ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3851/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția instanței de fond.

Prin Sentința civilă nr. 2161 din 26 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.Z., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și drept urmare, a aplicat pârâtului Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în calitate de conducător al pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 27 noiembrie 2011 și până la data executării Sentinței nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția Contencios Administrativ și Fiscal în Dosarul nr. 671/2/2010; (ii) A respins celelalte capete ale acțiunii ca neîntemeiate; (iii) A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și (iv) A obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) și art. 276 C. proc.

civ.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtelor, pentru neexecutarea Sentinței nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, rămasă irevocabilă, la plata daunelor materiale în cuantum total de 20.000 euro (echivalentul în RON la data plații) conform art. 24 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004; la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere pentru intervalul cuprins între 03 august 2011 și până la data îndeplinirii obligației în privința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru refuzul de a pune în executare Sentința civilă nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la plata unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere pentru intervalul de timp menționat sus; la plata cheltuielilor de judecată.

A reținut instanța de fond că prin Sentința nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă și, în consecința, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) să desemneze un evaluator în termen de 5 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data definitivării raportului de evaluare. Dispozițiile primei instanțe cu privire la obligațiile stabilite în sarcina pârâtei au rămas irevocabile prin Decizia nr. 4957 din 26 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

S-a reținut că până la data promovării prezentei acțiuni, pârâta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire. Analizând dispozițiile incidente în cauză, dar și titlul executoriu prezentat de reclamantă, instanța a ajuns la concluzia că pârâta CCSD avea obligația de a emite decizia privind titlul de despăgubire, urmare a întocmirii raportului de evaluare atașat în fotocopie la dosarul cauzei, însă, în mod nejustificat nu și-a îndeplinit această obligație stabilită prin hotărâre irevocabilă, deși a expirat termenul de 30 zile de la data pronunțării deciziei de soluționare a recursului, respectiv de la data de 26 octombrie 2011. Susținerea pârâtei, în sensul că este vorba despre o culpă comună, iar nu numai în privința președintelui acestei comisii, a fost înlăturată de instanță, față de dispozițiile clare ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 la care face trimitere art. 25 alin. (1) din același act normativ.

În opinia instanței, faptul că această comisie nu a funcționat din lipsa cvorumului, deși pârâtul Președintele CCSD a convocat ședința în vederea realizării titlului executoriu, nu are relevanță, față de împrejurarea că acesta din urmă, chemat în judecată ca pârât, îndeplinea funcția de conducere a comisiei, legiuitorul prezumând culpa acestuia în calitate de conducător al pârâtei CCSD, care figurează în titlul executoriu. Pe de altă parte, instanța a stabilit că pârâtul amendat are la dispoziție calea procesuală prevăzută de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 554/2004 (respectiv, conducătorul autorității publice se poate îndrepta cu acțiune împotriva celor vinovați de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun, iar în cazul în care cei vinovați sunt funcționari publici se vor aplica reglementările speciale).

Raportat la considerentele reținute, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta CCSD cu privire la președintele acesteia. Asupra capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata unor daune materiale în sumă de 20.000 euro, constând în echivalentul sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor de care a fost lipsită reclamanta, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat, față de lipsa probelor din care să rezulte valoarea prejudiciului pretins a fi fost suferit prin refuzul emiterii deciziei privind titlul de despăgubire, precum și raportat la caracterul exigibil al prejudiciului, având în vedere că potrivit procedurii prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, reclamanta are un drept de opțiune cu privire la despăgubirile solicitate, respectiv plata în numerar sau prin emiterea unui titlu de conversie de către ANRP, astfel încât la acest moment procesual nu se poate stabili cuantumul prejudiciului pretins.

Asupra cererii privind plata unor penalități de 1.000 RON/pentru fiecare zi de întârziere, instanța de fond a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată având în vedere, pe de o parte, considerentele reținute în privința capătului de cerere privind despăgubirile materiale, iar pe de altă parte împrejurarea că dispozițiile art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004 nu prevăd posibilitatea obligării debitorului sau a conducătorului autorității pârâte la plata unor astfel de penalități către reclamant ori către statul român, cu excepția solicitării privind aplicarea unei amenzi în cuantumul prevăzut de art. 24 alin. (2) din același act normativ. În temeiul art. 274 C. proc.

civ., instanța a dispus obligarea celor doi pârâți în solidar (față de culpa comună a acestora privind refuzul nejustificat de a pune întocmai în executare titlul executoriu al reclamantei, conform celor anterior precizate) la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, în parte, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., față de complexitatea redusă a pricinii, precum și raportat la de soluția asupra capetelor de cerere respinse în mod proporțional acestor cheltuieli dovedite conform facturii fiscale atașată în fotocopie. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD).

