ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1653/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1653/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond.

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, reclamantul I.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.D. și S.T.G.V.,

aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere celor doi de la data pronunțării sentinței și până la achitarea

sumei de 386.880 lei și a dobânzii legale aferente stabilită prin Decizia nr. 2711

din 2 septembrie 2008 a C.C.S.D., obligarea pârâților la plata despăgubirilor

constând în dobânda legală din suma cuvenită reclamantului prin decizia nr. 2711

din 2 septembrie 2008, dobândă calculată de la data pronunțării sentinței și

până la plata efectivă a întregii sume de bani.

În motivarea cererii

se arată că, după mai multe cereri și după ce a obținut o hotărâre

judecătorească, prin decizia nr. 2711 din 2 septembrie2008 i-au fost acordate

despăgubiri în valoare de 386.880 lei, dar pentru că nu s-a făcut plata a

obținut o nouă hotărâre judecătorească, Sentința nr. 592 din 18 noiembrie 2009

a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, prin care A.N.R.P. era obligată să emită

titlu de plată și respectiv, că vireze suma de 386.880 lei, să plătească

dobânda legală pentru suma menționată și a fost obligat M.F.P. să aloce sumele

necesare pentru virarea sumei către reclamant.

A solicitat și

executarea acestei sentințe dar pentru că nu a primit răspuns s-a adresat

instanței.

Pentru că

autoritățile publice nu au pus în executare dispozițiile dintr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar dobânda legală a fost solicitată

pentru neplata la termen a despăgubirilor.

Ulterior, cererea a

fost precizată și s-a solicitat introducerea în cauză a M.F.P. – dl. I.G. și

aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere conducătoarei autorității publice A.N.R.P. – C.N.D., de la data

expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței

civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 și până la achitarea sumei de 386.880 lei

cât și a dobânzii legale aferente acesteia, stabilită prin Decizia nr. 2711 din

02 septembrie 2008 a C.C.S.D.;

- aplicarea unei

amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere

actualului M.F.P. – G.I. de la expirarea termenului de 30 de zile care începe

să curgă de la data învestirii sale în funcția de ministru (3 septembrie 2010).

- obligarea pârâților

(C.N.D. și G.I.) la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda

legală din suma cuvenită prin decizia nr. 2711 din 02 septembrie 2008, dobândă

calculată de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a Sentinței civile nr. 930/33/2009 și până la plata efectivă a întregii sume de

bani, despăgubiri care urmează a fi achitate astfel:

- pentru intervalul

11 iulie 2010 - 02 octombrie 2010 exclusiv de către pârâta C.N.D.;

- de la 02 octombrie 2010

și până la plata efectivă a întregii sume de bani, de către G.I. în solidar cu

pârâta C.N.D.; cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul G.I. a

formulat întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe

fond a solicitat respingerea acțiunii.

A.N.R.P. a formulat

întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei

autorități și excepția prematurității acțiunii.

de fond.

Prin Sentința civilă nr.

220 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului S.T.G.V. și s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.R.P. și a fost respinsă excepția prematurității

invocată de A.N.R.P.

S-a respins excepția

inadmisibilității cererii invocată de pârâtul G.I. și admisă cererea formulată,

precizată și extinsă a reclamantului I.M.M. în contradictoriu cu pârâții C.N.D.

și G.I. și în consecință s-a dispus aplicarea amenzii de 20 % din salariul

minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității publice A.N.R.P.

– C.N.D., de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a Sentinței nr. 592 din 18 noiembrie 2009 și până la achitarea

sumei de 386.880 lei, cât și a dobânzii legale aferente acesteia stabilite prin

Decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 a C.C.S.D.

Totodată, instanța de

fond a dispus aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie

pe zi de întârziere pe seama pârâtului G.I. de la expirarea termenului de 30 de

zile care începe să curgă de la data numirii sale în funcția de ministru,

septembrie 2010 și a obligat pârâții la plata despăgubirilor pentru întârziere

constând în dobânda legală din suma cuvenită reclamantului prin decizia nr. 2711

din 2 septembrie 2008, calculată de la data expirării termenului de 30 de zile

de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 930 și până la plata

efectivă a întregii sume, despăgubiri ce s-au achitat astfel: pentru intervalul

11 iulie 2010 – 2 octombrie 2010 exclusiv de către C.N.D. și de la 2 octombrie 2010

și până la plata efectivă a întregii sume de bani, de către pârâtul G.I. în

solidar cu pârâta C.N.D.

Au fost obligați

pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 637 lei, cheltuieli de

judecată.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că:

- excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P. a fost admisă pentru că, în raport de

cererea introductivă, calitate procesuală pasivă are conducătorul A.N.R.P.;

- excepția

prematurității a fost respinsă deoarece existența unei cereri de revizuire nu poate

duce la admiterea excepției având în vedere și că exista o hotărâre

judecătorească ce trebuia pusă în executare;

- excepția

inadmisibilității a fost considerată ca neîntemeiată pentru că pe numele

reclamantului s-a emis un titlu de plată anterior O.U.G. nr. 62/2010;

- pe fondul cererii,

instanța a constatat că există un refuz nejustificat din partea M.F.P. pentru

că apărarea reclamantului potrivit căreia nu poate eluda prevederile legii sunt

nefondate, deoarece deși s-a emis titlu de plată nu s-au pus la dispoziție

sumele necesare.

Pârâta C.N.D. este

pusă în întârziere pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire

pentru că termenul de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă s-a împlinit la 21

iunie 2010, fără ca decizia reprezentând titlu de despăgubire să fi fost emisă

de instituția condusă de pârâtă, iar aceasta își invocă propria culpă pentru a

justifica nepunerea în executare a hotărârii și de aceea, s-a dispus aplicarea

unei amenzi, în baza art. 24 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004.

S-a dispus și

aplicarea unei amenzi pe seama pârâtului G.I. pentru neexecutarea sentinței.

Pârâții au fost

obligați la plata despăgubirilor de întârziere constând în dobânda legală din

suma cuvenită reclamantului prin decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008,

calculată de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a sentinței civile nr. 930/33/2009 și până la plata efectivă a întregii sume.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs A.N.R.P. și G.I.

I. În recursul

declarat de A.N.R.P. se critică soluția de fond ca fiind nelegală și

netemeinică.

În motivele de recurs

se arată că în executarea Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj s-a efectuat plata primei tranșe în cuantum de 250.000 lei

prin Ordinul de plată nr. 4019/2010, urmând ca plata celei de-a doua tranșă să

se facă în momentul în care se dispune de fonduri.

S-a apreciat că în

cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind

executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin

titluri executorii fiind invocate prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005

și art. 14

1

alin. (4) din Titlul VIII al Legii nr. 247/2005.

Referitor la

obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere constând în dobânda

legală, se apreciază că o asemenea solicitare este inadmisibilă în condițiile

în care acțiunea este întemeiată pe art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, iar art.

1088 C. civ., se aplică numai în materie contractuală.

II. În recursul

declarat de G.I., se critică soluția instanței de fond pentru că este

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs

se arată că amenda prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 se aplică numai

dacă există un refuz al unei autorități publice de a pune în executare

hotărârea judecătorească.

Obligația de alocare

a fondurilor necesare achitării despăgubirilor către reclamantul I.M.M. nu

putea fi îndeplinită cu eludarea prevederilor legale ce reglementează procedura

de alocare a sumelor reprezentând despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 14

1

alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Sumele de finanțare a acordării

despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură, până la listarea SC F.P.

SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la F.P. și în

completare de la bugetul de stat, prin bugetul M.F.P.”, iar în alin. (5) al

aceluiași articol, se prevede că „Sumele prevăzute în bugetul M.F.P. pentru

aplicarea prezentei legi se transferă, la solicitarea A.N.R.P., în bugetul

acesteia”.

Mai mult,

deschiderile de credite bugetare au fost întocmite conform art. 49 din Legea nr.

500/2002, respectiv în limita creditelor bugetare și potrivit destinațiilor

aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli, iar neexecutarea s-a

datorat A.N.R.P. care nu a solicitat suplimentarea sumelor alocate.

Intimatul I.M.M. a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor formulate.

M.F.P. a formulat

cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentului-pârât G.I., interesul

fiind justificat de faptul că este titularul obligației de alocare a sumelor

necesare pentru virarea sumei stabilită prin Sentința civilă nr. 592 din 18

noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Pentru că întreaga

corespondență purtată între M.F.P. și A.N.R.P., respectiv petentul I.M.M., s-a

realizat prin serviciile specializate din cadrul acestor autorități publice nu

poate fi reținută culpa M.F.P. Au fost reluate și o parte din motivele de

recurs invocate de recurentul G.I.

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta

Curte va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Cererea adresată

instanței de fond a vizat aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut

pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004

și obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere constând în dobânda

legală calculată de la data pronunțării sentinței și până la plata efectivă a

întregii sume de bani.

Titlul executoriu a

cărui neexecutare se invocă este Sentința civilă nr. 592 din 18 noiembrie 2009

a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă

prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 15

iunie 2010.

Prin această sentință

s-a dispus obligarea A.N.R.P. să emită titlul de plată, respectiv să vireze

suma de 386.880 reprezentând despăgubiri stabilite potrivit Deciziei nr. 2711

din 2 septembrie 2008 a C.C., să plătească dobânda legală pentru suma

menționată începând cu 25 mai 2009 și până la achitarea efectivă. Prin aceeași

sentință a fost obligat M.F.P. să aloce sumele necesare pentru virarea sumei

menționate în contul reclamantului.

Reclamantul a

solicitat punerea în executare a sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009

la 21 iunie 2010.

D.A.D.N. din cadrul A.N.R.P.

a efectuat plata sumelor stabilite în titlul de plată, respectiv 250.000 lei

prin ordinul de plată nr. 4019 din 21 decembrie 2010 și suma de 136.880 lei

prin ordinul de plată nr. 4186 din 30 decembrie 2010.

Instanța de fond a

dispus aplicarea amenzii pentru neexecutarea sentinței civile nr. 592 din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și

fiscal, dar invocă faptul că prin această sentință s-ar fi dispus emiterea

titlului de despăgubire, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Tarnița.

Cu toate acestea,

precizează instanța de fond, a fost emisă decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008

și valoarea despăgubirilor a fost de 386.880 lei și s-a emis titlul de plată în

favoarea reclamantului, respectiv decizia nr. 420 din 16 iunie 2010.

Se poate observa că

întreaga motivare a instanței de fond referitoare la aplicarea amenzii conform art.

24 din Legea nr. 554/2004 în privința pârâtei C.N.D. se referă la punerea în

întârziere și neemiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Se fac referiri și la

înlăturarea unor susțineri privind imposibilitatea emiterii deciziei motivat de

faptul că nu este cunoscut cuantumul despăgubirilor primite de reclamant

conform Legii nr. 112/1995, dar verificând apărările A.N.R.P. nu rezultă că au

fost invocate asemenea susțineri.

Soluția instanței de

fond, în această privință, conține motive străine de natura pricinii deoarece

cererea a vizat neexecutarea Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, prin care A.N.R.P.

a fost obligată să emită titlu de plată, respectiv să vireze suma de 386.880

lei reprezentând despăgubirea stabilită potrivit Deciziei nr. 2711 din 2

septembrie 2008 a C.C.S.D. și nu obligarea la emiterea titlului de despăgubiri

în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, așa cum

susține instanța de fond, pentru imobilul din Cluj-Napoca str. Tarnița.

Sunt străine de natura

pricinii înlăturarea motivelor privind imposibilitatea emiterii deciziei

reprezentând titlu de despăgubire, având în vedere că această decizie era emisă

din 2 septembrie 2008 sub nr. 2711 de către C.C.S.D.

Mai mult, a fost

emisă decizia nr. 420 din 16 iunie 2010 de către A.N.R.P., reprezentând titlu

de plată pentru suma de 386.880 lei.

În condițiile în care

motivarea soluției instanței de fond cuprinde motive străine de natura

pricinii, vor fi analizate motivele de recurs invocate în cele două recursuri

și care vizează executarea Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată „Dacă în urma

admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință

sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va

face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen,

în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

În alin. (2) al

aceluiași articol, se precizează că „În cazul în care termenul nu este

respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz,

persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi

de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

În cauză, se solicită

aplicarea acestor dispoziții având în vedere că nu s-a respectat termenul de 30

de zile pentru achitarea efectivă a sumei de 386.880 lei și a dobânzii legale

aferente acesteia.

Cum am arătat, în

privința reclamantului, și ca urmare a Sentinței civile nr. 592 din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal,

a fost emisă decizia reprezentând titlu de plată, decizia nr. 420 din 16 iunie 2010,

de către A.N.R.P., a fost virată suma de 386.880 lei în două tranșe, respectiv

250.000 lei la 21 decembrie 2010 și 30 decembrie 2010.

Referitor la

nerespectarea termenului de 30 de zile pentru executarea hotărârii

judecătorești irevocabile, Înalta Curte apreciază că soluția legislativă

instituită prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 constituie un veritabil mijloc

de constrângere pentru obținerea executării unei hotărâri judecătorești

irevocabile pronunțată de instanța de contencios administrativ, însă ea nu

exclude constatarea unor eventuale imposibilități de îndeplinire a obligației

în acest termen, ce pot fi constatate în raport de circumstanțele concrete ale

cauzei, respectiv atitudinea autorităților publice cărora le revenea obligația

de executare a hotărârii irevocabile.

