ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la
data de 18 noiembrie 2011, I.R.I., fostă E., prin mandatar G.A., a chemat în
judecată A.N.R.P. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a
fi obligată să efectueze procedurile administrative aferente în vederea
acordării în termen legal a despăgubirilor potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005
pentru imobilul casă cu 2 etaje, dependințe, magazie cu etaj locuibil, garaj și
polată, situat în Pitești, județul Argeș.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 28 iunie 2010, a fost emisă
Dispoziția Primarului Municipiului Pitești nr. 1494 prin care a fost soluționat
dosarul întocmit în baza notificării formulate la 8 august 2001.
Prin dispoziția
menționată s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând
în despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul
preluat de către stat, iar pana la momentul sesizării instanței, deși dosarul a
fost înregistrat la A.N.R.P. potrivit legii, pârâtele nu au finalizat procedura
de acordare a despăgubirilor.
S-a mai arătat in
acțiune că la data de 29 august 2011 s-au formulat plângeri prealabile adresate
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și pentru A.N.R.P., prin
care s-a solicitat soluționarea de urgență a dosarului, însă nu s-a primit nici
un răspuns.
Hotărârea instanței
de fond.
Prin sentința nr. 490/F-Cont
din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta I.R.I.,
fostă E., prin mandatar G.A. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a fost obligată Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de
despăgubiri pentru imobilele menționate în dispoziția nr. 1494 din 28 iunie 2010
a Municipiului Pitești, după evaluare.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că la apariția Legii nr. 10/2001,
reclamanta a formulat notificare, solicitând acordarea de despăgubiri pentru
imobilul preluat abuziv de către stat - casă cu 2 etaje, dependințe, magazie cu
etaj locuibil, garaj și polată, situat în Pitești, județul Argeș.
Prin dispoziția nr. 1494
din 28 iunie 2010 Primarul Municipiului Pitești a soluționat notificarea,
propunând acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul
de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv,
pentru imobilul susmenționat preluat prin naționalizare.
Dispoziția nu a fost
atacată la tribunal, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că dosarul
a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind
înregistrat sub nr. 48097/CC pentru a se face aplicarea dispozițiilor Titlului
VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai reținut că
dosarul nu a fost soluționat până la momentul rămânerii in pronunțare, deși
reclamanta a solicitat expres aceasta prin plângerea formulată la 29 august 2011.
Astfel, deși
dispoziția a fost emisă în anul 2010 și a fost înaintată, împreună cu dosarul
la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 16 din
Legea nr. 247/2005.
A mai constatat
judecătorul fondului că deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea
dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul de față, Comisia nu a
îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca
depășind un termen rezonabil, necesar autorității pârâte pentru demararea
procedurii în dosarele cu care este investită, ținând seama de numărul mare de
cereri, de complexitatea procedurilor, dar și de poziția persoanei îndreptățite
la despăgubiri, în condițiile legii speciale, în vederea soluționării
dosarului.
În fine, Curtea de
Apel a apreciat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu
și-a îndeplinit obligațiile legale.
Recursul.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii
de recurs, a arătat că soluția instanței de fond este netemeinică întrucât
soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face in virtutea
declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al
Legii nr. 247/2005 și nu in baza unei cereri formulate de persoana
îndreptățită.
A precizat recurenta
că instanța trebuia să aibă in vedere Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale
prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor, împărțite in două
categorii, respectiv, cele transmise Secretariatului înainte și după intrarea
in vigoare a O.U.G. 81/2007.
S-a mai arătat că
instanța de fond a apreciat in mod incorect și netemeinic faptul că decizia
reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă intr-un termen rezonabil, in
condițiile in care jurisprudența C.E.D.O. a stabilit criterii precum
complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităților competente,
importanța litigiului pentru reclamant, criterii care in speță susțin apărările
formulate.
În drept, cererea de
recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.
Procedura în
fața instanței de recurs.
Recurenta – pârâtă
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar note de
ședință prin care a solicitat instanței să rețină că in speță, in ceea ce
privește modalitatea de soluționare a dosarelor, se aplică un criteriu
cronologic, astfel cum a fost stabilit prin Decizia nr. 10299/2012 a Comisiei
Centrale, condiționată și de expirarea perioadei se suspendare prevăzută de O.U.G.
4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012.
Intimata - reclamantă
I. (E.) R.I. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca
fiind legală și temeinică.
Considerentele
și soluția instanței de recurs.
Recursul formulat
este întemeiat pentru motivele și in limitele care vor fi prezentate în
continuare.
În cauză, este
necontestat că reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul
preluat abuziv de către stat, iar prin Dispoziția nr. 1494 din 28 iunie 2010
Primarul Municipiului Pitești a soluționat notificarea, propunând acordarea de
despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată
a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
De asemenea, este de
necontestat că intimata – reclamantă a notificat autoritatea publică la data de
29 august 2011, și deși dispoziția a fost emisă în anul 2010, și a fost
înaintată, împreună cu dosarul, la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat
potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.
În jurisprudența sa
constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de
Casație și Justiție a reținut că nesoluționarea într-o asemenea durată de timp
a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a
principiului respectării unui termen rezonabil în acțiunile administrației.
Recursul formulat
este, însă, întemeiat în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data
intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă până la data
de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,
precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă
despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii și plății
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri
adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din 22 iulie 2005,
cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin.
(1), personalul din cadrul A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor
de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare
de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea
soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în
scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către
persoanele îndreptățite”.
În privința acestor
dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor norme procedurale
în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005,
astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe
deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor
în vigoare.
În ceea ce privește
conformitatea acestor dispoziții legale cu normele constituționale și
convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012,
nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanța
de recurs și le însușește:
- Guvernul, prin
adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea
despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a
dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind,
deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în contextul economic
actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de dificultăți în
menținerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul
că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de
despăgubire/ conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor
pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P.
întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrează noi
dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în
vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare
în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către
persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă
executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența O.U.G. nr.
4/2012;
- Soluția legislativă
adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de
15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la
valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația statului urmând a se executa
după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind
nevoit să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține
autorul excepției;
- Măsurile stabilite
prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile constituționale
referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un scop legitim –
echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică – și sunt
proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul
politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de către stat
prin măsurile respective;
- Faptul că, potrivit
ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013,
emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și
procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu
reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în
vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu
executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din
aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea
titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
- De altfel, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858/00 și pronunțând
decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych
Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de
executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete
ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare;
- O.U.G. nr. 4/2012 a
fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria Atanasiu și alții
împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă
măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și modul în care va
continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu
adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.
Într-adevăr, instanța
europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza Maria
Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă
largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea
drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din
țară și pentru punerea lor în aplicare.
În concluzie,
acțiunea formulată este întemeiată, așa cum a reținut și instanța de fond, însă
finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005
și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul stabilit de
legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituțională s-a
pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai sus.
Astfel fiind,
recursul va fi admis și sentința recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea
publică recurentă rămâne obligată să emită titlul de despăgubire în termen de
30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu
modificările și completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței
nr. 490/F-Cont din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința
recurată.
Obligă autoritatea
pârâtă să emită decizia-titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data
de 15 mai 2013.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 ianuarie 2013.