ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 29 septembrie 2011, reclamanții C.A. și R.R. au chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și pe D.C.N., în calitate de conducător al autorității publice, solicitând aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut în sarcina celei de-a doua pârâte, precum și obligarea ambilor pârâți la plata despăgubirilor de 1.000 RON pe zi de întârziere. La termenul de judecată din 18 octombrie 2011, reclamanții și-au completat acțiunea prin introducerea în cauză în calitate de pârâtă a actualei președintă a autorității publice, D.D..

În motivarea acțiunii, reclamanții a învederat că pârâtele, deși notificate, nu au procedat la executarea dispozițiilor sentinței civile nr. 4987 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3066 din 26 mai 2011, prin care s-a dispus obligarea autorității publice la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Prin sentința civilă nr. 7571 din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a aplicat conducătorului autorității, președinta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor D.D., amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data de 17 octombrie 2011 până la executarea efectivă a obligației dispuse prin sentința civilă nr. 4987/2010.

Au fost respinse atât cererea de despăgubiri cât și cea de aplicare a amenzii pârâtei D.C.N.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că autoritatea pârâtă se afla în culpă de la data de 17 octombrie 2011, când a primit raportul de evaluare a imobilului pentru care s-au propus despăgubiri, dar nu a procedat la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Referitor la cererea de despăgubiri, instanța de fond a constatat că reclamanții nu au justificat vătămarea produsă, cuantificată la suma de 1.000 RON pe zi de întârziere. Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanții C.A. și R.R., cât și pârâta D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanții au invocat faptul că instanța de fond a apreciat greșit momentul de la care a aplicat amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul care trebuia avut în vedere fiind data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 4987/2010, respectiv 26 mai 2011. De asemenea, reclamanții au arătat că, având în vedere culpa pârâtelor în neexecutarea hotărârii în termenul legal, sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru întârziere. În recursul formulat de D.D., în calitate de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a invocat lipsa culpei autorității publice în neexecutarea hotărârii judecătorești. Astfel, s-a arătat că dosarul corespunzător dispoziției nr. 11030/2009 emisă de Primarul Municipiului București a fost introdus în ședința comisiei din 14 decembrie 2011, în vederea aprobării emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, însă ședința nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum.

De asemenea, pârâta a învederat și faptul că, fiind numită ca președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la 9 decembrie 2011, nu poate fi făcută răspunzătoare pentru neexecutarea unei hotărâri începând cu 17 octombrie 2011, data înregistrării la comisie a raportului de evaluare. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În alineatul 2 al textului sus-menționat se prevede că, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

În cauză, aplicarea amenzii în sarcina pârâtei D.D. este legală, având în vedere conduita culpabilă a autorității publice pârâte și a conducătorului acesteia de a nu pune în executare hotărârea judecătorească, în sensul finalizării procedurii administrative prin emiterea deciziei, neputând fi luate în considerare problemele de organizare internă invocate de președinta comisiei. Cât privește susținerea pârâtei că nu poate fi ținută răspunzătoare de neexecutare, întrucât a devenit președinta comisiei la 9 decembrie 2011, această apărare a fost corect înlăturată de instanța de fond, pe considerentul că, în calitate de președintă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, funcție în care a fost numită la 5 octombrie 2011, D.D.

a dobândit, în temeiul Legii nr. 247/2005 și calitatea de conducător al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Nici criticile aduse sentinței de către reclamanți nu pot fi primite, prima instanță stabilind în mod justificat că momentul la care trebuia executată hotărârea judecătorească este data când a fost înregistrat la comisie raportul de evaluare, de când autoritatea pârâtă avea obligația de a-l analiza și aproba și de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, în intervalul cuprins între 26 mai 2011 și 17 octombrie 2011 efectuând demersurile necesare pentru finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.

Cât privește despăgubirile pentru întârziere prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reglementate pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea hotărârii, instanța de fond a reținut justificat că daunele materiale nu se acordă în mod automat, prin depășirea termenului de executare, fiind necesar a se dovedi vătămarea produsă și valoarea pagubei, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate atât de reclamanți cât și de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursurile declarate de C.A., R.R. și D.D. împotriva sentinței nr. 7571 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012. Procesat de GGC - CL