ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8327/2009

Asupra recursurilor civile de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, M.E., decedată în cursul procesului și succedată în drepturi de C.M.A. și C.V., a formulat contestație în baza Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu comuna Păuliș, împotriva dispoziției nr. 4020/2003, emisă de primar. Prin sentința civilă nr. 622 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Arad a admis acțiunea și, anulând oferta pârâtei, a obligat să restituie reclamantei, în natură, suprafața de 3024 mp teren, identică cu nr. top 1236/2/b din C.F. 2432 Radna. Prin decizia civilă nr. 233 din 16 decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de pârâtă și intervenienta SC J. SRL Arad și, anulând sentința atacată, a respins acțiunea, cu motivarea că terenul atribuit de prima instanță excede patrimoniul pârâtei, făcând obiectul unei concesiuni încheiate între intervenientă și un terț.

Recursul declarat de reclamantă și continuat de moștenitorii acesteia a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 10809 din 20 decembrie 2005 a Secției civile și de proprietate intelectuală, care a casat decizia atacată și sentința pronunțată de Tribunalul Arad și a trimis cauza spre soluționare aceluiași tribunal. Instanța de recurs a reținut că instanțele au nesocotit dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și au omis clarificarea situației juridice a imobilului preluat abuziv. De asemenea, a reținut instanța de recurs, sunt absente elemente de identificare a imobilului și a soluțiilor legale posibile de restituire, în natură sau sub forma altor măsuri reparatorii.

După rejudecare, prin sentința nr. 1259 din 27 septembrie 2006, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis contestația împotriva ofertei de restituire prin echivalent cu nr. 4020 din 18 iulie 2003, emisă de comuna Păuliș, prin primar, în contradictoriu cu SC J. SRL Barațca, prin lichidator judiciar C.A.R. L. SRL Arad, comuna Păuliș, prin primar, SC S.O. SRL, B.D. și B.C.M. A obligat comuna Păuliș, prin primar, să transmită în proprietate, cu titlu de echivalent al terenului preluat în mod abuziv terenul înscris în C.F. nr. 2721 Radna, nr. top 1236/2/b/1, în suprafață de 2228 mp, sub condiția achitării de către contestatori a eventualei diferențe valorice. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul evidențiat în C.F.

1223 Radna a fost în proprietatea I.C.I.P. SA Arad, societate în cadrul căreia autorul reclamanților a avut o cotă de participație de 16,5% din totalul de teren în suprafață de 17.693 mp. Terenul a trecut în proprietatea comunei Păuliș fără titlu valabil, acest lucru fiind constatat prin sentința civilă nr. 461 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Arad, prin care Primarul comunei Păuliș a fost obligat să emită ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare cotei de 16,5%. Primarul comunei Păuliș nu s-a conformat hotărârii tribunalului, motiv pentru care reclamanții au identificat un teren liber, care are aproximativ aceeași valoare cu cel preluat, respectiv terenul evidențiat în C.F. 2432 Radna.

Ulterior, acest imobil a fost dezmembrat și transcris în C.F. 2721. Terenul în suprafață de 2228 mp, transcris în această C.F. a fost concesionat intervenienților B.D. și B.C., dar reclamanții au arătat că sunt de acord să primească terenul astfel grevat. Prin decizia civilă nr. 261/A din 14 mai 2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de comuna Păuliș, prin primar, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, motivat de faptul că se impune efectuarea unei expertize. După rejudecare, prin sentința civilă nr. 605 din 10 iulie 2008, Tribunalul Arad a admis contestația, a anulat oferta de restituire prin echivalent și a obligat comuna Păuliș, prin primar să transmită în proprietate, cu titlu de echivalent, terenul înscris în C.F.

2721 Radna, nr. top. 1236/2/b/1, în suprafață de 2228 mp A obligat pârâta să emită decizie prin care să constate că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru diferența de suprafață de 691 mp, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Tribunalul a reținut că terenul solicitat în compensare de reclamanți este înscris în C.F. 2432 Radna, nr. top 1236/2/b, în suprafață de 3024 mp și a fost dezmembrat în două parcele. Parcela cu nr. top 1236/2/b/1, în suprafață de 2228 mp, a fost transcrisă în C.F. 2721 Radna și este ocupată de o stație de distribuție carburanți. Construcțiile existente aparțin soților B.D. și B.C., iar terenul a fost concesionat acestora pe o perioadă de 25 de ani.

Valoarea de circulație a terenului în suprafață de 2919 mp, preluat de la antecesoarea reclamanților, este de 102.165 Euro, respectiv 370.860 lei, iar valoarea de circulație a terenului solicitat în compensare este de 77.980 Euro, respectiv 203.067 lei, iar diferența de valoare dintre cele două terenuri este de 2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei. Prin decizia nr. 236 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de SC S.O. SRL împotriva sentinței civile nr. 605 din 10 iulie 2008 a Tribunalului Arad, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea formulată în contradictoriu cu SC J. SRL, prin lichidator. A respins apelurile declarate de reclamanți și pârâta comuna Păuliș, prin primar împotriva aceleiași sentințe.

Instanța de apel a reținut că SC J. SRL nu are calitate procesuală, deoarece terenul care inițial era în detenția acesteia, prin concesiune, a fost pe parcursul procesului concesionat către B.D., B.C. și SC S.O. SRL și că instanța civilă are competența materială de a soluționa prezenta cauză. Instanța de apel a mai reținut că cererea reclamantei s-a întemeiat pe sentința civilă nr. 461 din 28 februarie 2002 a Tribunalului Arad, irevocabilă, prin care comuna Păulești a fost obligată să facă ofertă de restituire prin echivalent. Pârâta a făcut o serie de oferte de măsuri reparatorii prin echivalent, iar prin oferta atacată în instanță a oferit reclamantei o suprafață de 3000 mp din terenul înscris în C.F.

1223 Radna, nr. top 1071 – 1073/b, dar aceasta nu poate fi avută în considerare, deoarece instanța a dispus că pentru această suprafață are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar din suprafața inițială pârâta nu mai deține decât 1224 mp. Faptul că terenul solicitat de reclamanți face obiect al concesiunii nu reprezintă un impediment la emiterea ofertei, cu atât mai mult cu cât reclamanții au acceptat concesiunea. În ceea ce privește diferența de valoare la care sunt îndreptățiți reclamanții, prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece unitatea deținătoare nu poate fi obligată la despăgubiri. A mai constatat instanța de apel, că sunt nefondate criticile comunei Păuliș vizând despăgubirea reclamanților pentru diferența de valoare, atâta timp cât aceștia au dreptul la reparație integrală.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și pârâtele SC S.O. SRL și comuna Păuliș, prin primar. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece a făcut în mod greșit trimitere la dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De la notificare a trecut mai mult de 8 ani, iar Fondul „Proprietatea” nu funcționează, așa cum s-a constatat în mod constant de către C.E.D.O., motiv pentru care a existat și o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Instanțele au plenitudine de competență și pot stabili cuantumul despăgubirilor la care persoana îndreptățită are dreptul.

Pârâta comuna Păuliș a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia este nelegală, deoarece comuna s-a conformat obligațiilor care izvorăsc din dispozitivul sentinței civile nr. 461/2002 a Tribunalului Arad, făcând mai multe oferte reclamanților. Instanța nu putea dispune de bunuri care nu au fost incluse în lista bunurilor disponibile. A mai arătat recurenta, că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece doar Comisia Centrală este cea care stabilește despăgubirile. Pârâta SC S.O. SRL a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a arătat că decizia este nelegală, pentru că, deși din conținutul ei rezultă că apelul a fost admis în parte, curtea de apel a menționat în dispozitiv că a admis apelul pârâtei.

A mai arătat că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci motive străine de cauză. Recursurile sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Astfel, în ceea ce privește recursul declarați de reclamanți, se constată că în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. După intrarea în vigoare a acestui act normativ, competența de a stabili cuantumul final al despăgubirilor aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor reglementate. Este adevărat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în mai multe cauze împotriva României că fondul Proprietatea este nefuncțional, dar procedura în fața fondului este o procedură execuțională, care intervine după ce, prin decizia Comisiei Centrale sau hotărârea instanței dreptul este stabilit.

Este rolul și obligația organelor statului, ca în respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție să-și construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient și la timp executarea hotărârilor judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice. Trimiterea la dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu reprezintă lipsa plenitudinii de competență a instanțelor de judecată și o încălcare a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și emite titlul de despăgubiri Or, și decizia emisă de Comisia Centrală este supusă cenzurii instanței de judecată, de contencios administrativ, de această dată. Prin urmare, nici o etapă a procedurii administrative de restituire nu scapă controlului instanțelor de judecată, acestea având plenitudine de competență, în funcție de etapa procedurii de restituire sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

De altfel, așa cum s-a arătat, în sentința pronunțată de Tribunalul Arad, menținută în parte, se statuează că diferența de valoare dintre cele două terenuri este de 2.418,5 Euro, respectiv 87.793 lei, aspect ce nu poate fi ignorat în procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Primăria comunei Păuliș, prin primar, se constată că aceasta, deși a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu a făcut nici o critică care să permită încadrarea recursului în acest text de lege. Cât privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că cele referitoare la faptul că instanța nu avea competența să atribuie în compensare terenuri ce nu figurează pe lista de disponibilități, acestea sunt critici omisso medio , deoarece nu au fost făcute în apel.

Înalta Curte constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece tribunalul a obligat pârâta să emită decizie prin care să constate că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru diferența de suprafață de 691 mp, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluția fiind menținută de instanța de apel. Or, stabilirea despăgubirilor conform Titlului VII înseamnă că valoarea finală a despăgubirilor este stabilită de Comisia Centrală, cu posibilitatea atacării deciziei în instanța de contencios administrativ. Și recursul declarat de pârâta SC S.O. SRL este nefondat. Astfel, hotărârea nu este contradictorie, deoarece soluția admiterii apelului nu presupune admiterea tuturor argumentelor și criticilor prezentate de apelant în cererea de declarare a apelului.

Apelul este admis și atunci când instanța constată că doar o parte din criticile formulate sunt întemeiate. De asemenea, analiza instanței de apel s-a realizat în limitele prevăzute de art. 294 și art. 295 C. proc. civ. în judecarea apelului și nu cuprinde motive străine de cauză. Față de cele arătate, recursurile se vor privi ca nefondate și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanții C.M.A. și C.V. și pârâtele SC S.O. SRL și comuna Păuliș, prin primar, împotriva deciziei nr. 236 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.