ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4760/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 26 iunie 2001, B.H.E. și B.E.C., au solicitat Primăriei Municipiului Arad, prin Primar să le restituie în natură imobilul din Arad, preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Întrucât entitatea investită cu soluționarea cererii formulată în baza art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din același act normativ, persoanele îndreptățite s-au adresat instanței solicitând, prin acțiunea formulată la 10 aprilie 2008 în contradictoriu cu Statul Român prin Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa notificarea și să dispună restituirea în natură a nemișcătorului și respectiv compensarea cu alte terenuri, pentru partea din imobil care nu poate fi retrocedată.

Totodată, reclamanții au mai solicitat să se dispună intabularea în cartea funciară a dreptului lor de proprietate asupra părții din imobil care se poate restitui în natură. Investit în primă instanță, Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 99 din 26 februarie 2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad, respingând acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât. A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, cu privire la suprafața de 2646 mp, teren situat în Aradul Nou, înscris în C.F. nr. 14, de sub AI1. A respins excepția lipsei calității de persoană îndreptățită a reclamantului B.E.K., cu privire la cota de 83,44/1856 mp teren.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Municipiul Arad, reprezentat prin Primar. A constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa notificarea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. A obligat pârâtul să acorde în echivalent, în compensare, o suprafață din terenurile disponibile ce fac parte din inventarul bunurilor oferite spre compensare, conform procesului-verbal de afișare nr. 10288 din 10 martie 2006, pentru imobilul casă și teren în suprafață de 1856 mp, situat în Arad, înscris în C.F. nr. 14, nr. top 42 – 44/2, în urma dezmembrării de sub AT,2, evaluat conform raportului de expertiză întocmit de expert P.G.V., după ce va scădea valoarea actualizată a despăgubirilor acordate reclamantului B.H., în sumă de 38.908,89 lei, conform raportului de expertiză contabilă judiciară (suplimentară).

A respins restul petitelor din acțiune. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că pârâtul, în mod nejustificat, nu a soluționat notificarea, în condițiile în care prin chiar cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite și-au exprimat opțiunea cu privire la restituirea în natură a imobilului și au arătat că nu au primit despăgubiri de la Statul german. Cum, se mai arată, din concluziile raportului de expertiză rezultă că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, întrucât acesta este ocupat de construcții și rețelele edilitare aferente, în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) (9), art. 18 lit. c) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că cei în cauză au dreptul la stabilirea de măsuri reparatorii în compensare, cu alte terenuri disponibile, astfel cum au solicitat reclamanții, ce fac parte din categoria imobilelor oferite de pe lista de inventar.

Tot astfel, pentru o corectă aplicare a prevederilor art. 11 alin. (7) din lege, valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent, urmează a se stabili prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren și construcție din valoarea corespunzătoare a părții din imobil care nu se poate restitui. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă care, prin decizia nr. 195 din 30 iunie 2009, a respins apelul pârâtului. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că apărarea pârâtului vizând necompletarea dosarului administrativ de către reclamanți, nu poate justifica refuzul soluționării notificării, în condițiile în care deși persoanele îndreptățite au solicitat entității investite să le comunice dacă mai sunt necesare și alte înscrisuri, nu au primit niciun răspuns.

Tot astfel, s-a mai reținut că reclamantul B.E.K. are calitate procesuală activă și cu privire la cota de 5/16 din terenul în litigiu, care a trecut la stat în baza Legii nr. 58/1974, urmare donației având ca obiect imobilul casă înscris în C.F. 14 Aradul Nou. Cum, terenul nu poate fi restituit în natură - întrucât reprezintă un loc înfundat, fără acces la stradă - s-a reținut ca fiind corectă soluția primei instanțe, referitoare la compensarea cu un alt imobil, similar ca valoare. În cauză, a declarat recurs în termen legal Municipiul Arad, reprezentat prin Primar care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - în mod greșit s-a reținut calitatea procesuală activă a reclamantului B.E.K.

cu privire la cota de 5/16 din terenul în litigiu în condițiile în care acesta a dobândit prin donație, doar dreptul de proprietate asupra cotei de 5/16 din construcție, terenul fiind trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, situație în care imobilul, nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001. - incorect s-a apreciat asupra refuzului soluționării notificării, în condițiile în care reclamanții nu au depus la dosarul administrativ declarația autentică prevăzută de art. 5.1 din Titlul II al H.G.R. nr. 250/2007, în aplicarea art. 5 din lege. - instanța fondului a dispus greșit asupra măsurii compensării, deși pârâtul a arătat că prin procesul verbal nr. 10.336 din 26 februarie 2009 a procedat la dezafișarea inventarului bunurilor disponibile, care pot fi oferite în compensare conform prevederilor Legii nr. 10/2001, întrucât bunurile rămase în inventar nu puteau satisface cele 173 de opțiuni formulate în procedura administrativă.

- instanța de control judiciar a analizat în mod superficial motivul de apel vizând neverificarea de către instanța fondului a posibilității restituirii în natură a suprafeței rămasă liberă din topograficul cu nr. 42 - 44/2, evidențiat în C.F. cu nr. 14 Aradul Nou, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. S-au ignorat astfel, dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 14 din Legea nr. 10/2001, care instituie principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări. Astfel, se arată, exista posibilitatea restituirii în natură a suprafețelor de 590 mp, aflat încă în proprietatea Statul Român și respectiv 556 mp, teren concesionat, ce intră sub incidența art. 14 din lege.

Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed. Instanța de control judiciar a apreciat ca fiind corect reținută de către tribunal, calitatea procesuală activă a reclamantului B.E.K. în a solicita restituirea – prin compensare, cu un alt imobil – cotei de 5/16 din terenul aferent construcției înscrisă în C.F. nr. 14 Aradul Nou, nr. top 42 – 42, fără a face o analiză judicioasă a împrejurărilor de fapt și actelor doveditoare ce ar justifica solicitarea acestuia, formulată pe calea notificării. Astfel, atât din extrasul de carte funciară existent la dosar (f. 5 – 8 dos.

nr. 906/108/2008 al Tribunalului Arad, secția civilă) cât și din adresa nr. 24091/1045/5 mai 2008 a Primăriei Municipiului Arad, (fila 23) rezultă că B.E.K., a dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr. 3713/1977 doar dreptul de proprietate asupra cotei de 5/16 din imobilul, casă de locuit, terenul aferent acestei cote fiind trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. Or, condiția esențială pentru a avea dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este ca titularul cererii să facă dovada că el, sau autorul său, deținea imobilul în proprietate la data preluării lui de către stat.

În ipoteza înstrăinării construcției și trecerii terenului în proprietatea statului, în condițiile art. 30 alin.(2) din Legea nr. 58/1974 chiar dacă înțelegerea părților privea și terenul, dobânditorului construcției nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece, prin lege, acesta era trecut în proprietatea statului direct din proprietatea înstrăinătorului. În consecință, cum terenul pe care reclamantul îl solicită, nu a fost niciodată în proprietatea sa, nemișcătorul nu-i poate fi retrocedat (în natură sau prin compensare), în procedura instituită în baza Legii nr. 10/200, singurul care avea vocație la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul trecut abuziv în proprietatea statului, fiind donatorul.

Într-o singură ipoteză, reclamantul poate avea calitate de persoană îndreptățită a solicita și restituirea cotei de 5/16 din terenul în litigiu și anume aceea în care B.E.K., se află într-un grad succesibil admis de lege pentru a veni la moștenirea donatorului, situație în care notificarea valorează o acceptare a succesiunii. Această ipoteză nu a fost însă verificată de instanțe, din probele administrate nerezultând care este numele donatorului (contractul de donație, nu a fost depus la dosar) dacă acesta este în viață sau este decedat, situație în care urmează a fi stabilită legătura de rudenie care i-ar permite reclamantului să acceadă la succesiunea acestuia. Tot astfel, nu a fost soluționată în mod judicios – prin verificarea posibilității existente pe plan local – nici cererea vizând compensarea terenului solicitat de reclamanți pe calea notificării cu alte terenuri, similare ca valoare.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nu rezultă că legiuitorul ar fi instituit o „ierarhie” a măsurilor reparatorii prin echivalent, iar pe de altă parte, în niciuna din dispozițiile acestui act normativ nu se regăsește obligația entității investită cu soluționarea notificării de a acorda în mod automat, - în situația particulară a imposibilității restituirii în natură a suprafeței solicitate – un alt teren în compensare, această modalitate de soluționare a notificării fiind lăsată, în mod firesc, la aprecierea unității deținătoare, singura care poate face o evaluare corectă asupra posibilității concrete de acordare a acestei măsuri reparatorii. Or, în speță, pe parcursul soluționării litigiului s-a învederat instanței – cu referire la procesul verbal nr. 10336 din 26 februarie 2009 – că Primăria Municipiului Arad, nu deține terenuri libere care să poată fi acordate în compensare.

Cu prilejul rejudecării, urmează a se pune în vedere intimatului pârât să prezinte o nouă listă de inventar (actuală) care să cuprindă terenurile disponibile, aflate la dispoziția Primăriei, care pot fi oferite în compensare, pentru partea din terenul notificat ce nu poate fi restituită în natură. Se va reanaliza totodată, dându-se eficiență principiului restituirii în natură, instituit prin dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, posibilitatea retrocedării părții rămasă liberă, neînstrăinată, din terenul în litigiu, avându-se în vedere faptul că probele cauzei atestă că două suprafețe din topograficul cu nr. 42 – 44/2 (grădină în suprafață de 598 mp și parcela de 556 mp, concesionată prin contractul nr. 44 din 20 august 1998) pot face obiectul restituirii în această modalitate care, în intenția legiuitorului, prevalează.

Împrejurarea că una din cele două suprafețe arătate mai sus formează obiectul unui contract de concesiune, nu poate constitui un impediment la restituirea în natură întrucât, în condițiile art. 14 din lege noul proprietar urmează a se subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă acesta din urmă a fost încheiat cu respectarea legii. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se admite cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Arad prin Primar împotriva deciziei nr. 195 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.