ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 739/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 739/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la selectarea dosarului de

despăgubiri aferent Deciziei Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului nr. 228 din 27 septembrie 2005 și transmiterea acestuia unui evaluator

sau unei societăți de evaluatori în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii

judecătorești, în vederea întocmirii raportului de evaluare, sub sancțiunea

unor penalități de 1.000 RON/zi întârziere și sub sancțiunea plății unei amenzi

de către conducătorul autorității, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Totodată, a solicitat

obligarea pârâtei, în termen de 20 zile de la comunicarea, respectiv

înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale, să

emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare

întocmit de evaluatorul desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON/zi întârziere și

sub sancțiunea plății unei amenzi de către conducătorul autorității, conform

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 25 septembrie 2001 a depus

notificarea nr. 566, prin executor judecătoresc, prin care a solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafața de 700 mp situat în Mangalia,

județul Constanța, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a

emis Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 prin care a fost respinsă cererea

de restituire în natură a terenului sus-menționat și a propus acordarea de

măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pentru acest teren, evidențiat

actualmente în patrimoniul S.C. Mangalia S.A., dosarul fiind transmis la data

de 30 septembrie 2005 și înregistrat la Secretariatului Comisiei Centrale sub

nr. 2505/CC.

În concluzie,

reclamanta a susținut că dosarul său de despăgubire este complet, iar prin

atitudinea sa pârâta încalcă termenul rezonabil de soluționare a acestuia,

invocând jurisprudența națională și jurisprudența CEDO.

Prin întâmpinare,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea acțiunii, ca neîntemeiate, arătând că dosarul aferent Deciziei nr.

228 din 27 septembrie 2005 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale de

Stabilire a Despăgubirilor, fiind astfel declanșată procedura administrativă

prevăzută de Legea nr. 247/2005, precizând că în cadrul acestei proceduri sunt

prevăzute mai multe etape. În cauză, etapa transmiterii și înregistrării

dosarului a fost parcursă, în sensul că dosarul aferent deciziei menționate a

fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 2505/CC.

Dosarul a fost

analizat în privința respingerii cererii de restituire în natură a imobilului

notificat și în urma analizării s-a constatat că există inadvertențe în

privința suprafeței terenului notificat, caz în care s-a solicitat Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului să motiveze propunerea de acordarea a

măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafață de 700 mp.

În concluzie, pârâta

a susținut că soluționarea acestor dosare se face în virtutea declanșării

procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită și

neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speță, nu

se poate reține un refuz al Comisiei de a soluționa cererea reclamantei.

Pârâta a formulat

cerere de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului, prin Președinte, arătând că emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire este condiționată de clarificarea aspectelor legate de suprafața

terenului notificat, iar această entitate avea obligația de a transmite dosarul

aferent deciziei emise, conținând întreaga documentație, care a stat la baza

soluționării notificării formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.

Pârâta a formulat și

cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei să facă dovada

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp, pentru care

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228/2005 a AVAS,

iar în situația în care nu se face această dovadă, apreciază că nu poate fi

obligată Comisia la emiterea unei decizii, în care să fie consemnată și

valoarea aferentă acestor terenuri în suprafață de 700 mp, obligație ce se

situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

Chemata în garanție

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în garanție, față de

dispozițiile art. 60 C. proc. civ., întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă

că pretențiile pârâtei sunt cert determinate, caz în care cererea nu are un

obiect cert și determinat și nu este circumscrisă prevederilor art. 18 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004. Pe fond, solicită respingerea cererii de chemare în

garanție, arătând că dosarul în care a emis decizia este completat cu toata

documentația legală și corect s-a stabilit calitatea reclamantei de persoana

îndreptățită și dreptul la despăgubirile legale în condițiile Legii nr. 10/2001

și Legea nr. 247/2005.

Prin sentința nr.

2340 din 25 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a

respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție a Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului, formulate de pârâtă, ca neîntemeiate.

Prin aceeași

sentință, a obligat pârâta să trimită dosarul unui evaluator sau unei societăți

de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 20 de

zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, sub

sancțiunea plății de penalități de 50 RON pe fiecare zi de întârziere, și să

emită titlul de despăgubire în termen de 20 de zile de la însușirea raportului

de expertiză de către CCSD, sub sancțiunea plății de penalități de 50 RON/zi de

întârziere, respingând cererea reclamantei privind plata amenzii.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a

solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii

pentru terenul în suprafața de 700 mp situat în Mangalia, județul Constanța,

iar prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii conform

Legii nr. 10/2001, dosarul aferent deciziei fiind transmis către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 2505/CC.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție a AVAS, formulată de pârâtă, prima instanță a reținut că

dosarul nr. 2505/CC în care s-a emis de către aceasta decizia motivată nr.

