ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 646/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 646/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 870 din 13

noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 4282/108/2008, Tribunalul Arad a

admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M.I.I., în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul Arad, prin primar; a obligat pârâtul să se pronunțe prin

decizie/dispoziție asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329

din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubiri pentru terenul în

suprafață de 664 mp, sau în echivalent cu terenul înscris în C.F. nr. 19370

Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/11/1/1; 3239/a/2/1/1/3, cu daune

cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, în caz de refuz, de la

rămânerea definitivă a sentinței și până la emiterea deciziei/dispoziției.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că, în ceea ce privește lipsa calității procesuale active a

reclamantului, care presupune existența unei identități între persoana

reclamantă și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății,

raportat la actele depuse la dosarul administrativ, notificarea a fost

formulată de M.I.I., care figurează ca proprietar în C.F. nr. 1937 Arad sub B1;

că, în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, rezultă, fără echivoc, că, indiferent dacă persoanei îndreptățite

i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent

sau chiar i se refuză un drept, unitatea deținătoare este obligată a răspunde

solicitării adresate pe calea notificării și să se pronunțe printr-o decizie

sau dispoziție motivată; că, în speță, reclamantul a făcut dovada calității de

persoană îndreptățită, cât și dovada proprietății, astfel că pârâta nu poate

invoca că refuzul nesoluționării notificării este generat de o atitudine imputabilă

reclamantului; că, deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în

care persoana deținătoare refuză să răspundă solicitării adresate pe calea

notificării, reclamantul, în calitate de persoană îndreptățită, se poate adresa

instanței de judecată competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie

obligată să emită un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o

atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură

administrativ-jurisdicțională, prealabilă, instituită în mod imperativ.

Solicitarea reclamantului de

obligare a pârâtului la plata de daune interese pentru fiecare zi de întârziere,

de la rămânerea definitivă până la emiterea deciziei/dispoziției, a fost apreciată

ca fondată, față de dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ., prin care

a fost reglementată procedura constrângerii debitorului la îndeplinirea

obligației de a face sau a nu face prin aplicarea unei amenzi civile, întrucât

acest text de lege nu exclude folosirea dreptului de a recurge la obligarea deținătorului

la daune cominatorii cât timp nicio dispoziție a legii nu înlătură o astfel de

posibilitate.

S-a mai reținut, că în acest sens

s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin

Decizia XX din 12 decembrie 2005, publicată în M.Of., partea I, nr. 225 din 14

aprilie 2006.

Prin decizia nr. 25 din 12 februarie

2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de

Municipiul Arad, prin primar; a schimbat în parte sentința atacată în sensul că

a înlăturat obligația pârâtului-apelant la plata daunelor cominatorii pe zi de

întârziere și a menținut restul dispozițiilor sentinței, pentru următoarele

considerente:

Sub aspectul soluționării cererii

reclamantului în calitate de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001,

printr-o dispoziție sau decizie, soluția primei instanțe este temeinică și

legală, nefiind de acceptat susținerile apelantului, în sensul că persoana

îndreptățită nu a obținut o serie de avize de la unitățile administrative,

unele aflate în subordinea apelantului, iar această împrejurare ar antrena în

mod direct nesoluționarea dosarului administrativ.

În legătură cu obligația stabilită

în sarcina pârâtului privind plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi, s-a

reținut că motivul de apel este întemeiat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

580

3

C. proc. civ., în cazul obligațiilor de a face, debitorul

obligației poate fi constrâns la îndeplinirea acesteia prin aplicarea unei

amenzi civile, la cererea creditorului, prin încheiere irevocabilă, dată cu

citarea părților.

S-a concluzionat, că, în speță, nu

s-a făcut aplicarea acestui text de lege, în vigoare după modificarea codului

de procedură civilă, în anul 2005, ipoteză în care instanța în mod greșit a

obligat pârâtul la plata daunelor cominatorii.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Municipiul Arad, prin primar și Primarul municipiului Arad,

criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

recurenții au invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a

Municipiului Arad, prin primar, cu privire la terenul cu nr. top

3239/a/2/11/1/2 înscris în C.F. nr. 19370 Arad, întrucât, așa cum rezultă din

încheierea de sub B II 7 din C.F. nr. 19370 Arad, imobilul cu nr. top 3239/a/2/11/1/2,

format în urma dezmembrării parcelei cu nr. top 3239/a/2/11/1 evidențiat sub A

I 4 se transcrie în C.F. nr. 53504 Arad, în proprietatea SC A. SA.

În aceste condiții, raportat la prevederile

art. 26, art. 27 și art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, și la înscrierile

din cartea funciară, Municipiul Arad nu poate fi considerat unitate deținătoare

și nu poate fi obligat la emiterea unei dispoziții de soluționare a notificării

atâta timp cât nu este titularul obligației corelative dreptului dedus judecății.

S-a mai arătat, că, în mod greșit,

instanțele de fond și apel au obligat pârâtul Municipiul Arad să se pronunțe

prin decizie/dispoziție asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr.

18329 din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubire a terenului

înscris în C.F. nr. 19370 Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/2/11/1/1 și

3239/a/2/1/1/3, întrucât dosarul administrativ nu este complet, fiind necesar

ca reclamantul să depună în procedura administrativă schița de identificare a

terenului cu ridicare topo și expertiză cu privire la valoarea imobilului

expropriat.

Deși reclamantului i s-a solicitat,

prin adresa nr. 18329 din 12 septembrie 2002 emisă de Comisia de Aplicare a

Legii nr. 10/2001, să depună actele necesare soluționării notificării, acesta

nu s-a conformat.

Având în vedere aceste aspecte,

raportat la faptul că reclamantul nu a înțeles să depună actele solicitate prin

prisma prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligația

unității deținătoare să se pronunțe asupra cererii de restituire doar după

depunerea actelor doveditoare, se arată că dosarul administrativ nu este

complet, motiv pentru care instanța nu putea obliga pârâtul să se pronunțe prin

decizie/dispoziție asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329

din 12 septembrie 2002.

Instanța de fond și apel, greșit, au

obligat pârâtul să se pronunțe prin decizie/dispoziție asupra notificării

printr-o ofertă de despăgubire pentru terenul în litigiu, în condițiile în

care, potrivit art. 26 alin. (1) din lege, în cazul în care imobilul nu poate

fi restituit în natură, persoanei îndreptățite îi vor fi acordate măsuri

reparatorii în echivalent, după manifestarea opțiunii cu privire la modalitatea

de acordare a despăgubirilor, respectiv alt teren în echivalent, conform

ofertei unității deținătoare a imobilului sau despăgubirii în condițiile legii

speciale de acordare a despăgubirilor.

De asemenea, s-a mai arătat, că

instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 1 și art. 7 din Legea

nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv se restituie în

natură, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent putând fi stabilită doar

în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă și că instanța de

fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu

privire la parcela cu nr. topografic 3239/a/2/11/1/2 înscrisă în C.F. nr. 19370

Arad, pronunțându-se în sensul obligării Municipiului Arad la emiterea unei

dispoziții de soluționare a notificării deși, potrivit încheierii de sub B II 7

din C.F. nr. 19370 Arad, această parcelă se transcrie în C.F. 53504, în

proprietatea SC A. SA

În această situație, Municipiul Arad

nu are calitate procesuală pasivă cu privire la parcela cu nr. top

3239/a/2/11/1/2.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța constată recursul nefondat pentru următoarele considerente :

Critica potrivit căreia decizia

recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 25 din Legea nr.

10/2001, republicată, întrucât aceste dispoziții legale obligă unitatea

deținătoare să se pronunțe asupra notificării formulată în temeiul Legii nr.

10/2001 de către persoana îndreptățită numai după depunerea actelor doveditoare,

este nefondată.

Recurenții susțin că, prin adresa

nr. 18329 din 12 septembrie 2002 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001,

au solicitat reclamantului să completeze dosarul administrativ cu actele

necesare soluționării notificării, solicitare căreia reclamantul nu i-a dat

curs, situație în care instanța nu putea să oblige pârâtul să se pronunțe prin

decizie/dispoziție asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329

din 12 septembrie 2002.

Potrivit art. 23 din Legea nr.

10/2001 (art. 25 din legea republicată ) s-a stabilit în sarcina unității

deținătoare, notificate, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire

în natură sau de acordare de măsuri reparatorii, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

Termenul pentru îndeplinirea acestei

obligații de „a face” se poate proroga, potrivit art. 25.1 din Normele

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, numai dacă unitatea deținătoare,

în urma analizării actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți,

în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă

pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Textul prevede în mod expres că

pentru a avea beneficiul acestei prorogări este nevoie ca unitatea deținătoare

să comunice, în scris, persoanei îndreptățite, faptul că fundamentarea și emiterea

deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Prin urmare, prorogarea termenului

stabilit de lege pentru soluționarea notificării nu operează, de drept, în

beneficiul unității notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că

nu mai deține probe, așa cum susțin recurenții-pârâți.

Prorogarea fiind condiționată de

faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare și comunicării, în

intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă, în

prezenta cauză, în mod corect, au apreciat instanțele de fond și apel că

unității deținătoare îi incumbă obligația de a se pronunța asupra notificării

formulate de reclamant, întrucât aceasta nu beneficiază de prorogarea

termenului stabilit de lege pentru soluționarea notificării, câtă vreme a

comunicat, în scris, persoanei îndreptățite la emiterea deciziei de restituire,

completarea probatoriului cu actele necesare soluționării notificării la 12

septembrie 2002, prin adresa nr. 18329, cu depășirea termenului de 60 de zile

ce curge de la data formulării notificării nr. 573, la 20 iulie 2001.

De altfel, notificarea nu a fost

soluționată nici până la momentul promovării în justiție a prezentei acțiuni,

la 16 octombrie 2008, ceea ce echivalează cu refuzul restituirii imobilului,

iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție

legală nu limitează dreptul celui care se consideră îndreptățit de a se adresa

instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin.

(2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de

a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Prin urmare, instanța de judecată

este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde

la notificarea părții interesate, așa cum s-a stabilit prin Decizia XX/2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

De aceea, se constată că instanțele

de fond și apel, corect, au analizat fondul litigiului dedus judecății.

În ceea ce privește criticile

privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Arad în

raportul dedus judecății și greșita soluționare a litigiului cu încălcarea

dispozițiilor art. 26, art. 27 și art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată,

cât și cu privire la stabilirea măsurilor reparatorii la care este îndreptățit

reclamantul pentru imobilul teren proprietatea sa, ce a fost expropriat în anul

1972, instanța constată următoarele:

Prima instanță, prin hotărârea

pronunțată, păstrată în parte prin decizia recurată, a obligat pârâtul „să se

pronunțe prin decizie/dispoziție, asupra notificării ce formează obiectul

dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubire a

terenului în suprafață de 644 mp, sau în echivalent cu terenul înscris în C.F. nr.

19370 Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/2/11/1/1; 3239/a/2/1/1/3”.

Prin notificarea formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001, ce a format obiectul dosarului nr. 18329 din 12

septembrie 2002 al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru terenul

în suprafață de 664 mp, situat în Arad, dezmembrat din C.F. 19370 Arad, preluat

de stat în anul 1972 prin expropriere, intimatul-reclamant a solicitat

restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri.

În soluționarea fondului litigiului,

instanțele de fond și apel au avut în vedere situația juridică a terenului

expropriat de la reclamant, în anul 1972, la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, potrivit art. 9 din acest act normativ și

corect, s-a constatat că terenul în litigiu a fost folosit în scopul pentru

care s-a dispus exproprierea, fiind ocupat de blocuri de locuințe.

În această situație, în mod corect,

instanțele de fond și apel au stabilit că Municipiul Arad are calitatea de unitate

deținătoare, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, și implicit

calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, iar reclamantul

este îndreptățit, în măsura în care restituirea în natură a terenului nu se

poate dispune, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Calitatea de unitate deținătoare a

pârâtului Municipiul Arad se stabilește în raport de imobilul-teren expropriat

de la reclamant, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Măsurile reparatorii în echivalent

constă, fi în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

către entitatea învestită cu soluționarea notificării, ce se acorda numai cu manifestarea

opțiunii persoanei îndreptățite, iar, în speță, reclamantul s-a manifestat în

acest sens prin notificare, fie în despăgubiri acordate în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

Critica recurenților, în sensul că

Municipiul Arad nu are calitate procesuală pasivă cu privire la parcela cu nr.

top 3239/a/2/11/1/2, deoarece aceasta se află în proprietatea SC A. SA și că

entitatea deținătoare este integral privatizată, invocând incidența în speță a

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, este neîntemeiată,

deoarece această dispoziție legală reglementează regimul juridic al imobilelor preluate

abuziv de stat și deținute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de o

unitate integral privatizată, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și

(2) din lege, și nu regimul juridic al imobilului-teren propus spre a fi

acordat în compensare reclamantului.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de recurenții-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Municipiul Arad, prin primar, și Primarul

municipiului Arad împotriva deciziei nr. 25 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2010.