Invocând ca temei legal al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ., recurenta a criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte: - instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 13 din Legea nr. 247/2005, coroborate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care atribuția de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire aparține Comisiei ce funcționează ca organism colegial, alcătuit din 9 membri, fiecare având drepturi egale în cadrul acesteia; - președintele comisiei nu are competența de a constrânge pe ceilalți membrii să adopte o anume decizie, după cum nu poate nici dispune individual în acest sens, astfel că, în cel mai rău caz, s-ar putea aplica sancțiunea amenzii comisiei în întregul său și nu doar președintelui; - nu se poate reține în cauză refuzul nejustificat al președintelui CCSD de executare a Sentinței civile nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 întrucât a convocat ședințe de lucru și a dispus introducerea dosarului pe ordinea de zi, lipsa cvorumului nefiindu-i imputabilă; - în fine, s-a mai arătat că de la intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 4 din 13 martie 2012, emiterea titlurilor de despăgubire a fost legal suspendată, astfel că nici din această perspectivă culpa autorității nu poate fi reținută, neîntemeiată fiind, drept urmare, și obligarea la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. dar și față de actele și lucrările dosarului, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena modificarea soluției primei instanțe, în sensul solicitat de recurentă, în considerarea celor în continuare arătate.

Reclamanta-intimată a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, președintelui CCSD pentru intervalul cuprins între 3 august 2011 și până la data îndeplinirii obligației în privința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform Sentinței civile nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 4957 din 26 octombrie 2011, ca și acordarea unor daune materiale în sumă de 20.000 Euro.

Prima instanță a admis, în parte, cererea reclamantei și pentru considerentele expuse în rezumat mai sus, a aplicat președintelui CCSD o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 27 noiembrie 2011 și până la executarea Sentinței nr. 4789 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Reținând argumentele expuse de judecătorul fondului și față de conținutul normei legale incidente, Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile recurentei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 24 alin (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

În temeiul acestor prevederi legale președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 27 noiembrie 2011, potrivit dispozitivului sentinței sus-indicate, să ia toate măsurile pentru emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 15 alin. (5) și (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul în litigiu”. Necontestat, acest fapt nu s-a realizat, așa încât soluția primei instanțe, de amendare a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este legală.

În plus, este de remarcat că dincolo de aspecte pur formale ce țin de organizarea instituțională, recurenta nu a invocat nici un element concret de natură a anihila inerția în soluționarea cauzei reclamantei, în termenele prescrise în hotărârea judecătorească a cărei punere în executare se impunea a fi realizată. Cu referire la caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, invocat de recurentă, Înalta Curte reafirmă, în acord cu alte soluții jurisprudențiale anterioare (e.g.

Decizia nr. 425 din 27 ianuarie 2012) că împrejurarea potrivit cu care CCSD funcționează ca un organism colegial, conform art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar voturile membrilor sunt egale, nu poate fi invocată ca un argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal, conducătorului autorității revenindu-i în mod evident obligații legale de organizare și coordonare a activității de așa manieră încât respectarea termenelor fixate prin lege și prin hotărâri judecătorești să fie asigurată. Nici argumentul invocat, cu referire la adoptarea O.U.G. nr. 4/2012 nu este de natură a antrena modificarea soluției adoptate, ce formează obiectul prezentului recurs.

Desigur, fără a contrazice conținutul normei redat de recurentă că și efectul suspensiv stipulat, Înalta Curte reține că în prezenta cauză dispozițiile acesteia nu pot fi invocate cu efect retroactiv, autoritatea recurentă fiind deja în întârziere în executarea hotărârii prin trecerea termenului de 30 zile prevăzut și de art. 24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. În fine, nici criticile referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate câtă vreme prima instanță a realizat, în opinia Înaltei Curți, o corectă și pertinent motivată aplicare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat și la admiterea în parte a acțiunii reclamantei-intimate.

Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 2161 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM