ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3014/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3014/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Arad la data de 15 octombrie 2009, reclamanta S.I.D. a chemat în

judecată pe pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, solicitând

instanței anularea Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului

Arad, prin care s-a dispus acordarea terenului intravilan situat în Arad, Zona

G., în suprafață de 6.200 mp înscris în C.F. Arad, ca măsură compensatorie în

echivalent pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad și imobilul

situat în Arad, înscris în C.F. Arad, în temeiul art. 26 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, republicată; acordarea de teren situat în intravilanul Municipiului

Arad, ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în

Municipiul Arad înscris în C.F. și pentru imobilul situat în Arad, înscris în

C.F. Arad, conform valorii celor două imobile stabilite prin evaluare și

acceptată de către reclamantă în cuantum total de 248.000 euro, în temeiul art.

11 alin. (5), (6) și (8) din Legea nr. 10/2001 republicată.

În motivare,

reclamanta a arătat că, la data de 8 noiembrie 2001, a transmis Primăriei

Municipiului Arad, prin intermediul B.E.J., H.P., notificările din 2001 prin

care a solicitat restituirea în natura a terenului în suprafața de 858 mp

înscris în C.F. Arad, situat în Arad, și a terenului în suprafață de 585 mp,

înscris în C.F. Arad, situat în Arad, terenuri care au aparținut antecesorilor

săi. Notificările au fost înregistrate la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001

din cadrul Primăriei Municipiului Arad sub nr. 1376/2001 și nr. 1377/2001.

Ca urmare a

demersurilor sale, la solicitarea reprezentanților Comisiei de aplicare a Legii

nr. 10/2001, la data de 08 septembrie 2008, reprezentantul său s-a prezentat la

Comisie pentru a solicita retrocedarea în natură a celor două imobile -

terenuri, menționate în notificările din 2001. Întrucât terenul din Arad, nu a

putut fi restituit în natură, fiind constituit domeniu public, s-a propus

evaluarea ambelor terenuri, în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin

echivalent. Conform procesului verbal încheiat în data de 11 februarie 2009, cu

ocazia unei noi întruniri la Comisie, a fost de acord cu valorile stabilite de

expertul evaluator: pentru imobilul din Arad, valoarea de 145.000 euro,

respectiv de 183.000 dolari USA, la data de 04 decembrie 2008, pentru imobilul

din Arad, compus din teren în suprafață de 858 mp și construcție în suprafață

de 130 mp, valoarea de 103.000 euro la data de 04 decembrie 2008.

În luna iulie 2007, a

înregistrat două opțiuni la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, prin

care a arătat că, în situație în care terenurile nu pot fi restituite pe

vechile amplasamente, restituirea să se facă prin echivalent cu alte suprafețe

de teren situate pe raza Municipiului Arad. Ulterior datei de 11 februarie 2009,

data la care a acceptat evaluările efectuate de expert, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001 nu i-a comunicat niciun înscris din care să rezulte

suprafața care urmează să îi fie ofertată ca măsură compensatorie prin

echivalent, locul amplasării și modul în care Comisia a înțeles să evalueze

terenul.

La data 21 septembrie

2009, la sediul procesual ales, i-a fost comunicată Dispoziția nr. 4527 din 11

septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, prin care s-a dispus acordarea

terenului intravilan, situat în Municipiul Arad, zona G., în suprafață de 6.200

mp, înscris în C.F. Arad, ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul

situat în Arad, înscris în C.F. Arad și imobilul situat în Arad, înscris în C.F.

Arad. Din cuprinsul dispoziției, nu rezultă unde anume este amplasat terenul

acordat ca măsură compensatorie Demersurile făcute de către avocatul său au

condus la obținerea unui plan parcelar de la Serviciul de Cadastru a Primăriei

Municipiului Arad din care rezultă că terenul acordat ca și măsură

compensatorie este amplasat în zona G., cu front stradal pe strada S.P. Metrul

pătrat de teren restituit prin Dispoziția nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a

fost evaluat de către Comisie la suma de 40 euro, atâta timp cât suprafața de

6200 mp a fost acordată ca măsură compensatorie pentru cele două imobile

deținute de antecesorii săi.

Reclamanta a precizat

că, anterior emiterii dispoziției primarului Municipiului Arad, nu a fost

informată despre amplasamentul concret al terenului, nu i s-a adus la cunoștință

întinderea acestuia, modul în care Comisia a evaluat terenul acordat ca și

măsură compensatorie și modul în care a fost stabilită suprafața care a fost

efectiv acordată. În zona G., unde este amplasat terenul acordat prin

dispoziția contestată, valoarea de circulație a terenurilor este de maxim 15

euro/mp, întrucât nu există utilități și un plan urbanistic zonal, zona fiind

traversată de linii de înaltă tensiune care practic fac imposibilă obținerea

avizelor necesare ridicării de construcții. Frontul stradal al terenului

acordat ca și măsură compensatorie este de 27.28 m, în condițiile în care

întreaga suprafață a terenului este de 6.200 mp. Terenul nu are nicio ieșire la

o altă stradă care să permită o parcelare optimă sau cel puțin cât mai

eficientă. În măsura în care Municipiul Arad nu deține o asemenea suprafață într-o

singură zonă a orașului, nimic nu impieta ca retrocedarea să se facă prin

acordarea de terenuri în mai multe zone ale orașului care, valoric, să acopere

suma stabilită de către expertul evaluator și acceptată de dânsa ca și valoare

de circulație a imobilelor imposibil de restituit.

A apreciat că terenul

acordat prin Dispoziția nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului

Arad, ca și măsură compensatorie în echivalent, a fost supraevaluat de către

Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și că, în realitate, valoarea de

circulație a lui nu acoperă suma totală de 248.000 euro, pe care a acceptat-o,

conform procesului verbal din 11 februarie 2009, ca și valoare a imobilelor

naționalizate de la antecesorii săi.

În drept, a invocat

disp. art. 10, 11, 25, 26, 30 din Legea nr. 10/2001 republicată; art. 112, art.

274 C. proc. civ.

Prin precizarea de

acțiune, reclamanta și-a restrâns pretențiile, renunțând la capătul doi al

cererii, solicitând anularea Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului

Municipiului Arad, prin care s-a dispus acordarea terenului intravilan situat

în Arad, Zona G., în suprafață de 6.200 mp, înscris în C.F. Arad., ca măsură

compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F.

Arad și imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad, în temeiul art. 25 alin.

(1), art. 25 alin. (4) și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Ca urmare, a acestei precizări de acțiune, reclamanta a renunțat și la proba cu

expertiză.

A menționat că

dispoziția primarului Municipiului Arad s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor nr.

16 alin. (5) coroborat cu art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001

republicată și cu încălcarea procedurilor instituite prin aceste texte de lege,

motiv pentru care a apreciat că este nelegală, solicitând astfel anularea ei.

Prin sentința civilă nr.

306 din 28 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5423/108/2009, Tribunalul

Arad a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.I.D., în

contradictoriu cu Municipiul Arad, reprezentat prin primar, având ca obiect

plângere împotriva Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul

Municipiului Arad, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Arad a reținut că Dispoziția nr. 4527 din 11 septembrie 2009

a primarului Municipiului Arad, ca și măsură compensatorie în echivalent, este

legală și temeinică.

Prin precizarea

plângerii, reclamanta a renunțat la proba încuviințată de tribunal, de

efectuare a unei expertize judiciare cu privire la valoarea terenurilor

preluate de stat, comparativ cu valoarea terenului acordat prin dispoziția

atacată.

Față de această

poziție procesuală, având în vedere dispozițiile art. 1169 C. civ., tribunalul

a apreciat că reclamanta nu a probat că există diferență de valoare între cele

două terenuri.

Referitor la

valoarea terenului acordat ca măsură compensatorie contestată de reclamantă,

din lucrările dosarului, respectiv adresa de la fila 31 dosar, tribunalul a

reținut că evaluarea a fost făcută prin metoda comparației, de către un expert

evaluator de proprietății imobiliare și raportul de evaluare se supune normelor

A.N.E.V.A.R.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta S.I.D., solicitând admiterea apelului,

desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 297

C. proc. civ.

În motivare,

reclamanta apelantă a arătat că sentința apelată este netemeinică și nelegală,

deoarece prin precizarea de acțiune a solicitat anularea Dispoziției nr. 4527

din 11 septembrie 2009 pentru aspectele de nelegalitate vizând aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (5) coroborat cu art. 25 alin. (3) și (4)

din Legea nr. 10/2001 și a procedurilor de restituire prin echivalent prevăzute

de aceste texte legale, iar instanța de fond în mod greșit s-a pronunțat numai

asupra aspectului legat de diferența de valoare dintre terenul acordat ca

măsură compensatorie și imobilul situat în Arad, care a aparținut antecesoarei

sale.

Apelanta a mai arătat

ulterior datei de 11 februarie 2009, când a acceptat evaluările efectuate de

expertul independent (145.000 euro pentru imobilul din Arad, și 103.000 euro

pentru imobilul din Arad), Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din

cadrul Primăriei Municipiului Arad nu i-a comunicat niciun înscris din care să

rezulte suprafața care urma să îi fie ofertată ca măsură compensatorie prin

echivalent, locul unde aceasta este amplasată și modul în care comisia a

înțeles să evalueze terenul pe care urma să îl primească în echivalent.

Curtea de Apel

Timișoara a menținut hotărârea instanței de fond, prin Decizia civilă nr. 429

din  10 noiembrie 2010, reținând că terenurile proprietatea antecesorilor

reclamantei nu mai pot fi restituite în natură, iar reclamanta și-a exprimat

acordul de a primi teren în echivalent, în condițiile art. 1 alin. (2), art. 25

alin. (3), (4), art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, opțiune materializată

prin Dispoziția emisă în soluționarea Notificării reclamantei.

S-a apreciat că,

susținerea pârâtei, potrivit cu care există diferențe valorice între terenurile

în discuție, nu a fost probată, evaluarea terenurilor acordate reclamantei

fiind făcută de un expert evaluator, reclamanta refuzând să administreze o nouă

probă cu expertiza tehnică, pentru evaluarea terenului, obiect al Dispoziției

atacate.

Prin Decizia civilă nr.

7840 din 03 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul și a trimis spre rejudecare cauza, la Curtea de Apel Timișoara,

reținând că instanța și-a încălcat rolul activ, prevăzut de art. 129 C. proc.

civ. în legătură cu precizarea de acțiune depusă în data de 14 aprilie 2010,

neanalizată de instanța de apel.

În rejudecare, Curtea

de Apel Timișoara a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea

terenului de 6.200 mp, iar prin Decizia civilă nr. 38 din 21 martie 2013

pronunțată în Dosarul nr. 5423/108/2009*, Curtea de Apel Timișoara a respins

apelul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva sentinței civile nr. 306 din 28

aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 5423/108/2009, ca

nefondat, și a obligat reclamanta apelantă să plătească Municipiului Arad, prin

primar, intimatul în cauză, suma de 6.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin Notificarea nr. 1108/08

noiembrie 2001, reclamanta S.I.D. a solicitat Primăriei Arad, Comisiei pentru

Aplicarea Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului de 585 mp, din C.F.

Arad, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, evocând că este

moștenitoarea testamentară a bunicii sale, P.I., decedată în data de 14 aprilie

2000, conform certificatului de moștenitor din 17 octombrie 2010, cu precizarea

că imobilul solicitat a fost proprietatea antecesorilor săi P.I. și P.I., fiind

expropriat în baza Decretului nr. 220 din 24 martie 1962, în favoarea Statului

Român.

Prin aceeași

Notificare, s-a solicitat, în subsidiar, în ipoteza în care imobilul nu mai

poate fi restituit în natură, măsuri reparatorii prin echivalent bănesc,

context în care a estimat valoarea terenului la suma de 46.800 euro, respectiv

80 euro/mp.

La 14 martie 2001,

reclamanta s-a adresat Comisiei de Aplicarea Legii nr. 10/2001 - Primăria Arad,

exprimându-și opțiunea de a beneficia de măsuri reparatorii, respectiv un alt

teren echivalent pe raza Municipiului Arad, întrucât imobilul din Arad, nu mai

există, fiind demolat.

Prin Dispoziția nr. 4527

din 11 septembrie 2009, avându-se în vedere opțiunea reclamantei de a fi

despăgubită pentru imobilul expropriat cu teren în compensare, în cartierul G.,

opțiune exprimată expres în data de 22 octombrie 2007, Comisia de aplicare a

Legii nr. 10/2001 a dispus acordarea terenului intravilan de 6.200 mp,

individualizat în considerentele prezentei hotărâri, reclamantei.

Evaluarea terenului a

fost făcută prin metoda comparației, de către un expert evaluator, membru al,

conform normelor A.N.E.V.A.R., admițându-se prețul de circa 45 euro/mp.

Susținerile

reclamantei din acțiunea introductivă de instanță, conform cărora pârâtul

intimat nu i-a făcut o ofertă în schimbul terenului proprietatea antecesorilor

săi și nu a evaluat terenul atribuit în schimb, nu au suport probator, pe cale

de consecință. Mai mult, la data de 14 octombrie 2012, reclamanta a formulat o

precizare de acțiune, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 4527 din 11

septembrie 2009, context în care recunoaște că a fost de acord cu valorile

stabilite de expertul evaluator (alin. (3)-(4) al motivelor din precizarea de

acțiune, fila 53 dosar fond).

Prin precizarea de

acțiune, reclamanta a arătat că dispoziția se impune a fi anulată, întrucât

Municipiul Arad nu i-a prezentat o ofertă cu privire la terenul menționat în

Dispoziția nr. 4257 din 11 septembrie 2009, încălcându-se dispozițiile art. 25 alin.

(3), (4) din Legea nr. 10/2001.

Se observă că, prin

acest demers juridic, reclamanta nu mai solicită teren în compensare,

renunțând, practic, la petitul 2 din acțiunea introductivă.

În aceste condiții al

unui comportament contradictoriu al reclamantei, s-a analizat precizarea de

acțiune, respectiv existența unor motive de anulare/nulitate a Dispoziției

atacate.

În contextul

probatoriului administrat a rezultat că nu există niciun motiv de anulare a

Dispoziției emise de pârâtul intimat, care s-a conformat dispozițiilor legale

menționate, soluționând Notificarea reclamantei, conform opțiunilor acesteia,

de a i se acorda măsura reparatorie - respectiv teren în compensare, în

Municipiul Arad, sens în care i s-a atribuit suprafața de 6.200 mp teren, în

valoare de 241.366 euro, astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză,

cu precizarea că evaluarea este aferentă datei de 11 septembrie 2009, data

emiterii Dispoziției atacate, cursul de referință B.N.R. 1 euro = 4,2552 lei.

Mai mult, reclamanta

este cea care a optat pentru această măsură și a fost de acord cu evaluarea

făcută de expertul evaluator, astfel cum susține, de altfel, chiar în precizarea

de acțiune din 14 februarie 2010, care face obiectul dosarului de față (fila 52

dosar fond).

Neidentificându-se

motive de anulare a Dispoziției, s-a respins apelul reclamantei, ca neîntemeiat

și nefondat, și a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în

contravaloarea expertizei efectuată în cauză pe cheltuiala pârâtului intimat,

în sumă de 6000 lei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta S.I.D.,

aducându-i critici de nelegalitate, întemeiate de pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr.

5103 pronunțată în Dosarul nr. 5423/108/2009*, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei civile

nr. 38 din 21 martie 201 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a arătat că prin Decizia civilă nr. 7840 din 03

noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei nr. 429 din 10 noiembrie 201  a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă, și a trimis-o spre rejudecare.

S-a reținut că

instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă asupra

soluției date singurului capăt de cerere care mai trebuia analizat, după

precizarea de acțiune depusă în data de 14 aprilie 2010, chestiuni obligatorii

pentru instanță, în rejudecare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Prin precizarea de

acțiune, făcută la termenul din 14 aprilie 2010, reclamanta a arătat că

solicită doar anularea dispoziției primarului, întrucât Comisia de

aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Arad nu i-a

prezentat nicio ofertă cu privire la teren, locul unde acesta este amplasat și

modul în care comisia a înțeles să evalueze terenul, renunțând la capătul de

cerere având ca obiect acordarea unui teren conform valorii imobilelor preluate

de stat. Față de restrângerea obiectului contestației, s-a renunțat și la

efectuarea unei expertize care să evalueze terenurile preluate și, respectiv

terenul oferit în compensare.

Instanța de apel nu

s-a conformat celor dispuse, cu caracter obligatoriu, prin decizia de casare,

prin aceea că nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă asupra soluției

date singurului capăt de cerere care mai trebuia analizat după precizarea de acțiune.

În rejudecarea

apelului, instanța de apel va analiza precizarea de acțiune a reclamantei,

aflată la fila 52 din dosarul Tribunalului Arad și va răspunde criticilor aduse

Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului

Arad.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. Dosar nr. 5423/108/2009**

la data de 18 decembrie 2013.

În cauză, intimatul

Municipiul Arad reprezentat de primar, a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea apelului și menținerea, ca legală și temeinică, a

sentinței civile pronunțată de Tribunalul Arad, cu cheltuieli de judecată în

cuantum de 6.000 lei.

Prin Decizia civilă nr.

44 din 8

aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a respins apelul

declarat de reclamanta S.I.D. împotriva sentinței civile nr. 306 din 28 aprilie

2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5423/108/2009, în

contradictoriu cu intimatul primarul Municipiului Arad.

A fost obligată

reclamanta la plata către intimat a sumei de 6.000 lei, cheltuieli de judecată

în apel.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Prin deciziile de

casare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție date în cauză, obligatorii

pentru instanțele de rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., s-a dispus ca instanța de apel să analizeze precizarea de acțiune a

reclamantei, aflată la fila 52 din dosarul Tribunalului Arad și să răspundă

criticilor aduse Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul

Municipiului Arad.

Prin acest act

procesual, reclamanta S.I.D. a arătat că solicită anularea Dispoziției nr. 4527

din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad, cu motivarea că

aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (5) coroborate

cu art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, fiind nelegală.

În susținerea acestei

precizări, reclamanta a invocat faptul că, ulterior datei de 11 februarie 2009

(dată la care a acceptat evaluările efectuate de expertul independent cu

privire la terenurile deținute de antecesoarea sa, imposibil de restituit în

natură), Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 nu i-a comunicat niciun

înscris din care să rezulte suprafața care urmează să-i fie ofertată, ca și

măsură compensatorie prin echivalent, locul unde aceasta va fi amplasată și

modul de evaluare a terenului oferit în echivalent.

Cu privire la aceste

critici aduse Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului

Arad, se constată următoarele:

Potrivit prevederilor

art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, decizia sau, după

caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățită în termen de cel

mult 10 zile de la data adoptării, iar aceasta sau, după caz, dispoziția de

aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății

persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris

autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie după

îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

Art. 26 alin. (5) din

același act normativ prevede că „dacă oferta (de bunuri sau servicii atribuite

în compensare) acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art.

25 alin. (4)” (cu privire la natura și efectele dispoziției).

În aplicarea acestor

prevederi legale, au fost emise Norme Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

norme metodologice, însă, care nu prevăd necesitatea parcurgerii unor alte

etape în procedura administrativă anterior emiterii dispoziției primarului,

respectiv a unor comunicări cu persoana îndreptățită cu privire la terenul

liber, ce poate fi atribuit în compensare, cu identificarea amplasamentului,

indicarea suprafeței și a valorii acestuia.

Ca atare, nu există

niciun text de lege, nici în Legea nr. 10/2001 republicată, nici în H.G. nr. 250/2007,

care să instituie în sarcina unității deținătoare, în speță, a primarului Municipiului

Arad, obligația emiterii unei oferte prealabile dispoziției, care să cuprindă

elementele cerute de către reclamantă. Nu ne aflăm în ipoteza încheierii unui

contract la distanță clasic, care să cuprindă oferta prealabilă, urmată de

acceptarea persoanei îndreptățită și, ulterior, de emiterea dispoziției

motivate a Primarului, care să cuprindă înțelegerea finală a părților, cum cere

reclamanta.

Din economia dispozițiilor

legale precitate, precum și din dispozițiile art. 26 alin. (1), (3) și (5) din

Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum au fost explicitate prin prevederile art.

26 pct. 1 și 26 pct. 2 din H.G. nr. 250/2007, rezultă cu evidență, că oferta de

atribuire de bunuri în compensare se face pe calea dispoziției/deciziei

motivate emise în condițiile art. 25 din Lege, care poate fi acceptată de către

persoana îndreptățită (expres sau tacit, prin neatacare) sau repudiată de

aceasta, pe calea contestației prevăzută de art. 25 alin. (3) din Lege. Dacă nu

se promovează o contestație împotriva dispoziției sau deciziei emise cuprinzând

oferta de bunuri imobile atribuite în compensare pentru bunul imposibil de

restituit, oferta se consideră acceptată, iar, potrivit alin. (5) din art. 26

coroborat cu art. 25 alin. (4) din Lege, aceasta constituie titlu asupra

imobilului, susceptibil de înscriere în C.F.

Acesta fiind

mecanismul instituit de legea reparatorie specială pentru acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, se impune analizarea respectării sale în speța de

față.

Astfel, cu privire la

imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de la

antecesoarea reclamantei, respectiv la valorile stabilite pentru acestea, între

părți s-a realizat un consens, materializat în cuprinsul procesului-verbal

încheiat între reprezentanții părților la data de 11 februarie 2009.

Susținerea

reclamantei în sensul că nu i s-a comunicat unde se află terenul oferit în

compensare, chiar reală de ar fi, nu constituie un argument valabil pentru a se

conchide că se impune reformarea dispoziției primarului, pe de o parte, pentru

că aceasta a fost emisă cu respectarea întrutotul a prevederilor legale

precitate, iar, pe de altă parte, pentru că oferta de teren în compensare,

făcută pe calea dispoziției contestate, a respectat manifestarea de voință a

reclamantei. În acest sens este relevantă adresa înregistrată la sediul

intimatului din 14 martie 2007 (fila 16 dosar Tribunal), prin care reclamanta

cere expres restituirea prin echivalent, cu teren pe raza Municipiului Arad,

completată cu adresa înregistrată din 22 octombrie 2007 (fila 64 dosar

tribunal), din care rezultă că însăși reclamanta, prin reprezentant, a cerut

teren în echivalent în cartierul G., din Municipiul Arad.

Ca atare, cel puțin

în ceea ce privește locația terenului, oferta încorporată în cuprinsul

dispoziției emise a respectat întrutotul voința reclamantei.

Cu privire la

poziționarea concretă a parcelei oferită în compensare în acest cartier, se

constată că reclamanta, pe calea precizării de acțiune de la fila 52 dosar

Tribunal (ce trebuie analizată potrivit deciziei de casare) nu formulează

critici concrete. Nu menționează care ar fi argumentele pentru care este

nemulțumită de terenul concret oferit, ci se mulțumește să afirme că nu

cunoaște poziționarea acestuia, fără a propune nici probe în dovedirea

prejudicierii sale concrete prin terenul atribuit în compensare.

De asemenea, se

constată că nu se contestă, prin precizarea de acțiune cu rejudecarea căreia a

fost investită instanța de apel, prin decizia de casare, nici suprafața

terenului și nici modul de evaluare, respectiv valoarea acestuia, cu atât mai

mult cu cât însăși reclamanta, prin apărător, persoană cu studii juridice, a

arătat expres în prima judecarea a pricinii de Curtea de Apel Timișoara, că nu

mai dorește administrarea probei cu expertiza judiciară pentru stabilirea

valorii terenului oferit în compensare.

Cu toate acestea, pe

calea concluziilor scrise depuse în prezentul ciclu procesual, reclamanta

invocă argumente cu privire la valoarea terenului atribuit în compensare (deși

acest aspect nu a fost invocat prin precizarea de la fila 52) arătând că,

potrivit expertizei judiciare administrate în a doua judecată în apel, valoarea

imobilului de la data emiterii dispoziției era inferioară cu mult valorii

agreate de părți pentru terenurile preluate abuziv de la antecesoarea sa.

Acest argument, va fi

înlăturat, ca neîntemeiat, întrucât, pe lângă faptul că nu a fost invocat prin

precizarea de acțiune cu a cărei rejudecare a fost investită curtea, în plus,

din cuprinsul probei cu expertiza tehnică judiciară, efectuate în speță de trei

experți (contraexpertiza), valoarea terenului oferit în compensare, la data

emiterii dispoziției contestate era de 241.366 euro (fila 292 Dosar Curtea de

Apel Timișoara nr. 5423/108/2009*), deci o valoare aproximativ egală cu cea

agreată de părți pentru terenurile imposibil de restituit (248.000 euro).

Această probă va fi avută în vedere și nu raportul întocmit de către un singur

expert, pentru că prezintă un grad mai ridicat de credibilitate, fiind

rezultatul muncii a trei experți, iar criteriile avute în vedere sunt cele

specifice în astfel de lucrări. În plus, această lucrare a fost acceptată fără

obiecțiuni de către reclamantă, lucru declarat expres de apărătoarea acesteia

la termenul de judecată din 21 martie 2013. Evaluarea terenului de către

aceeași trei experți la suma de 163.680 euro, invocată de reclamantă, nu este

relevantă în speță, întrucât această valoare a fost stabilită prin raportare la

data efectuării expertizei. Este relevantă valoarea terenurilor de la data

emiterii dispoziției, dată la care trebuia a fi echivalentă cu cea a

terenurilor preluate, în condițiile în care devalorizarea ulterioară este

efectul crizei de pe piața imobiliară, ce a produs efecte în intervalul dintre

cele două momente, considerabil, de altfel (11 septembrie 2009, față de 29

ianuarie 2013), efecte ce au vizat și terenurile preluate abuziv, cu privire la

care, însă, reclamanta nu a cerut reevaluarea. Ca atare, efectul de

devalorizare a terenurilor nu poate și nu trebuie să îi profite exclusiv

reclamantei, fiind o realitate obiectivă, de care trebuie să se țină cont. Ca

atare, reținând evoluția descendentă de pe piața imobiliară, de notorietate, se

reține că este echitabil ca raportarea să se facă între valorile imobilelor de

la același moment obiectiv, cel al emiterii dispoziției, față de care se

constată existența unui echilibru, reclamantei oferindu-i-se o justă

compensație pentru proprietățile de care a fost spoliată abuziv antecesoarea

sa.

Concluzionând, se

constată că nu există nicio dispoziție legală care să fi fost încălcată de

către intimat prin dispoziția ce a fost emisă cu respectarea întocmai a legii,

încălcare care să fi produs reclamantei o vătămare a drepturilor sale, care să

nu poată fi înlăturată decât prin vanularea actului contestat. De asemenea, în

condițiile în care chiar reclamanta a cerut teren în cartierul G., din Arad,

iar, în prezentul proces nu contestă amplasamentul terenului, iar valoarea este

aproximativ egală cu cea a terenului dat în compensare, prin anularea

dispoziției primarului, fără ca reclamanta să fie nemulțumită concret de

terenul dat în compensare, nu se realizează alt efect, decât acela de

prelungire nejustificată a procedurilor administrative și judiciare prevăzute

de Legea nr. 10/2001 republicată, cu consecința încălcării dreptului său la

proprietate, astfel cum această noțiune a fost conturată de jurisprudența C.E.D.O.,

ocazionată de aplicarea art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O., lucru

care nu poate fi permis.

Cu privire la cererea

reclamantei de a se dispune desființarea sentinței Tribunalului, cu trimitere

spre rejudecare, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 297 C. proc.

civ. (în forma în vigoare la data declanșării litigiului), atâta timp cât

tribunalul a analizat fondul litigiului dintre părți, care au fost legal

citate, având în vedere și caracterul devolutiv al apelului declanșat, în care

se pot administra probe (s-au și administrat) și analiza toate apărările

părților.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta

S.I.D., invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și

aplicare a dispozițiilor pct. 25.1 și 25.5 din Normele Metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007 și care impun ca

dispoziția de restituire să fie însoțită de o schiță a terenului restituit și

care în cauză, nu a fost emisă.

Dispoziția primarului

Municipiului Arad, în lipsa schiței terenului restituit, nu face nici dovada

existenței terenului și nici a întinderii menționate în cuprinsul său.