228/2005 este completat cu toată documentația, stabilindu-se în mod legal

calitatea de persoana îndreptățită a reclamantei și dreptul la despăgubirile

legale în condițiile Legii nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Prin înregistrarea

dosarului conținând această decizie motivată cu toate documentele aferente la

Comisiei Centrală sub nr. 2505/CC, a fost declanșată procedura administrativă

specială de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

Cu referire la

cererea reconvențională formulată de pârâtă, prima instanță a reținut, de

asemenea, că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra

terenului în suprafață de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin decizia menționată, conform actelor de vânzare-cumpărare

depuse la dosar. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâta avea

obligația legală să înainteze dosarul evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

evaluatorul în momentul întocmirii raportului de evaluare are posibilitatea de

a identifica, la fața locului, suprafața imobilului ce face obiectul

notificării și dovedită prin actele depuse la AVAS și care au stat la baza

emiterii deciziei motivarea, dosarul de despăgubiri conținând toate actele

necesare evaluării.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut refuzul nejustificat al autorității pârâte de a

aplica prevederile Legii nr. 247/2005 în privința soluționării dosarului nr.

2505/CC, în sensul parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarului pentru

evaluare și stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, încălcându-se astfel

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1

din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen rezonabil de

soluționare a dosarului reclamantei și încălcării obligației statului de a

respecta dreptul de proprietate al acesteia.

Așa fiind, emiterea

titlului de despăgubire se va realiza, în baza art. 16 din Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, după efectuarea raportului de evaluare, împotriva căruia partea

poate formula obiecțiuni sau se poate dispune efectuarea unei contraexpertize,

în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de expertiză de către

pârâtă, sub sancțiunea plății de penalități de 50 RON/zi de întârziere, conform

art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cererea

reclamantei referitoare la plata amenzii, prima instanță a reținut că, potrivit

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, amenda se stabilește dacă termenul

stabilit de instanță nu este respectat, or, în speță, nu a fost stabilit un

asemenea termen care să nu fi fost respectat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pentru motivele pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins

cererea reconvențională formulată prin care s-a solicitat obligarea reclamantei

să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 700 mp

pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Decizia nr. 228 din

27 septembrie 2005 a A.V.A.S.

Totodată, recurenta a

criticat și soluția instanței de fond privind respingerea cererii de chemare în

garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului susținând că în

măsura în care aceasta nu și-a executat obligația de a transmite întreaga

documentație care a stat la baza soluționării notificării formulate de

reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, nu va putea să emită decizia conținând

titlu de despăgubire.

A mai susținut

recurenta, în esență că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a

obligat pârâta să transmită unui evaluator autorizat în termen de 20 de zile de

la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței și emiterea titlului de

despăgubire în termen de 20 de zile de la însușirea raportului de evaluare,

fără a avea în vedere respectarea procedurii administrative prevăzute de

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cât și Normele de aplicare

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

Recurenta - pârâtă a

criticat sentința instanței de fond în sensul că, aceasta a apreciat în mod

netemeinic că în speță ar fi fost încălcat principiul termenului rezonabil

pentru emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea

reclamantei, fără a avea în vedere instituirea procedurii administrative

obligatorii și nici a criteriilor stabilite de către jurisprudența Curții

Europene în materie de termen rezonabil.

Soluția instanței de

fond a mai fost criticată și pentru obligarea la plata de penalități de 50 RON

pe fiecare zi de întârziere apreciind această sarcină ca fiind prea oneroasă,

având în vedere faptul că dosarul respectiv nu este complet iar emiterea

titlului de despăgubire se face numai după parcurgerea procedurii

administrative.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale

incidente în cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. Înalta

Curte, constată că recursul formulat este fondat și urmează a fi admis, cu

consecința modificării în parte a sentinței atacate, pentru considerentele

expuse în continuare.

soluția dată cererii reconvenționale formulată de pârâtă, ca nefondată.

Motivul de recurs ce

vizează cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat obligarea

reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în

suprafață de 700 mp pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S., nu poate fi reținut.

Astfel cum a rezultat

din materialul probator administrat în cauză cu ocazia judecării pe fond a

cauzei, intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra

terenului în suprafață de 700 mp, pentru care s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S., acte care

au fost verificate conform atribuțiilor legale cu ocazia soluționării

notificării formulate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Astfel fiind, sub

acest aspect soluția de respingere a cererii reconvenționale prin sentința

recurată este întemeiată.

soluția dată cererii de chemare în garanție a A.V.A.S. formulată de

recurenta-pârâtă în fața instanței de fond.

Recurenta - pârâtă

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței de

fond, chemarea în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor

Statului pentru situația în care va cădea în pretenții, susținând că nu i-au

fost comunicate toate documentele necesare conform pct. 16.5 din Normele

metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin

H.G. nr. 1095/2005 cu modificările și completările ulterioare.

Din probatoriul

administrat în cauză, instanța de fond a reținut că atât decizia motivată nr.

228 din 27 septembrie 2005 prin care s-a soluționat notificarea reclamantei

privind restituirea în natură a imobilului și s-au propus măsuri reparatorii,

cât și întreaga documentație aferentă au fost comunicate Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat la data de 30 septembrie

2005 sub nr. 2505/CC.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a respins ca

neîntemeiată cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., în cauză aceasta

îndeplinindu-și toate obligațiile legale, prin înregistrarea dosarului la

pârâtă, fiind declanșată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

subsumate criticii privind reținerea încălcării principiului termenului

rezonabil.

Intimata-reclamantă a

suspus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat

al autorității pârâte de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilul imposibil de restituit în natură - teren în suprafață de 700 mp

situat în Mangalia, județul Constanța, în temeiul Titlului VII din Legea nr.

247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii, fiindu-i recunoscută prin Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005

emisă de A.V.A.S.

Prin această decizie

a fost soluționată notificarea nr. 566 din 25 septembrie 2001 formulată de

reclamantă, respingându-se cererea de restituire în natură a imobilului -

teren, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru

acordarea despăgubirilor” din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu

modificările și completările ulterioare, nu prevăd un termen pentru emiterea

deciziei privind titlul de despăgubire. Cu toate acestea cererea întemeiată pe

dispozițiile legale mai sus menționate, trebuie soluționată într-un interval de

timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorității politice competente,

în cadrul procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării

procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.

Astfel, reclamanta a

început procedurile de recuperare a bunului său prin notificarea formulată în

anul 2001, iar dosarul cu Decizia nr. 228 din 27 septembrie 2005 a A.V.A.S. cu

propunerea de acordare a măsurilor reparatorii a fost înregistrată la pârâtă

sub nr. 2505/CC la data de 30 septembrie 2005.

Intervalul mare de

timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a măsurilor reparatorii

pentru imobilul respectiv, procedură nefinalizată nici după sesizarea

instanței, conferă consistență concluziei instanței de fond privind încălcarea

principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Demersul recurentei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a solicita Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S. în completare documentele

aferente Deciziei nr. 228 din 27 septembrie 2005, în condițiile în care

întregul dosar a fost înregistrat la 30 septembrie 2005 reprezintă doar o

tergiversare nejustificată a pârâtei de a soluționa cererea reclamantei.

Astfel fiind,

instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin

sentința atacată, caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului

administrativ de către Comisia Centrală și depășirea limitelor termenului

rezonabil de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor stabilite în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest contest,

soluția Curții de Apel București este legală și se impune a fi menținută.

privește criticile recurentei - pârâte cu privire la obligarea la plata de

penalități de întârziere în cazul neîndeplinirii în termenele stabilite a

obligațiilor de a trimite dosarul la evaluator și de a emite titlul de

despăgubire, instanța de control, judiciar le apreciază ca fiind fondate, acest

capăt de cerere fiind greșit soluționat de către instanța de fond.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, „executarea

hotărârii definitive și irevocabile date în contencios administrativ, se face

în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen,

în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Numai în cazul în

care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice

sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri,

conform alin. (2) al art. 24 din lege.

Din perspectiva

acestor prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un

termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute

hotărârea, în speță să trimită dosarul unui evaluator în vederea întocmirii

raportului de evaluare și să emită titlul de despăgubire, este nejustificată

obligarea acesteia la plata de penalități pentru fiecare zi de întârziere

începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1

9

) și

(3) C. proc. civ. va admite recursul formulat și va modifica în parte sentința

atacată, în sensul că va respinge cererea formulată de reclamanta - intimată de

obligare la plata penalităților pentru fiecare zi de întârziere și va menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței nr. 2340 din 25 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în parte, în sensul că respinge cererea privind plata penalităților de

întârziere.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 februarie 2012.

