ÎCCJ, decizie (scj.ro #86719)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86719) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Competența instanțelor de judecată de a stabili cuantumul despăgubirilor

ce pot fi acordate.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Drept de proprietate. Competența

instanțelor de judecată de a stabili cuantumul despăgubirilor ce pot fi

acordate

Index alfabetic.

Drept civil

-

despăgubiri

-

cuantum

-

competența

Legea

nr

. 247/2005 a scindat

în două procedura

administrativă de acordare

a măsurilor reparatorii, în sensul că, în

fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin

care se propune acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent,

iar ulterior, la

Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a

despăgubirilor și emite

titlul de despăgubiri.

Or, și decizia emisă de Comisia Centrală este supusă

cenzurii instanței de judecată, de contencios

administrativ, de

această dată.

Prin urmare, nici o

etapă a procedurii administrative de

restituire nu scapă

controlului instanțelor de judecată, acestea

având

plenitudine de competență, în funcție de etapa procedurii

de restituire sau

de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală,

decizia

nr

.  8327 din 15 octombrie 2009.

Prin cererea de chemare în judecată, M.E.,

decedată în cursul procesului și succedată în

drepturi de C.

M.A. și C.V., a

formulat contestație în baza

Legii

nr

. 10/2001, în contradictoriu cu Comuna

Păuliș

, împotriva

dispoziției emisă de primar.

Prin sentința civilă

nr

. 622 din 2 octombrie 2003, Tribunalul

Arad

a admis acțiunea și,

anulând oferta pârâtei, a obligat să

restituie reclamantei,

în natură, suprafața de 3024

m.p

. teren,

identică

cu

nr

. top 1236/2/b din CF 2432

Radna

.

Prin decizia civilă

nr

. 233 din 16 decembrie 2003, Curtea de

Apel Timișoara a

admis apelurile declarate de pârâtă și

intervenienta

S.C J.S.R.L.

Arad

și, anulând sentința

atacată,

a respins acțiunea, cu

motivarea că terenul atribuit de prima

instanță

excede

patrimoniul pârâtei, făcând obiectul unei

concesiuni

încheiate între

intervenienta

și un terț.

Recursul declarat de reclamantă

și continuat de moștenitorii

acesteia a fost admis de Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin

decizia

nr

. 10809 din 20 decembrie 2005 a Secției civile și de

proprietate intelectuală, care a casat decizia atacată și sentința pronunțată

de Tribunalul

Arad

și a trimis cauza spre soluționare

aceluiași

tribunal.

Instanța de recurs a reținut că instanțele au nesocotit

dispozițiile

art

.

129 din Codul de procedură civilă și au omis

clarificarea situației juridice a imobilului preluat abuziv. De

asemenea, a reținut instanța de recurs, sunt

absente elemente de

identificare a

imobilului și a soluțiilor legale posibile de restituire,

în natură sau sub forma altor măsuri reparatorii.

După

rejudecare

, prin sentința

nr

.

1259 din 27 septembrie

2006, Tribunalul

Arad

, Secția

civilă a admis contestația

împotriva ofertei

de restituire prin echivalent cu

nr

. 4020 din 18

iulie

2003, emisă de Comuna

Păuliș

, prin primar, în

contradictoriu cu S.C J. S.R.L.

Barațca

, prin

lichidator

judiciar, Comuna

Păuliș

, prin primar, S.C S.O. S.R.L., B.D. și B.C.M.

A obligat Comuna

Păuliș

, prin primar, să transmită în

proprietate, cu

titlu de echivalent al terenului preluat în mod abuziv terenul înscris în CF

nr

. 2721

Radna

,

nr

. top 1236/2/b/l, în suprafață de 2228

m.p

., sub condiția achitării de către contestatori a

eventualei diferențe valorice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul

a fost în proprietatea întreprinderii

de Construcții și Industrie de Piatră S.A.

