ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 79/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 4508/2/2010, reclamanta

F.S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la

concurența sumei de 88.730 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din data

emiterii deciziei, stabilită prin raportul de evaluare extrajudiciară,

reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru apartamentul nr. 315, et. 9,

situat în imobilul din Municipiul București, Sos. Pantelimon nr. 309, bloc 8.

scara A, sector 2.

A mai solicitat

obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la

emiterea titlului de plată pentru suma de 367.600 RON pentru imobilul

menționat; obligarea pârâtelor la plata unor penalități de 1000 RON/zi de

întârziere în situația neexecutării hotărârii în termen de 3 zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii; obligarea pârâtelor la plata unei amenzi de

20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, în situația

neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorității centrale;

obligarea pârâtelor, în solidar, la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON

și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Dispoziția nr. 8269 din 4

iunie 2007, modificată prin Dispoziția nr. 11741 din 9 iunie 2009, Primăria

Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,

pentru apartamentul nr. 315, situat în imobilul din Municipiul București, Sos.

Pantelimon nr. 309, bloc 8, scara A, etaj 9, sector 2.

Conform mențiunilor

din adresa nr. CB/680/SP1 din 19 ianuarie 2010, Instituția Prefectului

Municipiului București a transmis Dispozițiile emise de Primăria Municipiului

București împreună cu întreaga documentație depusă în original la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, formându-se dosarul de

despăgubire nr. 45486/CC.

A mai arătat

reclamanta că prin cererile înregistrate sub nr. RG/20595 din 12 aprilie 2010

și nr. RG/20596 din 12 aprilie 2010, a parcurs procedura prealabilă instituită

de art. 7 din Legea nr. 544/2004, solicitând emiterea cu prioritate a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire și a titlului de conversie în acțiuni emise

de Fondul „Proprietatea" pentru suma reprezentând diferența dintre

valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de

plată, motivat de vârsta înaintată și de starea gravă de sănătate.

De la data parcurgerii

plângerii prealabile și până la data formulării prezentei acțiuni în contencios

administrativ, autoritățile centrale au refuzat să soluționeze cererea și să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri și titlul de plată, fapt ce

constituie un refuz nejustificat, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a arătat

că pentru a facilita parcurgerea cu celeritate a etapei de evaluare a

imobilului, a depus în susținerea cererii, raportul de evaluare a

apartamentului întocmit de expertul evaluator în proprietăți imobiliare D.G.,

expert acreditat ANEVAR.

A mai susținut reclamanta că nesoluționarea

dosarului administrativ de către pârâte este de natură să-i producă grave

prejudicii morale și materiale pe fondul vârstei înaintate și a stării grave de

sănătate, fiind lezată în dreptul de proprietate recunoscut și garantat, motiv

pentru care solicită repararea prejudiciului moral cauzat.

În drept, reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7, art. 8 alin.

(1) și art. 24 din Legea nr. 554/2004, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei, pârâta a apreciat ca inadmisibilă administrarea în

prezenta cauză a raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul

D.G., întrucât, potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr.

247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect

imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu

este posibilă, este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod

aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin Sentința nr.

1397 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta F.S.C., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire până la concurența sumei stabilite prin raportul de evaluare

întocmit de către evaluatorul desemnat de Comisie, a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităților în cuantum de 1000

RON/zi de întârziere în cazul neexecutării obligației în termen de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a obligat pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a cheltuielilor de

judecată în cuantum de 4047,3 RON și a respins celelalte capete de cerere ca

neîntemeiate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a constatat că deși Legea nr. 247/2005 nu impune un

termen de soluționare a cererilor, neemiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire într-un interval destul de mare în raport de data înregistrării

dosarului la Comisie, poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a

dreptului reclamantei la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, așa cum

este acesta prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului.

În ceea ce privește

solicitarea reclamantei privind reținerea raportului de expertiză

extrajudiciară întocmit de expertul D.G. s-a apreciat că este neîntemeiată,

având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 6 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca

obiect imobilele a căror restituire în natură nu este, posibilă, este atributul

evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, instanța a reținut că

reclamanta nu este titulara unei decizii reprezentând titlul de despăgubire,

astfel încât nu poate fi parcursă procedura referitoare la valorificarea

titlului de despăgubire, conform prevederilor Capitolului V

1

, Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel s-a apreciat

că nu există un refuz nejustificat al pârâtei Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților de a soluționa cererea reclamantei, solicitarea

acesteia de obligare a pârâtei la emiterea titlului de plată fiind neîntemeiată

în această etapă a procedurii reglementată de actul normativ menționat.

