ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6529/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2002 pe rolul Judecătoriei Arad reclamanții F.V. și F.A. au chemat în judecată pe pârâta M.E. pentru stabilirea liniei despărțitoare dintre imobilele situate în F. nr. 454 comuna Fântânele județul Arad (C.F. nr. 903 nr. top 198-200/b) proprietatea reclamanților și, respectiv, în F. nr. 453 comuna Fântânele (C.F. nr. 927 nr. top 198 – 200/a) proprietatea pârâtei). Judecătoria Arad prin sentința civilă nr. 1524 din 31 martie 2003 a admis acțiunea și a stabilit linia de hotar dintre imobilele în discuție pe linia ce trece prin punctele M-N-O-P-F conform schiței anexă la raportul de expertiză.

Prin aceeași sentință a fost îndrumat Biroul de C.F. Arad să efectueze cuvenitele mențiuni în cele două înscrieri ale C.F. pentru C.F. 903 Frumușani nr. top 198-200/b, 845 mp suprafață de teren, iar pentru C.F. 927 Frumușani nr. top 198-200/a, 1638 mp suprafață de teren. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că pentru reclamanți există o înscriere în C.F. a suprafeței de 845 mp din care aceștia folosesc în fapt numai 814,31 mp iar pentru pârâți există o înscriere a suprafeței de 1611 mp. S-a constatat că înscrierea în C.F. face doar dovada dreptului fără a face și dovada întinderii lui astfel că în raport de schița de cadastru și de raportul de expertiză s-a stabilit linia de hotar care asigură pentru reclamanți suprafața de 845 mp iar pentru pârâți cea de 1638 mp.

Tribunalul Arad prin decizia nr. 430/A din 19 iunie 2003 a respins apelul reclamanților ca nefondat și apelul pârâtei ca tardiv formulat, s-a reținut în acest sens că instanța a făcut o corectă apreciere a probelor și că a restabilit în fapt situația de drept justificată cu acte. Nu s-a primit nici critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, instanța obligând la suma pentru care s-au produs dovezi la dosar. Apelul pârâtei s-a constatat că este tardiv formulat la 5 mai 2003 față de data comunicării hotărârii atacate, 14 aprilie 2003, cu depășirea termenului de 15 zile legal prevăzut. Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 3796 din 12 noiembrie 2003 a admis ambele recursuri împotriva deciziei nr. 430/2003, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Timișoara considerată competentă.

S-a constatat că termenul de apel pentru pârâtă s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, 26 aprilie 2003 iar următoarea prima zi liberă după această dată a fost 5 mai 2003, dată la care s-a înregistrat recursul, deci în termen. Pentru examinarea cauzei sub toate aspectele s-a admis și recursul reclamanților. În rejudecare Curtea de Apel Timișoara prin decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2004 a respins ambele apeluri declarate împotriva sentinței civile nr. 1524 din 31 martie 2003. S-a constatat că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că părțile din proces stăpânesc faptic suprafețe de teren mai mici decât cele cuprinse în planul cadastral și astfel a fost acceptată soluția propusă de expert pentru a echilibra situația de drept cu cea de fapt.

S-a mai constatat că solicitarea reclamanților privind obligarea pârâtei la despăgubiri pe terenul folosit abuziv, a fost formulată în apel, astfel încât nu a fost luată în considerație nici critica privind acordarea într-un cuantum insuficient a cheltuielilor de judecată în raport de dispozițiile art. 584 C. civ., care stipulează că în grănițuire cheltuielile „se vor face pe jumătate”. Apelul pârâtei, care a criticat soluția pentru că nu s-a ținut cont de sentința civilă nr. 7084/1983 a Judecătoriei Arad care a stabilit linia de hotar‚ între cele două proprietăți, a fost de asemenea respins ca nefondat. Instanța a reținut că la data procesului de grănițuire și tulburare de posesie, finalizat prin sentința nr. 7084 din 19 decembrie 1987, reclamanții F. nu erau proprietari asupra terenului aferent locuinței lor, ci la acea dată, proprietar era Consiliul Local Fântânele.

Reclamanții, illo tempore , aveau numai un drept de folosință pentru 250 mp pe durata existenței construcției și un contract de închiriere cu consiliul local pentru 593 mp. Reclamanții au devenit între timp proprietari ai terenului urmare deciziei nr. 536/2001 a Prefecturii Arad. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâta. Reclamanții, care nu au indicat nici un temei de drept, au criticat în esență hotărârea invocând probleme de fond în sensul că au avut 707 mp primiți prin ordin al prefectului, iar pârâta deține în mod abuziv ce mai mare parte. Pârâta a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a cerut respectarea dreptului său de proprietate asupra imobilului. S-a mai invocat că reclamanților li s-a dat mai mult decât au cerut.

Recursul declarat de reclamanți este nefondat. Este de remarcat că potrivit art. 302 1 pct. 3 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de legalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sau după caz mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul, în maniera în care a fost formulat de reclamanți, nu este structurat potrivit cerințelor articolului mai sus citat, în termenii prevăzuți de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., care arată în mod expres motivele pentru care o hotărâre se poate ataca cu recurs. Ca urmare acest recurs se va respinge ca nefondat. Cât privește recursul declarat de pârâtă acesta va fi anulat ca netimbrat potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. În temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 taxa de timbru se datorează anticipat. În situația când la înregistrarea cererii nu s-a achitat taxa de timbru aferentă instanța poate acorda un termen pentru complinirea acestei omisiuni. Se constată că prin rezoluția de primire a apelului s-a dispus ca recurenții, să timbreze cererea cu câte 17.500 lei taxă judiciară și 1500 lei timbru judiciar. La fila 22 din acest dosar se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtei recurente M.E. în care i se pune în vedere în mod expres necesitatea de a timbra, cu indicarea cuantumului. Pârâta-recurentă nu s-a supus măsurilor dispuse de instanță până la soluționarea cauzei, astfel încât potrivit art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997 acest recurs se va anula ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții F.V. și F.A .împotriva deciziei civile nr. 2 din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de pârâta M.E. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.