ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1303/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1303/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta J.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la

desemnarea unui evaluator și predarea dosarului în vederea întocmirii

raportului de evaluare pentru imobilul teren situat în Galați, strada D. nr. 9,

în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; la plata

penalităților de 1000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării hotărârii;

la plata amenzii de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere,

aplicabilă conducătorului autorității centrale, în situația neexecutării

hotărârii; la plata daunelor morale în sumă de 200.000 RON, precum și plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că dosarul constituit în baza Dispoziției nr. 2701/SR din

25 aprilie 2006, emisă de Primarul Municipiului Galați, a fost înregistrat la

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 16842/CC, fiind

parcursă etapa transmiterii și înregistrării acestuia, trecând însă, mai bine

de 4 ani de când dosarul se află la pârâtă (9 ani de la depunerea notificării),

aspecte ce contravin principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil,

consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, la care România este parte.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor a fost parcursă în cauză, însă a solicitat Primăriei Municipiului

Galați, prin Adresele nr. 16482/CC din 18 mai 2010, respectiv 20 octombrie

2010, să analizeze inadvertențele semnalate și să precizeze suprafața terenului

ce face obiectul Dispoziției nr. 2701/SR/2006, arătând că cererea reclamantei

urmează să fie soluționată în ordinea înregistrării acesteia.

Pârâta a formulat și

cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Galați prin primar, prin

care a susținut că cererea reclamantei este condiționată de clarificarea

problemelor legate de identificarea imobilului-teren pentru care s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către primărie, prin

Dispoziția nr. 2710/SR din 25 aprilie 2006, în sensul că nu există documente

pentru a se stabili identitatea dintre imobilul situat în Galați, str. D. nr. 9

și cel situat în str. R. nr. 7 bis.

Primăria Municipiului

Galați a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a

solicitat respingerea acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

capacitate procesuală, având în vedere că entitatea obligată la soluționarea

notificării este autoritatea publică locală - Primarul. Pe fondul cauzei,

chemata în garanție a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

instanțe

Prin sentința nr.

2104 din 18 martie 2011,  Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității procesuale de

folosință invocată de chemata în garanție, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantă, obligând pârâta: să desemneze evaluator și să predea dosarul în

vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul-teren situat în

Galați, str. D. nr. 9; să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în

termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și la

plata unor penalități de întârziere de 200 RON pe zi întârziere, în situația

neexecutării hotărârii.

Prin aceeași

sentință, a respins capetele de cerere privind amenda și daunele morale, precum

și cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiate, obligând pârâta la plata

sumei de 3876 lei plus 124 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

lipsei capacității procesuale de folosință invocată de chemata în garanție,

prima instanță a reținut că, în speță, primarul a emis Dispoziția nr. 2701/2006

în baza Legii nr. 10/2001, dar ca urmare a constatării  unor inadvertențe,

pârâta i-a solicitat să verifice și să stabilească suprafața terenurilor, ce

fac obiectul acestei dispoziții. Calitatea procesuală a primăriei este dată de

faptul că, la emiterea dispoziției, primarul reprezintă unitatea administrativ

teritorială, iar relațiile solicitate de către pârâtă se refereau la conținutul

acestei dispoziții.

Prin urmare,

reprezentarea în instanță a primăriei este realizată de primar, entitate căreia

îi este atribuită calitatea de reprezentare și care are personalitate juridică.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat, în temeiul Legii nr.

10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în municipiul

Galați, str. D. nr. 9, județul Galați, iar prin Dispoziția nr. 2701/SR din 25

aprilie 2006 Primăria municipiului Galați a propus acordarea respectivelor măsuri

în favoarea reclamantei, cu mențiunea că doamna K.D.M. a decedat, dosarul fiind

transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat

sub nr. 16842/CC.

Prima instanță a

constatat că în mod nejustificat Comisia a reținut existența unor inadvertențe

semnalate în ceea ce privește suprafața terenului, întrucât reclamanta a făcut

dovada proprietății prin actul dotal al mamei sale autentificat sub nr. 20523

din 4 iunie 1937, precum și dovada deposedării cu Sentința civilă nr. 3022/1958

pronunțată în temeiul Decretului nr. 111/1951 de către Tribunalul Galați, prin

care terenul revendicat în suprafață de 200 mp a fost preluat de regimul

comunist. Corespondența de arteră și număr poștal a fost stabilită înainte de

emiterea dispoziției în litigiu, astfel că nu se impunea completarea dosarului

sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate.

Prima instanță a

reținut astfel că autoritatea pârâtă nu a întreprins demersurile necesare

pentru efectuarea cu celeritate a procedurii de evaluare a imobilului în cauză,

fiind evidentă culpa acesteia în refuzul de îndeplinire a obligațiilor legale,

astfel încât să fie întocmit raportul de evaluare și să emită ulterior un titlu

de despăgubire.

În consecință,

judecătorul fondului a apreciat că, în speță, comportamentul pârâtei este de

natură a încălca prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului și ale art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, prin depășirea unui termen

rezonabil de soluționare a dosarului reclamantei.

În privința capetelor

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor penalități de

întârziere și a unei amenzi de către conducătorul acesteia în măsura în care

prezenta hotărâre nu se execută întocmai, prima instanță a reținut că aceste

măsuri se pot dispune în faza executării unei hotărâri irevocabile, pe calea

urgentă și sumară prevăzută de art. 25 din Legea nr. 554/2004, iar nu în cadrul

acțiunii de fond.

Asupra capătului de

cerere vizând obligarea pârâtei la plata unor daune morale, prima instanță a

reținut, pe de o parte, că reclamanta nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ.,

existența unei suferințe psihice rezultate din refuzul autorității pârâte de a

întocmi dosarul de evaluare și de emitere a titlului de despăgubire, iar pe de

altă parte, acțiunea fiind admisă în parte, există posibilitatea de a solicita

daune pentru întârziere în faza de executare a hotărârii irevocabile, în

temeiul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cererea

de chemare în garanție formulată de către pârâtă, s-a avut în vedere că

Primăria nu are obligații stabilite în procedura specială impusă de Legea nr.

247/2005.

Prima instanță a

făcut și aplicarea prevederilor art. 274-276 C. proc. civ., în privința

cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței

curții de apel a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta nu și-a

structurat criticile formulate în motive de recurs. Din modul cum și-a

prezentat punctul de vedere asupra istoricului cauzei, rezultă că hotărârea

atacată este combătută sub următoarele aspecte:

Potrivit recurentei,

nu există elemente care să susțină concluzia că ar fi depășit termenul

rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire al reclamantei, în

condițiile în care acesta nu era complet. Abia în urma demersurilor sale, mai

arată recurenta, au fost depuse la dosar înscrisurile necesare.

La acest punct,

recurenta afirmă că termenul arătat nu este suficient pentru epuizarea

procedurii, mai ales că depinde și de modul în care evaluatorii își îndeplinesc

obligațiile contractuale, precum și de poziția persoanei îndreptățite.

Recurenta consideră

că obligația de a plăti penalități de 200 RON/zi de întârziere este prea

oneroasă în condițiile în care întârzierea a fost determinată de modul în care

entitatea notificată a soluționat cererea persoanei îndreptățite, existând

neclarități în privința întinderii dreptului de proprietate, cât și asupra

adresei poștale a imobilului pentru care se pretind despăgubiri.

Referitor la

cheltuielile de judecată, recurenta susține că sunt nepotrivit de mari în

raport cu munca avocatului, precum și că nu există un buget pentru plata

acestora.

Intimații J.F.I. și

Municipiul Galați prin Primar nu au formulat întâmpinări ci concluzii scrise

prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ambii intimați au

insistat asupra practicii administrative nelegale a Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor de a-și aroga competențe în privința legalității

Dispoziției entității notificate nr. 2701/2006, cu încălcarea prevederilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la

inadvertențele semnalate de recurentă, intimata J.F.I. a arătat că a depus

toate înscrisurile solicitate: actul de vânzare-cumpărare din 23 decembrie

1930, actul dotal, certificatul de moștenitor, precum și dovezi privitoare la

revizuirea numerotării clădirilor și apartamentelor în județul Galați. Ca

urmare, consideră că  nu există nici un impediment pentru emiterea titlului de

despăgubire.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din

concluziile scrise, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în limitele

și pentru motivele expuse în continuare.

Petitul principal al

acțiunii judiciare promovate de intimata-reclamantă J.F.I. vizează obligarea

recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite

decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul teren situat în

Galați, str. D. nr. 9, conform Dispoziției nr. 2701/SR din 25 aprilie 2006,

emisă de primarul Municipiului Galați, corelativ constatării că aceasta refuză

parcurgerea etapelor procedurii administrative reglementate în art. 16 alin.

(5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pe baza argumentelor

expuse la pct. 1.2 din această decizie, prima instanță a reținut că pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depășit termenul rezonabil

de soluționare a Dosarului nr. 16842/CC, în contextul în care toate inadvertențele

semnalate erau nejustificate.

