ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la

data de 18 noiembrie 2011, I.R.I., fostă E., prin mandatar G.A., a chemat în

judecată A.N.R.P. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a

fi obligată să efectueze procedurile administrative aferente în vederea

acordării în termen legal a despăgubirilor potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru imobilul casă cu 2 etaje, dependințe, magazie cu etaj locuibil, garaj și

polată, situat în Pitești, județul Argeș.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 28 iunie 2010, a fost emisă

Dispoziția Primarului Municipiului Pitești nr. 1494 prin care a fost soluționat

dosarul întocmit în baza notificării formulate la 8 august 2001.

Prin dispoziția

menționată s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând

în despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul

preluat de către stat, iar pana la momentul sesizării instanței, deși dosarul a

fost înregistrat la A.N.R.P. potrivit legii, pârâtele nu au finalizat procedura

de acordare a despăgubirilor.

S-a mai arătat in

acțiune că la data de 29 august 2011 s-au formulat plângeri prealabile adresate

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și pentru A.N.R.P., prin

care s-a solicitat soluționarea de urgență a dosarului, însă nu s-a primit nici

un răspuns.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin sentința nr. 490/F-Cont

din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta I.R.I.,

fostă E., prin mandatar G.A. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a fost obligată Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubiri pentru imobilele menționate în dispoziția nr. 1494 din 28 iunie 2010

a Municipiului Pitești, după evaluare.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că la apariția Legii nr. 10/2001,

reclamanta a formulat notificare, solicitând acordarea de despăgubiri pentru

imobilul preluat abuziv de către stat - casă cu 2 etaje, dependințe, magazie cu

etaj locuibil, garaj și polată, situat în Pitești, județul Argeș.

Prin dispoziția nr. 1494

din 28 iunie 2010 Primarul Municipiului Pitești a soluționat notificarea,

propunând acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv,

pentru imobilul susmenționat preluat prin naționalizare.

Dispoziția nu a fost

atacată la tribunal, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că dosarul

a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind

înregistrat sub nr. 48097/CC pentru a se face aplicarea dispozițiilor Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

S-a mai reținut că

dosarul nu a fost soluționat până la momentul rămânerii in pronunțare, deși

reclamanta a solicitat expres aceasta prin plângerea formulată la 29 august 2011.

Astfel, deși

dispoziția a fost emisă în anul 2010 și a fost înaintată, împreună cu dosarul

la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 247/2005.

A mai constatat

judecătorul fondului că deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea

dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul de față, Comisia nu a

îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca

depășind un termen rezonabil, necesar autorității pârâte pentru demararea

procedurii în dosarele cu care este investită, ținând seama de numărul mare de

cereri, de complexitatea procedurilor, dar și de poziția persoanei îndreptățite

la despăgubiri, în condițiile legii speciale, în vederea soluționării

dosarului.

În fine, Curtea de

Apel a apreciat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu

și-a îndeplinit obligațiile legale.

Recursul.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat că soluția instanței de fond este netemeinică întrucât

soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face in virtutea

declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 și nu in baza unei cereri formulate de persoana

îndreptățită.

A precizat recurenta

că instanța trebuia să aibă in vedere Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale

prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor, împărțite in două

categorii, respectiv, cele transmise Secretariatului înainte și după intrarea

in vigoare a O.U.G. 81/2007.

S-a mai arătat că

instanța de fond a apreciat in mod incorect și netemeinic faptul că decizia

reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă intr-un termen rezonabil, in

condițiile in care jurisprudența C.E.D.O. a stabilit criterii precum

complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităților competente,

importanța litigiului pentru reclamant, criterii care in speță susțin apărările

formulate.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în

fața instanței de recurs.

Recurenta – pârâtă

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar note de

ședință prin care a solicitat instanței să rețină că in speță, in ceea ce

privește modalitatea de soluționare a dosarelor, se aplică un criteriu

cronologic, astfel cum a fost stabilit prin Decizia nr. 10299/2012 a Comisiei

Centrale, condiționată și de expirarea perioadei se suspendare prevăzută de O.U.G.

4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012.

Intimata - reclamantă

I. (E.) R.I. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca

fiind legală și temeinică.

Considerentele

și soluția instanței de recurs.

Recursul formulat

este întemeiat pentru motivele și in limitele care vor fi prezentate în

continuare.

În cauză, este

necontestat că reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul

preluat abuziv de către stat, iar prin Dispoziția nr. 1494 din 28 iunie 2010

Primarul Municipiului Pitești a soluționat notificarea, propunând acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

De asemenea, este de

necontestat că intimata – reclamantă a notificat autoritatea publică la data de

29 august 2011, și deși dispoziția a fost emisă în anul 2010, și a fost

înaintată, împreună cu dosarul, la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat

potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp

a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a

principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.

Recursul formulat

este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data

de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005,

cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin.

(1), personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor

de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare

de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea

soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în

scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite”.

În privința acestor

dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale

în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe

deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor

în vigoare.

În ceea ce privește

conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și

convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012,

nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța

de recurs și le însușește:

- Guvernul, prin

adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea

despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a

dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind,

deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic

actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în

menținerea echilibrului bugetar;

- De altfel, faptul

că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de

despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.

întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi

dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în

vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare

în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă

executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G. nr.

4/2012;

- Soluția legislativă

adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de

15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la

valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa

după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind

nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține

autorul excepției;

- Măsurile stabilite

prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale

referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim –

echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt

proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul

politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat

prin măsurile respective;

- Faptul că, potrivit

ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013,

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu

reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în

vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu

executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din

aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea

titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

- De altfel, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând

decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych

Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de

executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete

ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare;

- O.U.G. nr. 4/2012 a

fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții

împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă

măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va

continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu

adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr, instanța

europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă

largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea

drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din

țară și pentru punerea lor în aplicare.

În concluzie,

acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă

finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005

și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de

legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a

pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.

Astfel fiind,

recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea

publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de

30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu

modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

nr. 490/F-Cont din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată.

Obligă autoritatea

pârâtă să emită decizia-titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data

de 15 mai 2013.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.