ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5426/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5426/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2007,

reclamanta O.V. a chemat în judecată pe pârâții primarul municipiului

Arad și Primăria municipiului Arad solicitând să fie

obligați să-i predea cu titlu de restituire în echivalent imobilul

compus din teren în suprafață de 10.346 mp situat în Arad, înscris în

C.F. pe numele Statului Român ca imobil la schimb cu imobilul situat în Arad,

preluat de la antecesorii reclamantei, cu îndrumarea oficiului de cadastru

să facă cuvenitele mențiuni în evidențele de publicitate

imobiliară.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a învederat că antecesorii săi au deținut imobilul

situat la adresa menționată în scris în C.F. Arad compus din

intravilan în suprafață de 327 mp, solicitat prin notificarea

adresată pârâților.

Întrucât nu a primit nici un

răspuns până în prezent la notificarea formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001 și dat fiind că terenul proprietatea antecesorilor

săi nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de blocuri, a

solicitat admiterea cererii dedusă judecății.

Prin sentința nr. 360 din 3

aprilie 2008, Tribunalul Arad, secția civilă a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria

municipiului Arad și a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a primarului municipiului Arad.

A fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta O.V. în contradictoriu cu pârâtul primarul

municipiului Arad, care a fost obligat să predea reclamantei terenul în

suprafață de 981 mp înscris în C.F. Arad, cu nr. top nou după

parcelare intravilan viran reprezentând despăgubire în echivalent.

A fost îndrumat Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară la intabulare după rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Prima instanță a

reținut, în esență, că pârâta nu și-a îndeplinit

obligația stipulată de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 de a afișa lunar în termen de cel mult 10 zile calendaristice de

la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel cu bunurile

disponibile ori serviciile ce pot fi acordate în compensare persoanei

îndreptățite și a lăsat nesoluționată notificarea

reclamantei peste durata legală prevăzută de aceeași lege,

motiv pentru care pretențiile reclamantei au fost găsite ca

întemeiate.

Potrivit expertizelor efectuate în

cauză, echivalentul valoric al terenului preluat de stat din patrimoniul

antecesorilor săi îl reprezintă terenul în suprafață de 981

mp înscris în C.F. Arad, , cu nr. top nou după parcelare, teren aflat în

proprietatea Statului Român și în folosința unei societăți

comerciale (drept anulat în anul 2004), ce se află într-un loc ce permite

a fi folosit fără să împieteze desfășurarea

activității aceleiași firme.

Reținând

îndreptățirea reclamantei la restituirea terenului pretins ca

echivalent al celui preluat abuziv de la autorii săi și că

pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de soluționare

a notificării reclamantei, în temeiul art. 10 și art. 24 din Legea nr.

10/2001 prima instanță a reținut temeinicia pretențiilor

reclamantei.

Dispozițiile acestei

hotărâri au fost desființate prin decizia nr. 204 din 25 septembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, care a reținut că textul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

prevede într-adevăr ca măsură reparatorie și compensarea cu

alte bunuri ori servicii în cazul în care restituirea în natură nu este

posibilă, însă inițiativa compensării cu un alt bun

aparține unității deținătoare și nu persoanei

îndreptățite.

S-a arătat că această

interpretare se desprinde din dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (2)

și art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001 republicată, unde se

prevede expres că bunurile în compensare sunt oferite de entitatea

învestită cu soluționarea notificării, acordul persoanei

îndreptățite în privința acestei măsuri intervenind doar

ulterior ofertei formulate de unitatea notificată.

Potrivit art. 36 alin. (2) lit. c), art.

36 alin. (5) lit. c), art. 91 alin. (1) lit. c) și art. 91 alin. (4) lit. a)

din Legea nr. 215/2001, în cazul bunurilor proprietate a unității

administrativ teritoriale, numai Consiliul local are atribuții de

dispoziție, astfel că doar această entitate poate hotărî în

sensul disponibilizării bunului, pentru ca apoi să poată fi acordat

ca măsură compensatorie.

Din actele dosarului rezultă

că entitatea învestită cu soluționarea notificării

deține și poate oferi în compensare terenuri intravilane (în

cartierul G. suprafața de 7.1473 mp și tot în intravilan, în

cartierul S. terenuri în suprafață de 107.900 mp), aspect ce nu a

fost avut în vedere de prima instanță.

Folosindu-se doar de o

expertiză extrajudiciară întocmită unilateral de către

reclamantă, în mod greșit, arbitrar și discreționar prima

instanță a acordat în compensare un teren (găsit a fi liber de

către reclamantă), cu încălcarea dispozițiilor legale

menționate ce prevăd că măsura solicitată se află

la latitudinea unității deținătoare în al cărei

patrimoniu se află bunul.

S-a dispus astfel trimiterea cauzei

spre rejudecare la prima instanță care va pune în discuție

necesitatea efectuării unei expertize care să stabilească

valoarea terenului preluat de stat de la antecesorii reclamantei ca și

suprafața de teren ce poate fi acordată în compensare pentru bunul

preluat, din terenurile intravilane individualizate în inventarul bunurilor

disponibile ce pot fi oferite în compensare conform prevederilor Legii nr. 10/2001,

respectiv terenurile intravilane din cartierul G. și S., sus

menționate.

În rejudecare și conformându-se

dispozițiilor deciziei de casare, prin sentința nr. 315 din 23 iunie

2009, Tribunalul Arad, secția civilă a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta O.V. împotriva pârâtului Municipiul Arad care a

fost obligat să emită dispoziție de soluționare a

notificării din 18 decembrie 2001 în sensul acordării de

despăgubiri legale pentru imobilul din Arad, înscris în C.F. în

suprafață de 327 mp sau în compensare teren de valoare egală.

A fost respinsă cererea

aceleiași reclamante de restituire în echivalent a imobilului din C.F.

Arad și a imobilului din C.F. Arad care nu se află în patrimoniul

pârâtului ca bunuri ce pot fi acordate în compensare.

Prima instanță a

reținut, în esență, că nesoluționarea notificării

reclamantei echivalează cu o nerezolvare culpabilă de către

pârât, astfel încât pretenția reclamantei de emitere a dispoziției de

soluționare a acestei notificări este întemeiată.

Nu a fost primită cererea

reclamantei de atribuire în echivalent a terenului pretins, justificat de

probațiunea administrată (expertiza tehnică L.Ș. și

adresa din 5 iunie 2009) care a relevat că terenul menționat nu este

disponibil în sensul legii, iar celelalte terenuri (din cartierele G. și S.)

de asemenea nu mai sunt disponibile, parte din ele fiind relotizate și

acceptate de cei îndreptățiți conform ordinii de depunere a

solicitărilor.

Odată cu soluționarea

notificării, pârâtul va face reclamantei ofertă cu privire la

terenurile despre care face vorbire în adresa menționată, care nu au

fost încă atribuite persoanelor îndreptățite și care au

depus opțiuni pentru acordarea de teren în compensare, terenuri ce ar fi

în suprafață de 65.331 mp.

Prin decizia nr. 273/A din 16

noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a admis

apelul declarat de reclamanta O.V. împotriva susmenționatei hotărâri,

care a fost schimbată în parte în sensul că a fost obligat pârâtul

să acorde reclamantei terenul în suprafață de 981 mp, înscris în

C.F. Arad, cu nr. top nou după parcelare intravilan, reprezentând

despăgubire în echivalent.

Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței apelate.

Instanța de apel a

reținut, în esență, că întrucât de la data notificării

și până în prezent reclamanta nu a primit nici un fel de răspuns

sau ofertă din partea pârâtului și nici nu i-a fost

soluționată notificarea, a identificat un alt teren din Municipiul

Arad liber de construcții, ce este înscris în C.F. Arad în proprietatea

Statului Român – Municipiul Arad.

Conform extrasului de carte

funciară menționată și raportului de expertiză

tehnică administrat în cauză, terenul din această coală

funciară se află în proprietatea localității și ca

atare el poate fi restituit ca teren echivalent în natură către

persoanele îndreptățite.

De asemenea, potrivit art. 10

și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, atunci când

restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii

prin echivalent vor consta în acordarea în compensare cu alte bunuri ori

servicii.

Prin urmare, soluția de

obligare la acordarea în compensare a unor terenuri în echivalent valoric

pretinsă de reclamantă, este legală, terenul identificat de

reclamantă putând fi acordat în compensare.

Nu a fost primită apărarea

pârâtei care susține că nu ar mai deține acest teren, în

condițiile în care această susținere a fost făcută

după administrarea probatoriului și nu are corespondență în

piesele dosarului, apărare apreciată în acest context ca

nedovedită.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Municipiul Arad criticând-o pentru nelegalitate, sens

în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel în

sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței

primei instanțe.

În dezvoltarea recursului pârâtul a

susținut că imobilul atribuit reclamantei în compensarea celui

preluat abuziv de stat, nu se regăsește în inventarul cu bunuri

disponibile ce pot fi acordate în compensare, inventar ce a fost întocmit în

conformitate cu prevederile legale în vigoare și care astfel nu poate fi

atribuit în baza Legii nr. 10/2001.

Mai mult, imobilul nu este liber de

sarcini, fiind ocupat de construcții, aspect ce rezultă din

înscrierile de carte funciară.

A fost criticată astfel

constatarea instanței că această susținere nu și-ar

găsi corespondent în actele dosarului, sens în care s-a învederat că

în C.F. Arad, partea a treia, prin încheierea C.F. a fost înscris dreptul de

folosință asupra terenului în suprafață de 10.346 mp în

favoarea SC I.B.D.A.C. SRL.

Or, atribuirea unei părți

din acest teren reclamantei, teren aflat în folosința legitimă a

altei persoane juridice, se constituie într-o ingerință

nejustificată în drepturile acesteia.

Nu au fost respectate nici

dispozițiile pct. 1.7 din Cap. 2 al H.G. nr. 250/2007, constând în

disponibilitatea bunului ce poate fi atribuit în compensare, întrucât,

deși terenul acordat în compensare se află în circuitul civil, nu

este deținut de localitate pentru a putea face obiectul compensării

pretinsă de reclamantă, aspect ce rezultă indubitabil din

înscrierile de Carte Funciară.

Pe de altă parte, prevederile art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reținut de instanța de apel se

interpretează în sensul că dreptul de a alege bunurile ce pot fi

oferite în compensare aparține deținătorului bunului ce

soluționează notificarea și în nici un caz persoanei

îndreptățite. O altă interpretare ar contraveni prevederilor

enunțate și ar echivala cu o gravă atingere adusă dreptului

de proprietate privată garantat de Constituția României, indiferent

dacă titularul acestuia este Statul Român ori o altă persoană

fizică sau juridică.

Întrucât, în operațiunea de

întocmire a inventarului bunurilor ce aparțin localității, a

identificat bunuri (teren) ce pot fi oferite în compensare (în zona cartierului

G., cu privire la care reclamanta și-a manifestat opțiunea de a-l

primi în compensare, dosarul aflându-se în curs de soluționare, a

solicitat admiterea recursului.

A subliniat totodată că

prin decizia nr. 204 din 25 septembrie 2008 pronunțată de

instanța de apel într-un prim ciclu procesual s-a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare în vederea analizării posibilității de acordare

a unui teren în compensare dintre cele înscrise în inventarul

localității, și nu la alegerea reclamantei.

După pronunțarea deciziei

atacate și anterior exercitării căii de atac a recursului

împotriva acesteia, prin dispoziția din 15 decembrie 2009, recurentul

pârât a dispus acordarea în compensare, pentru terenul preluat abuziv de stat,

a unui teren situat în Arad, Cartierul G., în suprafață de 1.100 mp,

înscris în C.F. Arad, cu nr. cadastral către reclamantă.

Referitor la calea de atac

dedusă judecății se constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă

se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”.

Măsurile reparatorii prin

echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent

de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Iar potrivit art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură nu este posibilă,

deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită

potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în temeiul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde

persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori

să propună acordarea de despăgubiri …, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită”.

