ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6608/2013

Asupra contestației de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 martie 2013, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 3851 din 2 octombrie 2012 pronunțată de ÎCCJ în Dosar nr. 1707/2/2012. Au fost invocate în susținerea căii de atac extraordinare formulate dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza a II-a C. proc. civ. S-a arătat că instanța de recurs nu a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părților și implicit dreptul părților la un proces echitabil consfințite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a susținut că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii față de conducătorul autorității publice fără să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal. Contestatoarea a arătat că instanța de judecată nu a avut în vedere principiul contradictorialității, potrivit căruia părțile trebuie să aibă posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.

Contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat cererea de recurs cu privire la toate motivele de recurs formulate, respectiv cu privire la faptul îndeplinirii atribuțiilor exprese ale Președintelui CCSD prin inserarea dosarului reclamantei în mapa de lucru a Comisiei Centrale în ședințele acestuia; precum și cu privire la motivul ce a vizat viciul de procedură în citarea Președintelui CCSD. S-a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra motivului de recurs reprezentat de principiul dreptului la apărare și implicit al dreptului părților la un proces echitabil. 2. Hotărârea instanței de recurs ce face obiectul contestației. Prin Decizia nr. 3851 din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 2161 din 26 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că reclamanta M.Z. a învestit instanța cu o cerere având ca obiect, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie Președintelui CCSD, pentru intervalul cuprins între 3 august 2011 și până la data îndeplinirii obligației, în privința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform Sentinței nr. 4789 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 4957 din 26 octombrie 2011, ca și acordarea unor daune materiale în sumă de 20.000 Euro.

Prima instanță a admis, în parte, cererea reclamantei și a aplicat președintelui CCSD o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 27 noiembrie 2011 și până la executarea Sentinței nr. 4789 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Instanța de control judiciar a reținut că Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 27 noiembrie 2011, potrivit dispozitivului sentinței irevocabile indicate de reclamantă în cererea introductivă, să ia toate măsurile pentru emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 15 alin. (5) și (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul în litigiu.

Instanța de recurs a constatat că acest fapt nu s-a realizat, așa încât a apreciat că soluția primei instanțe, de amendare a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este legală. Cu referire la caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, invocat ca motiv al nepunerii în aplicare a hotărârii judecătorești invocate, Înalta Curte a reținut, în acord cu practica unitară în această materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că împrejurarea potrivit cu care CCSD funcționează ca un organism colegial, conform art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar voturile membrilor sunt egale, nu poate fi invocată ca un argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal, conducătorului autorității revenindu-i în mod evident obligații legale de organizare și coordonare a activității, de așa manieră încât respectarea termenelor fixate prin lege și prin hotărâri judecătorești să fie asigurată.

II. Decizia ÎCCJ Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de procedură) și art. 318 (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 317 pct. 1 C. proc.

civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului; pct. 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, iar potrivit dispozițiilor din art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. Analizând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte a constatat că decizia atacată nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor legale arătate.

Contestatoarea a invocat atât viciul de procedură, cât și analiza incompletă a unor motive de critică formulate în recursul ce a făcut obiectul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte are în vedere faptul că la data soluționării recursului, la data de 2 octombrie 2012, a fost îndeplinită procedura de citare cu toate părțile, inclusiv cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte aflată la dosarul cauzei.

Înalta Curte a reținut că motivul privind viciul de procedură cu această parte, respectiv cu Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost invocat și ca motiv de recurs, recurenta CCSD susținând că persoana chemată în judecată, având calitatea de Președinte al CCSD, nu a fost identificată nominal, fiind astfel afectat principiul dreptului la apărare al părților și implicit dreptul părților la un proces echitabil, astfel încât motivul invocat și în contestație nu poate fi primit de instanța de retractare. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte a constatat faptul că instanța de recurs s-a pronunțat pe motivele invocate de recurent, a analizat întregul material probator existent, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel încât motivele contestatorului sunt nefondate.

Înalta Curte reține că în cauza de față nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât dispozițiile constituționale și dispozițiile prevăzute de CEDO au fost respectate în această privință. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea de proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție, impune ca o jurisdicție internă - în cauză, instanța care a pronunțat recursul - să examineze efectiv problemele esențiale care îi sunt supuse examinării și nu să se mulțumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare. Or, instanța de recurs a procedat la analizarea motivelor de recurs formulate, răspunzând motivat la acestea.

Instanța sesizată cu soluționarea contestației de față nu a identificat existența vreunui viciu de procedură la data soluționării recursului, având în vedere că a fost citat chiar Președintele CCSD la instanța de recurs. De asemenea, Înalta Curte a reținut că instanța de recurs a răspuns la toate motivele de recurs formulate, astfel încât critica deciziei atacate pe aspectele invocate nu poate fi primită de această instanță de retractare. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se pot reține motive de retractare a deciziei pronunțate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 - art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Deciziei nr. 3851 din 2 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-secția contencios administrativ și fiscal ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM