ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3851/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3851/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin Sentința civilă nr. 2161 din 26 martie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a dispus următoarele:

(i) A admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta M.Z., în contradictoriu cu pârâții Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor și drept urmare, a aplicat pârâtului

Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în calitate de

conducător al pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o

amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi

de întârziere, începând cu data de 27 noiembrie 2011 și până la data executării

Sentinței nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția Contencios Administrativ și Fiscal în Dosarul nr. 671/2/2010;

(ii) A respins

celelalte capete ale acțiunii ca neîntemeiate;

(iii) A respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și

(iv) A obligat

pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de

judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) și art. 276 C. proc. civ.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a învestit

instanța cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea

pârâtelor, pentru neexecutarea Sentinței nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a, rămasă irevocabilă, la plata

daunelor materiale în cuantum total de 20.000 euro (echivalentul în RON la data

plații) conform art. 24 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004; la plata

unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere pentru

intervalul cuprins între 03 august 2011 și până la data îndeplinirii obligației

în privința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru

refuzul de a pune în executare Sentința civilă nr. 4789 din 29 noiembrie 2010

pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, conform art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, la plata unor penalități de 1.000 RON/zi de

întârziere pentru intervalul de timp menționat sus; la plata cheltuielilor de

judecată.

A reținut instanța de

fond că prin Sentința nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a a fost admisă în parte acțiunea formulată de

reclamantă și, în consecința, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) să desemneze un evaluator în termen de 5 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data definitivării

raportului de evaluare.

Dispozițiile primei

instanțe cu privire la obligațiile stabilite în sarcina pârâtei au rămas

irevocabile prin Decizia nr. 4957 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. S-a

reținut că până la data promovării prezentei acțiuni, pârâta nu a emis decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

Analizând

dispozițiile incidente în cauză, dar și titlul executoriu prezentat de

reclamantă, instanța a ajuns la concluzia că pârâta CCSD avea obligația de a

emite decizia privind titlul de despăgubire, urmare a întocmirii raportului de

evaluare atașat în fotocopie la dosarul cauzei, însă, în mod nejustificat nu

și-a îndeplinit această obligație stabilită prin hotărâre irevocabilă, deși a

expirat termenul de 30 zile de la data pronunțării deciziei de soluționare a

recursului, respectiv de la data de 26 octombrie 2011.

Susținerea pârâtei,

în sensul că este vorba despre o culpă comună, iar nu numai în privința

președintelui acestei comisii, a fost înlăturată de instanță, față de

dispozițiile clare ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 la care face

trimitere art. 25 alin. (1) din același act normativ.

În opinia instanței,

faptul că această comisie nu a funcționat din lipsa cvorumului, deși pârâtul

Președintele CCSD a convocat ședința în vederea realizării titlului executoriu,

nu are relevanță, față de împrejurarea că acesta din urmă, chemat în judecată

ca pârât, îndeplinea funcția de conducere a comisiei, legiuitorul prezumând culpa

acestuia în calitate de conducător al pârâtei CCSD, care figurează în titlul

executoriu.

Pe de altă parte,

instanța a stabilit că pârâtul amendat are la dispoziție calea procesuală

prevăzută de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 554/2004 (respectiv, conducătorul

autorității publice se poate îndrepta cu acțiune împotriva celor vinovați de

neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun, iar în cazul în care cei

vinovați sunt funcționari publici se vor aplica reglementările speciale).

Raportat la considerentele

reținute, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de către pârâta CCSD cu privire la președintele acesteia.

Asupra capătului de

cerere privind obligarea pârâților la plata unor daune materiale în sumă de

20.000 euro, constând în echivalentul sumei reprezentând cuantumul

despăgubirilor de care a fost lipsită reclamanta, instanța a reținut că acesta

este neîntemeiat, față de lipsa probelor din care să rezulte valoarea

prejudiciului pretins a fi fost suferit prin refuzul emiterii deciziei privind

titlul de despăgubire, precum și raportat la caracterul exigibil al

prejudiciului, având în vedere că potrivit procedurii prevăzută de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005, reclamanta are un drept de opțiune cu privire la despăgubirile

solicitate, respectiv plata în numerar sau prin emiterea unui titlu de

conversie de către ANRP, astfel încât la acest moment procesual nu se poate

stabili cuantumul prejudiciului pretins.

Asupra cererii

privind plata unor penalități de 1.000 RON/pentru fiecare zi de întârziere,

instanța de fond a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată având în

vedere, pe de o parte, considerentele reținute în privința capătului de cerere

privind despăgubirile materiale, iar pe de altă parte împrejurarea că dispozițiile

art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004 nu prevăd posibilitatea obligării

debitorului sau a conducătorului autorității pârâte la plata unor astfel de

penalități către reclamant ori către statul român, cu excepția solicitării

privind aplicarea unei amenzi în cuantumul prevăzut de art. 24 alin. (2) din

același act normativ.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., instanța a dispus obligarea celor doi pârâți în solidar (față de

culpa comună a acestora privind refuzul nejustificat de a pune întocmai în

executare titlul executoriu al reclamantei, conform celor anterior precizate)

la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată reprezentând onorariul de avocat, în parte, conform art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., față de complexitatea redusă a pricinii, precum și raportat la

de soluția asupra capetelor de cerere respinse în mod proporțional acestor

cheltuieli dovedite conform facturii fiscale atașată în fotocopie.

înfățișate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

(CCSD).

Invocând ca temei

legal al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele

aspecte:

- instanța de fond a

interpretat în mod greșit prevederile art. 13 din Legea nr. 247/2005,

coroborate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în

care atribuția de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de

despăgubire aparține Comisiei ce funcționează ca organism colegial, alcătuit

din 9 membri, fiecare având drepturi egale în cadrul acesteia;

- președintele

comisiei nu are competența de a constrânge pe ceilalți membrii să adopte o

anume decizie, după cum nu poate nici dispune individual în acest sens, astfel

că, în cel mai rău caz, s-ar putea aplica sancțiunea amenzii comisiei în

întregul său și nu doar președintelui;

- nu se poate reține

în cauză refuzul nejustificat al președintelui CCSD de executare a Sentinței

civile nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 întrucât a convocat ședințe de lucru și a

dispus introducerea dosarului pe ordinea de zi, lipsa cvorumului nefiindu-i

imputabilă;

- în fine, s-a mai

arătat că de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012, emiterea

titlurilor de despăgubire a fost legal suspendată, astfel că nici din această

perspectivă culpa autorității nu poate fi reținută, neîntemeiată fiind, drept

urmare, și obligarea la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte,

examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și

raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării,

incluzând art. 304

1

C. proc. civ. dar și față de actele și lucrările

dosarului, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a

antrena modificarea soluției primei instanțe, în sensul solicitat de recurentă,

în considerarea celor în continuare arătate.

Reclamanta-intimată a

învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect,

conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20%

din salariul brut pe economie, președintelui CCSD pentru intervalul cuprins

între 3 august 2011 și până la data îndeplinirii obligației în privința

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform Sentinței civile

nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, irevocabilă prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal nr. 4957 din 26 octombrie 2011, ca și acordarea unor daune materiale

în sumă de 20.000 Euro.

Prima instanță a

admis, în parte, cererea reclamantei și pentru considerentele expuse în rezumat

mai sus, a aplicat președintelui CCSD o amendă în cuantum de 20% din salariul

minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 27

noiembrie 2011 și până la executarea Sentinței nr. 4789 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Reținând argumentele

expuse de judecătorul fondului și față de conținutul normei legale incidente,

Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile recurentei.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 24 alin (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ:

„(1) Dacă în urma

admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui

astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii.

(2) În cazul în care

termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau,

după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere”.

În temeiul acestor

prevederi legale președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

era obligat ca, până la data de 27 noiembrie 2011, potrivit dispozitivului

sentinței sus-indicate, să ia toate măsurile pentru emiterea unei decizii

reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării

efectuate în condițiile art. 15 alin. (5) și (6) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, pentru imobilul în litigiu”.

Necontestat, acest fapt

nu s-a realizat, așa încât soluția primei instanțe, de amendare a președintelui

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este legală.

În plus, este de

remarcat că dincolo de aspecte pur formale ce țin de organizarea

instituțională, recurenta nu a invocat nici un element concret de natură a

anihila inerția în soluționarea cauzei reclamantei, în termenele prescrise în

hotărârea judecătorească a cărei punere în executare se impunea a fi realizată.

Cu referire la

caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, invocat de

recurentă, Înalta Curte reafirmă, în acord cu alte soluții jurisprudențiale

anterioare (e.g. Decizia nr. 425 din 27 ianuarie 2012) că împrejurarea potrivit

cu care CCSD funcționează ca un organism colegial, conform art. 13 din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, iar voturile membrilor sunt egale, nu poate fi

invocată ca un argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în

termenul legal, conducătorului autorității revenindu-i în mod evident obligații

legale de organizare și coordonare a activității de așa manieră încât

respectarea termenelor fixate prin lege și prin hotărâri judecătorești să fie

asigurată.

Nici argumentul

invocat, cu referire la adoptarea O.U.G. nr. 4/2012 nu este de natură a antrena

modificarea soluției adoptate, ce formează obiectul prezentului recurs.

Desigur, fără a

contrazice conținutul normei redat de recurentă că și efectul suspensiv

stipulat, Înalta Curte reține că în prezenta cauză dispozițiile acesteia nu pot

fi invocate cu efect retroactiv, autoritatea recurentă fiind deja în întârziere

în executarea hotărârii prin trecerea termenului de 30 zile prevăzut și de art.

24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, anterior intrării în vigoare a

acestui act normativ.

În fine, nici criticile

referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate

câtă vreme prima instanță a realizat, în opinia Înaltei Curți, o corectă și

pertinent motivată aplicare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

raportat și la admiterea în parte a acțiunii reclamantei-intimate.

Față de toate cele

mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge

așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 2161 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM