ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4760/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 26

iunie 2001, B.H.E. și B.E.C., au solicitat Primăriei Municipiului Arad, prin

Primar să le restituie în natură imobilul din Arad, preluat abuziv de stat în

baza Decretului nr. 223/1974.

Întrucât entitatea investită cu

soluționarea cererii formulată în baza art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din același act normativ,

persoanele îndreptățite s-au adresat instanței solicitând, prin acțiunea

formulată la 10 aprilie 2008 în contradictoriu cu Statul Român prin Municipiul

Arad, reprezentat prin Primar, să constate refuzul nejustificat al pârâtului de

a soluționa notificarea și să dispună restituirea în natură a nemișcătorului și

respectiv compensarea cu alte terenuri, pentru partea din imobil care nu poate

fi retrocedată.

Totodată, reclamanții au mai

solicitat să se dispună intabularea în cartea funciară a dreptului lor de

proprietate asupra părții din imobil care se poate restitui în natură.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 99 din 26 februarie 2009, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Arad,

respingând acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât.

A respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, cu privire la suprafața de 2646 mp, teren

situat în Aradul Nou, înscris în C.F. nr. 14, de sub AI1.

A respins excepția lipsei calității

de persoană îndreptățită a reclamantului B.E.K., cu privire la cota de

83,44/1856 mp teren.

A admis în parte acțiunea formulată

de reclamanți împotriva pârâtului Municipiul Arad, reprezentat prin Primar.

A constatat refuzul nejustificat al

pârâtului de a soluționa notificarea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

10/2001.

A obligat pârâtul să acorde în echivalent,

în compensare, o suprafață din terenurile disponibile ce fac parte din

inventarul bunurilor oferite spre compensare, conform procesului-verbal de

afișare nr. 10288 din 10 martie 2006, pentru imobilul casă și teren în

suprafață de 1856 mp, situat în Arad, înscris în C.F. nr. 14, nr. top 42 –

44/2, în urma dezmembrării de sub AT,2, evaluat conform raportului de expertiză

întocmit de expert P.G.V., după ce va scădea valoarea actualizată a

despăgubirilor acordate reclamantului B.H., în sumă de 38.908,89 lei, conform

raportului de expertiză contabilă judiciară (suplimentară).

A respins restul petitelor din

acțiune.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că pârâtul, în mod nejustificat, nu a soluționat

notificarea, în condițiile în care prin chiar cererea formulată în baza Legii

nr. 10/2001, persoanele îndreptățite și-au exprimat opțiunea cu privire la

restituirea în natură a imobilului și au arătat că nu au primit despăgubiri de

la Statul german.

Cum, se mai arată, din concluziile

raportului de expertiză rezultă că restituirea în natură a terenului nu este

posibilă, întrucât acesta este ocupat de construcții și rețelele edilitare

aferente, în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) (9), art. 18

lit. c) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că cei în cauză

au dreptul la stabilirea de măsuri reparatorii în compensare, cu alte terenuri

disponibile, astfel cum au solicitat reclamanții, ce fac parte din categoria

imobilelor oferite de pe lista de inventar.

Tot astfel, pentru o corectă

aplicare a prevederilor art. 11 alin. (7) din lege, valoarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, urmează a se stabili prin scăderea valorii

actualizate a despăgubirilor primite pentru teren și construcție din valoarea

corespunzătoare a părții din imobil care nu se poate restitui.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă care, prin decizia nr. 195 din 30 iunie 2009,

a respins apelul pârâtului.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut în esență că apărarea pârâtului vizând necompletarea

dosarului administrativ de către reclamanți, nu poate justifica refuzul

soluționării notificării, în condițiile în care deși persoanele îndreptățite au

solicitat entității investite să le comunice dacă mai sunt necesare și alte

înscrisuri, nu au primit niciun răspuns.

Tot astfel, s-a mai reținut că

reclamantul B.E.K. are calitate procesuală activă și cu privire la cota de 5/16

din terenul în litigiu, care a trecut la stat în baza Legii nr. 58/1974, urmare

donației având ca obiect imobilul casă înscris în C.F. 14 Aradul Nou.

Cum, terenul nu poate fi restituit

în natură - întrucât reprezintă un loc înfundat, fără acces la stradă - s-a

reținut ca fiind corectă soluția primei instanțe, referitoare la compensarea cu

un alt imobil, similar ca valoare.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal Municipiul Arad, reprezentat prin Primar care, invocând temeiurile

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în

apel, după cum urmează:

- în mod greșit s-a reținut

calitatea procesuală activă a reclamantului B.E.K. cu privire la cota de 5/16

din terenul în litigiu în condițiile în care acesta a dobândit prin donație,

doar dreptul de proprietate asupra cotei de 5/16 din construcție, terenul fiind

trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, situație în care

imobilul, nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.

- incorect s-a apreciat asupra

refuzului soluționării notificării, în condițiile în care reclamanții nu au

depus la dosarul administrativ declarația autentică prevăzută de art. 5.1 din

Titlul II al H.G.R. nr. 250/2007, în aplicarea art. 5 din lege.

- instanța fondului a dispus greșit

asupra măsurii compensării, deși pârâtul a arătat că prin procesul verbal nr.

10.336 din 26 februarie 2009 a procedat la dezafișarea inventarului bunurilor

disponibile, care pot fi oferite în compensare conform prevederilor Legii nr.

10/2001, întrucât bunurile rămase în inventar nu puteau satisface cele 173 de

opțiuni formulate în procedura administrativă.

- instanța de control judiciar a

analizat în mod superficial motivul de apel vizând neverificarea de către

instanța fondului a posibilității restituirii în natură a suprafeței rămasă

liberă din topograficul cu nr. 42 - 44/2, evidențiat în C.F. cu nr. 14 Aradul

Nou, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

S-au ignorat astfel, dispozițiile

art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 14 din Legea nr. 10/2001, care

instituie principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor pentru care

s-au depus notificări.

Astfel, se arată, exista

posibilitatea restituirii în natură a suprafețelor de 590 mp, aflat încă în

proprietatea Statul Român și respectiv 556 mp, teren concesionat, ce intră sub

incidența art. 14 din lege.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed.

Instanța de control judiciar a

apreciat ca fiind corect reținută de către tribunal, calitatea procesuală

activă a reclamantului B.E.K. în a solicita restituirea – prin compensare, cu

un alt imobil – cotei de 5/16 din terenul aferent construcției înscrisă în C.F.

nr. 14 Aradul Nou, nr. top 42 – 42, fără a face o analiză judicioasă a

împrejurărilor de fapt și actelor doveditoare ce ar justifica solicitarea acestuia,

formulată pe calea notificării.

Astfel, atât din extrasul de carte

funciară existent la dosar (f. 5 – 8 dos. nr. 906/108/2008 al Tribunalului Arad,

secția civilă) cât și din adresa nr. 24091/1045/5 mai 2008 a Primăriei

Municipiului Arad, (fila 23) rezultă că B.E.K., a dobândit prin contractul de

donație autentificat sub nr. 3713/1977 doar dreptul de proprietate asupra cotei

de 5/16 din imobilul, casă de locuit, terenul aferent acestei cote fiind trecut

în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Or, condiția esențială pentru a avea

dreptul la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este ca titularul

cererii să facă dovada că el, sau autorul său, deținea imobilul în proprietate

la data preluării lui de către stat.

În ipoteza înstrăinării construcției

și trecerii terenului în proprietatea statului, în condițiile art. 30 alin.(2)

din Legea nr. 58/1974 chiar dacă înțelegerea părților privea și terenul,

dobânditorului construcției nu i s-a transmis dreptul de proprietate asupra

terenului, deoarece, prin lege, acesta era trecut în proprietatea statului

direct din proprietatea înstrăinătorului.

În consecință, cum terenul pe care

reclamantul îl solicită, nu a fost niciodată în proprietatea sa, nemișcătorul

nu-i poate fi retrocedat (în natură sau prin compensare), în procedura

instituită în baza Legii nr. 10/200, singurul care avea vocație la acordarea

măsurilor reparatorii pentru imobilul trecut abuziv în proprietatea statului,

fiind donatorul.

Într-o singură ipoteză, reclamantul

poate avea calitate de persoană îndreptățită a solicita și restituirea cotei de

5/16 din terenul în litigiu și anume aceea în care B.E.K., se află într-un grad

succesibil admis de lege pentru a veni la moștenirea donatorului, situație în

care notificarea valorează o acceptare a succesiunii.

Această ipoteză nu a fost însă

verificată de instanțe, din probele administrate nerezultând care este numele

donatorului (contractul de donație, nu a fost depus la dosar) dacă acesta este

în viață sau este decedat, situație în care urmează a fi stabilită legătura de

rudenie care i-ar permite reclamantului să acceadă la succesiunea acestuia.

Tot astfel, nu a fost soluționată în

mod judicios – prin verificarea posibilității existente pe plan local – nici

cererea vizând compensarea terenului solicitat de reclamanți pe calea

notificării cu alte terenuri, similare ca valoare.

Din interpretarea dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, nu rezultă că legiuitorul ar fi instituit o „ierarhie” a

măsurilor reparatorii prin echivalent, iar pe de altă parte, în niciuna din

dispozițiile acestui act normativ nu se regăsește obligația entității investită

cu soluționarea notificării de a acorda în mod automat, - în situația

particulară a imposibilității restituirii în natură a suprafeței solicitate –

un alt teren în compensare, această modalitate de soluționare a notificării

fiind lăsată, în mod firesc, la aprecierea unității deținătoare, singura care

poate face o evaluare corectă asupra posibilității concrete de acordare a

acestei măsuri reparatorii.

Or, în speță, pe parcursul

soluționării litigiului s-a învederat instanței – cu referire la procesul

verbal nr. 10336 din 26 februarie 2009 – că Primăria Municipiului Arad, nu

deține terenuri libere care să poată fi acordate în compensare.

Cu prilejul rejudecării, urmează a

se pune în vedere intimatului pârât să prezinte o nouă listă de inventar

(actuală) care să cuprindă terenurile disponibile, aflate la dispoziția

Primăriei, care pot fi oferite în compensare, pentru partea din terenul

notificat ce nu poate fi restituită în natură.

Se va reanaliza totodată, dându-se

eficiență principiului restituirii în natură, instituit prin dispozițiile art.

1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, posibilitatea

retrocedării părții rămasă liberă, neînstrăinată, din terenul în litigiu,

avându-se în vedere faptul că probele cauzei atestă că două suprafețe din

topograficul cu nr. 42 – 44/2 (grădină în suprafață de 598 mp și parcela de 556

mp, concesionată prin contractul nr. 44 din 20 august 1998) pot face obiectul

restituirii în această modalitate care, în intenția legiuitorului, prevalează.

Împrejurarea că una din cele două

suprafețe arătate mai sus formează obiectul unui contract de concesiune, nu

poate constitui un impediment la restituirea în natură întrucât, în condițiile

art. 14 din lege noul proprietar urmează a se subroga în drepturile statului

sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale

contractului, dacă acesta din urmă a fost încheiat cu respectarea legii.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se admite cu consecința casării deciziei atacate și

a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

Municipiul Arad prin Primar împotriva deciziei nr. 195 din 30 iunie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

septembrie 2010.