ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1190/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1190/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Tribunalul Arad, inițial la data de 03 noiembrie 2007, reclamantul K.A.C., în

contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Arad și Primăria Municipiul

Arad, a solicitat obligarea pârâților să predea reclamantului, cu titlu de

restituire în echivalent, imobilele situate în Arad, compuse din intravilan cu

casă, înscrise în C.F. 6346 Arad și 6459 Arad, cu nr. top 35/b și 33.34/b,

aflate în proprietatea Municipiului Arad, sub sancțiunea unor daune cominatorii

de 100 ron/zi de întârziere, să se constate că imobilul înscris în C.F. 6346

Arad cu nr. top 35/b este compus din intravilan, fără casă în suprafață de 1022

mp, să se constate că imobilul înscris în C.F. 6459 Arad cu nr. top 33.34/a

este compus numai din intravilan fără casă în suprafață de 720 mp, să se

dispună Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, efectuarea

cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, după rămânerea irevocabilă a

sentinței, în sensul radierii celor două case înscrise în C.F. 6346 și 6459

Arad și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de

restituire în echivalent, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

Prin sentința civilă nr. 1927 din 13

decembrie 2006 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul Arad a admis în parte

acțiunea civilă exercitată de reclamantul K.A.C., în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Arad, reprezentat prin primar, având ca obiect obligația de a face,

a obligat pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, ca, la soluționarea

notificării trimisă de antecesorii reclamantului, defuncții K.E.(I.)C. și K.M.,

cu nr. 453 din 09 august 2001, prin executor judecătoresc S.V., să emită în

termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei

sentințe, o dispoziție motivată de acordare de măsurii reparatorii în

echivalent, constând in bani sau alte bunuri la alegerea pârâtului, pentru

imobilele preluate în mod abuziv de la antecesorul reclamantului, respectiv

imobilul înscris în C.F. nr. 5622 - Arad, nr. top 7800/1387/2 și 7800/1387/1 -

intravilan cu bloc garsoniere din Arad, în suprafață de 561 mp; a respins, ca

neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la predarea

către reclamant a imobilelor din Arad, compuse din intravilan cu casă, înscrise

în C.F. nr. 6346 - Arad și nr. 6459 - Arad cu nr. top.35/b și respectiv

33.34/b, sub sancțiunea de dau cominatorii de 100 lei RON/zi de întârziere; a

respins, ca inadmisibile, capetele de cerere având ca obiect constatarea că

imobilele de pe nr. top 35/b și respectiv 33.34/b sunt compuse numai din

intravilan fără case, precum și capătul de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor

în cartea funciară; a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu

cu Primăria Municipiului Arad, ca fiind formulata împotriva unei persoane fără

capacitate procesuală de folosință.

Prin decizia civilă nr. 126 din 15

martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.

8745/108/2006, a fost admis apelul declarat de reclamantul K.A.C. împotriva

sentinței civile nr.1 927 din 13 decembrie 2006 pronunțată în dosar 8745/108/2006

de Tribunalul Arad, secția civilă, a fost desființata sentința civilă apelată,

s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv

Tribunalului Arad, secția civilă.

În motivarea deciziei de casare cu

trimitere pentru rejudecare s-a arătat că, prin modul cum a pronunțat

hotărârea, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului cauzei, fiind absolut necesar a se dispune efectuarea unei expertize

tehnice pentru a se stabili suprafețele de teren, compunerea lor, valoarea de

circulație a imobilului de restituit în echivalent.

În rejudecare, prin sentința civilă

nr. 1356 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr.

8745/108/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată și exercitată de reclamantul

K.A.C., a fost obligat pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, ca, în

soluționarea notificării trimisă de antecesorii reclamantului, defuncții K.E.(I.)C.

și K.M., cu nr. 453 din 09 august 2007 prin executor judecătoresc S.V., să

emită în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, a

dispoziției motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

bănesc în favoarea reclamantului, conform raportului de expertiză judiciară

efectuată de expert tehnic judiciar - ing. C.D.L., expertiză care face parte

integrală prezentei hotărâri, după cum urmează: - suma de 809.200 lei pentru

imobilul înscris în C.F. nr. 5622 Arad cu nr. top 7801/1387/1 și 7800/13872/2,

teren în suprafață totală de 516 mp, situat în Arad; - 805.800 lei pentru

imobilul înscris în C.F. nr. 6346 Arad, cu nr. top 35/b și C.F. nr. 6459 Arad

cu nr top 33.34/a, teren în suprafață totală de 1742 mp, situat în Arad, a fost

obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 603,40 lei cheltuieli de

judecată, reprezentând plata onorariului de expert.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat apel, reclamantul K.A. și pârâtul Municipiul Arad, iar, prin decizia

civilă din 23 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a admis

apelul declarat de Municipiul Arad, prin primar, împotriva sentinței civile nr.

