ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1578/2012

Asupra recursului

civil de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 462 din 16 iunie 2010,

Tribunalul Arad, secția civilă, a respins plângerea formulată de reclamanta

F.V. împotriva dispoziției din 25 iunie 2008, emisă de pârâta S. C. Z. S.R.L.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că imobilul înscris în CF a fost proprietatea lui

F.L., iar în baza Decretului de expropriere nr. 143/1979 a fost dezmembrat în

două parcele, respectiv nr. top. X, intravilan cu casă în suprafață de 1412

m.p. și nr. top. Y, în suprafață de 4.082 m.p., care a fost preluat în proprietatea

statului.

La data de 14 martie

1996, în baza adeverinței administrative emisă de Consiliul local al

municipiului Arad, s-a notat suprafața totală a terenului de 5.494 m.p., după

care, întregul imobil a fost transmis în baza contractului de întreținere în

favoarea soților F.

Prin dispoziția din 4

iunie 2009, emisă de Primarul municipiului Arad, s-a dispus restituirea în

natură a terenului în suprafață de 428 m.p., rămânând nerestituită suprafața de

teren de 3.654 m.p.

Din expertiza

topografică efectuată în cauză, a rezultat că terenul revendicat este amplasat

integral în incinta F.Z., pe el fiind amplasate un drum betonat, conducta de

gaz natural, un gard de plăci și stâlp de beton, un șopron metalic, o platformă

betonată, stație pompare, cabină comandă, laborator agricol, desnisipator și

estacadă, motiv pentru care restituirea în natură nu este posibilă.

Prin Decizia nr. 533

din 9 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantă și, ca lipsit de obiect, apelul

declarat de pârâta S.C. I.W. S.A. Arad (fosta S.C. Z. S.A.).

Instanța de apel a

reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în

suprafață de 3.654 m.p. este amplasat aproape integral în incinta fabricii de

zahăr, în afară de suprafața aferentă drumului betonat situat în afara

incintei, care asigură accesul la blocul de locuințe ce forma proprietatea

fabricii și care a fost vândut.

Chiar dacă pârâta

și-a schimbat obiectul de activitate, iar o parte din aceste construcții nu mai

sunt folosite în scopul pentru care au fost construite, acestea există și sunt

situate în incinta pârâtei.

În aceste condiții,

reclamanta are dreptul la despăgubiri în condițiile art. 29 din Legea nr.

10/2001.

Cât privește apelul

declarat de pârâtă, s-a constatat că, prin încheierea din 30 august 2010,

Tribunalul Arad a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din sentință,

înlăturând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru

care apelul a rămas fără obiect.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a

stabilit insuficient situația de fapt.

Astfel, procesul

tehnologic de extracție și rafinare a zahărului este oprit de ani buni, motiv

pentru care fabrica de zahăr a fost lăsată în paragină, iar concluziile

raportului de expertiză sunt echivoce.

Pârâta și-a schimbat

denumirea la data de 24 septembrie 2010, la aceeași dată, potrivit certificatului

din 3 februarie 2011, eliberat de O.R.C., schimbându-și obiectul de activitate

în dezvoltare imobiliară.

Deși la data

judecării apelului situația de fapt era total schimbată, instanța de apel a

respins nejustificat efectuarea unei noi expertize.

Criticile permit

încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Conform extraselor de

carte funciară, imobilul solicitat de reclamantă, proprietatea autorului ei,

F.L., a fost preluat de stat prin expropriere.

Expropriat fiind,

regimul juridic al imobilului este guvernat de dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 10/2001, care în alin. (5) prevăd că se restituie în natură și terenurile

pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care

nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită

acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției

respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Decretul de

expropriere nu se află depus la dosar, motiv pentru care nu se cunoaște scopul

exproprierii, iar instanța de fond și de apel nu au depus nici un fel de

diligențe pentru a afla care a fost acesta.

La prima instanță a

fost efectuat un raport de expertiză tehnică de specialitate, care a constatat

că terenul este acoperit de construcții, dar în conținutul aceluiași raport de

expertiză se precizează faptul că fabrica de zahăr nu mai îndeplinește rolul

pentru care a fost construită, pentru că nu mai desfășoară procesul de

producție, activitatea sa constând în ambalarea zahărului importat și

expedierea acestuia către unitățile comerciale.

Tot în raportul de

expertiză este menționat faptul că imobilele construcții nu mai îndeplinesc

funcțiunile pentru care au fost edificate, sunt parțial degradate, nefiind

folosite, în afara șopronului metalic care folosește ca loc de parcare pentru

vehicule care sunt proprietatea altor persoane.

La dosar se mai află

și adresa din 3 februarie 2011 a O.R.C., din care rezultă că S.C. Z. S.A. și-a

schimbat denumirea în S.C. I.W. S.A. și are ca obiect principal de activitate

"dezvoltare (promovare) imobiliară".

Fără a aprofunda

probatoriul și fără a analiza semnificația constatărilor expertului și

condițiile la care face referire art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prima

instanță și instanța de apel s-au limitat să constate că imobilul teren este

ocupat în întregime de construcții.

Instanța de apel ar

fi trebuit să verifice, însă, îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art.

10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv să verifice dacă imobilul a fost

expropriat în vederea construirii unei fabrici de zahăr, dacă scopul

exproprierii a fost îndeplinit și dacă el subzistă și în prezent.

Pentru aceasta

trebuiau administrate probe prin care să se dovedească faptul că imobilele

construcții existente sunt necesare unității deținătoare, ceea ce înseamnă că

trebuie verificat dacă sunt necesare activității efective desfășurate de

pârâtă.

În lipsa acestor

verificări, situația de fapt este insuficient stabilită, motiv pentru care se

va admite recursul declarat, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi

trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

La rejudecare se vor

administra toate probele necesare în vederea clarificării celor arătate mai

sus, iar după aceea se va analiza dacă există posibilitatea restituirii în

natură a vreunei suprafețe de teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta F.V. împotriva Deciziei nr. 533/A din 9 martie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - AA