ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 646/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 870 din 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 4282/108/2008, Tribunalul Arad a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad, prin primar; a obligat pârâtul să se pronunțe prin decizie/dispoziție asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 664 mp, sau în echivalent cu terenul înscris în C.F. nr. 19370 Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/11/1/1; 3239/a/2/1/1/3, cu daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, în caz de refuz, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la emiterea deciziei/dispoziției.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că, în ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamantului, care presupune existența unei identități între persoana reclamantă și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății, raportat la actele depuse la dosarul administrativ, notificarea a fost formulată de M.I.I., care figurează ca proprietar în C.F.

nr. 1937 Arad sub B1; că, în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă, fără echivoc, că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un drept, unitatea deținătoare este obligată a răspunde solicitării adresate pe calea notificării și să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată; că, în speță, reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, cât și dovada proprietății, astfel că pârâta nu poate invoca că refuzul nesoluționării notificării este generat de o atitudine imputabilă reclamantului; că, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresate pe calea notificării, reclamantul, în calitate de persoană îndreptățită, se poate adresa instanței de judecată competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională, prealabilă, instituită în mod imperativ.

Solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune interese pentru fiecare zi de întârziere, de la rămânerea definitivă până la emiterea deciziei/dispoziției, a fost apreciată ca fondată, față de dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ., prin care a fost reglementată procedura constrângerii debitorului la îndeplinirea obligației de a face sau a nu face prin aplicarea unei amenzi civile, întrucât acest text de lege nu exclude folosirea dreptului de a recurge la obligarea deținătorului la daune cominatorii cât timp nicio dispoziție a legii nu înlătură o astfel de posibilitate.

S-a mai reținut, că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia XX din 12 decembrie 2005, publicată în M.Of., partea I, nr. 225 din 14 aprilie 2006. Prin decizia nr. 25 din 12 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de Municipiul Arad, prin primar; a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a înlăturat obligația pârâtului-apelant la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere și a menținut restul dispozițiilor sentinței, pentru următoarele considerente: Sub aspectul soluționării cererii reclamantului în calitate de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, printr-o dispoziție sau decizie, soluția primei instanțe este temeinică și legală, nefiind de acceptat susținerile apelantului, în sensul că persoana îndreptățită nu a obținut o serie de avize de la unitățile administrative, unele aflate în subordinea apelantului, iar această împrejurare ar antrena în mod direct nesoluționarea dosarului administrativ.

În legătură cu obligația stabilită în sarcina pârâtului privind plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi, s-a reținut că motivul de apel este întemeiat. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 580 3 C. proc. civ., în cazul obligațiilor de a face, debitorul obligației poate fi constrâns la îndeplinirea acesteia prin aplicarea unei amenzi civile, la cererea creditorului, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților. S-a concluzionat, că, în speță, nu s-a făcut aplicarea acestui text de lege, în vigoare după modificarea codului de procedură civilă, în anul 2005, ipoteză în care instanța în mod greșit a obligat pârâtul la plata daunelor cominatorii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Municipiul Arad, prin primar și Primarul municipiului Arad, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenții au invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Municipiului Arad, prin primar, cu privire la terenul cu nr. top 3239/a/2/11/1/2 înscris în C.F. nr. 19370 Arad, întrucât, așa cum rezultă din încheierea de sub B II 7 din C.F. nr. 19370 Arad, imobilul cu nr. top 3239/a/2/11/1/2, format în urma dezmembrării parcelei cu nr. top 3239/a/2/11/1 evidențiat sub A I 4 se transcrie în C.F. nr. 53504 Arad, în proprietatea SC A. SA. În aceste condiții, raportat la prevederile art. 26, art. 27 și art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, și la înscrierile din cartea funciară, Municipiul Arad nu poate fi considerat unitate deținătoare și nu poate fi obligat la emiterea unei dispoziții de soluționare a notificării atâta timp cât nu este titularul obligației corelative dreptului dedus judecății.

S-a mai arătat, că, în mod greșit, instanțele de fond și apel au obligat pârâtul Municipiul Arad să se pronunțe prin decizie/dispoziție asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubire a terenului înscris în C.F. nr. 19370 Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/2/11/1/1 și 3239/a/2/1/1/3, întrucât dosarul administrativ nu este complet, fiind necesar ca reclamantul să depună în procedura administrativă schița de identificare a terenului cu ridicare topo și expertiză cu privire la valoarea imobilului expropriat. Deși reclamantului i s-a solicitat, prin adresa nr. 18329 din 12 septembrie 2002 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, să depună actele necesare soluționării notificării, acesta nu s-a conformat.

Având în vedere aceste aspecte, raportat la faptul că reclamantul nu a înțeles să depună actele solicitate prin prisma prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligația unității deținătoare să se pronunțe asupra cererii de restituire doar după depunerea actelor doveditoare, se arată că dosarul administrativ nu este complet, motiv pentru care instanța nu putea obliga pârâtul să se pronunțe prin decizie/dispoziție asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002. Instanța de fond și apel, greșit, au obligat pârâtul să se pronunțe prin decizie/dispoziție asupra notificării printr-o ofertă de despăgubire pentru terenul în litigiu, în condițiile în care, potrivit art. 26 alin. (1) din lege, în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură, persoanei îndreptățite îi vor fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, după manifestarea opțiunii cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor, respectiv alt teren în echivalent, conform ofertei unității deținătoare a imobilului sau despăgubirii în condițiile legii speciale de acordare a despăgubirilor.

De asemenea, s-a mai arătat, că instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 1 și art. 7 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent putând fi stabilită doar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă și că instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu privire la parcela cu nr. topografic 3239/a/2/11/1/2 înscrisă în C.F. nr. 19370 Arad, pronunțându-se în sensul obligării Municipiului Arad la emiterea unei dispoziții de soluționare a notificării deși, potrivit încheierii de sub B II 7 din C.F. nr. 19370 Arad, această parcelă se transcrie în C.F.

53504, în proprietatea SC A. SA În această situație, Municipiul Arad nu are calitate procesuală pasivă cu privire la parcela cu nr. top 3239/a/2/11/1/2. Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat pentru următoarele considerente : Critica potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât aceste dispoziții legale obligă unitatea deținătoare să se pronunțe asupra notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită numai după depunerea actelor doveditoare, este nefondată.

Recurenții susțin că, prin adresa nr. 18329 din 12 septembrie 2002 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, au solicitat reclamantului să completeze dosarul administrativ cu actele necesare soluționării notificării, solicitare căreia reclamantul nu i-a dat curs, situație în care instanța nu putea să oblige pârâtul să se pronunțe prin decizie/dispoziție asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată ) s-a stabilit în sarcina unității deținătoare, notificate, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

Termenul pentru îndeplinirea acestei obligații de „a face” se poate proroga, potrivit art. 25.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizării actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Textul prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este nevoie ca unitatea deținătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptățite, faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Prin urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluționarea notificării nu operează, de drept, în beneficiul unității notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deține probe, așa cum susțin recurenții-pârâți.

Prorogarea fiind condiționată de faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă, în prezenta cauză, în mod corect, au apreciat instanțele de fond și apel că unității deținătoare îi incumbă obligația de a se pronunța asupra notificării formulate de reclamant, întrucât aceasta nu beneficiază de prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluționarea notificării, câtă vreme a comunicat, în scris, persoanei îndreptățite la emiterea deciziei de restituire, completarea probatoriului cu actele necesare soluționării notificării la 12 septembrie 2002, prin adresa nr. 18329, cu depășirea termenului de 60 de zile ce curge de la data formulării notificării nr. 573, la 20 iulie 2001. De altfel, notificarea nu a fost soluționată nici până la momentul promovării în justiție a prezentei acțiuni, la 16 octombrie 2008, ceea ce echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră îndreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Prin urmare, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, așa cum s-a stabilit prin Decizia XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. De aceea, se constată că instanțele de fond și apel, corect, au analizat fondul litigiului dedus judecății.

În ceea ce privește criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Arad în raportul dedus judecății și greșita soluționare a litigiului cu încălcarea dispozițiilor art. 26, art. 27 și art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, cât și cu privire la stabilirea măsurilor reparatorii la care este îndreptățit reclamantul pentru imobilul teren proprietatea sa, ce a fost expropriat în anul 1972, instanța constată următoarele: Prima instanță, prin hotărârea pronunțată, păstrată în parte prin decizia recurată, a obligat pârâtul „să se pronunțe prin decizie/dispoziție, asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubire a terenului în suprafață de 644 mp, sau în echivalent cu terenul înscris în C.F.

nr. 19370 Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/2/11/1/1; 3239/a/2/1/1/3”. Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, ce a format obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002 al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 664 mp, situat în Arad, dezmembrat din C.F. 19370 Arad, preluat de stat în anul 1972 prin expropriere, intimatul-reclamant a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri. În soluționarea fondului litigiului, instanțele de fond și apel au avut în vedere situația juridică a terenului expropriat de la reclamant, în anul 1972, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, potrivit art. 9 din acest act normativ și corect, s-a constatat că terenul în litigiu a fost folosit în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, fiind ocupat de blocuri de locuințe.

În această situație, în mod corect, instanțele de fond și apel au stabilit că Municipiul Arad are calitatea de unitate deținătoare, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, și implicit calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, iar reclamantul este îndreptățit, în măsura în care restituirea în natură a terenului nu se poate dispune, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Calitatea de unitate deținătoare a pârâtului Municipiul Arad se stabilește în raport de imobilul-teren expropriat de la reclamant, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Măsurile reparatorii în echivalent constă, fi în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, ce se acorda numai cu manifestarea opțiunii persoanei îndreptățite, iar, în speță, reclamantul s-a manifestat în acest sens prin notificare, fie în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Critica recurenților, în sensul că Municipiul Arad nu are calitate procesuală pasivă cu privire la parcela cu nr. top 3239/a/2/11/1/2, deoarece aceasta se află în proprietatea SC A. SA și că entitatea deținătoare este integral privatizată, invocând incidența în speță a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, este neîntemeiată, deoarece această dispoziție legală reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat și deținute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de o unitate integral privatizată, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2) din lege, și nu regimul juridic al imobilului-teren propus spre a fi acordat în compensare reclamantului.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Municipiul Arad, prin primar, și Primarul municipiului Arad împotriva deciziei nr. 25 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.