1356 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.

8745/108/2006, precum și apelul reclamantului K.A.C., s-a desființat sentința

apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.

În motivarea deciziei Curții de Apel

Timișoara, se arată că Tribunalul Arad nu a analizat pe fond litigiul dedus

judecății, deoarece sentința nu este motivată în fapt și în drept, respectiv că

prima instanță nu a fost preocupată de soluționarea tuturor capetelor de cerere

formulate de reclamant.

În rejudecare, prin sentința civilă

nr. 816 din 29 octombrie 2008, Tribunalul Arad a admis acțiunea reclamantului K.A.,

împotriva pârâtului Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, a obligat pârâtul

să emită decizie prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv, atribuirea în

proprietate a terenurilor fără construcții, înscrise în C.F. 6346 Arad, cu nr.

top 35/b, în suprafață de 1022 mp și C.F. 6459 Arad, cu nr. top 33.34/a, în

suprafață de 720 mp, în baza ar. 10 alin. (3), alin. (10) din Legea nr.

10/2001, fiind respins petitul din acțiune privind daunele cominatorii și

înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamantul a identificat terenurile înscrise în C.F. 6346 cu nr.

top 35/b, în suprafață de 1022 mp și C.F. 6459 cu nr. top 33.34/a, în suprafață

de 720 mp și a cerut Municipiului Arad să emită decizie prin care să-i acorde

măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri,

respectiv, atribuirea în proprietate a terenurilor identificate mai sus.

Din raportul de expertiză tehnică

rezultă că pe terenul înscris în C.F. 5622, cu nr. top. 7800/1387/2 și

7801/1387/1, în suprafață totală de 516 mp, au fost identificate construcții

autorizate cu nivel de înălțime P+2E, că valoarea de circulație este de 238.000

Euro, respectiv, 809.200 lei.

Terenurile înscrise în C.F. 6346 cu

nr. top 35/b, în suprafață de 1022 mp și C.F. 6459 cu nr. top 33.34/a, în

suprafață de 720 mp, au valoarea de circulație de 237.000 euro, respectiv,

805.000 lei și pe aceste amplasamente au fost identificate garaje metalice,

construcții provizorii. Potrivit avizelor și schițelor de la SC E.D.B., C.A.

Arad SA și E.O.G. România, pe aceste terenuri nu exista rețele de utilități

publice care să împiedice atribuirea către reclamant.

Având în vedere că valoarea de

circulație a terenurilor cerute în compensare de reclamant este foarte

apropiată de valoarea de circulație a terenului antecesorului reclamantului, că

acest teren este ocupat de construcții autorizate, astfel că nu poate fi

retrocedat în natură, prima instanță, în baza art. 10 alin. (2), (3) și (10)

din Legea nr. 10/2001, republicata, a admis acțiunea și a obligat pe pârât să

emită decizie prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv, atribuirea în

proprietate a terenurilor fără construcții, înscrise în C.F. 6346 Arad, cu nr.

top 35/b, în suprafață de 1022 mp și C.F. 6459 Arad, cu nr. top 33.34/a, în

suprafață de 720 mp. Daunele cominatorii, ca mijloc de constrângere a pârâtului

la executarea în natură a prestației, nu au temei legal în prezenta cauză, dar

nici nu sunt justificate prin probe, iar reclamantul are la îndemână sistemul

amenzilor civile, reglementat de art. 580/3 C. proc. civ., pentru constrângerea

pârâtului la îndeplinirea obligațiilor de a face.

Petitul privind înscrierea în cartea

funciară a dreptului de proprietate asupra terenurilor cerute în compensare de

reclamant a fost respins, ca prematur și nefondat, deoarece acest demers

presupune, în prealabil, emiterea dispoziției, în baza Legii nr. 10/2001, de

către pârât, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 122 din 19

mai 2009 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul

Arad prin primar, împotriva sentinței civile nr. 816 din 29 octombrie 2008

pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3300/108/2008, în contradictoriu cu

reclamantul K.A.C., a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că, a

admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul K.A.C., a obligat

pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, să emită decizie sau dispoziție motivată,

prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în

condițiile Legii nr. 10/2001 republicată, pentru imobilul situat în Arad, înscris

în C.F. nr. 5622, nr. top 7800/1387/1 și 7800/1387/2, a respins în rest

acțiunea civilă a reclamantului, a respins apelul declarat de reclamantul K.A.C.

împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a pronunța această hotărâre,

au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Procedând la examinarea cu

prioritate a excepției invocate de reclamant prin întâmpinare, respectiv cea a

nulității motivelor de apel, în condițiile prevăzute de art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea a constatat că această excepție este neîntemeiată, pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 287 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde și semnătura apelantului,

lipsa semnăturii putând fi complinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc.

civ.

Instanța a constatat, față de

tehnica legislativă folosită, faptul că aceste cerințe precum și sancțiunea

arătată, privesc doar cererea de apel, nu și înscrisul ce încorporează motivele

de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul (pct. 3 din textul de lege

arătat), înscris ce poate fi depus până la prima zi de înfățișare.

În speță, pârâtul Municipiului Arad

a formulat cerere de apel, prin reprezentant legal, Primarul municipiului Arad,

fiind semnată și ștampilată de acesta, iar motivele din apel depuse în numele

acelorași entități apar a fi semnate de persoane din cadrul compartimentului

juridic al Primăriei, aspect necontestat.

Ca atare, având în vedere că, pe

cererea de apel apar semnătura și ștampila pârâtului, respectiv a

reprezentantului său legal, că în cuprinsul acestui înscris a fost exprimată

poziția procesuală a părții, precum și față de dispozițiile art. 292 alin. (2) C.

proc. civ., care prevăd limitele analizării sentinței atacate de către instanța

de apel pentru situația nemotivării apelului, respectiv apărările invocate în

fața primei instanțe, s-a conchis in sensul că aplicarea sancțiunii cerute de

reclamant pentru motivele de apel nu ar avea finalitatea juridică scontată, în

condițiile în care, pe parcursul ciclurilor procesuale anterioare, poziția

pârâtului a fost constantă, în sensul arătat și în cererea intitulată „motive

de apel”.

În ceea ce privește fondul cauzei,

procedând la examinarea sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate prin

cele două cereri de apel, față de dispozițiile art. 21, art. 25 alin. (1) și (4)

și art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 21.1 din H.G. nr. 250/2007 coroborate cu

prevederile art. 282 și urm. C. proc. civ., Curtea de apel a constatat că

apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad este întemeiat, iar apelul

reclamantului este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate abuziv în perioada de

referință, se restituie de regulă, în natură. Dacă restituirea în natură nu este

posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care pot consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri

acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Măsurile reparatorii în echivalent

constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, se acordă prin decizia,

sau, după caz, dispoziție motivată a entității investite cu soluționarea

notificării, iar despăgubirile bănești se propun a fi acordate prin actul de

soluționare a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001

republicată.

De asemenea, alin. (5) din art. 1 al

Legii nr. 10/2001, republicată prevede că primarii sau conducătorii entităților

investite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar la loc

vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau după caz,

serviciile care pot fi acordate prin compensare.

În speță, reclamantul a solicitat

acordarea, ca și măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul preluat

abuziv și care nu mai poate fi restituit în natură, compensarea cu imobilele

identificate de el, ca fiind disponibile și aparținând unității notificate.

Din tehnica legislativă folosită

coroborată cu prevederile art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, rezultă că unitatea

notificată poate oferi prin compensare, orice bunuri sau servicii disponibile

pe care le deține. De asemenea, se arată că este la aprecierea exclusivă a

unității deținătoare componența listei cu bunuri ce pot face obiectul

compensării, ea fiind singura abilitată în acest sens, astfel că instanța de

judecată nu se poate substitui în prerogativa oferită de lege și să stabilească

că un anumit bun poate fi oferit în compensare pentru imobilul preluat abuziv.

Legea nr. 10/2001 republicată și H.G. nr. 250/2007 nu prevăd competențe în acest

sens în favoarea instanțelor de judecată, astfel că unitatea deținătoare este

singura abilitată de lege că întocmească lista bunurilor disponibile pentru a

fi oferite în compensare.

În speță, intimatul Primarul

municipiului Arad a arătat ce bunuri deține pentru oferirea în compensare

pentru bunurile preluate abuziv de la antecesoarea reclamantului și care nu

poate fi restituit în natură, procesul-verbal întocmit în acest sens fiind

afișat într-un loc public, astfel că instanța de apel a respins, ca neîntemeiată,

solicitarea reclamantului de a i se acorda în compensare imobilul identificat

de acesta.

Dacă reclamantul dorea ca bunurile

cerute să-i fie atribuite în compensare, ca măsură reparatorie alternativă,

trebuia să conteste actul administrativ arătat, în condițiile Legii nr.

554/2004 și, după includerea imobilelor solicitate pe lista bunurilor

disponibile, să obțină măsura reparatorie solicitată.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de

destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie

autonomă, societate sau companie națională, o societate comercială la care

statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în

natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de

conducere ale unității deținătoare.

Aliniatul (5) din articolul arătat

instituie interdicția înstrăinării sau grevării sub orice formă a bunurilor

notificate, potrivit prevederilor legii, sub sancțiunea nulității absolute,

până la soluționarea procedurilor administrative și judiciare generate de prezenta

lege.

Normele metodologice adoptate pentru

aplicarea acestui text de lege reliefează semnificații juridice multiple, de

care entitatea notificată, respectiv instanța de judecată investită cu

soluționarea unei cereri întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 trebuie să

țină cont.

Unul dintre cele mai importante

aspecte privește indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută

de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze

imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptățite potrivit legii,

indisponibilizare ce operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă

notificarea a fost făcută la o dată ulterioară, în scopul îndeplinirii cu

prioritate a obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar.

Ca atare, din interpretarea corelată

a acestui text de lege cu dispozițiile art. 25 alin. (1) și (4) și art. 26 din

lege, se impune a conchide că toate imobilele ce se încadrează în categoria

imobilelor preluate în mod abuziv de stat, astfel cum această noțiune este

definită de art. 2 din lege, sunt indisponibilizate de drept până la

finalizarea procedurilor prevăzute de acest act normativ, indiferent dacă s-a

formulat o cerere în procedura administrativă sau în fața instanței.

Legea nu distinge în sensul

indisponibilizării imobilelor ce au fost notificate în termenul prevăzut de

art. 22, astfel că nici interpretul legii nu trebuie să o facă.

Ca atare, se concluzionează că

indisponibilizarea privește toate imobilele ce au intrat în patrimoniul

statului în perioada de referință a legii, în vreuna dintre modalitățile

enumerate la art. 2, cu privire la care nu se mai pot încheia acte de

înstrăinare sau grevare.

Un argument în sprijinul acestei

teorii îl constituie Decizia din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, din care rezultă admisibilitatea unei acțiuni în revendicare

întemeiată pe dreptul comun, în situația în care bunul se mai află în

patrimoniul Statului.

În speță, ambele imobile cerute spre

atribuire, ca măsură reparatorie în echivalent, intră sub incidența

prevederilor Legii nr. 10/2001 republicată, intrând în proprietatea Statului,

prin moștenire și preluare, în anii 1964, 1978 ( imobilul înscris în C.F. nr. 6346

Arad, nr.top 35/b, respectiv, prin cumpărare, în anul 1957, imobilul înscris în

C.F. nr. 6459 Arad, nr.top 33.34/a, încadrându-se la lit. e) și h) ale art. 2

din Legea nr. 10/2001 republicată.

În consecință, față de data și

temeiul preluării în patrimoniul Statului rezultă cu îndestulătoare evidență,

faptul că sunt indisponibilizate, neputând intra în categoria „bunurilor

disponibile pentru atribuire” ca măsură reparatorie în echivalent, și deci,

neputând fi admisă cererea reclamantului sub acest aspect.

Decizia Curții Europene a

Drepturilor Omului invocată de reclamant nu poate înlătura caracterul imperativ

al normelor precitate, în condițiile în care nu este exclusă soluționarea

notificării sale prin atribuirea unui imobil în compensare, imobil care să nu

fie afectat de indisponibilizarea arătată.

Având în vedere aceste considerente,

poziția procesuală a pârâtului, precum și faptul că, în prezent, nu mai sunt

bunuri disponibile pe lista întocmită de Primăria municipiului Arad, Curtea a constatat

că acțiunea reclamantului este întemeiată doar în parte, urmând ca, în baza

dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., să fie admis apelul declarat de pârâtul

Municipiul Arad prin primar, împotriva sentinței civile nr. 816 din 29

octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3300/108/2008, în

contradictoriu cu reclamantul K.A.C., cu consecința schimbării în parte a

sentinței civile atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii civile

formulată de reclamantul K.A.C., urmând a obliga pârâtul Municipiul Arad, prin

Primar, să emită decizie sau dispoziție motivată, prin care să acorde

reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001

republicată, pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. nr. 5622, nr. top

7800/1387/1 și 7800/1387/2, respingând în rest acțiunea civilă.

