ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată reclamanții B.R.M. și P.L. au chemat în judecată pe pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâtei să

desemneze evaluator și să îi predea dosarul în vederea întocmirii raportului de

evaluare pentru apartamentul nr. 10, pentru cota parte din părțile și

dependințele comune, cu cota de teren aferentă în suprafață de 26,68 mp din

imobilul din București, str. Boteanu nr. 3 sector 1, la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției Primarului General nr. 8888

din 23 octombrie 2007 modificată prin Dispoziția nr. 11744 din 09 iunie 2009,

în ceea ce privește acest imobil, în termen de 60 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

De asemenea,

reclamantele au mai solicitat obligarea pârâtei la plata unor penalități de

1000 lei/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, obligarea pârâtei

la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere

în situația neexecutării hotărârii aplicabilă conducătorului autorității,

obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale și la

plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.

1814 din 8 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.R.M.

și P.L., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

a obligat pârâta să procedeze la emiterea titlului de despăgubiri în Dosarul nr.

45485/ CC în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii

sub sancțiunea plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere, a respins

capetele de cerere privind acordarea de daune morale și aplicarea amenzii

prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiate și a obligat

pârâta către reclamantă la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că în ceea ce privește capătul de

cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, pârâta a recunoscut că dosarul a fost analizat cu

prioritate, fiind încadrat deja la caz special, la data de 07 octombrie 2010,

fiind desemnat și evaluatorul, însă în condițiile în care, din cuprinsul

deciziei și a dosarului rezulta că potrivit adresei nr. 2398/2004 emisă de SC

Herăstrău Nord SA, apartamentul în cauză a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995,

conform contractului de vânzare-cumpărare nr. X, că în dosarul înaintat de

Primăria Municipiului București și avizat pentru legalitate de Instituția

Prefectului Municipiului București situația privind eventuale despăgubiri ce ar

fi fost încasate de reclamante în baza Legii nr. 112/1995, nu a format obiectul

unui dubiu, pârâta nu avea nici un motiv, în a solicita prin adresa nr. 45485/ CC

din 23 decembrie 2010 Primăriei Municipiului București comunicarea situației

despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/2005.

În condițiile în care

dosarul a fost înregistrat la autoritatea pârâtă la data de 15 septembrie 2009

și a fost analizat cu prioritate, fiind încadrat deja la caz special, abia la

data de 07 octombrie 2010, fiind desemnat și evaluatorul, după mai bine de un

an, este inexplicabil cum, după primirea citației în cauza de față, 19 octombrie

2010, pârâta ajunge la concluzia, la data de 23 decembrie 2010 că mai sunt

necesare clarificări privind situației despăgubirilor acordate în temeiul Legii

nr. 112/2005, deși o asemenea problemă nu a făcut obiectul discuției nici cu

ocazia emiterii dispoziției, nici cu ocazia verificării legalității de către

Instituția Prefectului Municipiului București și nici cu ocazia analizei

dosarului de către Comisie la data de 07 octombrie 2010, cu acest demers

practic pârâta întârziind parcurgerea procedurii, deși apreciase că reprezintă

un caz special și trebuie soluționat cu celeritate.

Curtea de Apel a mai

reținut că este nejustificată întârzierea în emiterea deciziei privind titlul

de despăgubire, de la data analizei și luării deciziei trimiterii dosarului spre

evaluare și până la data soluționării cauzei, 01 martie 2011.

În condițiile în care

în speță dosarul reclamantelor a fost înregistrat la autoritatea pârâtă în

septembrie 2009, pârâta avea obligația a-l analiza într-un termen rezonabil, motiv

pentru care, instanța de fond a apreciat această cerere ca fiind întemeiată,

constatându-se o nesoluționare într-un termen rezonabil a cererii

reclamantelor, respectiv de a parcurge procedura prevăzută de art. 16 alin. (4)-(7)

din Legea nr. 247/2005, și de a emite acestora o soluție la dosarul lor în

sensul în care sunt îndreptățite sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.

Curtea de Apel a

respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei amenzi de 20%

din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situația neexecutării

hotărârii aplicabilă conducătorului autorității, reținând că nu se impune o

asemenea măsură de constrângere prin raportare la stadiul în care se află

dosarul și modalitatea de reglementare a procedurii prevăzute de art. 16 alin.

(4)-(7) din Legea nr. 247/2005.

