ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1653/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul I.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.D. și S.T.G.V., aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere celor doi de la data pronunțării sentinței și până la achitarea sumei de 386.880 lei și a dobânzii legale aferente stabilită prin Decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 a C.C.S.D., obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în dobânda legală din suma cuvenită reclamantului prin decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008, dobândă calculată de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a întregii sume de bani.

În motivarea cererii se arată că, după mai multe cereri și după ce a obținut o hotărâre judecătorească, prin decizia nr. 2711 din 2 septembrie2008 i-au fost acordate despăgubiri în valoare de 386.880 lei, dar pentru că nu s-a făcut plata a obținut o nouă hotărâre judecătorească, Sentința nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, prin care A.N.R.P. era obligată să emită titlu de plată și respectiv, că vireze suma de 386.880 lei, să plătească dobânda legală pentru suma menționată și a fost obligat M.F.P. să aloce sumele necesare pentru virarea sumei către reclamant. A solicitat și executarea acestei sentințe dar pentru că nu a primit răspuns s-a adresat instanței. Pentru că autoritățile publice nu au pus în executare dispozițiile dintr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar dobânda legală a fost solicitată pentru neplata la termen a despăgubirilor.

Ulterior, cererea a fost precizată și s-a solicitat introducerea în cauză a M.F.P. – dl. I.G. și aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătoarei autorității publice A.N.R.P. – C.N.D., de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 și până la achitarea sumei de 386.880 lei cât și a dobânzii legale aferente acesteia, stabilită prin Decizia nr. 2711 din 02 septembrie 2008 a C.C.S.D.; - aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere actualului M.F.P. – G.I. de la expirarea termenului de 30 de zile care începe să curgă de la data învestirii sale în funcția de ministru (3 septembrie 2010). - obligarea pârâților (C.N.D.

și G.I.) la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală din suma cuvenită prin decizia nr. 2711 din 02 septembrie 2008, dobândă calculată de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr. 930/33/2009 și până la plata efectivă a întregii sume de bani, despăgubiri care urmează a fi achitate astfel: - pentru intervalul 11 iulie 2010 - 02 octombrie 2010 exclusiv de către pârâta C.N.D.; - de la 02 octombrie 2010 și până la plata efectivă a întregii sume de bani, de către G.I. în solidar cu pârâta C.N.D.; cu cheltuieli de judecată. Pârâtul G.I. a formulat întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

A.N.R.P. a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități și excepția prematurității acțiunii. 2. Soluția instanței de fond. Prin Sentința civilă nr. 220 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.T.G.V. și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și a fost respinsă excepția prematurității invocată de A.N.R.P. S-a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul G.I. și admisă cererea formulată, precizată și extinsă a reclamantului I.M.M. în contradictoriu cu pârâții C.N.D.

și G.I. și în consecință s-a dispus aplicarea amenzii de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității publice A.N.R.P. – C.N.D., de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a Sentinței nr. 592 din 18 noiembrie 2009 și până la achitarea sumei de 386.880 lei, cât și a dobânzii legale aferente acesteia stabilite prin Decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 a C.C.S.D. Totodată, instanța de fond a dispus aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pe seama pârâtului G.I.

de la expirarea termenului de 30 de zile care începe să curgă de la data numirii sale în funcția de ministru, septembrie 2010 și a obligat pârâții la plata despăgubirilor pentru întârziere constând în dobânda legală din suma cuvenită reclamantului prin decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008, calculată de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 930 și până la plata efectivă a întregii sume, despăgubiri ce s-au achitat astfel: pentru intervalul 11 iulie 2010 – 2 octombrie 2010 exclusiv de către C.N.D. și de la 2 octombrie 2010 și până la plata efectivă a întregii sume de bani, de către pârâtul G.I. în solidar cu pârâta C.N.D. Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 637 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că: - excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. a fost admisă pentru că, în raport de cererea introductivă, calitate procesuală pasivă are conducătorul A.N.R.P.; - excepția prematurității a fost respinsă deoarece existența unei cereri de revizuire nu poate duce la admiterea excepției având în vedere și că exista o hotărâre judecătorească ce trebuia pusă în executare; - excepția inadmisibilității a fost considerată ca neîntemeiată pentru că pe numele reclamantului s-a emis un titlu de plată anterior O.U.G. nr. 62/2010; - pe fondul cererii, instanța a constatat că există un refuz nejustificat din partea M.F.P. pentru că apărarea reclamantului potrivit căreia nu poate eluda prevederile legii sunt nefondate, deoarece deși s-a emis titlu de plată nu s-au pus la dispoziție sumele necesare.

