ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1578/2012

Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 462 din 16 iunie 2010, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins plângerea formulată de reclamanta F.V. împotriva dispoziției din 25 iunie 2008, emisă de pârâta S. C. Z. S.R.L. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul înscris în CF a fost proprietatea lui F.L., iar în baza Decretului de expropriere nr. 143/1979 a fost dezmembrat în două parcele, respectiv nr. top. X, intravilan cu casă în suprafață de 1412 m.p. și nr. top. Y, în suprafață de 4.082 m.p., care a fost preluat în proprietatea statului.

La data de 14 martie 1996, în baza adeverinței administrative emisă de Consiliul local al municipiului Arad, s-a notat suprafața totală a terenului de 5.494 m.p., după care, întregul imobil a fost transmis în baza contractului de întreținere în favoarea soților F. Prin dispoziția din 4 iunie 2009, emisă de Primarul municipiului Arad, s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 428 m.p., rămânând nerestituită suprafața de teren de 3.654 m.p. Din expertiza topografică efectuată în cauză, a rezultat că terenul revendicat este amplasat integral în incinta F.Z., pe el fiind amplasate un drum betonat, conducta de gaz natural, un gard de plăci și stâlp de beton, un șopron metalic, o platformă betonată, stație pompare, cabină comandă, laborator agricol, desnisipator și estacadă, motiv pentru care restituirea în natură nu este posibilă.

Prin Decizia nr. 533 din 9 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă și, ca lipsit de obiect, apelul declarat de pârâta S.C. I.W. S.A. Arad (fosta S.C. Z. S.A.). Instanța de apel a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în suprafață de 3.654 m.p. este amplasat aproape integral în incinta fabricii de zahăr, în afară de suprafața aferentă drumului betonat situat în afara incintei, care asigură accesul la blocul de locuințe ce forma proprietatea fabricii și care a fost vândut. Chiar dacă pârâta și-a schimbat obiectul de activitate, iar o parte din aceste construcții nu mai sunt folosite în scopul pentru care au fost construite, acestea există și sunt situate în incinta pârâtei.

În aceste condiții, reclamanta are dreptul la despăgubiri în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Cât privește apelul declarat de pârâtă, s-a constatat că, prin încheierea din 30 august 2010, Tribunalul Arad a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din sentință, înlăturând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care apelul a rămas fără obiect. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a stabilit insuficient situația de fapt. Astfel, procesul tehnologic de extracție și rafinare a zahărului este oprit de ani buni, motiv pentru care fabrica de zahăr a fost lăsată în paragină, iar concluziile raportului de expertiză sunt echivoce.

Pârâta și-a schimbat denumirea la data de 24 septembrie 2010, la aceeași dată, potrivit certificatului din 3 februarie 2011, eliberat de O.R.C., schimbându-și obiectul de activitate în dezvoltare imobiliară. Deși la data judecării apelului situația de fapt era total schimbată, instanța de apel a respins nejustificat efectuarea unei noi expertize. Criticile permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Conform extraselor de carte funciară, imobilul solicitat de reclamantă, proprietatea autorului ei, F.L., a fost preluat de stat prin expropriere.

Expropriat fiind, regimul juridic al imobilului este guvernat de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (5) prevăd că se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Decretul de expropriere nu se află depus la dosar, motiv pentru care nu se cunoaște scopul exproprierii, iar instanța de fond și de apel nu au depus nici un fel de diligențe pentru a afla care a fost acesta.

La prima instanță a fost efectuat un raport de expertiză tehnică de specialitate, care a constatat că terenul este acoperit de construcții, dar în conținutul aceluiași raport de expertiză se precizează faptul că fabrica de zahăr nu mai îndeplinește rolul pentru care a fost construită, pentru că nu mai desfășoară procesul de producție, activitatea sa constând în ambalarea zahărului importat și expedierea acestuia către unitățile comerciale. Tot în raportul de expertiză este menționat faptul că imobilele construcții nu mai îndeplinesc funcțiunile pentru care au fost edificate, sunt parțial degradate, nefiind folosite, în afara șopronului metalic care folosește ca loc de parcare pentru vehicule care sunt proprietatea altor persoane.

La dosar se mai află și adresa din 3 februarie 2011 a O.R.C., din care rezultă că S.C. Z. S.A. și-a schimbat denumirea în S.C. I.W. S.A. și are ca obiect principal de activitate "dezvoltare (promovare) imobiliară". Fără a aprofunda probatoriul și fără a analiza semnificația constatărilor expertului și condițiile la care face referire art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prima instanță și instanța de apel s-au limitat să constate că imobilul teren este ocupat în întregime de construcții. Instanța de apel ar fi trebuit să verifice, însă, îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv să verifice dacă imobilul a fost expropriat în vederea construirii unei fabrici de zahăr, dacă scopul exproprierii a fost îndeplinit și dacă el subzistă și în prezent.

Pentru aceasta trebuiau administrate probe prin care să se dovedească faptul că imobilele construcții existente sunt necesare unității deținătoare, ceea ce înseamnă că trebuie verificat dacă sunt necesare activității efective desfășurate de pârâtă. În lipsa acestor verificări, situația de fapt este insuficient stabilită, motiv pentru care se va admite recursul declarat, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. La rejudecare se vor administra toate probele necesare în vederea clarificării celor arătate mai sus, iar după aceea se va analiza dacă există posibilitatea restituirii în natură a vreunei suprafețe de teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta F.V. împotriva Deciziei nr. 533/A din 9 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AA