Această concluzie

este corectă, ea fiind însușită și de instanța de recurs, soluția urmând a fi

modificată numai în privința petitelor accesorii.

Examinând punctual

criticile recurentei, Înalta Curte reține următoarele:

Necontestat,

intimata-reclamantă este titulara unui drept la despăgubiri, recunoscut prin

Dispoziția nr. 2701/SR din 25 aprilie 2006 a primarului municipiului Galați,

prin care au fost soluționate Notificările nr. 294 din 11 iulie 2001 și nr. 122

din 30 iulie 2001.

Dosarul aferent a

fost înregistrat la recurenta-pârâtă sub nr. 16482/CC, la data de 16 iunie 2006

(conform ștampilei aplicate la registratura CCSD, fila 59, dosar fond) și a

rămas în nelucrare aproape trei ani, până la data de 18 mai 2009, când, la

insistențele intimatei-reclamante, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a răspuns printr-o adresă (având același număr cu dosarul de

despăgubire) invocând o serie de lipsuri și neclarități.

La data de 19

noiembrie 2009, cu actul înregistrat la recurentă sub nr. 841031, intimata a

făcut precizările solicitate, în sensul că:

- suprafața de teren

pentru care se solicită despăgubiri este de 200 mp, în str. D. (fostă R.) nr.

9, municipiul Galați;

- acest teren a fost

preluat cu titlu gratuit de statul comunist de la masa sa, M. (căsătorită K.)

D.M., cealaltă notificatoare, decedată la data de 22 martie 2001, în baza

Sentinței civile nr. 2999/1958 și a Deciziei Secțiunii Financiare nr. 208 Bis

din 25 mai 1960, conform Decretului nr. 111/1951;

- intimata este unica

moștenitoare a defunctei M. D.M., potrivit certificatului de calitate nr. 80

din 24 octombrie 2002, eliberat de BNP T.C.

Toate aceste

afirmații au fost probate de intimată cu înscrisuri (filele 60-93 dosar fond).

În acest context este

îndreptățită concluzia la care a ajuns judecătorul fondului în sensul depășirii

termenului rezonabil de soluționare a dosarului de despăgubire la data

pronunțării sentinței: 18 martie 2011.

În etapa recursului,

poziția adoptată de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

conturează și mai pregnant existența unui exces de putere, în sensul art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Trecând peste faptul

că recurenta are numai atribuția de a verifica legalitatea respingerii  cererii

de restituire în natură, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, neavând competența examinării legalității dispoziției emise în

temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, Înalta Curte

remarcă împrejurarea că nici până la data  soluționării acestui recurs: 9

martie 2012, nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire deși

chiar recurenta a afirmat în motivele recursului că dosarul de față este

complet.

Așa fiind, Înalta

Curte reține că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat

procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, începută

în anul 2001 și nefinalizată încă în martie 2012, constituie o încălcare clară

a principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în

art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, principiu care guvernează și etapa administrativă, anterioară

celei judiciare.

Instanța de fond a

stabilit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

obligația emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60

de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Susținerea recurentei

în sensul că intervalul de timp indicat nu ar fi suficient pentru îndeplinirea

obligației nu poate fi primită.

Înalta Curte observă

că sentința atacată s-a pronunțat la data de 18 martie 2011, adică acum aproape

un an, iar soluția instanței de recurs era previzibilă cu ușurință pentru

recurentă, dată fiind jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în această materie, așa încât executarea obligației de a emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la pronunțarea

acestei decizii este  perfect posibilă.

Contrar afirmațiilor

recurentei, posibilitatea acordării unor penalități de întârziere prin

dispozitivul hotărârii este prevăzută expres în art. 18 alin. (5) din Legea nr.

554/2004.

Însă, în contextul

particular al cauzei de față, instanța de control judiciar apreciază că nu se

impune stabilirea în sarcina recurentei a unui mijloc de constrângere

suplimentar mai ales că intimata-reclamantă are la dispoziție prevederile

energice ale art. 24 alin. (2) din același act normativ, în caz de neexecutare

la termen.

În fine, referitor la

cheltuielile de judecată stabilite de prima instanță, ca efect al modificării

parțiale a soluției dar și a aplicării dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., acestea vor fi diminuate la suma de 3000 RON.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art.

312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. se va admite recursul, modificându-se parțial

sentința în sensul arătat.

Ca efect al admiterii

recursului, în temeiul art. 274 C. proc. civ., nu vor mai fi acordate

cheltuielile de judecată solicitate de intimată pentru această etapă

procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 2104 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind penalitățile

de întârziere și obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către

reclamanta J.F.I., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 martie 2012.

Procesat de GGC - DG