Pârâta C.N.D. este pusă în întârziere pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru că termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă s-a împlinit la 21 iunie 2010, fără ca decizia reprezentând titlu de despăgubire să fi fost emisă de instituția condusă de pârâtă, iar aceasta își invocă propria culpă pentru a justifica nepunerea în executare a hotărârii și de aceea, s-a dispus aplicarea unei amenzi, în baza art. 24 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004. S-a dispus și aplicarea unei amenzi pe seama pârâtului G.I. pentru neexecutarea sentinței. Pârâții au fost obligați la plata despăgubirilor de întârziere constând în dobânda legală din suma cuvenită reclamantului prin decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008, calculată de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 930/33/2009 și până la plata efectivă a întregii sume.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs A.N.R.P. și G.I. I. În recursul declarat de A.N.R.P. se critică soluția de fond ca fiind nelegală și netemeinică. În motivele de recurs se arată că în executarea Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj s-a efectuat plata primei tranșe în cuantum de 250.000 lei prin Ordinul de plată nr. 4019/2010, urmând ca plata celei de-a doua tranșă să se facă în momentul în care se dispune de fonduri. S-a apreciat că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii fiind invocate prevederile art. 1 alin. (1) din H.G.

nr. 361/2005 și art. 14 1 alin. (4) din Titlul VIII al Legii nr. 247/2005. Referitor la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere constând în dobânda legală, se apreciază că o asemenea solicitare este inadmisibilă în condițiile în care acțiunea este întemeiată pe art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, iar art. 1088 C. civ., se aplică numai în materie contractuală. II. În recursul declarat de G.I., se critică soluția instanței de fond pentru că este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivele de recurs se arată că amenda prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 se aplică numai dacă există un refuz al unei autorități publice de a pune în executare hotărârea judecătorească.

Obligația de alocare a fondurilor necesare achitării despăgubirilor către reclamantul I.M.M. nu putea fi îndeplinită cu eludarea prevederilor legale ce reglementează procedura de alocare a sumelor reprezentând despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 247/2005. Potrivit art. 14 1 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Sumele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură, până la listarea SC F.P. SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la F.P. și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul M.F.P.”, iar în alin. (5) al aceluiași articol, se prevede că „Sumele prevăzute în bugetul M.F.P. pentru aplicarea prezentei legi se transferă, la solicitarea A.N.R.P., în bugetul acesteia”.

Mai mult, deschiderile de credite bugetare au fost întocmite conform art. 49 din Legea nr. 500/2002, respectiv în limita creditelor bugetare și potrivit destinațiilor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli, iar neexecutarea s-a datorat A.N.R.P. care nu a solicitat suplimentarea sumelor alocate. Intimatul I.M.M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor formulate. M.F.P. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentului-pârât G.I., interesul fiind justificat de faptul că este titularul obligației de alocare a sumelor necesare pentru virarea sumei stabilită prin Sentința civilă nr. 592 din 18 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Pentru că întreaga corespondență purtată între M.F.P. și A.N.R.P., respectiv petentul I.M.M., s-a realizat prin serviciile specializate din cadrul acestor autorități publice nu poate fi reținută culpa M.F.P. Au fost reluate și o parte din motivele de recurs invocate de recurentul G.I. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente: Cererea adresată instanței de fond a vizat aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 și obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere constând în dobânda legală calculată de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a întregii sume de bani.

