ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții B.R.M. și P.L. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâtei să desemneze evaluator și să îi predea dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru apartamentul nr. 10, pentru cota parte din părțile și dependințele comune, cu cota de teren aferentă în suprafață de 26,68 mp din imobilul din București, str. Boteanu nr. 3 sector 1, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției Primarului General nr. 8888 din 23 octombrie 2007 modificată prin Dispoziția nr. 11744 din 09 iunie 2009, în ceea ce privește acest imobil, în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

De asemenea, reclamantele au mai solicitat obligarea pârâtei la plata unor penalități de 1000 lei/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, obligarea pârâtei la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii aplicabilă conducătorului autorității, obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 1814 din 8 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.R.M.

și P.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să procedeze la emiterea titlului de despăgubiri în Dosarul nr. 45485/ CC în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere, a respins capetele de cerere privind acordarea de daune morale și aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiate și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D.

la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pârâta a recunoscut că dosarul a fost analizat cu prioritate, fiind încadrat deja la caz special, la data de 07 octombrie 2010, fiind desemnat și evaluatorul, însă în condițiile în care, din cuprinsul deciziei și a dosarului rezulta că potrivit adresei nr. 2398/2004 emisă de SC Herăstrău Nord SA, apartamentul în cauză a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. X, că în dosarul înaintat de Primăria Municipiului București și avizat pentru legalitate de Instituția Prefectului Municipiului București situația privind eventuale despăgubiri ce ar fi fost încasate de reclamante în baza Legii nr. 112/1995, nu a format obiectul unui dubiu, pârâta nu avea nici un motiv, în a solicita prin adresa nr. 45485/ CC din 23 decembrie 2010 Primăriei Municipiului București comunicarea situației despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/2005.

În condițiile în care dosarul a fost înregistrat la autoritatea pârâtă la data de 15 septembrie 2009 și a fost analizat cu prioritate, fiind încadrat deja la caz special, abia la data de 07 octombrie 2010, fiind desemnat și evaluatorul, după mai bine de un an, este inexplicabil cum, după primirea citației în cauza de față, 19 octombrie 2010, pârâta ajunge la concluzia, la data de 23 decembrie 2010 că mai sunt necesare clarificări privind situației despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/2005, deși o asemenea problemă nu a făcut obiectul discuției nici cu ocazia emiterii dispoziției, nici cu ocazia verificării legalității de către Instituția Prefectului Municipiului București și nici cu ocazia analizei dosarului de către Comisie la data de 07 octombrie 2010, cu acest demers practic pârâta întârziind parcurgerea procedurii, deși apreciase că reprezintă un caz special și trebuie soluționat cu celeritate.

Curtea de Apel a mai reținut că este nejustificată întârzierea în emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, de la data analizei și luării deciziei trimiterii dosarului spre evaluare și până la data soluționării cauzei, 01 martie 2011. În condițiile în care în speță dosarul reclamantelor a fost înregistrat la autoritatea pârâtă în septembrie 2009, pârâta avea obligația a-l analiza într-un termen rezonabil, motiv pentru care, instanța de fond a apreciat această cerere ca fiind întemeiată, constatându-se o nesoluționare într-un termen rezonabil a cererii reclamantelor, respectiv de a parcurge procedura prevăzută de art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005, și de a emite acestora o soluție la dosarul lor în sensul în care sunt îndreptățite sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.

Curtea de Apel a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii aplicabilă conducătorului autorității, reținând că nu se impune o asemenea măsură de constrângere prin raportare la stadiul în care se află dosarul și modalitatea de reglementare a procedurii prevăzute de art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005.

De asemenea instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, întârzierea pârâtei de a soluționa dosarul reclamantelor, prin raportare la durata efectivă, nejustificând acordarea de daune morale, fiind de notorietate faptul că autoritatea pârâtă se confruntă cu un număr foarte mare de dosare, împrejurare cunoscută și de reclamante, astfel încât această situație nu putea să le creeze un prejudiciu moral, chiar pe fondul unei sări de sănătate precare, autoritatea pârâtă soluționând totuși dosarul acestora cu prioritate în condițiile art. 3 din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că sentința civilă nr. 1814 din 08 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, este netemeinică, deoarece dosarul a fost aprobat pe caz special în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 07 octombrie 2010, potrivit art. 3 din Decizia nr. 2815/2008. Odată cu aprobarea cererii a fost desemnat un evaluator. Pentru completarea dosarului de despăgubire nr. 45485/CC, prin adresa nr. 45485/CC din 23 decembrie 2011, reclamanta s-a adresat Primăriei Municipiului București și a solicitat comunicarea situației despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Referitor la etapa evaluării, s-a făcut precizarea că acesta etapă este condiționată de clarificarea problemelor privind completarea dosarului. Recurenta mai arată că a fost obligată, în mod netemeinic direct la emiterea deciziei, în termen de 60 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, neținând cont de etapele procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, instanța de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pus în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. Altfel spus, s-ar ajunge în situația acceptată ca pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.

De asemenea, între etapa întocmirii raportului de evaluare și aprobarea raportului de evaluare există un interval de timp, interval în care se țin ședințele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această Comisie este o comisie interministerială ce își desfășoară ședințele la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ședințe ce nu au o anumită regularitate lunară. Nu este o comisie cu o activitate permanentă. Trebuie inclus și intervalul de timp ce cuprinde activitatea de redactare, avizare, semnarea deciziei, fiind binecunoscut (inclusiv de CEDO) că Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor își desfășoară activitatea cu personal redus, neputându-se suplimenta activitatea acestuia, având în vedere legislația actuală de restructurare a administrației publice.

În cauza dedusă judecății, s-a arătat că cererea pe caz special a reclamantelor a fost aprobată în ședința din 07 octombrie 2010 și a fost desemnat un evaluator. Cu privire la capetele de cerere de trimitere la evaluare și emitere titlu de despăgubire, dosarul de despăgubire nu este complet, astfel că nu poate fi vorba de refuzul Comisiei Centrale de a emite titlul de despăgubire, având în vedere că acesta se emite numai după parcurgerea procedurii administrative în totalitate. Aplicarea unor penalități în această situație ar fi nejustificată, întrucât nu Comisei Centrale îi revine obligația de a completa dosarul de despăgubire, ci entității care l-a soluționat cât și reclamantelor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Recurenta consideră și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiat, solicitând, în subsidiar, micșorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin (3) C. proc. civ. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce privește termenul de emitere a deciziei privind titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Legiuitorul nu a stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă această omisiune nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cu s-a pronunțat în mod constant această instanță supremă. Însă, acest lucru nu conduce la ideea că autoritatea trebuie obligată să emită în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere, decizia reprezentând titlu de despăgubire cum în mod greșit a dispus instanța de fond.

Înalta Curte va modifica sentința recurată și va înlătura această dispoziție. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține pentru următoarele considerente: Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative. Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Nici motivul de recurs privind greșita acordare a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată și nu poate fi primită. Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis și se va modifica sentința atacată în sensul că se vor înlătura dispozițiile referitoare la termenul de 60 de zile pentru emiterea titlului de proprietate și la sancțiunea plății penalităților de întârziere, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate. În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâta la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 1814 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că înlătură dispozițiile referitoare la termenul de 60 de zile pentru emiterea titlului de proprietate și la sancțiunea plății penalităților de întârziere. Obligă pârâta la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.