ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2734/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 133 din 13 ianuarie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 5882 din 13 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin care a fost admisă, în parte, acțiunea formulată și precizată de

reclamanții F.A.-M. și T.F.I.R., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și președintele acesteia, și a fost obligat

acest din urmă pârât la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, începând cu data de 19 mai 2011 și până la data

executării obligației de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire,

precum și a sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin Sentința nr. 58

din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de

intimații-reclamanți și, în consecință, a fost obligată pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator în termen de 30 de

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabila a

sentinței.

Dispozițiile

instanței cu privire la obligația de emitere a deciziei reprezentând titlu de

despăgubire nu au fost puse în executare până la promovarea acțiunii în

prezenta cauză și nici în recurs nu s-a făcut această dovadă, deși termenul

fixat de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii a expirat.

Criticile subsumate

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.

Judecătorul fondului

a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr.

554/2004, se impune aplicarea sancțiunii cu amendă de 20% din salariul minim pe

economie pe zi de întârziere președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, soluție împărtășită și de instanța de recurs.

Într-adevăr, potrivit

art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea

publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în

termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii" (alin.

(1)) și "În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului

autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are

dreptul la despăgubiri pentru întârziere" (alin. (2)).

În temeiul acestor

prevederi legale, președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor era obligat ca, până la data de 18 mai 2011, potrivit

dispozitivului sentinței indicate, rămasă irevocabilă, să ia toate măsurile

pentru "emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca obiect

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

pentru imobilul situat în București".

Necontestat, acest

fapt nu s-a realizat, așa încât soluția curții de apel, de amendare a

președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este legală.

Astfel, sancțiunea

aplicată potrivit acestui text de lege a avut menirea de a înfrânge rezistența

autorității publice pârâte la executarea hotărârii judecătorești pronunțate de

instanța de contencios administrativ.

Cum în cauză nu s-a

procedat la executarea hotărârii judecătorești, amenda a fost aplicată

președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum

prevede art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la

conducătorul autorității publice.

Textul normativ citat

este clar, arătând că sancțiunea se aplică conducătorului autorității publice,

chiar dacă nu a fost parte la fondul cauzei deoarece în virtutea acestei

calități trebuia să organizeze activitatea de așa natură încât să pună în

executare sentința menționată, care avea termene clare de executare.

Problema fluctuației

existente la nivelul funcției de președinte al Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, ridicată de recurentă, nu prezintă nicio relevanță

în cauză.

Cu ocazia executării

silite vor fi identificați conducătorii autorității publice sub al căror mandat

nu s-au îndeplinit dispozițiile cuprinse în titlul executoriu, procedându-se în

consecință.

Referitor la

caracterul colegial al procedurii de adoptare a deciziilor, critica nu poate fi

reținută.

Împrejurarea că,

potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor funcționează ca un organism colegial, voturile

membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea

unei hotărâri judecătorești în termenul legal. Conducătorul autorității publice

avea obligația legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră

încât să asigure respectarea termenului de 30 luni de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii. Cu atât mai mult, în cauza de față, în raport de termenul

stabilit, recurenta nu are nicio justificare legală.

În acest sens, nu se

poate reține că marja de apreciere a autorității a fost exercitată în limitele

legii, din moment ce prin hotărârea pronunțată în contencios administrativ s-au

stabilit termene de executare, care nu au fost respectate.

De altfel toate

criticile care sunt subsumate aplicării sancțiunii prevăzute de art. 24 din

lege trebuiau făcute de președinte, ca subiect de drept direct obligat la

amendă și nu de către comisie.

Referitor la plata

cheltuielilor de judecată în mod corect prima instanță a reținut, în acord cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală a recurentei-pârâte ce a

determinat declanșarea procesului ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor

stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Mai mult, în cauză

s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din același cod, prin

reducerea onorariului de avocat, sub acest aspect sentința nefiind recurată.

Împotriva Deciziei

nr. 133 din 13 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, a formulat contestație în anulare recurenta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, invocând prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și

art. 318 teza finală C. proc. civ.

În motivarea

contestației, care reprezintă o reiterare a argumentelor invocate în fața

instanței de recurs, se susține, în esență, că instanța de recurs "nu a

analizat cererea de recurs cu privire la motivele de recurare precizate",

respectiv cele referitoare la "îndeplinirea atribuțiilor exprese ale

președintelui CCSD prin inserarea dosarului intimatelor-reclamante pe mapa de

lucru a Comisiei Centrale în ședința acesteia" și "existența viciului

de procedură în citarea președintelui CCSD".

Examinând decizia

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

contestatoare, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea

constată că este neîntemeiată contestația în anulare, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit prevederilor

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei

al contestației în anulare, această cale de atac extraordinară poate fi

exercitată "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a

judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii", numai

dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Or, așa cum rezultă

din decizia contestată, instanța de recurs a răspuns motivului referitor la

necitarea de către instanța de fond a președintelui CCSD, în sensul arătat în

cele ce preced; mai mult decât atât, așa cum rezultă din actele dosarului de

fond - inclusiv cererea de amânare a judecății, în vederea pregătirii apărării,

formulată de președintelui CCSD - acesta a fost citat în cauză, formulând și

întâmpinare.

Totodată, conform

prevederilor art. 318 teza a doua C. proc. civ., invocate, de asemenea, de

contestatoare în cererea formulată, "hotărârile instanțelor de recurs mai

pot fi atacate cu contestație când (...) instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare".

Aceste dispoziții

legale au în vedere omisiunea instanței de a examina motivele de recurs, unul

sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată,

iar nu argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea respectivelor

motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna

subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către

instanță, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun.

Este, deci, suficient

ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de

recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în

sprijinul acestuia.

În cauză, cererea de

recurs a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta invocând în susținerea acestuia următoarele argumente: funcția de

președinte al CCSD este vacantă; atribuția de emitere a deciziilor referitoare

la acordarea titlurilor de despăgubire aparține CCSD ca organism colegial,

alcătuit din 9 membrii cu drepturi egale, iar președintele Comisiei nu are

competența de a constrânge pe ceilalți membrii să adopte o anume decizie și nu

poate dispune individual emiterea unei decizii; obligația de desemnare a unui

evaluator a fost îndeplinită; președintele CCSD nu poate fi obligat să

plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.

Or, acest motiv a

fost analizat pe larg și respins de către instanța de recurs, care, mai mult,

în considerentele deciziei pronunțate, expuse rezumativ mai sus, s-a referit la

toate criticile și argumentele formulate de recurentă în susținerea motivului

de recurs invocat.

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că este neîntemeiată, contestația în anulare urmează a

fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Deciziei nr. 133 din 13 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 martie 2013.

Procesat de GGC - CL