+++++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE

ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia

nr. 745/2012

Dosar nr.

322/33/2011

Ședința publică de la

14 februarie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Șomcuța-Mare reclamanta N.I.R.R. a solicitat în contradictoriu cu

S.C. A. S.A. Șomcuța-Mare, M.C. și M.A. constatarea nulității absolute a unei

încheieri de întabulare în CF 9 Boiu-Mare, radierea dreptului de proprietate a

S.C. A. S.A., cu privire la terenul în suprafață de 5317 mp, întabularea

construcțiilor edificate de pârâții persoane fizice pe terenul proprietatea

reclamantei în CF 112 Boiu-Mare.

Prin precizarea de

acțiunea din 29 iunie 2010, reclamanta N.I.R.R. a solicitat în contradictoriu

și cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale constatarea

nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor în suprafață de 5317 mp, purtând seria M 07 nr. 1729 emis de

acest pârât la data de 4 decembrie 1996.

După disjungerea

capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, prin sentința civilă nr. 70 din 8 februarie 2011 instanța a dispus

declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă

nr. 237 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată

excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția tardivității formulării

acțiunii și în consecință a respins acțiunea reclamantei, ca tardivă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce privește respingerea excepției

inadmisibilității, faptul că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că

prin adresa nr. 156477 din 28 decembrie 2010 a fost îndeplinită procedura

prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

admiterea excepției tardivității formulării acțiunii, instanța de fond a

reținut că acțiunea în anulare a certificatului de atestare a proprietății a

fost formulată cu depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reclamanta având cunoștință despre existența

actului administrativ atacat dintr-un litigiu promovat anterior, respectiv la

data de 27 mai 2008.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamanta N.I.R.R., criticând-o ca

fiind nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit instanța

de fond a reținut ca fiind tardivă acțiunea formulată, întrucât a aflat de

existența certificatului de atestare a proprietății, în ședința publică la

penultimul termen de judecată, acesta nefiind înscris în cartea funciară.

Intimații Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și S.C. A. S.A. Șomcuța-Mare au formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea ca legală

și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în raport de

dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 554/2004, că acțiunea reclamantei a

fost promovată cu depășirea termenului legal de un an de la data la care a luat

cunoștință de actul administrativ atacat.

Analizând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul formulat în cauză este nefondat și

urmează a fi respins având în vedere următoarele considerente.

Obiectul cererii

formulate de reclamantă l-a constituit anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului seria M 07 nr. 1729 din 4 decembrie

1996 emis de Ministerul Alimentației (actualul Minister al Agriculturii și

Dezvoltării Rurale) în favoarea intimatei S.C. A. Șomcuța-Mare S.A..

Astfel cum rezultă

din materialul probator administrat în cauză, anterior promovării acțiunii de

față, recurenta-reclamantă a promovat o altă acțiune având ca obiect

rectificare de carte funciară înregistrată sub nr. 362/847/2008 pe rolul

Judecătoriei Șomcuța-Mare, solicitând prin precizarea de acțiune și constatarea

nulității absolute a actului ce a stat la baza înscrierii dreptului de

proprietate în favoarea intimatei S.C. A. S.A. Șomcuța-Mare.

La data de 26 martie

2009 intimata S.C. A. S.A. Șomcuța -mare a depus la dosarul respectiv

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1729 din 4

decembrie 1996, astfel că la această dată recurenta-reclamantă a luat

cunoștință de existența actului administrativ a cărui anulare a solicitat-o

ulterior, în prezenta cauză.

În raport de

dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin care se instituie

termenul de decădere de 1 an de la data luării la cunoștință de actul contestat

în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată, rezultă că în cauza de

față, termenul a început să curgă din data de 26 martie 2009.

Pe cale de

consecință, acțiunea de față precizată și înregistrată la data de 24 ianuarie

2011 (conform rezoluției Judecătoriei Șomcuța-Mare), având ca obiect

constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate este tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, republicată.

Criticile

recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de fond a reținut în mod greșit

faptul că certificatul de atestare atacat a fost înregistrat în CF, sunt

irelevante în cauză, întrucât astfel cum s-a reținut anterior, termenul de

decădere prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ s-a constatat ca fiind depășit prin raportare la momentul la care

aceasta a luat cunoștință de existența actului respectiv, în cadrul dosarului

cu nr. 362/847/2008, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse a dosarul

cauzei.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică și în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de N.I.R.R. împotriva sentinței nr. 237 din 13 aprilie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 februarie 2012.