ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6608/2013

Asupra contestației

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 8 martie 2013, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei

nr. 3851 din 2 octombrie 2012 pronunțată de ÎCCJ în Dosar nr. 1707/2/2012.

Au fost invocate în

susținerea căii de atac extraordinare formulate dispozițiile art. 317 alin. (1)

pct. 1 și art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

S-a arătat că

instanța de recurs nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al

părților și implicit dreptul părților la un proces echitabil consfințite de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a susținut că

reclamanta a solicitat aplicarea amenzii față de conducătorul autorității

publice fără să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume

personal.

Contestatoarea a

arătat că instanța de judecată nu a avut în vedere principiul

contradictorialității, potrivit căruia părțile trebuie să aibă posibilitatea legală

de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și

dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile

părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța

le poate dispune.

Contestatoarea a

susținut că instanța de recurs nu a analizat cererea de recurs cu privire la

toate motivele de recurs formulate, respectiv cu privire la faptul îndeplinirii

atribuțiilor exprese ale Președintelui CCSD prin inserarea dosarului reclamantei

în mapa de lucru a Comisiei Centrale în ședințele acestuia; precum și cu

privire la motivul ce a vizat viciul de procedură în citarea Președintelui

CCSD. S-a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra motivului

de recurs reprezentat de principiul dreptului la apărare și implicit al

dreptului părților la un proces echitabil.

instanței de recurs ce face obiectul contestației.

Prin Decizia nr. 3851

din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 2161 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că reclamanta M.Z. a

învestit instanța cu o cerere având ca obiect, conform art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie

Președintelui CCSD, pentru intervalul cuprins între 3 august 2011 și până la

data îndeplinirii obligației, în privința emiterii deciziei reprezentând titlul

de despăgubire conform Sentinței nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a Curții de

Apel București, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal nr. 4957 din 26 octombrie 2011, ca și

acordarea unor daune materiale în sumă de 20.000 Euro.

Prima instanță a

admis, în parte, cererea reclamantei și a aplicat președintelui CCSD o amendă

în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de

întârziere, începând cu 27 noiembrie 2011 și până la executarea Sentinței nr.

4789 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Instanța de control

judiciar a reținut că Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 27 noiembrie 2011, potrivit

dispozitivului sentinței irevocabile indicate de reclamantă în cererea

introductivă, să ia toate măsurile pentru emiterea unei decizii reprezentând

titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile

art. 15 alin. (5) și (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul

în litigiu.

Instanța de recurs a

constatat că acest fapt nu s-a realizat, așa încât a apreciat că soluția primei

instanțe, de amendare a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, este legală.

Cu referire la

caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, invocat ca motiv al

nepunerii în aplicare a hotărârii judecătorești invocate, Înalta Curte a

reținut, în acord cu practica unitară în această materie a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, că împrejurarea potrivit cu care CCSD funcționează ca un

organism colegial, conform art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar

voturile membrilor sunt egale, nu poate fi invocată ca un argument pentru

neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal, conducătorului

autorității revenindu-i în mod evident obligații legale de organizare și

coordonare a activității, de așa manieră încât respectarea termenelor fixate

prin lege și prin hotărâri judecătorești să fie asigurată.

II. Decizia ÎCCJ

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere

însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în

condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să

procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte a

constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă

exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de

procedură) și art. 318 (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv

de recurs) C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o

reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

În conformitate cu

dispozițiile prevăzute de art. 317 pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos,

numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului; pct. 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a

judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, iar

potrivit dispozițiilor din art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare

sau casare.

Analizând hotărârea

atacată prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare,

Înalta Curte a constatat că decizia atacată nu se circumscrie niciunei ipoteze

a prevederilor legale arătate.

Contestatoarea a

invocat atât viciul de procedură, cât și analiza incompletă a unor motive de

critică formulate în recursul ce a făcut obiectul deciziei Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Înalta Curte are în

vedere faptul că la data soluționării recursului, la data de 2 octombrie 2012,

a fost îndeplinită procedura de citare cu toate părțile, inclusiv cu

Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform

dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte aflată la

dosarul cauzei.

Înalta Curte a

reținut că motivul privind viciul de procedură cu această parte, respectiv cu

Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost invocat

și ca motiv de recurs, recurenta CCSD susținând că persoana chemată în

judecată, având calitatea de Președinte al CCSD, nu a fost identificată

nominal, fiind astfel afectat principiul dreptului la apărare al părților și

implicit dreptul părților la un proces echitabil, astfel încât motivul invocat

și în contestație nu poate fi primit de instanța de retractare.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte a constatat faptul că instanța de recurs s-a pronunțat

pe motivele invocate de recurent, a analizat întregul material probator

existent, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât motivele

contestatorului sunt nefondate.

Înalta Curte reține

că în cauza de față nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât

dispozițiile constituționale și dispozițiile prevăzute de CEDO au fost

respectate în această privință.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea

de proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție, impune ca o jurisdicție internă

- în cauză, instanța care a pronunțat recursul - să examineze efectiv

problemele esențiale care îi sunt supuse examinării și nu să se mulțumească a

confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare.

Or, instanța de

recurs a procedat la analizarea motivelor de recurs formulate, răspunzând

motivat la acestea.

Instanța sesizată cu

soluționarea contestației de față nu a identificat existența vreunui viciu de

procedură la data soluționării recursului, având în vedere că a fost citat

chiar Președintele CCSD la instanța de recurs.

De asemenea, Înalta

Curte a reținut că instanța de recurs a răspuns la toate motivele de recurs

formulate, astfel încât critica deciziei atacate pe aspectele invocate nu poate

fi primită de această instanță de retractare.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că nu se pot reține motive de retractare a

deciziei pronunțate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

317 alin. (1) pct. 1 - art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Deciziei nr. 3851 din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție-secția contencios administrativ și fiscal ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM