ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3953/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 25 martie 2011 sub nr. 2758/2/2011 reclamantul V.C.N.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună următoarele: - constatarea existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii subsemnatului de punere în executare a dispozitivului celor doua hotărâri judecătorești - Sentința civilă nr. 2710 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 715 din 11 februarie 2010 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție; - stabilirea unei penalități pe zi de întârziere, în cuantum de 100 RON și o amendă aplicabilă conducătorului pârâtului, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data de 11 martie 2010 (30 de zile de la data la care hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă) până la data îndeplinirii efective a obligației stabilite prin hotărârile judecătorești; - obligarea pârâtului la plata prejudiciului moral suferit de reclamantă ca urmare a disconfortului creat de refuzul de emitere a titlului de despăgubire, astfel cum a solicitat, evaluat la suma de 3000 euro echivalent în RON; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces;

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Sentința nr. 2710 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, modificată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul reclamantei la evaluator, că deși a modificat autoritatea pârâtă, totuși aceasta nu și-a îndeplinit obligația, astfel că se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și a penalităților pe zi de întârziere.

b) Întâmpinările formulate în cauză Autoritatea publică pârâtă Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că dosarul reclamantului este incomplet și deci nu poate fi finalizată procedura de evaluare, iar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții de identificare a imobilelor preluate abuziv și că, așa cum rezultă din Adresele nr. 16510 din 22 martie 2010, nr. 20251/CC din 03 iunie 2010, nr. 36208 din 21 iunie 2010, nr. 27143 din 24 iunie 2010, a depus diligențe în vederea executării Sentinței civile nr. 2710 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București. Conducătorul autorității publice pârâte - președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.C.N.

a formulat la rândul său întâmpinare, prin care a cerut respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, aducând aceleași argumente în combaterea acțiunii reclamantului, ca și autoritatea publică pârâtă pe care o reprezintă. c) Sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 3801 din 30 mai 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.C.N. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și C.N.D. - președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, și a aplicat conducătorului acestei autorități publice - C.N.D., amenda de 20% din salariul minim brut pe economie, începând cu data de 15 martie 2010 și până la executarea efectivă a Deciziei civile nr. 715 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A respins capătul de acțiune privind plata penalităților, ca nefondat și a respins capătul de acțiune privind plata daunelor morale, ca neîntemeiat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă nu a executat hotărârea instanței, în sensul de a emite titlurile de despăgubire, situație în care în baza art. 24 alin. (1) și (2) se impune aplicarea amenzii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, conducătorului autorității publice. Referitor la penalități s-a considerat că acțiunea este neîntemeiată. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimata-pârâtă D.C.N. și recurentul-reclamant V.C.N. a) Recursul declarat de D.C.N.

În motivele de recurs, pârâta a arătat că nu are culpă în neexecutarea hotărârii, că a transmis evaluatorului dosarul la 4 martie 2010, însă acesta a comunicat că nu poate efectua evaluarea pentru că lipseau de la dosar o serie de înscrisuri, că i s-a solicitat reclamantului să depună documentele însă acesta nu a completat dosarul. S-a precizat că executarea obligației de emitere a titlurilor de despăgubire nu depinde numai de Comisia Centrală, ci și de evaluator. A susținut că emiterea deciziilor constituie, potrivit Legii nr. 247/2005 atributul Comisiei și nu al Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel că nu poate constrânge pe ceilalți membrii să adopte o anume decizie.

b) Recursul declarat de V.C.N. Reclamantul a susținut că instanța a calificat eronat cererea sa de despăgubiri ca fiind întemeiată pe art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, deoarece prin acțiune a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 18 alin. (6). S-a arătat că se impunea obligarea la plata daunelor cominatorii și a amenzii cominatorii, ca sancțiuni civile, independent de existența unui prejudiciu. c) Analiza motivelor de recurs Situația de fapt Prin Decizia nr. 715 din 11 februarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantului V.C.N.

decizia de stabilire a despăgubirilor. În prezenta cauză s-a solicitat obligarea Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere și la repararea prejudiciului moral. Legislația aplicabilă Legea nr. 554/2004, art. 24 „obligația executării” „alin.

(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; alin. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. Art. 25 alin. (1) - Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului.

” Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților Legea nr. 247/2005, art. 13 - (1) Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; (2) Comisia Centrală este formată din 9 membri și are următoarea componență (...) (4) Lucrările Comisiei Centrale sunt conduse de președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Art. 13 1 alin. (2) - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.

Înalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a situației de fapt și a legislației aplicabile, a reținut: Referitor la aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie Analiza legislației aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare și sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii.

Sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative. Potrivit legii speciale, respectiv art. 13 din Legea nr. 247/2005, atribuția de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această comisie funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și este un organism colegial alcătuit din 9 membri, fiecare având drepturi egale în cadrul comisiei. Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților asigură conducerea lucrărilor Comisiei centrale, însă votul acestuia este egal cu cel al celorlalți membri.

Din examinarea conținutului art. 13 din Titlul VII - Legea nr. 247/2005, se constată că în cadrul Comisiei, membrii acesteia nu au raporturi de subordonare față de Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Astfel din comisie fac parte reprezentanții Ministerului Justiției, ai Ministerului Finanțelor, ai Secretariatului general al Guvernului, fiecare dintre aceștia neavând vreun raport de subordonare față de Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Potrivit art. 14 alin. (2) din Titlul VII - Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți. În această situație votul aparține fiecărui membru al Comisiei, Președintele neavând un instrument legal de a determina votul celorlalți membrii ai comisiei.

Având în vedere atribuțiile reglementate prin lege în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și explicațiile de mai sus, se constată că în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești răspunderea aparține Comisiei în întregul său și nu Președintelui, care are un drept de vot egal cu ceilalți membrii. Ca urmare, se poate aplica sancțiunea amenzii comisiei, și nu Președintelui acesteia, ținând seama de caracterul colegial al deciziilor adoptate și de lipsa unei subordonări ierarhice a membrilor comisiei față de Președinte. Mai mult, în speță, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încheiat contractul de prestări de servicii cu o firmă de evaluare, care a notificat comisia că dosarul este incomplet, că lipsesc foarte multe elemente necesare evaluării.

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat reclamantului să depună înscrisurile cerute de evaluator. Reclamantul nu a probat că a depus actele și relațiile necesare solicitate de evaluator. În această situație nu se poate reține că sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 privind aplicarea sancțiunii, întrucât autoritatea pârâtă nu este în culpă, reclamantul având obligația de a depune actele necesare efectuării lucrării de evaluare. Cum reclamantul nu s-a conformat în sensul solicitărilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu i se poate aplica niciuna dintre sancțiunile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, pârâtul fiind în imposibilitate obiectivă de a executa sentința Curții de apel.

Pentru considerentele avute în vedere la soluționarea recursului declarat de pârâtă, recursul declarat de reclamantul V.C.N. este nefondat. Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de pârâta D.C.N. se va admite, iar recursul declarat de reclamantul V.C.N. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C.N. împotriva Sentinței civile nr. 3801 din 30 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul pârâtei D.C.N. - Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că modifică în tot sentința și respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011. Procesat de GGC - NN