ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6025/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, la data de 08 octombrie 2008, reclamanții R.V.V. și R.G.M., în contradictoriu cu Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, au solicitat anularea dispoziției din 04 septembrie 2008 emisă de pârât și obligarea la emiterea unei dispoziții de restituire prin echivalent bănesc cu privire la imobilul teren situat în Arad, str. A., nr. 5, înscris în C.F. X Arad, în suprafață de 99 m.p., imobilul teren de la aceeași adresă, înscris în C.F. Y Arad, top. W/a/1/1/1, în suprafață de 177 m.p., nr. top. W/a/1/2, în suprafață de 331 m.p., nr. top. W/a/1/1/3, în suprafață de 273 m.p. și nr. top.

W/a/a/4, în suprafață de 119 m.p., în cotă de 4/8 pentru R.G.M. și 1/8 pentru R.V.V., în calitate de moștenitor a lui R.A.F., precum și restituirea în natură a imobilului teren situat în Arad, str. A., nr. 7/a. S-a luat, de asemenea, în examinare și acțiunea reclamantului R.M., în dosarul anexat 9333/55/2008 al Judecătoriei Arad, în contradictoriu cu același pârât și împotriva aceleiași dispoziții, prin care solicită restituirea în natură și numai în subsidiar, acordarea de despăgubiri. În motivare se arată că R.G.M., împreună cu soția R.A.F., au cumpărat apartamentul din imobilul situat în Arad, str. A., nr. 7/a, cu terenul aferent. Prin două exproprieri succesive, din 1969 și 1980, imobilele de la nr. 5 și 7/a au fost trecut în proprietatea statului.

Reclamanții sunt nemulțumiți că nu s-au soluționat toate solicitările din notificare, apreciind că imobilul din Arad, str. A., nr. 7/a, putea fi restituit în natură. Prin precizarea de acțiune din 24 martie 2009, reclamanții R.V.V. și R.G.M. au solicitat și anularea noii dispoziții din 2009 emisă de pârât, cu privire la imobilul din Arad, str. A., nr. 7/a, în legătură cu care reclamanții solicită restituirea sa în natură. R.G.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea parțială și a dispoziției din 2009, întrucât din suprafața de teren pretinsă i s-a acordat doar 1/8, aspect care se consideră că provine dintr-o confuzie legată de cotele de proprietate întabulate în cartea funciară în urma moștenirii după mama sa R.A.F.

Pârâtul Municipiul Arad față de precizările depuse, a solicitat constatarea tardivității plângerii formulate față de ultima dispoziție, cea din 2009. În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică cu privire la imobilul teren din Arad, str. A., nr. 7, s-au depus dispozițiile atacate, extrase de carte funciară, decretul de expropriere. Prin sentința civilă nr. 373 din 18 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, au fost respinse excepțiile invocate de pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin Primar, și a fost respinsă acțiunea. În pronunțarea acestei soluții, Tribunalul a reținut toate cererile reclamanților au fost soluționate în mod corect de pârâtă prin dispoziția emisă, atât în ce privește cotele de proprietate ale părților, cât și cu privire la solicitările din notificare.

Totodată, s-a constatat că dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și art. 8, 10, 11 din Legea nr. 10/2001 au fost corect aplicate de pârâtă, reclamanților acordându-li-se despăgubiri la valoarea stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru toate imobilele pe care au fost îndreptățiți să le pretindă. Împotriva sentinței Tribunalului au declarat apel reclamantul R.G.M. și pârâtul Municipiul Arad, prin Primar. Reclamantul R.G.M. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond deoarece s-a acordat în mod nelegal cota de 1/8 fiecărui reclamant, deși i se cuvenea cota înscrisă ca drept de proprietate a imobilului retrocedat în C.F. Z Arad, nr. top. W/a/1/2/1/1.

S-a mai arătat că pârâtul a refuzat categoric să modifice dispoziția cu privire la cota ce se cuvine. Pârâtul Municipiul Arad, prin Primar, a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepției ridicate, respectiv tardivitatea cererii reclamanților de a solicita anularea dispoziției din 04 septembrie 2008. De asemenea, pârâtul Primarul Municipiului Arad a invocat excepția lipsei calității procesuale active și a calității de persoane îndreptățite a reclamanților R.V.V., R.G.M. și R.M. cu privire la cota de 1/4 din imobilul înscris în C.F. T Arad. Prin decizia nr. 278/A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelurile.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că susținerile reclamantului-apelant sunt infirmate de cererile depuse de acesta la prima instanță, inclusiv cele prin care precizează că renunță la despăgubirea în natură și solicită despăgubire în bani sau acțiuni, în funcție de cota sa de proprietate care rezultă din extrasele de carte funciară. Criticile formulate de către pârâtul-apelant Primarul Municipiului Arad, referitoare la excepțiile invocate, pe de o parte, iar pe de altă parte cu privire la cotele de proprietate, s-au considerat a fi, de asemenea, neîntemeiate deoarece calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, este recunoscută chiar de către pârât, prin dispozițiile emise și atacate în fața primei instanțe, în limita cotelor de proprietate menționate în extrasele de carte funciară.

Excepțiile privind tardivitatea sau lipsa calității procesuale active au fost întemeiat respinse de către prima instanță, iar a doua dispoziție reprezintă o continuare a dispoziției anterioare, dispoziție atacată în termen de către reclamanți la instanța de judecată. Sub aspectul chestiunilor de fond, s-a reținut că pârâtul-apelant este de acord cu hotărârea primei instanțe, precizând în mod expres că solicită menținerea, în rest, a hotărârii. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul R.G.M., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici: Instanța de apel nu a răspuns criticilor sale privind cota de 1/8 din imobil, deși i se cuvenea cota dublă înscrisă în cartea funciară existentă la dosar.

În mod greșit a reținut instanța de apel că reclamantul-recurent a renunțat la judecată sau la dreptul pretins, întrucât în dosar nu există o astfel de dovadă. Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

În cazul în care motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se impune casarea sa, cu reluarea judecății. Este de menționat că, în principiu, în sistemul nostru procedural, este permis ca a doua instanță, cercetând cauza și constatând că toate chestiunile de fapt și toate problemele de drept care i-au fost supuse sunt aceleași ca și cele discutate în primă instanță, să se refere la motivele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit. Adoptarea motivelor hotărârii primei instanțe presupune însă arătarea, într-o manieră clară și explicită a acestui fapt, nefiind suficient, pentru a satisface cerința referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., indicarea numărului de pagină al hotărârii apelate în cuprinsul căreia s-ar afla răspunsul la critica analizată. Totodată, această modalitate de motivare poate fi adoptată atunci când chestiunile de fapt și problemele de drept care au fost supuse judecății prin motivele de apel sunt identice cu cele discutate la judecata în primă instanță, iar prin hotărârea pronunțată prima instanță le-a analizat în mod efectiv, nu și în cazul în care apelul se sprijină pe apărări noi sau cuprinde critici privind omisiunea primei instanțe de a analiza, în cuprinsul hotărârii pronunțate, apărările invocate la judecata în primă instanță. În cauza dedusă judecății, prin apelul declarat, reclamantul a criticat hotărârea pentru omisiunea primei instanțe de a fi analizat apărările invocate și pentru greșita apreciere a înscrisurilor administrate în dovedirea pretențiilor deduse judecății, cu consecința săvârșirii unei greșeli în stabilirea situației de fapt.

În atare condiții, instanța de apel avea a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de reclamant care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, a argumenta motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță.

Cât timp instanța de apel s-a rezumat să afirme doar că „susținerile reclamantului-apelant sunt infirmate de cererile depuse de acesta la prima instanță, inclusiv cele prin care precizează că renunță la despăgubirea în natură și solicită despăgubire în bani sau acțiuni, în funcție de cota sa de proprietate care rezultă din extrasele de carte funciară”, în condițiile în care prin apelul declarat reclamantul contesta tocmai întinderea dreptului său de proprietate, motivarea hotărârii nu este de natură să furnizeze reclamantului-apelant dovada că cererile și mijloacele de apărare formulate prin apel au fost examinate, iar instanța de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.

Date fiind toate aceste lipsuri și inadvertențe, care fac ca situația de fapt să nu fie pe deplin lămurită, reținând și că vătămarea cauzată reclamantului-recurent nu poate fi înlăturată altfel și având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte se află în imposibilitatea de a aplica ea însăși dispozițiile legale, astfel că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamant, pentru ca instanța să analizeze criticile formulate de reclamantul-recurent în ce privește întinderea dreptului său de proprietate. În raport de limitele învestirii prin recurs, soluția pronunțată asupra apelului declarat de pârât a intrat în autoritate de lucru judecat, sens în care urmează a fi menținută de instanța de trimitere.

În consecință, față de considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul , va casa decizia recurată și va trimite cauza Curții de Apel Timișoara pentru rejudecarea apelului declarat de reclamat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul R.G.M. împotriva deciziei nr. 278/A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2012.