Stabilind ordinea

priorității măsurilor repatorii ce pot fi acordate persoanelor

îndreptățite vizate de textul legii speciale legiuitorul a

urmărit respectarea exigențelor impuse de norma art. 1 din Primul

protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură

reglementată de legea specială, al cărei scop este, în acord cu

aceste exigențe, o justă și echitabilă despăgubire a

persoanelor îndreptățite.

În asigurarea îndeplinirii acestei

cerințe, legea a impus prin textul alin. (5) al art. 1 din Legea nr. 10/2001,

obligația afișării lunar a tabelului bunurilor sau serviciilor

ce pot fi oferite în compensare, normă imperativă după termenii

textului, nesocotită de autoritatea locală care, adoptând o atitudine

oscilantă, a susținut fie inexistența unor atare bunuri, fie

existența lor în două din cartierele localității, dar

supuse unor proceduri de evaluare și lotizare în vederea atribuirii lor

către persoanele îndreptățite într-o ordine stabilită de

această autoritate.

În acest fel, ordinea

instituită imperativ de textul legii speciale și respectiv acordarea

măsurii reparatorii a compensării cu bunuri ori servicii, au ajuns

să fie la aprecierea discreționară a entității

sesizate cu soluționarea notificării, ceea ce în nici un caz nu a

urmărit legiuitorul.

Dimpotrivă, legea specială

nu a lăsat la latitudinea entității administrative alegerea

modalității de reparație, ci a impus, așa cum s-a

arătat mai sus o ordine de prioritate, care în lipsa unui impediment

legal, determină respectarea sa, astfel cum corect a decis instanța

de apel.

De aceea, în aplicarea

dispoziției legale de principiu sus menționate

[

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001] cu ipostazele sale

particulare [art. 10 alin. (10) și, respectiv, art. 11 alin. (8) din

aceeași lege], în cazul în care se face dovada că există bunuri

pe care nejustificat unitatea deținătoare refuză să le

ofere în compensare persoanelor cărora nu li se pot restitui imobilele în

natură, instanța de judecată poate sancționa acest refuz,

dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii în

echivalent, în soluționarea contestației intentate împotriva

dispoziției emise sau a refuzului emiterii acesteia.

Or, în speță, identificând

un atare bun – aflat, incontestabil, în patrimoniul localității, dat

în folosință unei societăți comerciale (situație ce nu

se constituie în impediment la restituire în sensul legii speciale), teren

identificat și determinat a fi liber în accepțiunea legii speciale,

corect, în aplicațiunea normelor actului de reparație, instanța

de apel a obligat entitatea la atribuirea acestui bun.

În acest context este lipsită

de relevanță împrejurarea că după pronunțarea deciziei

în apel, entitatea învestită cu soluționarea notificării a

oferit reclamantei un teren în compensare, în condițiile în care, pentru

adoptarea acestei măsuri legea pretinde [art. 1 alin. (2)] drept

condiție cumulativă, acordul persoanei îndreptățite, acord

ce nu a fost dat de parte justificat de imposibilitatea realizării

dreptului său, dat fiind piedicile de carte funciară privind acest

bun (nedezmembrat și aflat într-o procedură litigioasă), ce se

constituie astfel și într-un impediment la restituire.

Nu are relevanță sub

aspectul legalității deciziei curții de apel nici împrejurarea

că într-un prim ciclu procesual, instanța de apel a dispus

identificarea unor anumite bunuri din patrimoniul localității, dispoziție

ce ar fi trebuit să lege instanțele investite ulterior cu

soluționarea acestui litigiu, întrucât, pe de o parte, deși neindicat

recurenta face referire la dispozițiile art. 315 C. proc. civ., incidente

exclusiv în recurs și care nu pot fi aplicate prin extrapolare la alte

etape judiciare, dar și pentru că etapele procesuale anterioare,

caracterizându-se prin efectul lor devolutiv, presupun analiza tuturor

aspectelor de fapt și de drept deduse judecății, ceea ce legal

instanța de apel a făcut.

Ca urmare, față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Municipiul Arad împotriva deciziei nr. 273 A din 16

noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.