ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta I.R.I. (fostă E.) în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtelor să efectueze procedurile administrative aferente în vederea acordării în termen legal a despăgubirilor, conform dispozițiilor Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, în sensul emiterii deciziei de acordare a titlului de despăgubiri pentru imobilul teren de 957 mp. și construcții aferente, situat în Pitești, Județul Argeș.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția Primăriei Municipiului Pitești nr. 1492 din 28 iunie 2010 privind soluționarea dosarului întocmit în baza Notificării nr. 2815/11805 din 08 august 2001, s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri ce vor fi acordate în baza Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, de C.C.S.D., pentru imobilul notificat – teren de 957 mp și construcții aferente, situat în Pitești, Județul Argeș, și deși a trecut o perioadă mai mare de timp de la data înregistrării dosarului la A.N.R.P., pârâtele nu au finalizat procedura de acordare a despăgubirilor. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 474 din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.R.I.

în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. și a obligate pârâta să emită decizia, reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 48101/ CC. Totodată, Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei, față de pârâta A.N.R.P., pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că dosarul aferent Dispoziției nr. 1492 din 28 iunie 2010, privind soluționarea notificării din 8 august 2001, cu persoana îndreptățită I.R.I., a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, înregistrat sub nr. 48101/ CC, fiind declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005, dar până în prezent nu s-a emis decizia privind titlul de despăgubire.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate Secretariatului C.C.S.D., intervalul de timp în care, în cazul de față, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, este apreciat ca depășind un termen rezonabil, necesar autorității pârâte pentru demararea procedurii. 3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că a fost nesocotit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamanților, neținând seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul al VII- lea din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri. Totodată, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., față de care, în mod eronat instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de această decizie.

Recurenta susține, de asemenea, că instanța de fond a obligat-o să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire cu încălcarea etapelor administrative premergătoare, respectiv cea a evaluării. De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile Dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii. II.

Considerentele Înaltei Curți a asupra recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata–reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea pârâtei la efectuarea procedurilor administrative aferente în vederea acordării în termen legal a despăgubirilor, conform dispozițiilor Titlului al VII- lea din Legea nr. 247/2005, în sensul emiterii deciziei de acordare a titlului de despăgubiri pentru imobilul teren de 957 mp.

și construcții aferente, situat în Pitești, județul Argeș. Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispozițiile din Capitolul V – Titlul al VII- lea „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D.

să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului și să emită o decizie privind titlul de despăgubire aferent Dispoziției Primăriei Municipiului Pitești nr. 1492 din 28 iunie 2010. Soluția instanței de fond se impune pentru că, prin nesoluționarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data emiterii dispoziției, respectiv 28 iunie 2010, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptățește pe intimată să invoce încălcarea principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii administrative.

Soluționarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre. Statului îi revine, așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării intimatei-reclamante de soluționare a cererii sale nu se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul al VII- lea, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. De asemenea, contrar celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.

Înalta Curte nu poate reține solicitarea de acordare a unui termen de grație de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de față, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de față, va fi pusă în executare cu respectarea dispozițiilor normative aplicabile în cauză. În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr. 474/F-CONT din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.