ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6025/2012

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Arad, secția civilă, la data de 08 octombrie 2008, reclamanții R.V.V. și R.G.M.,

în contradictoriu cu Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, au solicitat anularea

dispoziției din 04 septembrie 2008 emisă de pârât și obligarea la emiterea unei

dispoziții de restituire prin echivalent bănesc cu privire la imobilul teren situat

în Arad, str. A., nr. 5, înscris în C.F. X Arad, în suprafață de 99 m.p., imobilul

teren de la aceeași adresă, înscris în C.F. Y Arad, top. W/a/1/1/1, în suprafață

de 177 m.p., nr. top. W/a/1/2, în suprafață de 331 m.p., nr. top. W/a/1/1/3, în

suprafață de 273 m.p. și nr. top. W/a/a/4, în suprafață de 119 m.p., în cotă de

4/8 pentru R.G.M. și 1/8 pentru R.V.V., în calitate de moștenitor a lui R.A.F.,

precum și restituirea în natură a imobilului teren situat în Arad, str. A., nr.

7/a.

S-a luat, de asemenea,

în examinare și acțiunea reclamantului R.M., în dosarul anexat 9333/55/2008 al Judecătoriei

Arad, în contradictoriu cu același pârât și împotriva aceleiași dispoziții, prin

care solicită restituirea în natură și numai în subsidiar, acordarea de despăgubiri.

În motivare se arată că

R.G.M., împreună cu soția R.A.F., au cumpărat apartamentul din imobilul situat în

Arad, str. A., nr. 7/a, cu terenul aferent. Prin două exproprieri succesive, din

1969 și 1980, imobilele de la nr. 5 și 7/a au fost trecut în proprietatea statului.

Reclamanții sunt nemulțumiți că nu s-au soluționat toate solicitările din notificare,

apreciind că imobilul din Arad, str. A., nr. 7/a, putea fi restituit în natură.

Prin precizarea de acțiune

din 24 martie 2009, reclamanții R.V.V. și R.G.M. au solicitat și anularea noii dispoziții

din 2009 emisă de pârât, cu privire la imobilul din Arad, str. A., nr. 7/a, în legătură

cu care reclamanții solicită restituirea sa în natură.

R.G.M. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat anularea parțială și a dispoziției din 2009, întrucât din

suprafața de teren pretinsă i s-a acordat doar 1/8, aspect care se consideră că

provine dintr-o confuzie legată de cotele de proprietate întabulate în cartea

funciară în urma moștenirii după mama sa R.A.F.

Pârâtul Municipiul Arad

față de precizările depuse, a solicitat constatarea tardivității plângerii formulate

față de ultima dispoziție, cea din 2009.

În cauză s-a efectuat

o expertiză tehnică cu privire la imobilul teren din Arad, str. A., nr. 7, s-au

depus dispozițiile atacate, extrase de carte funciară, decretul de expropriere.

Prin sentința civilă

nr. 373 din 18 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, au fost respinse

excepțiile invocate de pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, și a fost

respinsă acțiunea.

În pronunțarea acestei

soluții, Tribunalul a reținut toate cererile reclamanților au fost soluționate în

mod corect de pârâtă prin dispoziția emisă, atât în ce privește cotele de proprietate

ale părților, cât și cu privire la solicitările din notificare.

Totodată, s-a constatat

că dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și art. 8, 10, 11 din Legea

nr. 10/2001 au fost corect aplicate de pârâtă, reclamanților acordându-li-se despăgubiri

la valoarea stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru toate

imobilele pe care au fost îndreptățiți să le pretindă.

Împotriva sentinței Tribunalului

au declarat apel reclamantul R.G.M. și pârâtul Municipiul Arad, prin Primar.

Reclamantul R.G.M. a solicitat

schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond deoarece s-a acordat în mod nelegal

cota de 1/8 fiecărui reclamant, deși i se cuvenea cota înscrisă ca drept de proprietate

a imobilului retrocedat în C.F. Z Arad, nr. top. W/a/1/2/1/1.

S-a mai arătat că pârâtul

a refuzat categoric să modifice dispoziția cu privire la cota ce se cuvine.

Pârâtul Municipiul Arad,

prin Primar, a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței

în sensul admiterii excepției ridicate, respectiv tardivitatea cererii reclamanților

de a solicita anularea dispoziției din 04 septembrie 2008.

De asemenea, pârâtul Primarul

Municipiului Arad a invocat excepția lipsei calității procesuale active și a calității

de persoane îndreptățite a reclamanților R.V.V., R.G.M. și R.M. cu privire la cota

de 1/4 din imobilul înscris în C.F. T Arad.

Prin decizia nr. 278/A

din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelurile.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut că susținerile reclamantului-apelant sunt infirmate

de cererile depuse de acesta la prima instanță, inclusiv cele prin care precizează

că renunță la despăgubirea în natură și solicită despăgubire în bani sau acțiuni,

în funcție de cota sa de proprietate care rezultă din extrasele de carte funciară.

Criticile formulate de

către pârâtul-apelant Primarul Municipiului Arad, referitoare la excepțiile invocate,

pe de o parte, iar pe de altă parte cu privire la cotele de proprietate, s-au considerat

a fi, de asemenea, neîntemeiate deoarece calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților,

este recunoscută chiar de către pârât, prin dispozițiile emise și atacate în fața

primei instanțe, în limita cotelor de proprietate menționate în extrasele de carte

funciară.

Excepțiile privind tardivitatea

sau lipsa calității procesuale active au fost întemeiat respinse de către prima

instanță, iar a doua dispoziție reprezintă o continuare a dispoziției anterioare,

dispoziție atacată în termen de către reclamanți la instanța de judecată.

Sub aspectul chestiunilor

de fond, s-a reținut că pârâtul-apelant este de acord cu hotărârea primei instanțe,

precizând în mod expres că solicită menținerea, în rest, a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs reclamantul R.G.M., întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:

Instanța de apel nu a

răspuns criticilor sale privind cota de 1/8 din imobil, deși i se cuvenea cota dublă

înscrisă în cartea funciară existentă la dosar.

În mod greșit a reținut

instanța de apel că reclamantul-recurent a renunțat la judecată sau la dreptul pretins,

întrucât în dosar nu există o astfel de dovadă.

Analizând decizia civilă

atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă

„motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele

pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Motivarea hotărârii judecătorești,

care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru

controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele,

o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează

dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

În cazul în care motivarea

lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele

pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus

judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se impune casarea sa, cu reluarea

judecății.

Este de menționat că,

în principiu, în sistemul nostru procedural, este permis ca a doua instanță, cercetând

cauza și constatând că toate chestiunile de fapt și toate problemele de drept care

i-au fost supuse sunt aceleași ca și cele discutate în primă instanță, să se refere

la motivele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit.

Adoptarea motivelor hotărârii

primei instanțe presupune însă arătarea, într-o manieră clară și explicită a acestui

fapt, nefiind suficient, pentru a satisface cerința referitoare la motivarea unei

hotărâri, prevăzută de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., indicarea numărului

de pagină al hotărârii apelate în cuprinsul căreia s-ar afla răspunsul la critica

analizată.

Totodată, această modalitate

de motivare poate fi adoptată atunci când chestiunile de fapt și problemele de drept

care au fost supuse judecății prin motivele de apel sunt identice cu cele discutate

la judecata în primă instanță, iar prin hotărârea pronunțată prima instanță le-a

analizat în mod efectiv, nu și în cazul în care apelul se sprijină pe apărări noi

sau cuprinde critici privind omisiunea primei instanțe de a analiza, în cuprinsul

hotărârii pronunțate, apărările invocate la judecata în primă instanță.

În cauza dedusă judecății,

prin apelul declarat, reclamantul a criticat hotărârea pentru omisiunea primei instanțe

de a fi analizat apărările invocate și pentru greșita apreciere a înscrisurilor

administrate în dovedirea pretențiilor deduse judecății, cu consecința săvârșirii

unei greșeli în stabilirea situației de fapt.

În atare condiții, instanța

de apel avea a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de reclamant care

nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, a argumenta motivele

pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept

reținute de prima instanță.

Cât timp instanța de apel

s-a rezumat să afirme doar că „susținerile reclamantului-apelant sunt infirmate

de cererile depuse de acesta la prima instanță, inclusiv cele prin care precizează

că renunță la despăgubirea în natură și solicită despăgubire în bani sau acțiuni,

în funcție de cota sa de proprietate care rezultă din extrasele de carte funciară”,

în condițiile în care prin apelul declarat reclamantul contesta tocmai întinderea

dreptului său de proprietate, motivarea hotărârii nu este de natură să furnizeze

reclamantului-apelant dovada că cererile și mijloacele de apărare formulate prin

apel au fost examinate, iar instanța de recurs este în imposibilitate de a exercita

controlul judiciar.

Date fiind toate aceste

lipsuri și inadvertențe, care fac ca situația de fapt să nu fie pe deplin lămurită,

reținând și că vătămarea cauzată reclamantului-recurent nu poate fi înlăturată altfel

și având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte se află în imposibilitatea

de a aplica ea însăși dispozițiile legale, astfel că se impune casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamant, pentru

ca instanța să analizeze criticile formulate de reclamantul-recurent în ce privește

întinderea dreptului său de proprietate.

În raport de limitele

învestirii prin recurs, soluția pronunțată asupra apelului declarat de pârât a intrat

în autoritate de lucru judecat, sens în care urmează a fi menținută de instanța

de trimitere.

În consecință, față de

considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul

, va

casa decizia

recurată și va trimite cauza Curții de Apel Timișoara pentru rejudecarea apelului

declarat de reclamat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul R.G.M. împotriva deciziei nr. 278/A din 17 februarie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 04 octombrie 2012.