ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1218/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții G.L.A. și S.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au solicitat obligarea pârâtei să desemneze un evaluator care să întocmească raportul de evaluare pentru apartamentul nr. a, corp C, pentru cota parte din părțile și dependințele comune și pentru cota de teren aferent în suprafață de 113,72 mp din imobilul situat în București, str. P., sector 3, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și obligarea pârâtei la plata unor penalități de 1.000 RON/zi întârziere în situația neexecutării hotărârii precum și la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii, aplicată conducătorului autorității centrale și la plata unor daune morale în sumă de 50.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 9497/2005 emisă de Primarul Municipiului Brăila, a Dispoziției nr. 3528/2005 și a Dispoziției nr. 5421/2006 emise de Primarul Municipiului București conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București prin Primarul General motivând că această persoană juridică a transmis dosarul aferent notificării neînsoțit de toate actele prevăzute la pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005. Prin cererea precizatoare a acțiunii depusă la data de 10 februarie 2011, reclamanții au arătat că solicită și anularea măsurii returnării Dosarului nr. 20823/CC către Primăria Municipiului București motivând că este nelegală și abuzivă. La termenul de judecată din 6 aprilie 2011, curtea de apel, din oficiu, a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001. Pârâta a invocat excepția tardivității cererii precizatoare în raport de art. 132 alin. (1) C. proc.

civ. Prin Sentința civilă nr. 3050 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității cererii precizatoare, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G.L.A.

și S.M., a obligate pârâta să trimită Dosarul nr. 20823/CC/2007 aferent Dispoziției nr. 5421/2006 emisă de Primăria Municipiului București către un evaluator sau unei societăți de evaluatori, în termen de 30 de zile de la data primirii dosarului de la Primăria Municipiului București, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON/zi întârziere în cazul neexecutării obligațiilor în termen, a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare de către evaluator/societate de evaluatori, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON/zi întârziere în caz de neexecutare a obligațiilor în termen, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat chematul în garanție Primăria Municipiului București, prin Primarul General să retransmită Dosarul nr. 20823/CC aferent Deciziei nr. 5421/2006 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri sub sancțiunea unei penalități de 100 RON/zi întârziere în cazul neexecutării obligațiilor în termen, de asemenea a obligat pârâta la plata către reclamați a sumei de 2000 RON onorariu avocat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția tardivității cererii precizatoare invocată de pârâtă este neîntemeiată în raport de conținutul capătului de cerere precizat de reclamante. Capătul de cerere precizat a fost formulat ca urmare a susținerilor și actelor depuse de pârâtă, în sensul că prin adresa nr. 20823/CC din 26 octombrie 2010 emisă după introducerea prezentei acțiuni, pârâta a remis chematei în garanție Dosarul nr. 20823/CC/2007 aferent Dispoziției nr. 5421/2006. Curtea de Apel a mai reținut că excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate privește în general actele emise în procedura Legii nr. 10/2001 cât și Dispoziția aferentă Dosarului nr. 20823/CC/2007 care face parte din categoria actelor emise în procedura Legii nr. 10/2001.

Deoarece pe calea excepției de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, pot fi atacate doar actele administrative și nu actele juridice civile, Curtea de apel a admis excepția de inadmisibilitate și în consecință a respins excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 5421/2006 a Primarului General al Municipiului București, ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că pârâta nu a parcurs din etapele Legii nr. 247/2005 decât etapa înregistrării în anul 2007 și etapa verificării legalității măsurii de restituire în natură a imobilelor, iar pentru cea de-a doua etapă era necesar un interval de cel mult 6 luni, apreciat ca fiind un termen rezonabil de soluționare.

Curtea de apel a dispus obligarea pârâtei să transmită dosarul unui evaluator/societăți de evaluatori în termen de 30 zile de la primirea Dosarului nr. 20823/CC/2007, sub sancțiunea unei penalități de 100 RON/zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la primirea raportului de evaluare de la evaluator/societăți evaluatori sub aceeași sancțiune a plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere în caz de neexecutare în termen a obligațiilor. Cu privire la celelalte capete din acțiune, referitoare la anularea măsurii returnării Dosarului nr. 20823/CC către Primarul General al Municipiului București s-a constatat că aceasta face obiectul cererii de chemare în garanție și primește o rezolvare în cadrul acestei cereri.

