ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2734/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 133 din 13 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 5882 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanții F.A.-M.

și T.F.I.R., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și președintele acesteia, și a fost obligat acest din urmă pârât la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 19 mai 2011 și până la data executării obligației de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, precum și a sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele: Prin Sentința nr. 58 din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de intimații-reclamanți și, în consecință, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabila a sentinței. Dispozițiile instanței cu privire la obligația de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu au fost puse în executare până la promovarea acțiunii în prezenta cauză și nici în recurs nu s-a făcut această dovadă, deși termenul fixat de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii a expirat.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate. Judecătorul fondului a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, se impune aplicarea sancțiunii cu amendă de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, soluție împărtășită și de instanța de recurs.

Într-adevăr, potrivit art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii" (alin. (1)) și "În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere" (alin. (2)). În temeiul acestor prevederi legale, președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 18 mai 2011, potrivit dispozitivului sentinței indicate, rămasă irevocabilă, să ia toate măsurile pentru "emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în București". Necontestat, acest fapt nu s-a realizat,

așa încât soluția curții de apel, de amendare a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este legală. Astfel, sancțiunea aplicată potrivit acestui text de lege a avut menirea de a înfrânge rezistența autorității publice pârâte la executarea hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ. Cum în cauză nu s-a procedat la executarea hotărârii judecătorești, amenda a fost aplicată președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum prevede art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la conducătorul autorității publice. Textul normativ citat este clar, arătând că sancțiunea se aplică conducătorului autorității publice, chiar dacă nu a fost parte la fondul cauzei deoarece în virtutea acestei calități trebuia să organizeze activitatea de așa natură încât să pună în executare sentința menționată, care avea termene clare de executare.

Problema fluctuației existente la nivelul funcției de președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ridicată de recurentă, nu prezintă nicio relevanță în cauză. Cu ocazia executării silite vor fi identificați conducătorii autorității publice sub al căror mandat nu s-au îndeplinit dispozițiile cuprinse în titlul executoriu, procedându-se în consecință. Referitor la caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, critica nu poate fi reținută. Împrejurarea că, potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcționează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în termenul legal.

Conducătorul autorității publice avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Cu atât mai mult, în cauza de față, în raport de termenul stabilit, recurenta nu are nicio justificare legală. În acest sens, nu se poate reține că marja de apreciere a autorității a fost exercitată în limitele legii, din moment ce prin hotărârea pronunțată în contencios administrativ s-au stabilit termene de executare, care nu au fost respectate. De altfel toate criticile care sunt subsumate aplicării sancțiunii prevăzute de art. 24 din lege trebuiau făcute de președinte, ca subiect de drept direct obligat la amendă și nu de către comisie.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată în mod corect prima instanță a reținut, în acord cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală a recurentei-pârâte ce a determinat declanșarea procesului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Mai mult, în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din același cod, prin reducerea onorariului de avocat, sub acest aspect sentința nefiind recurată. Împotriva Deciziei nr. 133 din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza finală C. proc.

civ. În motivarea contestației, care reprezintă o reiterare a argumentelor invocate în fața instanței de recurs, se susține, în esență, că instanța de recurs "nu a analizat cererea de recurs cu privire la motivele de recurare precizate", respectiv cele referitoare la "îndeplinirea atribuțiilor exprese ale președintelui CCSD prin inserarea dosarului intimatelor-reclamante pe mapa de lucru a Comisiei Centrale în ședința acesteia" și "existența viciului de procedură în citarea președintelui CCSD". Examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de contestatoare, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este neîntemeiată contestația în anulare, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al contestației în anulare, această cale de atac extraordinară poate fi exercitată "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii", numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Or, așa cum rezultă din decizia contestată, instanța de recurs a răspuns motivului referitor la necitarea de către instanța de fond a președintelui CCSD, în sensul arătat în cele ce preced; mai mult decât atât, așa cum rezultă din actele dosarului de fond - inclusiv cererea de amânare a judecății, în vederea pregătirii apărării, formulată de președintelui CCSD - acesta a fost citat în cauză, formulând și întâmpinare.

Totodată, conform prevederilor art. 318 teza a doua C. proc. civ., invocate, de asemenea, de contestatoare în cererea formulată, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când (...) instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Aceste dispoziții legale au în vedere omisiunea instanței de a examina motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către instanță, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun.

Este, deci, suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul acestuia. În cauză, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocând în susținerea acestuia următoarele argumente: funcția de președinte al CCSD este vacantă; atribuția de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire aparține CCSD ca organism colegial, alcătuit din 9 membrii cu drepturi egale, iar președintele Comisiei nu are competența de a constrânge pe ceilalți membrii să adopte o anume decizie și nu poate dispune individual emiterea unei decizii; obligația de desemnare a unui evaluator a fost îndeplinită; președintele CCSD nu poate fi obligat să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.

Or, acest motiv a fost analizat pe larg și respins de către instanța de recurs, care, mai mult, în considerentele deciziei pronunțate, expuse rezumativ mai sus, s-a referit la toate criticile și argumentele formulate de recurentă în susținerea motivului de recurs invocat. Pentru considerentele arătate, constatându-se că este neîntemeiată, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Deciziei nr. 133 din 13 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013. Procesat de GGC - CL