ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1190/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad, inițial la data de 03 noiembrie 2007, reclamantul K.A.C., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Arad și Primăria Municipiul Arad, a solicitat obligarea pârâților să predea reclamantului, cu titlu de restituire în echivalent, imobilele situate în Arad, compuse din intravilan cu casă, înscrise în C.F. 6346 Arad și 6459 Arad, cu nr. top 35/b și 33.34/b, aflate în proprietatea Municipiului Arad, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 100 ron/zi de întârziere, să se constate că imobilul înscris în C.F. 6346 Arad cu nr. top 35/b este compus din intravilan, fără casă în suprafață de 1022 mp, să se constate că imobilul înscris în C.F.

6459 Arad cu nr. top 33.34/a este compus numai din intravilan fără casă în suprafață de 720 mp, să se dispună Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, după rămânerea irevocabilă a sentinței, în sensul radierii celor două case înscrise în C.F. 6346 și 6459 Arad și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de restituire în echivalent, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere. Prin sentința civilă nr. 1927 din 13 decembrie 2006 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul K.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, având ca obiect obligația de a face, a obligat pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, ca, la soluționarea notificării trimisă de antecesorii reclamantului, defuncții K.E.(I.)C.

și K.M., cu nr. 453 din 09 august 2001, prin executor judecătoresc S.V., să emită în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe, o dispoziție motivată de acordare de măsurii reparatorii în echivalent, constând in bani sau alte bunuri la alegerea pârâtului, pentru imobilele preluate în mod abuziv de la antecesorul reclamantului, respectiv imobilul înscris în C.F. nr. 5622 - Arad, nr. top 7800/1387/2 și 7800/1387/1 - intravilan cu bloc garsoniere din Arad, în suprafață de 561 mp; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la predarea către reclamant a imobilelor din Arad, compuse din intravilan cu casă, înscrise în C.F.

nr. 6346 - Arad și nr. 6459 - Arad cu nr. top.35/b și respectiv 33.34/b, sub sancțiunea de dau cominatorii de 100 lei RON/zi de întârziere; a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere având ca obiect constatarea că imobilele de pe nr. top 35/b și respectiv 33.34/b sunt compuse numai din intravilan fără case, precum și capătul de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor în cartea funciară; a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Arad, ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. Prin decizia civilă nr. 126 din 15 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 8745/108/2006, a fost admis apelul declarat de reclamantul K.A.C.

împotriva sentinței civile nr.1 927 din 13 decembrie 2006 pronunțată în dosar 8745/108/2006 de Tribunalul Arad, secția civilă, a fost desființata sentința civilă apelată, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Arad, secția civilă. În motivarea deciziei de casare cu trimitere pentru rejudecare s-a arătat că, prin modul cum a pronunțat hotărârea, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, fiind absolut necesar a se dispune efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili suprafețele de teren, compunerea lor, valoarea de circulație a imobilului de restituit în echivalent.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1356 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 8745/108/2006, s-a admis acțiunea civilă formulată și exercitată de reclamantul K.A.C., a fost obligat pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, ca, în soluționarea notificării trimisă de antecesorii reclamantului, defuncții K.E.(I.)C. și K.M., cu nr. 453 din 09 august 2007 prin executor judecătoresc S.V., să emită în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, a dispoziției motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc în favoarea reclamantului, conform raportului de expertiză judiciară efectuată de expert tehnic judiciar - ing.

C.D.L., expertiză care face parte integrală prezentei hotărâri, după cum urmează: - suma de 809.200 lei pentru imobilul înscris în C.F. nr. 5622 Arad cu nr. top 7801/1387/1 și 7800/13872/2, teren în suprafață totală de 516 mp, situat în Arad; - 805.800 lei pentru imobilul înscris în C.F. nr. 6346 Arad, cu nr. top 35/b și C.F. nr. 6459 Arad cu nr top 33.34/a, teren în suprafață totală de 1742 mp, situat în Arad, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 603,40 lei cheltuieli de judecată, reprezentând plata onorariului de expert. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, reclamantul K.A.

și pârâtul Municipiul Arad, iar, prin decizia civilă din 23 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a admis apelul declarat de Municipiul Arad, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1356 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 8745/108/2006, precum și apelul reclamantului K.A.C., s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad. În motivarea deciziei Curții de Apel Timișoara, se arată că Tribunalul Arad nu a analizat pe fond litigiul dedus judecății, deoarece sentința nu este motivată în fapt și în drept, respectiv că prima instanță nu a fost preocupată de soluționarea tuturor capetelor de cerere formulate de reclamant.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 816 din 29 octombrie 2008, Tribunalul Arad a admis acțiunea reclamantului K.A., împotriva pârâtului Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, a obligat pârâtul să emită decizie prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv, atribuirea în proprietate a terenurilor fără construcții, înscrise în C.F. 6346 Arad, cu nr. top 35/b, în suprafață de 1022 mp și C.F. 6459 Arad, cu nr. top 33.34/a, în suprafață de 720 mp, în baza ar. 10 alin. (3), alin. (10) din Legea nr. 10/2001, fiind respins petitul din acțiune privind daunele cominatorii și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a identificat terenurile înscrise în C.F. 6346 cu nr. top 35/b, în suprafață de 1022 mp și C.F. 6459 cu nr. top 33.34/a, în suprafață de 720 mp și a cerut Municipiului Arad să emită decizie prin care să-i acorde măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv, atribuirea în proprietate a terenurilor identificate mai sus. Din raportul de expertiză tehnică rezultă că pe terenul înscris în C.F. 5622, cu nr. top. 7800/1387/2 și 7801/1387/1, în suprafață totală de 516 mp, au fost identificate construcții autorizate cu nivel de înălțime P+2E, că valoarea de circulație este de 238.000 Euro, respectiv, 809.200 lei.

Terenurile înscrise în C.F. 6346 cu nr. top 35/b, în suprafață de 1022 mp și C.F. 6459 cu nr. top 33.34/a, în suprafață de 720 mp, au valoarea de circulație de 237.000 euro, respectiv, 805.000 lei și pe aceste amplasamente au fost identificate garaje metalice, construcții provizorii. Potrivit avizelor și schițelor de la SC E.D.B., C.A. Arad SA și E.O.G. România, pe aceste terenuri nu exista rețele de utilități publice care să împiedice atribuirea către reclamant.

Având în vedere că valoarea de circulație a terenurilor cerute în compensare de reclamant este foarte apropiată de valoarea de circulație a terenului antecesorului reclamantului, că acest teren este ocupat de construcții autorizate, astfel că nu poate fi retrocedat în natură, prima instanță, în baza art. 10 alin. (2), (3) și (10) din Legea nr. 10/2001, republicata, a admis acțiunea și a obligat pe pârât să emită decizie prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri, respectiv, atribuirea în proprietate a terenurilor fără construcții, înscrise în C.F. 6346 Arad, cu nr. top 35/b, în suprafață de 1022 mp și C.F. 6459 Arad, cu nr. top 33.34/a, în suprafață de 720 mp.

Daunele cominatorii, ca mijloc de constrângere a pârâtului la executarea în natură a prestației, nu au temei legal în prezenta cauză, dar nici nu sunt justificate prin probe, iar reclamantul are la îndemână sistemul amenzilor civile, reglementat de art. 580/3 C. proc. civ., pentru constrângerea pârâtului la îndeplinirea obligațiilor de a face. Petitul privind înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenurilor cerute în compensare de reclamant a fost respins, ca prematur și nefondat, deoarece acest demers presupune, în prealabil, emiterea dispoziției, în baza Legii nr. 10/2001, de către pârât, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 122 din 19 mai 2009 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin primar, împotriva sentinței civile nr. 816 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3300/108/2008, în contradictoriu cu reclamantul K.A.C., a schimbat în parte sentința civilă atacată în sensul că, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul K.A.C., a obligat pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, să emită decizie sau dispoziție motivată, prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 republicată, pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. nr. 5622, nr. top 7800/1387/1 și 7800/1387/2, a respins în rest acțiunea civilă a reclamantului, a respins apelul declarat de reclamantul K.A.C.

împotriva aceleiași hotărâri. Pentru a pronunța această hotărâre, au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Procedând la examinarea cu prioritate a excepției invocate de reclamant prin întâmpinare, respectiv cea a nulității motivelor de apel, în condițiile prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că această excepție este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 287 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde și semnătura apelantului, lipsa semnăturii putând fi complinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ. Instanța a constatat, față de tehnica legislativă folosită, faptul că aceste cerințe precum și sancțiunea arătată, privesc doar cererea de apel, nu și înscrisul ce încorporează motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul (pct. 3 din textul de lege arătat), înscris ce poate fi depus până la prima zi de înfățișare.

În speță, pârâtul Municipiului Arad a formulat cerere de apel, prin reprezentant legal, Primarul municipiului Arad, fiind semnată și ștampilată de acesta, iar motivele din apel depuse în numele acelorași entități apar a fi semnate de persoane din cadrul compartimentului juridic al Primăriei, aspect necontestat. Ca atare, având în vedere că, pe cererea de apel apar semnătura și ștampila pârâtului, respectiv a reprezentantului său legal, că în cuprinsul acestui înscris a fost exprimată poziția procesuală a părții, precum și față de dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., care prevăd limitele analizării sentinței atacate de către instanța de apel pentru situația nemotivării apelului, respectiv apărările invocate în fața primei instanțe, s-a conchis in sensul că aplicarea sancțiunii cerute de reclamant pentru motivele de apel nu ar avea finalitatea juridică scontată, în condițiile în care, pe parcursul ciclurilor procesuale anterioare, poziția pârâtului a fost constantă, în sensul arătat și în cererea intitulată „motive de apel”. În ceea ce privește fondul cauzei, procedând la examinarea sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate prin cele două cereri de apel, față de dispozițiile art. 21, art. 25 alin. (1) și (4) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 21.1 din H.G.

nr. 250/2007 coroborate cu prevederile art. 282 și urm. C. proc. civ., Curtea de apel a constatat că apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad este întemeiat, iar apelul reclamantului este neîntemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate abuziv în perioada de referință, se restituie de regulă, în natură. Dacă restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Măsurile reparatorii în echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, se acordă prin decizia, sau, după caz, dispoziție motivată a entității investite cu soluționarea notificării, iar despăgubirile bănești se propun a fi acordate prin actul de soluționare a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată. De asemenea, alin. (5) din art. 1 al Legii nr. 10/2001, republicată prevede că primarii sau conducătorii entităților investite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau după caz, serviciile care pot fi acordate prin compensare. În speță, reclamantul a solicitat acordarea, ca și măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul preluat abuziv și care nu mai poate fi restituit în natură, compensarea cu imobilele identificate de el, ca fiind disponibile și aparținând unității notificate.

Din tehnica legislativă folosită coroborată cu prevederile art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, rezultă că unitatea notificată poate oferi prin compensare, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deține. De asemenea, se arată că este la aprecierea exclusivă a unității deținătoare componența listei cu bunuri ce pot face obiectul compensării, ea fiind singura abilitată în acest sens, astfel că instanța de judecată nu se poate substitui în prerogativa oferită de lege și să stabilească că un anumit bun poate fi oferit în compensare pentru imobilul preluat abuziv. Legea nr. 10/2001 republicată și H.G. nr. 250/2007 nu prevăd competențe în acest sens în favoarea instanțelor de judecată, astfel că unitatea deținătoare este singura abilitată de lege că întocmească lista bunurilor disponibile pentru a fi oferite în compensare.

În speță, intimatul Primarul municipiului Arad a arătat ce bunuri deține pentru oferirea în compensare pentru bunurile preluate abuziv de la antecesoarea reclamantului și care nu poate fi restituit în natură, procesul-verbal întocmit în acest sens fiind afișat într-un loc public, astfel că instanța de apel a respins, ca neîntemeiată, solicitarea reclamantului de a i se acorda în compensare imobilul identificat de acesta. Dacă reclamantul dorea ca bunurile cerute să-i fie atribuite în compensare, ca măsură reparatorie alternativă, trebuia să conteste actul administrativ arătat, în condițiile Legii nr. 554/2004 și, după includerea imobilelor solicitate pe lista bunurilor disponibile, să obțină măsura reparatorie solicitată.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Aliniatul (5) din articolul arătat instituie interdicția înstrăinării sau grevării sub orice formă a bunurilor notificate, potrivit prevederilor legii, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și judiciare generate de prezenta lege.

Normele metodologice adoptate pentru aplicarea acestui text de lege reliefează semnificații juridice multiple, de care entitatea notificată, respectiv instanța de judecată investită cu soluționarea unei cereri întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 trebuie să țină cont. Unul dintre cele mai importante aspecte privește indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptățite potrivit legii, indisponibilizare ce operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară, în scopul îndeplinirii cu prioritate a obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar.

Ca atare, din interpretarea corelată a acestui text de lege cu dispozițiile art. 25 alin. (1) și (4) și art. 26 din lege, se impune a conchide că toate imobilele ce se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv de stat, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 din lege, sunt indisponibilizate de drept până la finalizarea procedurilor prevăzute de acest act normativ, indiferent dacă s-a formulat o cerere în procedura administrativă sau în fața instanței. Legea nu distinge în sensul indisponibilizării imobilelor ce au fost notificate în termenul prevăzut de art. 22, astfel că nici interpretul legii nu trebuie să o facă. Ca atare, se concluzionează că indisponibilizarea privește toate imobilele ce au intrat în patrimoniul statului în perioada de referință a legii, în vreuna dintre modalitățile enumerate la art. 2, cu privire la care nu se mai pot încheia acte de înstrăinare sau grevare.

Un argument în sprijinul acestei teorii îl constituie Decizia din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care rezultă admisibilitatea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în situația în care bunul se mai află în patrimoniul Statului. În speță, ambele imobile cerute spre atribuire, ca măsură reparatorie în echivalent, intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001 republicată, intrând în proprietatea Statului, prin moștenire și preluare, în anii 1964, 1978 ( imobilul înscris în C.F. nr. 6346 Arad, nr.top 35/b, respectiv, prin cumpărare, în anul 1957, imobilul înscris în C.F. nr. 6459 Arad, nr.top 33.34/a, încadrându-se la lit. e) și h) ale art. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată.

În consecință, față de data și temeiul preluării în patrimoniul Statului rezultă cu îndestulătoare evidență, faptul că sunt indisponibilizate, neputând intra în categoria „bunurilor disponibile pentru atribuire” ca măsură reparatorie în echivalent, și deci, neputând fi admisă cererea reclamantului sub acest aspect. Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de reclamant nu poate înlătura caracterul imperativ al normelor precitate, în condițiile în care nu este exclusă soluționarea notificării sale prin atribuirea unui imobil în compensare, imobil care să nu fie afectat de indisponibilizarea arătată. Având în vedere aceste considerente, poziția procesuală a pârâtului, precum și faptul că, în prezent, nu mai sunt bunuri disponibile pe lista întocmită de Primăria municipiului Arad, Curtea a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată doar în parte, urmând ca, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ., să fie admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin primar, împotriva sentinței civile nr. 816 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3300/108/2008, în contradictoriu cu reclamantul K.A.C., cu consecința schimbării în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii civile formulată de reclamantul K.A.C., urmând a obliga pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, să emită decizie sau dispoziție motivată, prin care să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 republicată, pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. nr. 5622, nr. top 7800/1387/1 și 7800/1387/2, respingând în rest acțiunea civilă.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul K.A.C., față de soluția pronunțată asupra petitului principal, instanța de apel a constatat că nu poate fi admis nici petitul subsidiar al înscrierii în C.F. a dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu, față de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 7/1996 republicată. In ceea ce privește petitul privind acordarea de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la predarea imobilelor solicitate și acesta a fost respins, ca neîntemeiat, ca o aplicație a principiului de drept unanim acceptat potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs, la data de 20 iulie 2009, reclamantul K.A.C., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Reclamantul a susținut că a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei că Municipiul Arad mai deține în proprietatea sa privată bunuri libere și care pot face obiectul unor restituiri prin echivalent. În acest sens sunt imobilele situate în Arad, compuse din teren intravilan înscrise în C.F. 6346 Arad și 6459 Arad, cu nr.top.35/b și 33.34/b. Există Decizia CEDO pronunțată în cauza Tudor împotriva României, comunicată la 17 ianuarie 2008, care statuează că până la acest moment Fondul Proprietatea nu funcționează într-o manieră susceptibilă de a acorda efectiv o despăgubire reclamantei pentru pierderea bunului său.

Din înscrisurile emanând de la Primăria Municipiului Arad și depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilele solicitate a le fi restituite prin echivalent nu au fost revendicate de către alte persoane nici în baza Legii nr. 10/2001 și nici a unei alte cereri de revendicare, iar din avizele emanând de la SC E.D.B., E.G. România, C.A. Arad SA rezultă că pe terenul indicat nu exista rețele de utilități publice care să împiedice restituirea acestora către apelant. Raportul de expertiza tehnică efectuat în cauză a stabilit că imobilul preluat de la antecesorii apelantului este echivalent din punct de vedere valoric cu imobilele solicitate a fi restituite și care în prezent se afla în proprietatea privată a Municipiului Arad.

La termenul de judecata din 24 februarie 2010, Înalta Curte a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului, cu prioritate cu privire la chestiunea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează: In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva, o expunere parțiala sau detaliata a istoricului cauzei deduse judecații, o expunere a conținutului reglementarilor legale incidente in cauza, fără ca aceasta sa fie particularizata cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori considerentelor deja redate in cuprinsul hotărârii judecătorești contestate, pretinse erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat in mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca reclamantul poate beneficia de prevederile legii speciale, in raport de situația de fapt relevata de probele administrate in cauza, apreciate in mod corespunzător de instanțele de fond anterioare. In cuprinsul cererii de recurs nu sunt vizate considerentele instanței de apel care au configurat cu precizie situația de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare si interpretare a dispozițiilor legale incidente, ci, așa cum s-a arătat anterior, doar o formala si nepertinenta înșiruire de elemente de fapt relevate, in opinia recurentului, de probele administrate in cauza, si care ar avea relevanta in cauza, fără ca acestea sa poată fi opuse chestiunilor deja dezlegate de instanțele anterioare, in scopul îndreptării acestora in calea de atac promovata.

Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situația in care cererea se motivează, însă criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenționată. Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin configurarea situației de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac. Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul K.A.C. împotriva deciziei nr. 122 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.