ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 117/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 01 noiembrie 2011, reclamanții I.F.C., I.V., I.I., I.M.S. și B.M.M. au chemat în judecată Statul Român prin Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei de despăgubire, reprezentând măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 5800 mp, situat în intravilanul Municipiului Pitești, jud. Argeș, ce formează obiectul dosarului de despăgubire înregistrat la A.N.R.P.

– Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor sub nr. 23550/FFCC/2011. Prin întâmpinarea formulată de Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, această instituție a arătat că dosarul privind acordarea de despăgubiri reclamantelor, înregistrat sub nr. 23550/FFCC/2011, a parcurs etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, fiind analizat și transmis evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare. A fost depus raportul de evaluare, la data de 31 august 2011, urmând ca în următoarea ședință a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să se decidă fie în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie în sensul trimiterii dosarului spre evaluare, dacă va fi cazul.

A arătat că, în acest stadiu, în dosarul reclamanților nu se poate vorbi de depășirea unui termen rezonabil conform art. 6 din C.E.D.O. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 478 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a fost respinsă cererea față de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții I.F.C., I.V., I.I., I.M.S. și B.M.M. în contradictoriu cu pârâta Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că a fost obligată această pârâtă la emiterea titlului de despăgubire în Dosarul nr. 23550/FFCC/2011, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este întemeiată excepția lipsei calități procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, întrucât această instituție nu are atribuții privind emiterea titlului de despăgubire, aceasta fiind dată în competența Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, potrivit art. 13 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Instanța a reținut că fondul prezentei cauze îl reprezintă obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să emită decizia de stabilire a despăgubirilor, în raport cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

După emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, aceasta se înaintează pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, în condițiile art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care procedează la analizarea dosarelor, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Dacă Secretariatul Comisiei Centrale constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, transmite dosarul evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. În baza raportului de evaluare Comisia Centrală procedează fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În cauza dedusă judecății, în favoarea reclamanților I.F.C., I.V., I.I., I.M.S. a fost emisă hotărârea nr. 5 din 07 decembrie 2010 de către Comisia Comunală Moșoaia. Emiterea acestei hotărâri a avut loc ca urmate a pronunțării sentinței civile nr. 8338 din 25 octombrie 2010 a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă. A reținut instanța de primă jurisdicție faptul că pârâta s-a apărat susținând că a fost parcursă etapa analizării dosarului, cât și etapa evaluării, urmând să fie verificat raportul de evaluare depus la 31 august 2011. Cu toate acestea, instanța a reținut că, având în vedere hotărârea judecătorească menționată, parcurgerea etapei analizării dosarului apare ca fiind superfluă, de vreme ce statuările instanței se impun cu puterea lucrului judecat și creează în patrimoniul beneficiarilor un „bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Curtea constată, din analiza considerentelor sentinței civile nr. 8338 din 25 octombrie 2010 a Judecătoriei Pitești, că deși emiterea titlului de proprietate nr. 53582 a avut loc în anul 1994, reclamanții Ion nu au putut beneficia până în prezent de proprietatea lor și nici de despăgubiri pentru lipsirea de aceasta și de folosul ei. Este adevărat că legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen determinat pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, însă acest fapt nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru tergiversare și pentru nesoluționarea într-un termen rezonabil.

Instanța de fond a constatat că autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit toate obligațiile legale, astfel că a apreciat întemeiată acțiunea reclamanților. 3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătându-se că nu este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, ci se impune continuarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor. S-a susținut că recurenta este un organism colegial alcătuit din 9 membrii, arătându-se că la data de 14 decembrie 2011 când au fost convocați membrii Comisiei Centrale în vederea participării la lucrările ședinței comisiei nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În cauza de față, Înalta Curte a constatat că în favoarea reclamanților I.F.C., I.V., I.I., I.M.S.

a fost emisă hotărârea nr. 5 din 07 decembrie 2010 de către Comisia Comunală Moșoaia, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 8338 din 25 octombrie 2010 a Judecătoriei Pitești, rămasă irevocabilă, reprezentând măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 5800 mp, situat în intravilanul Municipiului Pitești, jud. Argeș, dispoziție care a fost comunicată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrată de aceasta la nr. 23550/FFCC/2011, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se privește ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, admițând acțiunea reclamanților. Critica formulată de recurent este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamanților decizie conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Înalta Curte a constatat că reclamanții s-au adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-i afecta pe reclamanți în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă. Or, din această perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulate de reclamanți, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută. Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

În opinia Înaltei Curți litigiul născut între reclamanți și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituției pârâte, prin faptul că dosarul reclamanților nu a fost soluționat prin emiterea deciziei solicitate, este de natură a crea o vătămare a reclamanților într-un drept prevăzut de lege, drept la care aceștia privesc cu speranță legitimă. Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât nu a fost întrunit cvorumul legal la ședința comisiei, pentru a se putea lua o hotărâre. Instanța de control judiciar reține că intimata are deplina libertate de a stabili și coordona propria activitate, nefiind supusă unor termene obligatorii, însă toate aceste proceduri administrative trebuie întotdeauna să se subordoneze unui termen rezonabil, care în cazul dedus judecății a fost nesocotit.

Înalta Curte a reținut că orice amânare în soluționarea cererii reclamanților ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.” Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 478 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2013.