Dispoziția emisă de primarul

Municipiului Arad a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (5)

coroborat cu art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, nefiind respectate

procedurile obligatorii prevăzute până la emiterea dispoziției.

Astfel, după

consensul realizat în ce privește evaluarea celor două imobile care i-au

aparținut, nu i-au mai fost comunicate date din care să rezulte suprafața

de teren care urma să-i fie atribuită în compensare, amplasamentul și modul de

evaluare, pentru a-și manifesta acordul în cunoștință de cauză.

Evaluarea terenului

atribuit în compensare nu s-a făcut ce către un expert agreat de ambele părți

iar potrivit raportului de expertiză, la data de 11 septembrie 2009, terenul

avea o valoare de 124.000 euro, reprezentând practic ½ din valoarea

celor două imobile care i-au aparținut.

Greșit a reținut

instanța că și-a manifestat voința de a i se atribui terenul indicat în

cuprinsul dispoziției, în condițiile în care la momentul emiterii dispoziției

nu se cunoștea amplasamentul.

Într-un mod

contradictoriu a reținut instanța, în ce privește valoarea terenului, că

această problemă nu poate fi analizată prin raportare la precizarea de acțiune

pentru ca apoi să rețină și să se raporteze la relevanța valorii terenurilor la

data emiterii dispoziției.

S-a susținut că în

mod nelegal instanțele au refuzat atașarea dosarului administrativ pentru ca în

raport de conținutul acestuia să analizeze legalitatea dispoziției.

Recursul nu este

fondat.

Se constată că

instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor pct. 25.4

și 25.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 acestea

impunând ca decizia de restituire să fie însoțită de o schiță a terenului

restituit numai în situația expres prevăzută și anume, atunci când între

suprafața solicitată și cea efectiv restituită rezultă diferențe în minus din

menținerea în proprietatea publică a unor suprafețe cu afectațiune legală

specifică (zona de protecție sau acces pentru linii de înaltă tensiune,

conducte magistrale și alte asemenea).

În celelalte cazuri,

nu este necesar ca dispoziția de restituire (inclusiv în procedura compensării

cu alte bunuri) să fie însoțită de o schiță, fiind suficient ca bunul să

fie individualizat ca suprafață și amplasament prin dispoziție.

Faptul că terenul

individualizat prin dispoziție ca fiind situat în zona G., în suprafață de

6.200 m.p. înscris în C.F. Arad, există fizic este confirmat de raportul de

expertiză prin care acesta a fost identificat, individualizat ca amplasament și

evaluat.

Dispozițiile pct. 26.2

din Normele Metodologice impun ca decizia de restituire să cuprindă datele de

identificare ale imobilului, schița terenului fiind obligatorie numai în

situația prevăzută de pct. 25.4 din Norme.

Există

obligativitatea existenței unei manifestări de voință în sensul neacceptării

măsurii reparatorii compensării cu alte bunuri, atunci când această măsură este

posibilă, situație în care entitatea va proceda la emiterea deciziei de

propunere de acordare a celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Or, în cauză,

reclamanta și-a exprimat în mod expres acceptul de a primi alte bunuri în

compensare, respectiv teren în echivalent, indicând chiar zona situării

terenului, dispoziția individualizând terenul chiar în această zonă (filele

16 și 64 dosar Tribunal).

În ceea ce privește

diferența de valoare dintre terenul deținut de autorii reclamantei și terenul

atribuit prin compensare, în mod fondat a reținut instanța că prin

precizarea de acțiune nu s-a contestat diferența de valoare și nici nu s-a mai

cerut administrarea probei cu expertiză, aspectele privind diferența de valoare

fiind invocate doar prin concluziile scrise care au fost analizate de către

instanța de apel prin raportare la concluziile raportului de expertiză, care nu

au fost contestate de către reclamantă prin apărător.

În mod legal a

reținut instanța că valorile terenurilor (cel deținut anterior și cel

atribuit în compensare) trebuie raportate la data emiterii dispoziției, și nu

la data efectuării raportului de expertiză, în raport de criteriul echității.

Având în vedere acest

considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei nr. 44 din 8 aprilie 2014

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2014.