Referitor la

sancțiunea amenzii, s-a reținut că această sancțiune se aplică potrivit art. 24

din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în

termenul prevăzut în cuprinsul acesteia. Dacă termenul nu este respectat,

atunci se poate aplica amendă conducătorului autorității publice.

A reținut Curtea că

cererea reclamantei de amendare a conducătorului autorităților publice pârâte este

neîntemeiată.

Instanța a apreciat

neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata în

solidar a daunelor morale, întrucât reclamanta nu a probat existența unui

prejudiciu moral în sensul dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., nerezultând în

ce fel întârzierea în soluționarea cererii sale i-a produs o suferință morală.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând sentința atacată pentru nelegalitate

și netemeinicie sub aspectul plății de penalități de 1000 RON pe zi de

întârziere, în cazul neexecutării obligației în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și sub aspectul obligării la plata

cheltuielilor de judecată.

Examinând actele

dosarului, motivele de recurs și având în vedere și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă

recurată, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta F.S.C. și în consecință a obligat pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlu de

despăgubire până la concurența sumei stabilite prin raportul de evaluare

întocmit de către evaluatorul desemnat de Comisie, a obligat pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităților în cuantum de

1000 RON pe zi de întârziere în cazul neexecutării obligației în termen de 30

de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a obligat pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a

cheltuielilor de judecată în cuantum de 4047,3 RON și a respins celelalte

capete de cerere ca neîntemeiate.

Din actele dosarului

precum și din apărările formulate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor în cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul cauzei

(fila 10 dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) rezultă fără

posibilitate de tăgadă că în Ședința Comisiei Centrale de Stabilire a

Despăgubirilor din data de 26 mai 2011 a fost aprobată emiterea Deciziei nr.

9694 din 26 mai 2011 reprezentând titlul de despăgubiri pentru Dosarul

înregistrat sub nr. 45486/CC.

În privința

aspectelor de fond ca și Curtea de Apel București, instanța de control judiciar

estimează că prelungirea procedurii în mod nerezonabil se datorează

deficiențelor autorității competente, respectiv recurentei-pârâte, aceasta

fiind răspunzătoare pentru întârzierea generală înregistrată în modul de

tratare a acestei cauze, pentru care nu există explicații pertinente.

Așadar, în mod corect

și cu respectarea legislației în materie, instanța de fond a obligat

autoritatea pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire,

înțelegându-se prin aceasta obligarea sa la urgentarea procedurii

administrative și parcurgerea etapelor prevăzute de aceasta, știut fiind că

finalizarea acestei proceduri are ca efect emiterea deciziei.

În privința obligării

Comisiei la plata cheltuielilor de judecată se rețin următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. „când pretențiile fiecărei părți au fost

încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele

poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea

lor".

Astfel în situația

admiterii în parte a acțiunii, cheltuielile de judecată nu se acordă în

întregime, ci proporțional cu culpa procesuală.

Față de această

prevedere, instanța a procedat în mod legal obligând pârâta la plata

cheltuielilor de judecată având în vedere că autoritatea pârâtă și-a îndeplinit

obligațiile emițând decizia reprezentând titlul de despăgubire, după

soluționarea pe fond a cererii reclamantei.

Această împrejurare

face imposibilă aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ. potrivit cărora

„pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului

nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Afară numai dacă a

fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată."

Susținerea recurentei

că „în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005

Comisia reprezintă Statul Român, astfel că nu poate fi obligată să plătească

cheltuielile de judecată în nume propriu" nu poate fi reținută.

Calitatea procesuală

pasivă a recurentei nu a fost negată, fiind chiar asumată.

Cum recurenta-pârâtă este subiectul obligațiilor

impuse prin sentința recurată, în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Însă, instanța de

control judiciar apreciază că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de

judecată solicitate de reclamantă având în vedere dispozițiile art. 276 C.

proc. civ.

Așa fiind, va admite

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Va modifica în parte

sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect și va

obliga pârâta la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată către

reclamantă, stabilite potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc. civ.

Va menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 1397 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca rămasă fără obiect

și în sensul obligării aceleiași pârâte la 3000 RON cheltuieli de judecată

către reclamantă, stabilite potrivit art. 276 C. proc. civ.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - DG