Titlul executoriu a cărui neexecutare se invocă este Sentința civilă nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 15 iunie 2010. Prin această sentință s-a dispus obligarea A.N.R.P. să emită titlul de plată, respectiv să vireze suma de 386.880 reprezentând despăgubiri stabilite potrivit Deciziei nr. 2711 din 2 septembrie 2008 a C.C., să plătească dobânda legală pentru suma menționată începând cu 25 mai 2009 și până la achitarea efectivă. Prin aceeași sentință a fost obligat M.F.P. să aloce sumele necesare pentru virarea sumei menționate în contul reclamantului.

Reclamantul a solicitat punerea în executare a sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 la 21 iunie 2010. D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P. a efectuat plata sumelor stabilite în titlul de plată, respectiv 250.000 lei prin ordinul de plată nr. 4019 din 21 decembrie 2010 și suma de 136.880 lei prin ordinul de plată nr. 4186 din 30 decembrie 2010. Instanța de fond a dispus aplicarea amenzii pentru neexecutarea sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, dar invocă faptul că prin această sentință s-ar fi dispus emiterea titlului de despăgubire, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Tarnița.

Cu toate acestea, precizează instanța de fond, a fost emisă decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 și valoarea despăgubirilor a fost de 386.880 lei și s-a emis titlul de plată în favoarea reclamantului, respectiv decizia nr. 420 din 16 iunie 2010. Se poate observa că întreaga motivare a instanței de fond referitoare la aplicarea amenzii conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 în privința pârâtei C.N.D. se referă la punerea în întârziere și neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Se fac referiri și la înlăturarea unor susțineri privind imposibilitatea emiterii deciziei motivat de faptul că nu este cunoscut cuantumul despăgubirilor primite de reclamant conform Legii nr. 112/1995, dar verificând apărările A.N.R.P.

nu rezultă că au fost invocate asemenea susțineri. Soluția instanței de fond, în această privință, conține motive străine de natura pricinii deoarece cererea a vizat neexecutarea Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, prin care A.N.R.P. a fost obligată să emită titlu de plată, respectiv să vireze suma de 386.880 lei reprezentând despăgubirea stabilită potrivit Deciziei nr. 2711 din 2 septembrie 2008 a C.C.S.D. și nu obligarea la emiterea titlului de despăgubiri în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, așa cum susține instanța de fond, pentru imobilul din Cluj-Napoca str. Tarnița. Sunt străine de natura pricinii înlăturarea motivelor privind imposibilitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, având în vedere că această decizie era emisă din 2 septembrie 2008 sub nr. 2711 de către C.C.S.D.

Mai mult, a fost emisă decizia nr. 420 din 16 iunie 2010 de către A.N.R.P., reprezentând titlu de plată pentru suma de 386.880 lei. În condițiile în care motivarea soluției instanței de fond cuprinde motive străine de natura pricinii, vor fi analizate motivele de recurs invocate în cele două recursuri și care vizează executarea Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

În alin. (2) al aceluiași articol, se precizează că „În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”. În cauză, se solicită aplicarea acestor dispoziții având în vedere că nu s-a respectat termenul de 30 de zile pentru achitarea efectivă a sumei de 386.880 lei și a dobânzii legale aferente acesteia.

Cum am arătat, în privința reclamantului, și ca urmare a Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a fost emisă decizia reprezentând titlu de plată, decizia nr. 420 din 16 iunie 2010, de către A.N.R.P., a fost virată suma de 386.880 lei în două tranșe, respectiv 250.000 lei la 21 decembrie 2010 și 30 decembrie 2010. Referitor la nerespectarea termenului de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătorești irevocabile, Înalta Curte apreciază că soluția legislativă instituită prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 constituie un veritabil mijloc de constrângere pentru obținerea executării unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată de instanța de contencios administrativ, însă ea nu exclude constatarea unor eventuale imposibilități de îndeplinire a obligației în acest termen, ce pot fi constatate în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv atitudinea autorităților publice cărora le revenea obligația de executare a hotărârii irevocabile.

