ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 117/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, la data de 01 noiembrie 2011, reclamanții I.F.C., I.V., I.I., I.M.S.

și B.M.M. au chemat în judecată Statul Român prin Comisiei Centrale de

Stabilire a Despăgubirilor și Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, solicitând ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea

pârâtei la emiterea deciziei de despăgubire, reprezentând măsuri reparatorii

pentru terenul în suprafață de 5800 mp, situat în intravilanul Municipiului

Pitești, jud. Argeș, ce formează obiectul dosarului de despăgubire înregistrat

la A.N.R.P. – Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor sub

nr. 23550/FFCC/2011.

Prin întâmpinarea

formulată de Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, această

instituție a arătat că dosarul privind acordarea de despăgubiri reclamantelor,

înregistrat sub nr. 23550/FFCC/2011, a parcurs etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor, fiind analizat și transmis evaluatorului în vederea

întocmirii raportului de evaluare. A fost depus raportul de evaluare, la data

de 31 august 2011, urmând ca în următoarea ședință a Comisiei Centrale de

Stabilire a Despăgubirilor să se decidă fie în sensul emiterii deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie în sensul trimiterii dosarului spre evaluare, dacă

va fi cazul.

A arătat că, în acest

stadiu, în dosarul reclamanților nu se poate vorbi de depășirea unui termen

rezonabil conform art. 6 din C.E.D.O.

de fond.

Prin sentința nr. 478

din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților și a fost respinsă cererea față de această pârâtă, ca fiind

introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A fost admisă

acțiunea formulată de reclamanții I.F.C., I.V., I.I., I.M.S. și B.M.M. în

contradictoriu cu pârâta Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în

sensul că a fost obligată această pârâtă la emiterea titlului de despăgubire în

Dosarul nr. 23550/FFCC/2011, în termen de 60 de zile de la rămânerea

irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că este întemeiată excepția lipsei

calități procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, întrucât această instituție nu are atribuții privind emiterea

titlului de despăgubire, aceasta fiind dată în competența Comisiei Centrale de

Stabilire a Despăgubirilor, potrivit art. 13 lit. a) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

Instanța a reținut că

fondul prezentei cauze îl reprezintă obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a

Despăgubirilor să emită decizia de stabilire a despăgubirilor, în raport cu

prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

După emiterea

dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, aceasta se

înaintează pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, în condițiile art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

care procedează la analizarea dosarelor, pe baza situației juridice a

imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Dacă

Secretariatul Comisiei Centrale constată că, în mod întemeiat cererea de

restituire în natură a fost respinsă, transmite dosarul evaluatorului sau

societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

În baza raportului de

evaluare Comisia Centrală procedează fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În cauza dedusă

judecății, în favoarea reclamanților I.F.C., I.V., I.I., I.M.S. a fost emisă

hotărârea nr. 5 din 07 decembrie 2010 de către Comisia Comunală Moșoaia.

Emiterea acestei

hotărâri a avut loc ca urmate a pronunțării sentinței civile nr. 8338 din 25

octombrie 2010 a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă.

A reținut instanța de

primă jurisdicție faptul că pârâta s-a apărat susținând că a fost parcursă

etapa analizării dosarului, cât și etapa evaluării, urmând să fie verificat

raportul de evaluare depus la 31 august 2011.

Cu toate acestea,

instanța a reținut că, având în vedere hotărârea judecătorească menționată,

parcurgerea etapei analizării dosarului apare ca fiind superfluă, de vreme ce

statuările instanței se impun cu puterea lucrului judecat și creează în

patrimoniul beneficiarilor un „bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

Curtea constată, din

analiza considerentelor sentinței civile nr. 8338 din 25 octombrie 2010 a

Judecătoriei Pitești, că deși emiterea titlului de proprietate nr. 53582 a avut

loc în anul 1994, reclamanții Ion nu au putut beneficia până în prezent de

proprietatea lor și nici de despăgubiri pentru lipsirea de aceasta și de

folosul ei.

Este adevărat că

legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen determinat pentru finalizarea

procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de

emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, însă acest fapt nu poate

constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare și

pentru nesoluționarea într-un termen rezonabil.

Instanța de fond a

constatat că autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu și-a îndeplinit toate obligațiile legale, astfel că a

apreciat întemeiată acțiunea reclamanților.

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a criticat

hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătându-se că nu este

vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, ci se impune

continuarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor.

S-a susținut că

recurenta este un organism colegial alcătuit din 9 membrii, arătându-se că la

data de 14 decembrie 2011 când au fost convocați membrii Comisiei Centrale în

vederea participării la lucrările ședinței comisiei nu s-a întrunit cvorumul

cerut de lege.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

În cauza de față,

Înalta Curte a constatat că în favoarea reclamanților I.F.C., I.V., I.I., I.M.S.

a fost emisă hotărârea nr. 5 din 07 decembrie 2010 de către Comisia Comunală

Moșoaia, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 8338 din 25 octombrie 2010

a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă, reprezentând măsuri reparatorii

pentru terenul în suprafață de 5800 mp, situat în intravilanul Municipiului

Pitești, jud. Argeș, dispoziție care a fost comunicată Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor și înregistrată de aceasta la nr. 23550/FFCC/2011, în

vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a

fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul

înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu

dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de

soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune

parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii

raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia

Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui

titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 care include în

cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I

intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților.

Critica formulată de

recurent este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanților decizie

conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu

respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu

respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează

odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Înalta Curte a constatat

că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în

soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din

Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține

că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se

constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice

ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii

unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru

ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială

și exorbitantă.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de

reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de

jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana

interesată.

În opinia Înaltei

Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o

complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte,

prin faptul că dosarul reclamanților nu a fost soluționat prin emiterea

deciziei solicitate, este de natură a crea o vătămare a reclamanților într-un

drept prevăzut de lege, drept la care aceștia privesc cu speranță legitimă.

Înalta Curte nu poate

primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare

de răspundere, întrucât nu a fost întrunit cvorumul legal la ședința comisiei,

pentru a se putea lua o hotărâre. Instanța de control judiciar reține că

intimata are deplina libertate de a stabili și coordona propria activitate,

nefiind supusă unor termene obligatorii, însă toate aceste proceduri

administrative trebuie întotdeauna să se subordoneze unui termen rezonabil,

care în cazul dedus judecății a fost nesocotit.

Înalta Curte a

reținut că orice amânare în soluționarea cererii reclamanților ar însemna

depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, așa cum

în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată

în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, reprezintă un

refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora

„prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților

fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest

aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul

deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională.”

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 478 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2013.