ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 79/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 4508/2/2010, reclamanta F.S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurența sumei de 88.730 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din data emiterii deciziei, stabilită prin raportul de evaluare extrajudiciară, reprezentând cuantumul despăgubirilor pentru apartamentul nr. 315, et. 9, situat în imobilul din Municipiul București, Sos.

Pantelimon nr. 309, bloc 8. scara A, sector 2. A mai solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru suma de 367.600 RON pentru imobilul menționat; obligarea pârâtelor la plata unor penalități de 1000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; obligarea pârâtelor la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, în situația neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului autorității centrale; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Dispoziția nr. 8269 din 4 iunie 2007, modificată prin Dispoziția nr. 11741 din 9 iunie 2009, Primăria Municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru apartamentul nr. 315, situat în imobilul din Municipiul București, Sos. Pantelimon nr. 309, bloc 8, scara A, etaj 9, sector 2. Conform mențiunilor din adresa nr. CB/680/SP1 din 19 ianuarie 2010, Instituția Prefectului Municipiului București a transmis Dispozițiile emise de Primăria Municipiului București împreună cu întreaga documentație depusă în original la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, formându-se dosarul de despăgubire nr. 45486/CC.

A mai arătat reclamanta că prin cererile înregistrate sub nr. RG/20595 din 12 aprilie 2010 și nr. RG/20596 din 12 aprilie 2010, a parcurs procedura prealabilă instituită de art. 7 din Legea nr. 544/2004, solicitând emiterea cu prioritate a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și a titlului de conversie în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea" pentru suma reprezentând diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată, motivat de vârsta înaintată și de starea gravă de sănătate. De la data parcurgerii plângerii prealabile și până la data formulării prezentei acțiuni în contencios administrativ, autoritățile centrale au refuzat să soluționeze cererea și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri și titlul de plată, fapt ce constituie un refuz nejustificat, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a arătat că pentru a facilita parcurgerea cu celeritate a etapei de evaluare a imobilului, a depus în susținerea cererii, raportul de evaluare a apartamentului întocmit de expertul evaluator în proprietăți imobiliare D.G., expert acreditat ANEVAR. A mai susținut reclamanta că nesoluționarea dosarului administrativ de către pârâte este de natură să-i producă grave prejudicii morale și materiale pe fondul vârstei înaintate și a stării grave de sănătate, fiind lezată în dreptul de proprietate recunoscut și garantat, motiv pentru care solicită repararea prejudiciului moral cauzat. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7, art. 8 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 554/2004, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a apreciat ca inadmisibilă administrarea în prezenta cauză a raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul D.G., întrucât, potrivit dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin Sentința nr. 1397 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F.S.C., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurența sumei stabilite prin raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul desemnat de Comisie, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităților în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere în cazul neexecutării obligației în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4047,3 RON și a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că deși Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluționare a cererilor, neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire într-un interval destul de mare în raport de data înregistrării dosarului la Comisie, poate fi însă apreciată ca reprezentând o încălcare a dreptului reclamantei la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, așa cum este acesta prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind reținerea raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul D.G.

s-a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobilele a căror restituire în natură nu este, posibilă, este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată, instanța a reținut că reclamanta nu este titulara unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, astfel încât nu poate fi parcursă procedura referitoare la valorificarea titlului de despăgubire, conform prevederilor Capitolului V 1 , Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel s-a apreciat că nu există un refuz nejustificat al pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților de a soluționa cererea reclamantei, solicitarea acesteia de obligare a pârâtei la emiterea titlului de plată fiind neîntemeiată în această etapă a procedurii reglementată de actul normativ menționat. Referitor la sancțiunea amenzii, s-a reținut că această sancțiune se aplică potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia. Dacă termenul nu este respectat, atunci se poate aplica amendă conducătorului autorității publice. A reținut Curtea că cererea reclamantei de amendare a conducătorului autorităților publice pârâte este neîntemeiată.

Instanța a apreciat neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata în solidar a daunelor morale, întrucât reclamanta nu a probat existența unui prejudiciu moral în sensul dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., nerezultând în ce fel întârzierea în soluționarea cererii sale i-a produs o suferință morală. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul plății de penalități de 1000 RON pe zi de întârziere, în cazul neexecutării obligației în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând actele dosarului, motivele de recurs și având în vedere și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă recurată, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F.S.C. și în consecință a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire până la concurența sumei stabilite prin raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul desemnat de Comisie, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata penalităților în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere în cazul neexecutării obligației în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4047,3 RON și a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Din actele dosarului precum și din apărările formulate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în cuprinsul notelor scrise depuse la dosarul cauzei (fila 10 dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) rezultă fără posibilitate de tăgadă că în Ședința Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor din data de 26 mai 2011 a fost aprobată emiterea Deciziei nr. 9694 din 26 mai 2011 reprezentând titlul de despăgubiri pentru Dosarul înregistrat sub nr. 45486/CC. În privința aspectelor de fond ca și Curtea de Apel București, instanța de control judiciar estimează că prelungirea procedurii în mod nerezonabil se datorează deficiențelor autorității competente, respectiv recurentei-pârâte, aceasta fiind răspunzătoare pentru întârzierea generală înregistrată în modul de tratare a acestei cauze, pentru care nu există explicații pertinente.

Așadar, în mod corect și cu respectarea legislației în materie, instanța de fond a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, înțelegându-se prin aceasta obligarea sa la urgentarea procedurii administrative și parcurgerea etapelor prevăzute de aceasta, știut fiind că finalizarea acestei proceduri are ca efect emiterea deciziei. În privința obligării Comisiei la plata cheltuielilor de judecată se rețin următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. „când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor". Astfel în situația admiterii în parte a acțiunii, cheltuielile de judecată nu se acordă în întregime, ci proporțional cu culpa procesuală.

Față de această prevedere, instanța a procedat în mod legal obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că autoritatea pârâtă și-a îndeplinit obligațiile emițând decizia reprezentând titlul de despăgubire, după soluționarea pe fond a cererii reclamantei. Această împrejurare face imposibilă aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ. potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată." Susținerea recurentei că „în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia reprezintă Statul Român, astfel că nu poate fi obligată să plătească cheltuielile de judecată în nume propriu" nu poate fi reținută.

Calitatea procesuală pasivă a recurentei nu a fost negată, fiind chiar asumată. Cum recurenta-pârâtă este subiectul obligațiilor impuse prin sentința recurată, în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Însă, instanța de control judiciar apreciază că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă având în vedere dispozițiile art. 276 C. proc. civ. Așa fiind, va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect și va obliga pârâta la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, stabilite potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc.

civ. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 1397 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca rămasă fără obiect și în sensul obligării aceleiași pârâte la 3000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, stabilite potrivit art. 276 C. proc. civ. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012. Procesat de GGC - DG