În cauză, din atitudinea celor două autorități obligate prin titlul executoriu (A.N.R.P. și M.F.P.) nu rezultă că acestea nu ar fi dorit executarea hotărârii judecătorești în termen de 30 de zile, dar procedurile administrative au depășit acest termen. Virarea sumelor de bani reprezentând despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 se face potrivit dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005. Conform art. 14 1 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la F.P., din sumele obținute ca urmare a vânzărilor de acțiuni emise de S.C.F.P. SA, efectuate de către M.F.P., după deducerea cheltuielilor efectuate de S.C.F.P.

SA, și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul M.F.P.” Prin urmare, finanțarea despăgubirilor în numerar se asigură de la bugetul de stat, iar pentru asigurarea acestor fonduri este necesar ca anual în bugetul M.F.P. să se prevadă sumele necesare cu această destinație, aceste sume urmând a fi transferate în bugetul A.N.R.P., la solicitarea acesteia. Având în vedere că tot în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt stabilite și modalitățile de plată a despăgubirilor, în condițiile în care sunt pronunțate hotărâri judecătorești prin care se dispune virarea despăgubirilor, plata se face tot din sumele stabilite cu această destinație în bugetul A.N.R.P. În toate aceste operațiuni, M.F.P.

are obligația de a vira sumele prevăzute în buget cu destinația plății despăgubirilor aferente conform Legii nr. 247/2005, iar A.N.R.P. de a vira sumele către persoanele îndreptățite, tot cu respectarea prevederilor bugetare și a destinației lor. Conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/ sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora, iar art. 14 din același act normativ, prevede că nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare și ordonatorii de credit pot angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.

Din actele depuse la dosar rezultă că au fost alocate fonduri de către M.F.P., iar A.N.R.P. a și virat sumele reprezentând despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 în cuantum de 386.880 lei, chiar dacă nu a fost respectat termenul de 30 de zile, dar nu poate fi considerată atitudine culpabilă a acestor autorități publice pentru a se face aplicarea art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004. În motivarea sa, instanța de fond a reținut în mod corect că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești este o componentă a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție. Însă, chiar jurisprudența C.E.D.O.

recunoaște că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri. Lipsa de resurse financiare a S.R. în raport de amploarea numărului de solicitări este de natură a justifica executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătorești, mai ales că principiul egalității de tratament între persoane aflate în situații identice sau similare este înfrânt uneori prin plata integrală a despăgubirilor în raport cu persoane îndreptățite care așteaptă plata tranșelor potrivit prevederilor legale.

Toate acestea dovedesc că în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. Referitor la obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru întârziere constând în dobânda legală, susținerile instanței de fond sunt, mai întâi, străine de natura pricinii pentru că se fac referiri la dobânzi de întârziere calculate de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 930/33/2009, or, în cauză despăgubirile de întârziere au fost solicitat pentru neexecutarea Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

În al doilea rând, se constată că hotărârea instanței de fond, în această privință, este nemotivată pentru că nu se indică temeiul de drept în baza căruia au fost acordate despăgubirile de întârziere constând în dobânda legală, iar pârâții au fost obligați să achite aceste despăgubiri pentru anumite intervale fără a se indica sau justifica acestea. În condițiile în care s-a constatat că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu vor putea fi acordate nici despăgubirile de întârziere prevăzute de art. 24 alin. (2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, pentru că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau cuprinde motive străine de natura pricinii, iar hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, vor fi admise recursurile, modificată sentința atacată și respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru că cererea de intervenție în interesul recurentului-pârât G.I. cuprinde aceleași motive ca și cele ale recurentului în interesul căruia s-a formulat, va fi admisă în raport de aceleași considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de A.N.R.P. și de I.G. împotriva Sentinței civile nr. 220/2010 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului I.M.M. ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenție formulată de M.F.P. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.