ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6529/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2002 pe rolul Judecătoriei

Arad reclamanții F.V. și F.A. au chemat în judecată pe pârâta M.E. pentru

stabilirea liniei despărțitoare dintre imobilele situate în F. nr. 454 comuna

Fântânele județul Arad (C.F. nr. 903 nr. top 198-200/b) proprietatea

reclamanților și, respectiv, în F. nr. 453 comuna Fântânele (C.F. nr. 927 nr.

top 198 – 200/a) proprietatea pârâtei).

Judecătoria Arad prin sentința

civilă nr. 1524 din 31 martie 2003 a admis acțiunea și a stabilit linia de

hotar dintre imobilele în discuție pe linia ce trece prin punctele M-N-O-P-F

conform schiței anexă la raportul de expertiză. Prin aceeași sentință a fost

îndrumat Biroul de C.F. Arad să efectueze cuvenitele mențiuni în cele două

înscrieri ale C.F. pentru C.F. 903 Frumușani nr. top 198-200/b, 845 mp

suprafață de teren, iar pentru C.F. 927 Frumușani nr. top 198-200/a, 1638 mp

suprafață de teren.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că pentru reclamanți există o înscriere în C.F. a suprafeței

de 845 mp din care aceștia folosesc în fapt numai 814,31 mp iar pentru pârâți

există o înscriere a suprafeței de 1611 mp. S-a constatat că înscrierea în C.F.

face doar dovada dreptului fără a face și dovada întinderii lui astfel că în

raport de schița de cadastru și de raportul de expertiză s-a stabilit linia de

hotar care asigură pentru reclamanți suprafața de 845 mp iar pentru pârâți cea

de 1638 mp.

Tribunalul Arad prin decizia nr.

430/A din 19 iunie 2003 a respins apelul reclamanților ca nefondat și apelul

pârâtei ca tardiv formulat, s-a reținut în acest sens că instanța a făcut o

corectă apreciere a probelor și că a restabilit în fapt situația de drept

justificată cu acte. Nu s-a primit nici critica referitoare la acordarea

cheltuielilor de judecată, instanța obligând la suma pentru care s-au produs

dovezi la dosar.

Apelul pârâtei s-a constatat că este

tardiv formulat la 5 mai 2003 față de data comunicării hotărârii atacate, 14

aprilie 2003, cu depășirea termenului de 15 zile legal prevăzut.

Curtea de Apel Timișoara prin

decizia nr. 3796 din 12 noiembrie 2003 a admis ambele recursuri împotriva

deciziei nr. 430/2003, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecarea

apelului la Curtea de Apel Timișoara considerată competentă.

S-a constatat că termenul de apel

pentru pârâtă s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, 26 aprilie 2003 iar

următoarea prima zi liberă după această dată a fost 5 mai 2003, dată la care

s-a înregistrat recursul, deci în termen.

Pentru examinarea cauzei sub toate

aspectele s-a admis și recursul reclamanților.

În rejudecare Curtea de Apel

Timișoara prin decizia nr. 2 din 12 ianuarie 2004 a respins ambele apeluri

declarate împotriva sentinței civile nr. 1524 din 31 martie 2003.

S-a constatat că în mod corect s-a

reținut de către instanța de fond că părțile din proces stăpânesc faptic

suprafețe de teren mai mici decât cele cuprinse în planul cadastral și astfel a

fost acceptată soluția propusă de expert pentru a echilibra situația de drept

cu cea de fapt.

S-a mai constatat că solicitarea

reclamanților privind obligarea pârâtei la despăgubiri pe terenul folosit

abuziv, a fost formulată în apel, astfel încât nu a fost luată în considerație

nici critica privind acordarea într-un cuantum insuficient a cheltuielilor de

judecată în raport de dispozițiile art. 584 C. civ., care stipulează că în

grănițuire cheltuielile „se vor face pe jumătate”.

Apelul pârâtei, care a criticat

soluția pentru că nu s-a ținut cont de sentința civilă nr. 7084/1983 a

Judecătoriei Arad care a stabilit linia de hotar‚ între cele două proprietăți,

a fost de asemenea respins ca nefondat.

Instanța a reținut că la data

procesului de grănițuire și tulburare de posesie, finalizat prin sentința nr.

7084 din 19 decembrie 1987, reclamanții F. nu erau proprietari asupra terenului

aferent locuinței lor, ci la acea dată, proprietar era Consiliul Local

Fântânele.

Reclamanții,

illo tempore

,

aveau numai un drept de folosință pentru 250 mp pe durata existenței

construcției și un contract de închiriere cu consiliul local pentru 593 mp.

Reclamanții au devenit între timp proprietari ai terenului urmare deciziei nr.

536/2001 a Prefecturii Arad.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții și pârâta.

Reclamanții, care nu au indicat nici un temei de drept, au criticat în

esență hotărârea invocând probleme de fond în sensul că au avut 707 mp primiți

prin ordin al prefectului, iar pârâta deține în mod abuziv ce mai mare parte.

Pârâta a invocat art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a cerut respectarea dreptului său de proprietate asupra

imobilului. S-a mai invocat că reclamanților li s-a dat mai mult decât au

cerut.

Recursul declarat de reclamanți este

nefondat.

Este de remarcat că potrivit art.

302

1

pct. 3 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă

motivele de legalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sau după caz

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul, în maniera în care a fost

formulat de reclamanți, nu este structurat potrivit cerințelor articolului mai

sus citat, în termenii prevăzuți de art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., care

arată în mod expres motivele pentru care o hotărâre se poate ataca cu recurs.

Ca urmare acest recurs se va

respinge ca nefondat.

Cât privește recursul declarat de

pârâtă acesta va fi anulat ca netimbrat potrivit dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ.

În temeiul art. 20 din Legea nr.

146/1997 taxa de timbru se datorează anticipat. În situația când la

înregistrarea cererii nu s-a achitat taxa de timbru aferentă instanța poate

acorda un termen pentru complinirea acestei omisiuni.

Se constată că prin rezoluția de

primire a apelului s-a dispus ca recurenții, să timbreze cererea cu câte 17.500

lei taxă judiciară și 1500 lei timbru judiciar.

La fila 22 din acest dosar se află

dovada de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtei recurente M.E. în care i

se pune în vedere în mod expres necesitatea de a timbra, cu indicarea

cuantumului.

Pârâta-recurentă nu s-a supus

măsurilor dispuse de instanță până la soluționarea cauzei, astfel încât

potrivit art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997 acest recurs se va anula ca

netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat

de reclamanții F.V. și F.A .împotriva deciziei civile nr. 2 din 12 ianuarie

2004 a Curții de Apel Timișoara.

Anulează, ca netimbrat, recursul formulat

de pârâta M.E. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2004.