De asemenea instanța

de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la

plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, întârzierea pârâtei de a

soluționa dosarul reclamantelor, prin raportare la durata efectivă,

nejustificând acordarea de daune morale, fiind de notorietate faptul că

autoritatea pârâtă se confruntă cu un număr foarte mare de dosare, împrejurare

cunoscută și de reclamante, astfel încât această situație nu putea să le creeze

un prejudiciu moral, chiar pe fondul unei sări de sănătate precare, autoritatea

pârâtă soluționând totuși dosarul acestora cu prioritate în condițiile art. 3

din Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că sentința civilă nr. 1814 din 08 martie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal privind

obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea

deciziei conținând titlul de despăgubire, în termen de 60 zile de la rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii, este netemeinică, deoarece dosarul a

fost aprobat pe caz special în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor din 07 octombrie 2010, potrivit art. 3 din Decizia nr. 2815/2008.

Odată cu aprobarea cererii a fost desemnat un evaluator.

Pentru completarea

dosarului de despăgubire nr. 45485/CC, prin adresa nr. 45485/CC din 23

decembrie 2011, reclamanta s-a adresat Primăriei Municipiului București și a

solicitat comunicarea situației despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/1995.

Referitor la etapa

evaluării, s-a făcut precizarea că acesta etapă este condiționată de

clarificarea problemelor privind completarea dosarului.

Recurenta mai arată

că a fost obligată, în mod netemeinic direct la emiterea deciziei, în termen de

60 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, neținând cont de

etapele procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, instanța de

fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conținând titlul

de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de

obligații, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai

nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume,

existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pus în

executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de

entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea

contenciosului administrativ.

Altfel spus, s-ar

ajunge în situația acceptată ca pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30

de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea

obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.

De asemenea, între

etapa întocmirii raportului de evaluare și aprobarea raportului de evaluare

există un interval de timp, interval în care se țin ședințele Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această Comisie este o comisie interministerială

ce își desfășoară ședințele la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților, ședințe ce nu au o anumită regularitate lunară. Nu este o

comisie cu o activitate permanentă.

Trebuie inclus și

intervalul de timp ce cuprinde activitatea de redactare, avizare, semnarea

deciziei, fiind binecunoscut (inclusiv de CEDO) că Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor își desfășoară activitatea cu

personal redus, neputându-se suplimenta activitatea acestuia, având în vedere

legislația actuală de restructurare a administrației publice.

În cauza dedusă

judecății, s-a arătat că cererea pe caz special a reclamantelor a fost aprobată

în ședința din 07 octombrie 2010 și a fost desemnat un evaluator.

Cu privire la

capetele de cerere de trimitere la evaluare și emitere titlu de despăgubire,

dosarul de despăgubire nu este complet, astfel că nu poate fi vorba de refuzul

Comisiei Centrale de a emite titlul de despăgubire, având în vedere că acesta

se emite numai după parcurgerea procedurii administrative în totalitate.

Aplicarea unor

penalități în această situație ar fi nejustificată, întrucât nu Comisei

Centrale îi revine obligația de a completa dosarul de despăgubire, ci entității

care l-a soluționat cât și reclamantelor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Recurenta consideră

și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată ca fiind

neîntemeiat, solicitând, în subsidiar, micșorarea cheltuielilor de judecată, în

baza art. 274 alin (3) C. proc. civ.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai

în ceea ce privește  termenul de emitere a deciziei privind titlu de despăgubire

în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea

plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere faptul că procedurile administrative

stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt

proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt

implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi

soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care

constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Legiuitorul nu a

stabilit un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă, însă

această omisiune nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este

abilitată să determine ea însăși acest interval de timp, fiind necesar ca

deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, așa cu s-a pronunțat în mod constant această instanță supremă.

Însă, acest lucru nu conduce

la ideea că autoritatea trebuie obligată să emită în termen de 60 de zile de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități

de 100 RON/zi de întârziere, decizia reprezentând titlu de despăgubire cum în

mod greșit  a dispus instanța de fond.

Înalta Curte va

modifica sentința recurată și va înlătura această dispoziție.

Pe fondul cauzei,

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală pe care o va menține pentru următoarele considerente:

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se

predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

După cum s-a arătat,

Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se

soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele

preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia

Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare

a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Raportat la

criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate

criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata

excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei

trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să

asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin

conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a

titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Nici motivul de

recurs privind greșita acordare a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată

și nu poate fi primită.

Pentru ca o parte să

fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă

procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, cheltuielile

de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților,

onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna

desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste

cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul

trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamanții au făcut dovada cheltuielilor de

judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi admis și se va modifica sentința atacată în sensul

că se vor înlătura dispozițiile referitoare la termenul de 60 de zile pentru

emiterea titlului de proprietate și la sancțiunea plății penalităților de

întârziere, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâta la plata sumei de 2000 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței civile nr. 1814 din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că înlătură dispozițiile referitoare la termenul de

60 de zile pentru emiterea titlului de proprietate și la sancțiunea plății

penalităților de întârziere. Obligă pârâta la plata sumei de 2000 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.