ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8327/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8327/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursurilor civile de față:

Analizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată, M.E., decedată în cursul procesului și succedată în

drepturi de C.M.A. și C.V., a formulat contestație în baza Legii nr. 10/2001,

în contradictoriu cu comuna Păuliș, împotriva dispoziției nr. 4020/2003, emisă

de primar.

Prin sentința

civilă nr. 622 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Arad a admis acțiunea și,

anulând oferta pârâtei, a obligat să restituie reclamantei, în natură,

suprafața de 3024 mp teren, identică cu nr. top 1236/2/b din C.F. 2432 Radna.

Prin decizia

civilă nr. 233 din 16 decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis

apelurile declarate de pârâtă și intervenienta SC J. SRL Arad și, anulând

sentința atacată, a respins acțiunea, cu motivarea că terenul atribuit de prima

instanță excede patrimoniul pârâtei, făcând obiectul unei concesiuni încheiate

între intervenientă și un terț.

Recursul

declarat de reclamantă și continuat de moștenitorii acesteia a fost admis de

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 10809 din 20 decembrie

2005 a Secției civile și de proprietate intelectuală, care a casat decizia

atacată și sentința pronunțată de Tribunalul Arad și a trimis cauza spre

soluționare aceluiași tribunal.

Instanța de

recurs a reținut că instanțele au nesocotit dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

și au omis clarificarea situației juridice a imobilului preluat abuziv. De

asemenea, a reținut instanța de recurs, sunt absente elemente de identificare a

imobilului și a soluțiilor legale posibile de restituire, în natură sau sub

forma altor măsuri reparatorii.

După

rejudecare, prin sentința nr. 1259 din 27 septembrie 2006, Tribunalul Arad, secția

civilă, a admis contestația împotriva ofertei de restituire prin echivalent cu

nr. 4020 din 18 iulie 2003, emisă de comuna Păuliș, prin primar, în

contradictoriu cu SC J. SRL Barațca, prin lichidator judiciar C.A.R. L. SRL

Arad, comuna Păuliș, prin primar, SC S.O. SRL, B.D. și B.C.M.

A obligat comuna

Păuliș, prin primar, să transmită în proprietate, cu titlu de echivalent al

terenului preluat în mod abuziv terenul înscris în C.F. nr. 2721 Radna, nr. top

1236/2/b/1, în suprafață de 2228 mp, sub condiția achitării de către

contestatori a eventualei diferențe valorice.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul evidențiat în C.F. 1223 Radna a

fost în proprietatea I.C.I.P. SA Arad, societate în cadrul căreia autorul

reclamanților a avut o cotă de participație de 16,5% din totalul de teren în

suprafață de 17.693 mp.

Terenul a

trecut în proprietatea comunei Păuliș fără titlu valabil, acest lucru fiind

constatat prin sentința civilă nr. 461 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului

Arad, prin care Primarul comunei Păuliș a fost obligat să emită ofertă de

restituire prin echivalent corespunzătoare cotei de 16,5%.

Primarul

comunei Păuliș nu s-a conformat hotărârii tribunalului, motiv pentru care

reclamanții au identificat un teren liber, care are aproximativ aceeași valoare

cu cel preluat, respectiv terenul evidențiat în C.F. 2432 Radna.

Ulterior,

acest imobil a fost dezmembrat și transcris în C.F. 2721. Terenul în suprafață

de 2228 mp, transcris în această C.F. a fost concesionat intervenienților B.D.

și B.C., dar reclamanții au arătat că sunt de acord să primească terenul astfel

grevat.

Prin decizia

civilă nr. 261/A din 14 mai 2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul

declarat de comuna Păuliș, prin primar, a desființat hotărârea atacată și a

trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, motivat de faptul că se impune

efectuarea unei expertize.

După

rejudecare, prin sentința civilă nr. 605 din 10 iulie 2008, Tribunalul Arad a

admis contestația, a anulat oferta de restituire prin echivalent și a obligat comuna

Păuliș, prin primar să transmită în proprietate, cu titlu de echivalent,

terenul înscris în C.F. 2721 Radna, nr. top. 1236/2/b/1, în suprafață de 2228 mp

A obligat

pârâta să emită decizie prin care să constate că reclamanții au dreptul la

măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru diferența de

suprafață de 691 mp, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul a

reținut că terenul solicitat în compensare de reclamanți este înscris în C.F.

2432 Radna, nr. top 1236/2/b, în suprafață de 3024 mp și a fost dezmembrat în

două parcele. Parcela cu nr. top 1236/2/b/1, în suprafață de 2228 mp, a fost

transcrisă în C.F. 2721 Radna și este ocupată de o stație de distribuție

carburanți. Construcțiile existente aparțin soților B.D. și B.C., iar terenul a

fost concesionat acestora pe o perioadă de 25 de ani.

Valoarea de

circulație a terenului în suprafață de 2919 mp, preluat de la antecesoarea

reclamanților, este de 102.165 Euro, respectiv 370.860 lei, iar valoarea de

circulație a terenului solicitat în compensare este de 77.980 Euro, respectiv

203.067 lei, iar diferența de valoare dintre cele două terenuri este de 2.418,5

Euro, respectiv 87.793 lei.

Prin decizia nr. 236 din 30 octombrie

2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de SC

S.O. SRL împotriva sentinței civile nr. 605 din 10 iulie 2008 a Tribunalului

Arad, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea formulată

în contradictoriu cu SC J. SRL, prin lichidator.

A respins

apelurile declarate de reclamanți și pârâta comuna Păuliș, prin primar

împotriva aceleiași sentințe.

Instanța de

apel a reținut că SC J. SRL nu are calitate procesuală, deoarece terenul care

inițial era în detenția acesteia, prin concesiune, a fost pe parcursul

procesului concesionat către B.D., B.C. și SC S.O. SRL și că instanța civilă

are competența materială de a soluționa prezenta cauză.

Instanța de

apel a mai reținut că cererea reclamantei s-a întemeiat pe sentința civilă nr.

461 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Arad, irevocabilă, prin care comuna

Păulești a fost obligată să facă ofertă de restituire prin echivalent.

Pârâta a

făcut o serie de oferte de măsuri reparatorii prin echivalent, iar prin oferta

atacată în instanță a oferit reclamantei o suprafață de 3000 mp din terenul

înscris în C.F. 1223 Radna, nr. top 1071 – 1073/b, dar aceasta nu poate fi

avută în considerare, deoarece instanța a dispus că pentru această suprafață

are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar din suprafața inițială

pârâta nu mai deține decât 1224 mp.

Faptul că

terenul solicitat de reclamanți face obiect al concesiunii nu reprezintă un

impediment la emiterea ofertei, cu atât mai mult cu cât reclamanții au acceptat

concesiunea.

În ceea ce

privește diferența de valoare la care sunt îndreptățiți reclamanții, prima

instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr.

247/2005, deoarece unitatea deținătoare nu poate fi obligată la despăgubiri.

A mai

constatat instanța de apel, că sunt nefondate criticile comunei Păuliș vizând

despăgubirea reclamanților pentru diferența de valoare, atâta timp cât aceștia

au dreptul la reparație integrală.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și pârâtele SC

S.O. SRL și comuna Păuliș, prin primar.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au arătat că decizia

atacată este nelegală, deoarece a făcut în mod greșit trimitere la dispozițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

De la

notificare a trecut mai mult de 8 ani, iar Fondul „Proprietatea” nu

funcționează, așa cum s-a constatat în mod constant de către C.E.D.O., motiv

pentru care a existat și o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Instanțele au

plenitudine de competență și pot stabili cuantumul despăgubirilor la care persoana

îndreptățită are dreptul.

Pârâta comuna

Păuliș a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a arătat că

decizia este nelegală, deoarece comuna s-a conformat obligațiilor care izvorăsc

din dispozitivul sentinței civile nr. 461/2002 a Tribunalului Arad, făcând mai

multe oferte reclamanților.

Instanța nu

putea dispune de bunuri care nu au fost incluse în lista bunurilor disponibile.

A mai arătat

recurenta, că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, deoarece doar Comisia Centrală este cea care stabilește

despăgubirile.

Pârâta SC

S.O. SRL a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a arătat

că decizia este nelegală, pentru că, deși din conținutul ei rezultă că apelul a

fost admis în parte, curtea de apel a menționat în dispozitiv că a admis apelul

pârâtei.

A mai arătat

că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci motive străine de

cauză.

Recursurile

sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, în

ceea ce privește recursul declarați de reclamanți, se constată că în mod corect

instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

După intrarea

în vigoare a acestui act normativ, competența de a stabili cuantumul final al

despăgubirilor aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

conform procedurilor reglementate.

Este adevărat

că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în mai multe cauze

împotriva României că fondul Proprietatea este nefuncțional, dar procedura în

fața fondului este o procedură execuțională, care intervine după ce, prin

decizia Comisiei Centrale sau hotărârea instanței dreptul este stabilit.

Este rolul și

obligația organelor statului, ca în respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție să-și construiască un mecanism apt

să asigure în mod eficient și la timp executarea hotărârilor judecătorești prin

care se consacră drepturi civile persoanelor fizice.

Trimiterea la

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezintă lipsa

plenitudinii de competență a instanțelor de judecată și o încălcare a art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Legea nr.

247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor

reparatorii, în sensul că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie

sau dispoziție prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a

despăgubirilor și emite titlul de despăgubiri

Or, și

decizia emisă de Comisia Centrală este supusă cenzurii instanței de judecată,

de contencios administrativ, de această dată.

Prin urmare,

nici o etapă a procedurii administrative de restituire nu scapă controlului

instanțelor de judecată, acestea având plenitudine de competență, în funcție de

etapa procedurii de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent.

De altfel,

așa cum s-a arătat, în sentința pronunțată de Tribunalul Arad, menținută în

parte, se statuează că diferența de valoare dintre cele două terenuri este de

2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei, aspect ce nu poate fi ignorat în procedura

de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

În ceea ce

privește recursul declarat de pârâta Primăria comunei Păuliș, prin primar, se

constată că aceasta, deși a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

nu a făcut nici o critică care să permită încadrarea recursului în acest text

de lege.

Cât privește

criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată

că cele referitoare la faptul că instanța nu avea competența să atribuie în

compensare terenuri ce nu figurează pe lista de disponibilități, acestea sunt

critici

omisso medio

, deoarece nu au fost făcute în apel.

Înalta Curte

constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, deoarece tribunalul a obligat pârâta să emită decizie

prin care să constate că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii constând

în despăgubiri bănești pentru diferența de suprafață de 691 mp, conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluția fiind menținută de instanța de

apel.

Or,

stabilirea despăgubirilor conform Titlului VII înseamnă că valoarea finală a

despăgubirilor este stabilită de Comisia Centrală, cu posibilitatea atacării

deciziei în instanța de contencios administrativ.

Și recursul

declarat de pârâta SC S.O. SRL este nefondat.

Astfel,

hotărârea nu este contradictorie, deoarece soluția admiterii apelului nu

presupune admiterea tuturor argumentelor și criticilor prezentate de apelant în

cererea de declarare a apelului.

Apelul este

admis și atunci când instanța constată că doar o parte din criticile formulate

sunt întemeiate.

De asemenea,

analiza instanței de apel s-a realizat în limitele prevăzute de art. 294 și art.

295 C. proc. civ. în judecarea apelului și nu cuprinde motive străine de cauză.

Față de cele

arătate, recursurile se vor privi ca nefondate și, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de reclamanții C.M.A. și C.V. și pârâtele SC S.O. SRL și comuna

Păuliș, prin primar, împotriva deciziei nr. 236 din 30 octombrie 2008 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2009.