Solicitarea de plată a unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie este prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004, ca o sancțiune pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești și nu a unei atribuții conferită de lege autorității pârâte. Cu privire la obligarea pârâtei la plata unor daune morale de 50.000 RON s-a constatat că reclamantele nu au dovedit prejudiciul moral suferit, pentru a se aprecia ca întemeiată solicitarea. Având în vedere că pârâta este partea care a căzut în pretenții, instanța de fond a obligat pârâta, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la plata către reclamanți a sumei de 2.000 RON reprezentând onorariu avocat. Cererea de chemare în garanție a fost apreciată ca fiind întemeiată, deoarece potrivit art. 60 C. proc.

civ. partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire. În raport de soluția dată cererii de chemare în judecată se constată că pârâta a căzut în pretenții, iar obligațiile stabilite prin hotărâre pot fi executate numai după retrimiterea Dosarului nr. 20823/CC/2007 de către Primarul General al Municipiului București. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București este dată cu aplicare greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 din C. proc.

civ., întrucât a fost respinsă sesizarea Tribunalului București cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 5421/2006 emisă de Primarul Municipiului București. În cauză, Curtea de Apel București trebuia să suspende prezenta cauză și să trimită dosarul Tribunalului Argeș, aceasta fiind instanța competentă a se pronunța asupra posibilității analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziției amintite, în condițiile în care dispoziția în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităților publice locale. Recurenta mai precizează că Dispoziția nr. 5421/2006 a fost emisă de către Primăria Municipiului București cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, solicitând suspendarea cauzei și trimiterea dosarului Tribunalului București în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 5421/2006 a Primarului Municipiului București.

Recurenta mai consideră că motivele pentru care apreciază Dispoziția nr. 5421/2006 emisă de către Primarul Municipiului București ca fiind nelegală pot forma obiectul controlului judecătoresc inițiat prin invocarea excepției de nelegalitate, neexistând posibilitatea declanșării unui astfel de control în condițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată Se mai susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulate, prin care a solicitat obligarea reclamanților să facă dovada calității de moștenitor de pe urma fostului proprietar, R.T.

Pe fondul cauzei se arată că, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 5421/2006, a fost transmis de Primăria Municipiului București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 20823/CC. Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat că este legală respingerea cererii de restituire în natură.

În ceea ce privește transmiterea dosarului la evaluator în termen de 30 de zile precum și emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile, recurenta arată că asimilarea termenului de 30 de zile, unui termen în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să trimită dosarul la evaluator, fiind inclusă și parcurgerea etapei evaluării, așa cum este prevăzut la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 este total greșită. În aplicarea acestor prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 2/2006 care prevedea, într-adevăr, selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, cu mențiunea că această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815/2008.

Comisia Centrală a emis Decizia nr. 2815/2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor, în temeiul dispozițiilor pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, dar și a soluțiilor nefavorabile pronunțate de instanțele de judecată cu privire la criteriul aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2/2006. Deci, nu poate fi vorba de refuzul Comisiei Centrale de a emite titlul de despăgubire, având în vedere că acesta se emite numai după parcurgerea procedurii administrative în totalitate. Aplicarea unor penalități în această situație ar fi nejustificată întrucât nu Comisei Centrale îi revine obligația de a completa dosarul de despăgubire ci entității care l-a soluționat cât și reclamantei, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Recurenta consideră că aplicarea plății de penalități este neîntemeiată, având în vedere că dosarul este incomplet, iar comisia nu poate emite titlul de despăgubire. Se mai susține că acordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată și față de obiectul cauzei, având în vedere că este vorba de o obligație de a face și nu de o "obligație bănească". Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 5421/2006 emisă de Primăria Municipiului București, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit: Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze." Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate ca inadmisibilă. Prevederile art. 5 alin. (2) din aceeași lege exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ "actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei Înalta Curte reține următoarele: Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură. Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de "termen rezonabil" este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamantului de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii reclamantului. Nici motivul de recurs potrivit căruia reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma fostului proprietar nu este întemeiat și nu poate fi primit. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au depus dovezi în sensul că G.L.A. este moștenitorul legal al numitei G.G. și faptul că G.G. a dobândit în proprietate printr-un act de donație dreptul de a recupera în natură ori despăgubiri, inclusiv în temeiul Legii nr. 10/ 2001 bunurile aparținând numitei R.T.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici motivul de recurs privind obligația la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată. Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimați. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 3050 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți G.L.A. și S.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AS