ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6292/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin notificarea

din 13 februarie 2002,

M.R.M.I.

A.

a solicitat restituirea în natură a cotei de X părți indivize din imobilul

situat în municipiul Arad, înscris în C.F. Arad, preluată în mod abuziv de stat

în aplicarea Decretului nr. 223/1974.

Prin dispoziția din 08 iulie 2009, Primarul municipiului Arad

a

dispus acordarea de despăgubiri,

stabilite conform standardelor internaționale de evaluare, în condițiile Legii nr.

247/2005 din Titlul VII, pentru cota de X din imobilul situat în municipiul

Arad, compus din casă și teren în suprafață de 900 mp, înscris în C.F. Arad, în

favoarea notificatoarei, în calitate de fostă proprietară.

În referatul

de motivare a dispoziției, referitor la terenul înscris în cartea funciară, s-a

reținut, că este în suprafață de 900 mp, din care o cotă de 78/900 a rămas în

proprietatea statului și o cotă de 822/900 este proprietatea cumpărătorilor M.N.l.G.

și M.M.

Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2009,

reclamanta M.

R.M.I. a solicitat anularea parțială a

dispoziției și obligarea pârâtului, Primarul municipiului Arad să îi restituie

în natură suprafața de 78 mp teren.

În

motivarea cererii, reclamanta a susținut că, potrivit raportului de expertiză

tehnică din 1 aprilie 2005, suprafața de 78 mp este proprietatea statului și nu

a fost identificată nici o cauză legală care să împiedice restituirea în

natură.

Prin sentința civilă nr. 445 din 28 octombrie 2009, Tribunalul Arad,

secția

civilă,

a respins, ca neîntemeiată, cererea.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că din probatoriile administrate în cauză a

rezultat că suprafața de teren de 78 mp se include în cota de X

părți indivize pentru care reclamantei

i s-a făcut ofertă de despăgubiri și că restituirea în natură nu este posibilă,

întrucât terenul este traversat de o rețea de apă-canal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta.

În motivarea

apelului, reclamanta a susținut că, potrivit înscrierilor de carte funciară, în

proprietatea statului a rămas cota de 78/900 din teren și că, în realitate,

întregul teren deținut în indiviziune de stat și de proprietarii clădirii este

afectat de rețeaua de apă - canal și nu doar cota de 78/900, cu mențiunea că

atâta timp cât această cotă de teren nu este grevată de vreo sarcină, se impune

a-i fi restituită în natură.

Prin Decizia civilă nr. 31/ A din 17 februarie 2010,

Curtea de Apel

Timișoara,

secția civilă,

a respins

apelul, ca nefondat.

In motivarea

deciziei instanța a reținut că terenul în litigiu este deținut în

coproprietate, statul având o cotă ideală de 78 mp din totalul de 900 mp, iar diferența

de 882 aparține numiților M.N.P.l.G. și M.M., iar acea sarcină evidențiată de

prima instanță, respectiv, rețeaua de apă-canal afectează întregul imobil, caz

în care cererea de restituire formulată de reclamantă nu poate fi primită.

Instanța de

apel a mai reținut că acțiunea reclamantei era întemeiată doar dacă aceasta ar

fi solicitat, în prealabil, sistarea coproprietarii, iar în urma partajării în

natură a terenului, lotul atribuit statului, în materialitatea lui, nu ar fi

fost afectat de nicio utilitate, situație greu de admis, întrucât ar fi

însemnat ca pârâtul din acest litigiu să fie de acord cu despăgubiri în

echivalent pentru cei 78 mp și să nu mai aibă acces la utilități, cu consecința

constituirii ulterioare a unui drept de superficie sau de servitute în favoarea

sa.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului, reclamanta susține că în mod greșit prima instanță,

printr-o motivarea mai mult decât sumară i-a respins cererea de restituire a

cotei de 78/900 teren, socotind că s-ar include în cota de X părți indivize

pentru care i s-au acordat despăgubiri iar instanța de apel, la rândul său, a

menținut soluția, justificat de faptul că nu ar fi solicitat sistarea stării de

indiviziune pentru a se stabili dacă terenul care cade lotul statului este sau

nu afectat de rețele de utilități.

Reclamanta

reiterează apărarea potrivit căreia întreaga parcelă de teren este afectată de

utilități și nu cota ideală de 78/900 deținută de stat, cu precizarea că nu

constituie un impediment la restituire, astfel cum greșit a reținut instanța de

apel, faptul că parcela de teren este deținută în indiviziune de stat și de

proprietarii construcției care au dobândit, prin cumpărare, doar o cotă de

147/900 din teren.

Reclamanta

afirmă că sistarea stării de indiviziune este o operațiune ce poate fi

efectuată ulterior restituirii în natură, în favoarea sa, a cotei de 78/900 mp

deținută de stat și că eventualitatea constituirii, în viitor, a unui

dezmembrământ al dreptului de proprietate în favoarea statului nu este de

natură a împiedica restituirea, cât timp la acest moment imobilul nu este

afectat de vreo sarcină.

Analizând recursul, în limita

susținerilor reclamantei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele

considerente:

Ca regulă,

potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pot fi

restituite în natură către fostul proprietar terenurile preluate în mod abuziv

și care, în prezent, sunt libere, adică nu sunt afectate de construcții noi, de

servituti legale și alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane

și rurale, cu excepțiile prevăzute la alin. (2) - (6).

Calitatea

de teren liber, în sensul dispoziției legale menționate, se analizează în

concret în funcție de însușirile unei anumite parcele de teren, precis

determinată și nu în abstract, adică în considerarea unei cote părți ideale

dintr-o parcelă de teren care este deținută în indiviziune, comună sau forțată,

de mai multe persoane, parcelă de teren pentru care, privită în integralitatea

sa, nu se poate dispune restituirea în natură.

În speța

supusă analizei,

potrivit

mențiunilor de carte funciară, se constată că asupra cotei de V2 părți indivize

de sub B6 din imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 900 mp,

înscris în C.F. Arad, cotă aparținând lui M.P., a fost înscris, la data de 8

mai 1984, dreptul de proprietate tabulară, în cote egale, în favoarea lui M.N.P.I.G.

și a reclamantei M.R.M.I.

Ulterior,

în baza Deciziei nr. 35 din 10 februarie 1988 a Comitetului Executiv al

Consiliului popular al Județului Arad, cota de X părți indivize din imobil care

a fost dobândită de reclamantă a fost preluată, în întregime, de stat.

Pentru

această cotă preluată de stat, de % părți indivize din imobilul ce se

identifică n C.F. Arad, pârâtul, în aplicarea dispozițiilor art. 18 lit. c) din

Legea nr. 10/2001, prin dispoziția contestată în prezenta cauză, a acordat

reclamantei despăgubiri, în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Măsura a

fost justificată de împrejurarea că Statul Român a înstrăinat către M.N.P.l.G.

și M.M. cota sa de X părți indivize din construcție, precum și cota de 147/900

din teren, în procedura prevăzută de Legea nr. 112/1998, cote recalculate

conform mențiunilor extrasului de carte funciară de informare, datat 20 august

2009 (fila 51 dosar primă instanță).

Mențiunile

ilizibile din copia desfășurată a cărții funciare (fila 20 verso dosar primă

instanță) nu permit stabilirea actului în baza căruia, la momentul preluării,

statul și-a restrâns dreptul de proprietate doar la cota de 78/900 mp din

teren, mențiune care se regăsește și în cuprinsul extrasului de carte funciară

emis la data de 25 octombrie 2004 (fila 22 dosar primă instanță), cu mențiunea

această cotă, de 78/900 mp, nu este distinctă ci se include în cota de X

părți indivize indicată în actul de

preluare.

Așa fiind,

rezultă că pentru terenul în suprafață de 900 mp, înscris în C.F. Arad, în

prezent, este dată o stare de coproprietate între stat și proprietarii actuali

ai construcției M.N.P.l.G. și M.M., care au dobândit în timp, separat sau

împreună, diverse cote părți din construcție și din teren (de exemplu,

M.N.P.l.G. - o cotă de X părți individe si 225 mp

teren prin

moștenire, în anul 1984,

M.N.P.l.G. și M. - o cotă de

% părți individ din casă și cota de 147/900

din teren, prin cumpărarea în procedura Legii nr. 112/1995, în anul 1997).

Faptul că

asupra parcelei de teren înscrisă în C.F. Arad este dată o stare de indiviziune

nu este contestată de reclamantă și, de asemenea, împrejurarea că această

parcelă de teren este afectată de rețele de utilități care deservesc

construcția, astfel cum au reținut instanțele de fond, nu este criticată de

reclamantă.

De

altminteri, o astfel de critică la adresa considerentelor de fapt ale unei

hotărâri judecătorești, în condițiile abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 11 C.

proc. civ., nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs.

În atare

condiții, cum construcția existentă la momentul preluării de stat a cotei de X părți

indivize există și în prezent, nefiind demolată ci doar înstrăinată în

procedura Legii nr. 112/1998, și cum, terenul nu este liber, în sensul

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ci, dimpotrivă, este

deținut în indiviziune de stat și de proprietarii construcției și este afectat,

conform constatărilor instanțelor de fond, de rețele de utilități care

deservesc construcția, în mod corect instanțele de fond au constatat că nu se

poate dispune restituirea unei părți din acesta în natură, anume în limita

cotei deținută de stat.

În acest

context al analizei este de menționat că apărările reclamantei sunt, de

altminteri contradictorii, în sensul că aceasta susține că statul deține doar o

cotă ideală din teren, de 78/900, pentru ca apoi să afirme că există o parcelă

de teren de 78 mp, delimitată distinct în interiorul parcelei de 900 mp, care este

liberă, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru ca în final să

susțină că întreaga parcelă de teren este afectată de rețele de utilități.

Așa fiind,

pentru considerentele de drept arătate care, în parte, le completează pe cele

reținute de instanțele de fond, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a constata că recursul dedus judecății nu este fondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta M.R.M.I.A. împotriva Deciziei civile nr.

31/ A din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 noiembrie 2010.