ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2424/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 281 din 17 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul Arad a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamanții L.I. și L.L. împotriva pârâților Statul român prin Consiliul local al Municipiului Arad, S.N. și S.D.; s-a dispus restituirea către reclamanți a suprafețelor de teren de 30 mp și respectiv 10 mp, delimitate pe schița raportului de expertiză ce face parte din dispozitivul hotărârii și s-a stabilit efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF nr. 18981 Arad. Pentru a hotărî astfel instanța, a reținut că suprafețele de teren retrocedate nu sunt afectate de detalii de sistematizare și construcții.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri toți pârâții, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 52 din 9 aprilie 2002, a admis apelurile și a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii reclamanților, reținând în esență că: - reclamanților li s-a expropriat suprafața de 300 mp teren (poziția 53 în lista – anexă a Decretului nr. 44/1975); - această suprafață a fost parcelată, rezultând porțiunea cu nr. top 33152/a/2/2/1, intravilan în suprafață de 180 mp, înscrisă în CF nr. 24627 Arad și parcela cu nr. top 3152/a/2/2/2 în suprafață de 120 mp, înscrisă în CF nr. 30567 Arad, pe care s-a construit blocul Z 10; - casa de locuit împreună cu terenul aferent în suprafață de 233 mp, înscrisă în CF nr. 18981 Arad, au fost trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, fiind preluate conform deciziei nr. 437/1983; - prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1324/1997 încheiat cu S.C.

R. S.A., pârâții S.N. și D. au dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit, precum și pentru cota de 130/233 din terenul aferent acesteia; - suprafața de 30 mp este în folosința pârâților S. iar cea de 10 mp se află între trotuar și gardul curții acestora; - reclamanților li s-au acordat și au încasat despăgubiri atât pentru construcție cât și pentru terenuri; - retrocedarea suprafețelor de 30 mp și respectiv de 10 mp ar încălca normele de sistematizare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.; au solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor pârâților și menținerii hotărârii primei instanțe.

Printr-o primă critică s-a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994, omițând să observe că pentru cele două suprafețe de teren revendicate scopul exproprierii nu a fost atins, ele putând fi revendicate. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel nu le-a verificat apărarea în sensul că nu au primit despăgubiri în urma exproprierii. La data de 3 octombrie 2003, deci la aproximativ un an și jumătate după expirarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții au depus direct la Curtea Supremă de Justiție, deci cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 302 C. proc. civ., o „completare” a motivelor de recurs.

Pentru cele două temeiuri menționate, aceste critici nu vor fi luate în considerare, cu excepția motivului de ordine publică nou invocat referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâților S., despre care se arată că „erau obligați după apariția Legii nr. 10/2001 să-și valorifice pretențiile de cumpărători de bună-credință prin notificare”. Pârâții au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, decizia Curții de Apel fiind în întregime legală și temeinică. Critica privind pretinsa nerealizare a scopului exproprierii este contrazisă prin expertiza tehnică efectuată, schițele și celelalte înscrisuri relevante, care atestă că în zonă s-a construit un ansamblu de locuințe.

Este de principiu că acesta nu cuprinde numai clădirile propriu-zise, ci și zonele adiacente (căi de acces, spații verzi, parcări, locuri de joacă pentru copii), fiind în întregime afectate de detalii de sistematizare și subtraversate de rețele de termoficare, gaze, electricitate, etc. Suprafețele extrem de reduse revendicate se află (cei 30 mp) în curtea casei nr. 48, al cărei proprietar este familia S., dobânditoare legală, respectiv (cei 10 mp) în imediata proximitate a unui bloc de locuințe și a căii de acces. Așadar, susținerile recurenților în sensul că scopul exproprierii nu a fost atins iar retrocedarea nu încalcă detaliile de sistematizare sunt vădit nefondate. În ceea ce privește despăgubirile, la dosarul cauzei există dovezi în sensul că acestea au fost stabilite și acordate.

În aceste condiții, sarcina probei contrare revenea reclamanților recurenți, care nu au făcut însă o asemenea dovadă. În fine, este cert că pârâții S. au calitate procesuală pasivă în condițiile în care reclamanții revendică 30 mp teren deținuți de aceștia în mod legal și aflați în curtea casei lor. În consecință, cum toate criticile sunt vădit neîntemeiate, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții L.I. și L.L. împotriva deciziei civile nr. 52 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.