ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2375/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2375/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 iunie 2000 reclamanții C.M. și C.V.I. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Arad și Prefectul Județului Arad pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună atribuirea în proprietate a suprafeței de 142 mp, teren aferent casei de locuit, situată în Arad, precum și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară nr.10.229 Arad, nr. top 8569(12/1. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului compus din patru camere și dependințe din Arad, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 540/1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 și H.G.
nr. 20/1996, ocazie cu care le-a fost atribuită în proprietate doar suprafața de 274 mp, adică suprafața de teren ce se află sub construcție, nu și grădina pe care o aveau în folosință în suprafață de 142 mp și care se cuvine a fi atribuită reclamanților în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991. Prin întâmpinare, pârâtul Primarul municipiului Arad a cerut respingerea acțiunii cu motivarea că reclamanții au dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 540 din 18 decembrie 1996 încheiat cu S.C. R. S.A. în baza Legii nr. 112/1995 doar apartamentul din Arad, și terenul aferent locuinței în suprafață de 274 mp. Acțiunea este neîntemeiată deoarece dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 prevăd că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 5307 din 25 septembrie 2001, a admis acțiunea și a dispus atribuirea în proprietate reclamanților a terenului în suprafață de 416 mp, incluzând terenul aferent casei de locuit situată în Arad, și dobândită prin vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a considerat acțiunea ca întemeiată întrucât în baza contractului de vânzare-cumpărare reclamanții au dobândit atât terenul aferent construcției (274 mp) ce a fost atribuit în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, cât și terenul aferent casei de locuit (142 mp) rămas în proprietatea Statului Român. Sentința judecătoriei a fost menținută de Tribunalul Arad, secția civilă, care, prin decizia nr. 1159/R din 11 decembrie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Arad.
Împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, la data de 3 decembrie 2002, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care a susținut că hotărârile criticate au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a reproșat instanțelor judecătorești că au dat o interpretare greșită prevederilor art. 26 din Legea nr. 112/1995, art. 33 din H.G. nr. 20/1996 și art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991, ceea ce a condus la eronata soluționare a acțiunii formulată de reclamanți. Recursul în anulare este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 33 din H.G.
nr. 20/1996 privind normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 11/1997, în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995. Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului. Așadar, aceste suprafețe de teren care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, ce sunt dobândite în baza Legii nr. 112/1995, nu pot fi atribuite cumpărătorilor locuinței în temeiul art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991.
Astfel, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 prevede că terenurile proprietate de stat situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau folosință pe durata construcției, în vederea construirii de locuințe sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora. Prim urmare, textul citat se aplică terenurilor care, înainte de anul 1989 au fost atribuite de către stat în folosință persoanelor care erau proprietari ai construcțiilor. Odată cu apariția Legii nr. 18/1991, cei care erau proprietari ai construcțiilor au putut solicita atribuirea în proprietate și a terenului aferent pe care până la acest moment l-au deținut cu titlu de folosință.
Alta este însă situația terenului aferent imobilelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995, în acest caz având incidență dispozițiile speciale menționate anterior și care prevăd dobândirea dreptului de proprietate numai asupra terenului de sub construcție. Față de cele ce preced, recursul în anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză și drept consecință va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanții C.M. și C.V.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1159/R din 11 decembrie 2001 a Tribunalului Arad, secția civilă. Casează decizia precum și sentința civilă nr. 5307 din 25 septembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Arad și, pe fond, respinge acțiunea reclamanților C.M. și C.V. împotriva pârâților Primarul Municipiului Arad și Prefectul Județului Arad. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.