În ceea ce privește apelul declarat

de reclamantul K.A.C., față de soluția pronunțată asupra petitului principal,

instanța de apel a constatat că nu poate fi admis nici petitul subsidiar al

înscrierii în C.F. a dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu,

față de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 7/1996 republicată.

In ceea ce privește petitul privind

acordarea de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la predarea

imobilelor solicitate și acesta a fost respins, ca neîntemeiat, ca o aplicație

a principiului de drept unanim acceptat potrivit căruia accesoriul urmează

soarta principalului.

Împotriva deciziei instanței de apel

a formulat recurs, la data de 20 iulie 2009, reclamantul K.A.C., prin care a

criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Reclamantul a susținut că a dovedit

prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei că Municipiul Arad mai deține în

proprietatea sa privată bunuri libere și care pot face obiectul unor restituiri

prin echivalent.

În acest sens sunt imobilele situate

în Arad, compuse din teren intravilan înscrise în C.F. 6346 Arad și 6459 Arad,

cu nr.top.35/b și 33.34/b.

Există Decizia CEDO pronunțată în

cauza Tudor împotriva României, comunicată la 17 ianuarie 2008, care statuează

că până la acest moment Fondul Proprietatea nu funcționează într-o manieră

susceptibilă de a acorda efectiv o despăgubire reclamantei pentru pierderea

bunului său.

Din înscrisurile emanând de la

Primăria Municipiului Arad și depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilele

solicitate a le fi restituite prin echivalent nu au fost revendicate de către

alte persoane nici în baza Legii nr. 10/2001 și nici a unei alte cereri de

revendicare, iar din avizele emanând de la SC E.D.B., E.G. România, C.A. Arad

SA rezultă că pe terenul indicat nu exista rețele de utilități publice care să

împiedice restituirea acestora către apelant.

Raportul de expertiza tehnică

efectuat în cauză a stabilit că imobilul preluat de la antecesorii apelantului

este echivalent din punct de vedere valoric cu imobilele solicitate a fi restituite

și care în prezent se afla în proprietatea privată a Municipiului Arad.

La termenul de judecata din 24 februarie 2010,

Înalta Curte a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului, cu

prioritate cu privire la chestiunea încadrării criticilor formulate în motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte va constata

nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează:

In calea de atac extraordinara a

recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât

ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează

aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin

procedural si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este,

esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce

înseamnă ca orice susținere care releva, o expunere parțiala sau detaliata a

istoricului cauzei deduse judecații, o expunere a conținutului reglementarilor

legale incidente in cauza, fără ca aceasta sa fie particularizata cadrului

procesual de investire ori etapei procesuale ori considerentelor deja redate in

cuprinsul hotărârii judecătorești contestate, pretinse erori ale instanței de

apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării

situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat in mod

exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod

concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca reclamantul poate

beneficia de prevederile legii speciale, in raport de situația de fapt relevata

de probele administrate in cauza, apreciate in mod corespunzător de instanțele

de fond anterioare.

In cuprinsul cererii de recurs nu sunt vizate

considerentele instanței de apel care au configurat cu precizie situația de

fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare si interpretare a dispozițiilor

legale incidente, ci, așa cum s-a arătat anterior, doar o formala si

nepertinenta înșiruire de elemente de fapt relevate, in opinia recurentului, de

probele administrate in cauza, si care ar avea relevanta in cauza, fără ca

acestea sa poată fi opuse chestiunilor deja dezlegate de instanțele anterioare,

in scopul îndreptării acestora in calea de atac promovata.

Este motivul pentru care legiuitorul a

prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si

pentru situația in care cererea se motivează, însă criticile nu pot fi

încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma

procedurala susmenționată.

Noua formulare a textului art. 304 C.

proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a

recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în

primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin

configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara

definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare.

O situație de nelegalitate, în esență,

pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a

textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin

stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi

aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie,

și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului

dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres

desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Pentru toate aceste considerente de fapt

si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2)

și (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul K.A.C.

împotriva deciziei nr. 122 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie

2010.