Arad

, societate în cadrul

căreia autorul

reclamanților a avut o cotă de participație de

16,5% din totalul de teren în suprafață de 17.693

m.p

.

Terenul a trecut în proprietatea

Comunei

Păuliș

fără titlu

valabil,

acest lucru fiind constatat prin sentința civilă

nr

.

461 din

28

octombrie 2002 a Tribunalului

Arad

, prin care

Primarul

comunei

Păuliș

a fost obligat să emită ofertă de restituire prin

echivalent

corespunzătoare cotei de 16,5%.

Primarul comunei

Păuliș

nu s-a conformat hotărârii

tribunalului,

motiv pentru care reclamanții au identificat un teren

liber, care are

aproximativ aceeași valoare cu cel preluat, respectiv terenul evidențiat în CF

2432

Radna

.

Ulterior, acest imobil a fost

dezmembrat și transcris în CF

m.p

., transcris în această CF a

fost

concesionat

intervenienților

B.D. și B.C., dar

reclamanții au arătat că sunt de acord să primească terenul astfel

grevat.

Prin decizia civilă

nr

. 261/A

din 14 mai 2007, Curtea de

Apel Timișoara a

admis apelul declarat de Comuna

Păuliș

, prin

primar,

a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre

rejudecare

primei instanțe, motivat de faptul că se impune efectuarea unei expertize.

După

rejudecare

,

prin sentința civilă

nr

. 605 din 10 iulie

2008, Tribunalul

Arad

a

admis contestația, a anulat oferta de restituire prin echivalent și a obligat

Comuna

Păuliș

, prin primar

să transmită în proprietate, cu titlu de

echivalent, terenul înscris

în CF 2721

Radna

,

nr

. top. 1236/2/b/l, în suprafață de 2228

m.p

.

A obligat pârâta să

emită o decizie prin care să constate că

reclamanții au dreptul la măsuri

reparatorii constând în

despăgubiri bănești

pentru diferența de suprafață de 691

m.p

.,

conform

Titlului

VII

din Legea

nr

.

247/2005.

Tribunalul a reținut că terenul

solicitat în compensare de

reclamanți este înscris în CF 2432

Radna

,

nr

. top 1236/2/b, în

suprafață de 3024

m.p

. și a fost dezmembrat

în două parcele.

Parcela cu

nr

. top

1236/2/b/l, în suprafață de 2228

m.p

., a fost

transcrisă în CF 2721

Radna

și este ocupată de o

stație de

distribuție carburanți.

Construcțiile existente aparțin soților B.

D. și B.C., iar terenul a fost concesionat acestora pe o

perioadă

de 25 de ani.

Valoarea de circulație a

terenului în suprafață de 2919

m.p

.,

preluat

de la antecesoarea reclamanților, este de 102.165

Euro

,

respectiv 370.860 lei, iar valoarea de circulație a

terenului solicitat

în compensare este de 77.980

Euro

, respectiv 203.067 lei, iar

diferența de

valoare dintre cele două terenuri este de 2.418,5

Euro

,

respectiv 87.793 lei.

Prin decizia

nr

. 236 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel

Timișoara,

Secția civilă a admis apelul declarat de S.C S.O.

S.R.L.

împotriva sentinței civile

nr

. 605 din 10 iulie 2008

a

Tribunalului

Arad

, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a

respins cererea

formulată în contradictoriu cu S.C J. S.R.L.,

prin lichidator.

A respins apelurile declarate de reclamanți

și pârâta

Comuna

Păuliș

,

prin primar împotriva aceleiași sentințe.

Instanța de apel a reținut

că S.C J. S.R.L. nu are calitate

procesuală, deoarece

terenul care inițial era în detenția acesteia,

prin

concesiune, a fost pe parcursul procesului concesionat către

B.D.,

B.C. și S.C. S.O. S.R.L. și că instanța

civilă are competența

materială de a soluționa prezenta cauză.

Instanța de apel a mai

reținut că cererea reclamantei s-a întemeiat pe sentința civilă

nr

. 461 din 28 februarie 2002 a

Tribunalului

Arad

, irevocabilă, prin care Comuna

Păulești

a fost obligată să facă ofertă de restituire prin

echivalent.

Pârâta a făcut o serie de oferte

de măsuri reparatorii prin

echivalent, iar prin oferta

atacată în instanță a oferit reclamantei o suprafață de 3000

m.p

. din terenul înscris în CF 1223

Radna

,

nr

. top 1071 - 1073/b, dar aceasta nu poate fi avută în

considerare, deoarece instanța a dispus că pentru această

suprafață are dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent, iar din

suprafață

inițială pârâta nu mai deține decât 1224

m.p

.

Faptul că terenul solicitat de

reclamanți face obiect al

concesiunii nu reprezintă un

impediment la emiterea ofertei, cu

atât mai mult cu cât

reclamanții au acceptat concesiunea.

În ceea ce privește diferența de valoare la

care sunt

îndreptățiți reclamanții, prima

instanță a făcut corecta aplicare a

dispozițiilor Titlului

VII

din Legea

nr

. 247/2005, deoarece

unitatea

deținătoare nu poate fi obligată la despăgubiri.

A mai constatat instanța de apel,

că sunt

nefondate

criticile

Comunei

Păuliș

vizând despăgubirea reclamanților pentru

diferența de valoare, atâta timp cât aceștia au

dreptul la reparație

integrală.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs

reclamanții și

pârâtele S.C S.O. S.R.L. și Comuna

Păuliș

,

prin primar.

Invocând dispozițiile

art

. 304

pct

. 9 din Codul de

procedură

civilă, reclamanții au arătat că decizia atacată este nelegală,

deoarece a făcut în mod greșit trimitere la

dispozițiile Titlului

VII

din

Legea

nr

. 247/2005.

De la notificare a trecut mai

mult de 8 ani, iar Fondul „Proprietatea" nu funcționează, așa cum s-a

constatat în mod

constant de către CEDO, motiv pentru care a existat și o

încălcare a dispozițiilor

art

. 1 din Protocolul

nr

. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

Instanțele au plenitudine de competență și pot stabili

cuantumul despăgubirilor la care persoana îndreptățită are dreptul.

Pârâta Comuna

Păuliș

a invocat dispozițiile

art

. 304

pct

.

7 și

pct

.

9 din Codul de

procedură civilă și a arătat că decizia este nelegală,

deoarece

comuna s-a conformat obligațiilor care izvorăsc din

dispozitivul

sentinței civile

nr

. 461/2002 a Tribunalului

Arad

,

făcând mai multe oferte reclamanților.

Instanța nu putea

dispune de bunuri care nu au fost incluse

în lista bunurilor disponibile.

A mai arătat recurenta, că instanța

a făcut o greșită aplicare

a dispozițiilor Titlului

VII

din Legea

nr

.

247/2005, deoarece doar

Comisia Centrală este cea care

stabilește despăgubirile.

Pârâta S.C S. O. S.R.L. a invocat

dispozițiile

art

. 304

pct

.

7 și

pct

. 9 din Codul de procedură civilă și a arătat

că decizia este

nelegală, pentru că, deși din

conținutul ei rezultă că apelul a fost

admis în parte, curtea de apel a menționat

în dispozitiv că a admis apelul pârâtei.

A mai arătat că decizia nu

cuprinde motivele pe care se

sprijină, ci motive străine de cauză.

Recursurile sunt

nefondate

, pentru cele ce se vor arăta în

continuare.

Astfel, în ceea ce

privește recursul declarat de reclamanți, se constată că în mod corect instanța

de apel a făcut aplicarea

dispozițiilor Titlului

VII

din Legea

nr

.

247/2005.

După intrarea în vigoare a

acestui act normativ, competența

de a stabili

cuantumul final al despăgubirilor aparține Comisiei

Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor

reglementate.

Este adevărat că,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat în mai multe cauze împotriva

României că fondul Proprietatea este nefuncțional, dar procedura în fața

fondului

este o procedură

execuțională

,

care intervine după ce, prin decizia Comisiei Centrale sau hotărârea instanței

dreptul este  stabilit.

Este rolul și obligația organelor statului, ca în respectarea dispozițiilor

art

. 6 și

art

. 1 din Protocolul

nr

. 1 adițional la

Convenție

să-și construiască un mecanism apt să asigure în mod

eficient și la timp executarea hotărârilor

judecătorești prin care se

consacră

drepturi civile persoanelor fizice.

Trimiterea

la   dispozițiile   Titlului

VII

din

Legea

nr

.

247/2005  nu reprezintă lipsă

plenitudinii de  competența a instanțelor de judecată și o încălcare a

art

. 6 din Convenția

pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Legea

nr

. 247/2005 a scindat

în două procedura

administrativă de acordare

a măsurilor reparatorii, în sensul că, în

fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin

care se propune acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent,

iar ulterior, la

Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a

despăgubirilor și emite

titlul de despăgubiri

Or, și decizia emisă de Comisia Centrală este supusă

cenzurii instanței de judecată, de contencios

administrativ, de

această dată.

Prin urmare, nici o

etapă a procedurii administrative de

restituire nu scapă

controlului instanțelor de judecată, acestea

având

plenitudine de competență, în funcție de etapa procedurii

de restituire sau

de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

De altfel, așa cum

s-a arătat, în sentința pronunțată de

Tribunalul

Arad

, menținută în parte, se statuează că diferența de

valoare dintre cele două terenuri este de 2.418,5

Euro

,

respectiv

87.793 lei, aspect ce nu poate fi ignorat în

procedura de stabilire

a cuantumului despăgubirilor.

În ceea ce privește

recursul declarat de parata Primăria

Comunei

Păuliș

,

prin primar, se constată că aceasta, deși a

invocat

dispozițiile

art

. 304

pct

.

7 din Codul de procedură civilă,

nu

a făcut nici o critică care să permită încadrarea recursului în

acest

text de lege.

Cât privește criticile întemeiate

pe dispozițiile

art

. 304

pct

.

9

din Codul de procedură civilă, se constată că cele

referitoare la faptul că instanța nu avea competența să atribuie în compensare

terenuri

ce nu figurează pe lista de disponibilități, acestea sunt

critici

omisso

medio

,

deoarece nu au fost făcute în

apel.

Înalta Curte constată că instanțele au făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor Titlului

VII

din Legea

nr

. 247/2005,

deoarece

tribunalul a obligat pârâta să emită decizie prin care să

constate că reclamanții au dreptul la măsuri

reparatorii constând

în despăgubiri

bănești pentru diferența de suprafață de 691

m.p

.,

conform

Titlului

VII

din Legea

nr

.

247/2005, soluția fiind menținută de instanța de apel.

Or, stabilirea despăgubirilor

conform Titlului

VII

înseamnă

că valoarea finală a despăgubirilor este stabilită de Comisia Centrală,

cu posibilitatea atacării deciziei în instanța de contencios administrativ.

Și recursul declarat

de pârâta S.C S.O S.R.L. este

nefondat

.

Astfel, hotărârea nu

este contradictorie, deoarece soluția

admiterii apelului nu

presupune admiterea tuturor argumentelor

și criticilor prezentate de apelant în

cererea de declarare a apelului.

Apelul este admis și atunci când

instanța constată că doar o

parte din criticile formulate sunt întemeiate.

De asemenea, analiza

instanței de apel s-a realizat în limitele

prevăzute de

art

. 294 și

art

. 295 din Codul de

procedură civilă în

judecarea apelului și nu cuprinde

motive străine de cauză.

Față

de cele arătate, recursurile sunt

nefondate

și,

în

temeiul

art

. 312 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, au fost

respinse ca atare.