizie a fost soluționată notificarea nr. 566 din 25 septembrie 2001 formulată de reclamantă, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului - teren, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor” din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubire. Cu toate acestea cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate, trebuie soluționată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității politice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.

Astfel, reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului său prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S. cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii a fost înregistrată la pârâtă sub nr. 2505/CC la data de 30 septembrie 2005. Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul respectiv, procedură nefinalizată nici după sesizarea instanței, conferă consistență concluziei instanței de fond privind încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Demersul recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a solicita Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S. în completare documentele aferente Deciziei nr. 228 din 27 septembrie 2005, în condițiile în care întregul dosar a fost înregistrat la 30 septembrie 2005 reprezintă doar o tergiversare nejustificată a pârâtei de a soluționa cererea reclamantei. Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest contest, soluția Curții de Apel București este legală și se impune a fi menținută. 4. În ceea ce privește criticile recurentei - pârâte cu privire la obligarea la plata de penalități de întârziere în cazul neîndeplinirii în termenele stabilite a obligațiilor de a trimite dosarul la evaluator și de a emite titlul de despăgubire, instanța de control, judiciar le apreciază ca fiind fondate, acest capăt de cerere fiind greșit soluționat de către instanța de fond. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, „executarea hotărârii definitive și irevocabile date în contencios administrativ, se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, conform alin. (2) al art. 24 din lege. Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speță să trimită dosarul unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare și să emită titlul de despăgubire, este nejustificată obligarea acesteia la plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1 9 ) și (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge cererea formulată de reclamanta - intimată de obligare la plata penalităților pentru fiecare zi de întârziere și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2340 din 25 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în parte, în sensul că respinge cererea privind plata penalităților de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2012. +++++ R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE

ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 745/2012 Dosar nr. 322/33/2011 Ședința publică de la 14 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Șomcuța-Mare reclamanta N.I.R.R. a solicitat în contradictoriu cu S.C. A. S.A. Șomcuța-Mare, M.C. și M.A. constatarea nulității absolute a unei încheieri de întabulare în CF 9 Boiu-Mare, radierea dreptului de proprietate a S.C. A. S.A., cu privire la terenul în suprafață de 5317 mp, întabularea construcțiilor edificate de pârâții persoane fizice pe terenul proprietatea reclamantei în CF 112 Boiu-Mare. Prin precizarea de acțiunea din 29 iunie 2010, reclamanta N.I.R.R.

a solicitat în contradictoriu și cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 5317 mp, purtând seria M 07 nr. 1729 emis de acest pârât la data de 4 decembrie 1996. După disjungerea capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prin sentința civilă nr. 70 din 8 februarie 2011 instanța a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 237 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția tardivității formulării acțiunii și în consecință a respins acțiunea reclamantei, ca tardivă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității, faptul că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că prin adresa nr. 156477 din 28 decembrie 2010 a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește admiterea excepției tardivității formulării acțiunii, instanța de fond a reținut că acțiunea în anulare a certificatului de atestare a proprietății a fost formulată cu depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reclamanta având cunoștință despre existența actului administrativ atacat dintr-un litigiu promovat anterior, respectiv la data de 27 mai 2008. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamanta N.I.R.R., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind tardivă acțiunea formulată, întrucât a aflat de existența certificatului de atestare a proprietății, în ședința publică la penultimul termen de judecată, acesta nefiind înscris în cartea funciară. Intimații Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și S.C. A. S.A. Șomcuța-Mare au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în raport de dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 554/2004, că acțiunea reclamantei a fost promovată cu depășirea termenului legal de un an de la data la care a luat cunoștință de actul administrativ atacat.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins având în vedere următoarele considerente. Obiectul cererii formulate de reclamantă l-a constituit anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 07 nr. 1729 din 4 decembrie 1996 emis de Ministerul Alimentației (actualul Minister al Agriculturii și Dezvoltării Rurale) în favoarea intimatei S.C. A. Șomcuța-Mare S.A..

Astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, anterior promovării acțiunii de față, recurenta-reclamantă a promovat o altă acțiune având ca obiect rectificare de carte funciară înregistrată sub nr. 362/847/2008 pe rolul Judecătoriei Șomcuța-Mare, solicitând prin precizarea de acțiune și constatarea nulității absolute a actului ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea intimatei S.C. A. S.A. Șomcuța-Mare. La data de 26 martie 2009 intimata S.C. A. S.A. Șomcuța -mare a depus la dosarul respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1729 din 4 decembrie 1996, astfel că la această dată recurenta-reclamantă a luat cunoștință de existența actului administrativ a cărui anulare a solicitat-o ulterior, în prezenta cauză.

În raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin care se instituie termenul de decădere de 1 an de la data luării la cunoștință de actul contestat în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată, rezultă că în cauza de față, termenul a început să curgă din data de 26 martie 2009. Pe cale de consecință, acțiunea de față precizată și înregistrată la data de 24 ianuarie 2011 (conform rezoluției Judecătoriei Șomcuța-Mare), având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Criticile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că certificatul de atestare atacat a fost înregistrat în CF, sunt irelevante în cauză, întrucât astfel cum s-a reținut anterior, termenul de decădere prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ s-a constatat ca fiind depășit prin raportare la momentul la care aceasta a luat cunoștință de existența actului respectiv, în cadrul dosarului cu nr. 362/847/2008, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse a dosarul cauzei. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de N.I.R.R. împotriva sentinței nr. 237 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 februarie 2012.