În cauză, din

atitudinea celor două autorități obligate prin titlul executoriu (A.N.R.P. și M.F.P.)

nu rezultă că acestea nu ar fi dorit executarea hotărârii judecătorești în

termen de 30 de zile, dar procedurile administrative au depășit acest termen.

Virarea sumelor de

bani reprezentând despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 se face potrivit

dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Conform art. 14

1

alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Sursele de finanțare a

acordării despăgubirilor în numerar de către Direcție se asigură din

dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la F.P., din sumele obținute

ca urmare a vânzărilor de acțiuni emise de S.C.F.P. SA, efectuate de către M.F.P.,

după deducerea cheltuielilor efectuate de S.C.F.P. SA, și în completare de la

bugetul de stat, prin bugetul M.F.P.”

Prin urmare,

finanțarea despăgubirilor în numerar se asigură de la bugetul de stat, iar

pentru asigurarea acestor fonduri este necesar ca anual în bugetul M.F.P. să se

prevadă sumele necesare cu această destinație, aceste sume urmând a fi

transferate în bugetul A.N.R.P., la solicitarea acesteia.

Având în vedere că

tot în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt stabilite și modalitățile de plată

a despăgubirilor, în condițiile în care sunt pronunțate hotărâri judecătorești

prin care se dispune virarea despăgubirilor, plata se face tot din sumele

stabilite cu această destinație în bugetul A.N.R.P.

În toate aceste

operațiuni, M.F.P. are obligația de a vira sumele prevăzute în buget cu

destinația plății despăgubirilor aferente conform Legii nr. 247/2005, iar A.N.R.P.

de a vira sumele către persoanele îndreptățite, tot cu respectarea prevederilor

bugetare și a destinației lor.

Conform art. 49 alin.

(1) din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat

pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după

deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/ sau alimentarea cu

fonduri a conturilor deschise pe seama acestora, iar art. 14 din același act

normativ, prevede că nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi

angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are

prevederi bugetare și ordonatorii de credit pot angaja și utiliza creditele

bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate.

Din actele depuse la

dosar rezultă că au fost alocate fonduri de către M.F.P., iar A.N.R.P. a și

virat sumele reprezentând despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005 în cuantum de

386.880 lei, chiar dacă nu a fost respectat termenul de 30 de zile, dar nu

poate fi considerată atitudine culpabilă a acestor autorități publice pentru a

se face aplicarea art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea sa,

instanța de fond a reținut în mod corect că punerea în executare a unei

hotărâri judecătorești este o componentă a dreptului la un proces echitabil

prevăzut de art. 6 din Convenție.

Însă, chiar

jurisprudența C.E.D.O. recunoaște că, în situațiile ce presupun indemnizarea

unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe

economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale

trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile

de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de

proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor

asemenea măsuri.

Lipsa de resurse

financiare a S.R. în raport de amploarea numărului de solicitări este de natură

a justifica executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătorești, mai ales că

principiul egalității de tratament între persoane aflate în situații identice

sau similare este înfrânt uneori prin plata integrală a despăgubirilor în

raport cu persoane îndreptățite care așteaptă plata tranșelor potrivit

prevederilor legale.

Toate acestea

dovedesc că în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la

obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru întârziere constând în

dobânda legală, susținerile instanței de fond sunt, mai întâi, străine de

natura pricinii pentru că se fac referiri la dobânzi de întârziere calculate de

la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței

civile nr. 930/33/2009, or, în cauză despăgubirile de întârziere au fost

solicitat pentru neexecutarea Sentinței civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

În al doilea rând, se

constată că hotărârea instanței de fond, în această privință, este nemotivată

pentru că nu se indică temeiul de drept în baza căruia au fost acordate

despăgubirile de întârziere constând în dobânda legală, iar pârâții au fost

obligați să achite aceste despăgubiri pentru anumite intervale fără a se indica

sau justifica acestea.

În condițiile în care

s-a constatat că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004,

nu vor putea fi acordate nici despăgubirile de întârziere prevăzute de art. 24 alin.

(2) teza ultimă din Legea nr. 554/2004.

De aceea, în baza art.

312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, pentru că

hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau

cuprinde motive străine de natura pricinii, iar hotărârea este dată cu

aplicarea greșită a legii, vor fi admise recursurile, modificată sentința

atacată și respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru că cererea de

intervenție în interesul recurentului-pârât G.I. cuprinde aceleași motive ca și

cele ale recurentului în interesul căruia s-a formulat, va fi admisă în raport

de aceleași considerente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de A.N.R.P. și de I.G. împotriva Sentinței civile nr. 220/2010 din 30

noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului I.M.M. ca neîntemeiată.

Admite cererea de

intervenție formulată de M.F.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.