ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta I.R.I. (fostă E.) în

contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., a solicitat obligarea

pârâtelor să efectueze procedurile administrative aferente în vederea

acordării în termen legal a despăgubirilor, conform dispozițiilor Titlului al VII-

lea din Legea nr. 247/2005, în sensul emiterii deciziei de acordare a titlului

de despăgubiri pentru imobilul teren de 957 mp. și construcții aferente, situat

în Pitești, Județul Argeș.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția Primăriei Municipiului Pitești

nr. 1492 din 28 iunie 2010 privind soluționarea dosarului întocmit în baza

Notificării nr. 2815/11805 din 08 august 2001, s-a stabilit acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri ce vor fi acordate în baza

Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, de C.C.S.D., pentru imobilul

notificat – teren de 957 mp și construcții aferente, situat în Pitești, Județul

Argeș, și deși a trecut o perioadă mai mare de timp de la data

înregistrării dosarului la A.N.R.P., pârâtele nu au finalizat procedura de

acordare a despăgubirilor.

de apel

Prin Sentința nr. 474

din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, a admis acțiunea

formulată de reclamanta I.R.I. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a

obligate pârâta să emită decizia, reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul

nr. 48101/ CC.

Totodată, Curtea de

apel a respins acțiunea reclamantei, față de pârâta A.N.R.P., pentru lipsa

calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că dosarul aferent Dispoziției

nr. 1492 din 28 iunie 2010, privind soluționarea notificării din 8 august 2001,

cu persoana îndreptățită I.R.I., a fost transmis Secretariatului Comisiei

Centrale, înregistrat sub nr. 48101/ CC, fiind declanșată procedura

administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005, dar până

în prezent nu s-a emis decizia privind titlul de despăgubire.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că

deși legea nu

prevede un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate Secretariatului C.C.S.D.,

intervalul de timp în care, în cazul de față, Comisia nu a îndeplinit nici un

act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca depășind un termen

rezonabil, necesar autorității pârâte pentru demararea procedurii.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D.,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că

a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților,

neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII-

lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și

înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei

ce reprezintă titlul de despăgubiri.

Totodată, arată

recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a

dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., față de care, în mod eronat

instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru

transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care

vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie.

Recurenta susține, de

asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu

de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv

cea a evaluării.

De

asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile Dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012

în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o

perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de

6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.

II. Considerentele

Înaltei Curți a asupra recursului,

Înalta

Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat,

analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge

recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

fapt și de drept relevante

Intimata–reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea

pârâtei la efectuarea procedurilor administrative aferente în vederea acordării

în termen legal a despăgubirilor, conform dispozițiilor Titlului al VII- lea

din Legea nr. 247/2005, în sensul emiterii deciziei de acordare a titlului de

despăgubiri pentru imobilul teren de 957 mp. și construcții aferente, situat în

Pitești, județul Argeș.

Înalta

Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V –

Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să

procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o

decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziției Primăriei

Municipiului Pitești nr. 1492 din 28 iunie 2010.

Soluția

instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un

interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziției, respectiv

28 iunie 2010, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a

procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în

acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare

de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția

europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E.,

consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care

reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre.

Statului îi revine,

așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale

astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

De aceea, Înalta

Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici

prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,

prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că

cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de

timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu

poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare

a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță,

termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării

intimatei-reclamante de soluționare a cererii sale nu se încadrează în noțiunea

de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis

acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005,

Titlul al VII- lea, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, contrar

celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de

fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci

a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în

soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în

actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei

evaluării.

Înalta

Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6

luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de

față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de

despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu

respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză.

În

temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada

prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de

despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie

reluată procedura de emitere a titlului.

soluției adoptate în recurs

Pentru

aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 474/F-CONT din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.