ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3014/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 15 octombrie 2009, reclamanta S.I.D. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Arad, reprezentat prin primar, solicitând instanței anularea Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, prin care s-a dispus acordarea terenului intravilan situat în Arad, Zona G., în suprafață de 6.200 mp înscris în C.F. Arad, ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad și imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad, în temeiul art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată; acordarea de teren situat în intravilanul Municipiului Arad, ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Municipiul Arad înscris în C.F.

și pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad, conform valorii celor două imobile stabilite prin evaluare și acceptată de către reclamantă în cuantum total de 248.000 euro, în temeiul art. 11 alin. (5), (6) și (8) din Legea nr. 10/2001 republicată. În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 8 noiembrie 2001, a transmis Primăriei Municipiului Arad, prin intermediul B.E.J., H.P., notificările din 2001 prin care a solicitat restituirea în natura a terenului în suprafața de 858 mp înscris în C.F. Arad, situat în Arad, și a terenului în suprafață de 585 mp, înscris în C.F. Arad, situat în Arad, terenuri care au aparținut antecesorilor săi. Notificările au fost înregistrate la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Arad sub nr. 1376/2001 și nr. 1377/2001.

Ca urmare a demersurilor sale, la solicitarea reprezentanților Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, la data de 08 septembrie 2008, reprezentantul său s-a prezentat la Comisie pentru a solicita retrocedarea în natură a celor două imobile - terenuri, menționate în notificările din 2001. Întrucât terenul din Arad, nu a putut fi restituit în natură, fiind constituit domeniu public, s-a propus evaluarea ambelor terenuri, în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent.

Conform procesului verbal încheiat în data de 11 februarie 2009, cu ocazia unei noi întruniri la Comisie, a fost de acord cu valorile stabilite de expertul evaluator: pentru imobilul din Arad, valoarea de 145.000 euro, respectiv de 183.000 dolari USA, la data de 04 decembrie 2008, pentru imobilul din Arad, compus din teren în suprafață de 858 mp și construcție în suprafață de 130 mp, valoarea de 103.000 euro la data de 04 decembrie 2008. În luna iulie 2007, a înregistrat două opțiuni la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, prin care a arătat că, în situație în care terenurile nu pot fi restituite pe vechile amplasamente, restituirea să se facă prin echivalent cu alte suprafețe de teren situate pe raza Municipiului Arad.

Ulterior datei de 11 februarie 2009, data la care a acceptat evaluările efectuate de expert, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu i-a comunicat niciun înscris din care să rezulte suprafața care urmează să îi fie ofertată ca măsură compensatorie prin echivalent, locul amplasării și modul în care Comisia a înțeles să evalueze terenul. La data 21 septembrie 2009, la sediul procesual ales, i-a fost comunicată Dispoziția nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, prin care s-a dispus acordarea terenului intravilan, situat în Municipiul Arad, zona G., în suprafață de 6.200 mp, înscris în C.F. Arad, ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F.

Arad și imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad. Din cuprinsul dispoziției, nu rezultă unde anume este amplasat terenul acordat ca măsură compensatorie Demersurile făcute de către avocatul său au condus la obținerea unui plan parcelar de la Serviciul de Cadastru a Primăriei Municipiului Arad din care rezultă că terenul acordat ca și măsură compensatorie este amplasat în zona G., cu front stradal pe strada S.P. Metrul pătrat de teren restituit prin Dispoziția nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a fost evaluat de către Comisie la suma de 40 euro, atâta timp cât suprafața de 6200 mp a fost acordată ca măsură compensatorie pentru cele două imobile deținute de antecesorii săi.

Reclamanta a precizat că, anterior emiterii dispoziției primarului Municipiului Arad, nu a fost informată despre amplasamentul concret al terenului, nu i s-a adus la cunoștință întinderea acestuia, modul în care Comisia a evaluat terenul acordat ca și măsură compensatorie și modul în care a fost stabilită suprafața care a fost efectiv acordată. În zona G., unde este amplasat terenul acordat prin dispoziția contestată, valoarea de circulație a terenurilor este de maxim 15 euro/mp, întrucât nu există utilități și un plan urbanistic zonal, zona fiind traversată de linii de înaltă tensiune care practic fac imposibilă obținerea avizelor necesare ridicării de construcții. Frontul stradal al terenului acordat ca și măsură compensatorie este de 27.28 m, în condițiile în care întreaga suprafață a terenului este de 6.200 mp.

Terenul nu are nicio ieșire la o altă stradă care să permită o parcelare optimă sau cel puțin cât mai eficientă. În măsura în care Municipiul Arad nu deține o asemenea suprafață într-o singură zonă a orașului, nimic nu impieta ca retrocedarea să se facă prin acordarea de terenuri în mai multe zone ale orașului care, valoric, să acopere suma stabilită de către expertul evaluator și acceptată de dânsa ca și valoare de circulație a imobilelor imposibil de restituit. A apreciat că terenul acordat prin Dispoziția nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, ca și măsură compensatorie în echivalent, a fost supraevaluat de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și că, în realitate, valoarea de circulație a lui nu acoperă suma totală de 248.000 euro, pe care a acceptat-o, conform procesului verbal din 11 februarie 2009, ca și valoare a imobilelor naționalizate de la antecesorii săi.

În drept, a invocat disp. art. 10, 11, 25, 26, 30 din Legea nr. 10/2001 republicată; art. 112, art. 274 C. proc. civ. Prin precizarea de acțiune, reclamanta și-a restrâns pretențiile, renunțând la capătul doi al cererii, solicitând anularea Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, prin care s-a dispus acordarea terenului intravilan situat în Arad, Zona G., în suprafață de 6.200 mp, înscris în C.F. Arad., ca măsură compensatorie în echivalent pentru imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad și imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad, în temeiul art. 25 alin. (1), art. 25 alin. (4) și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată. Ca urmare, a acestei precizări de acțiune, reclamanta a renunțat și la proba cu expertiză.

A menționat că dispoziția primarului Municipiului Arad s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor nr. 16 alin. (5) coroborat cu art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 republicată și cu încălcarea procedurilor instituite prin aceste texte de lege, motiv pentru care a apreciat că este nelegală, solicitând astfel anularea ei. Prin sentința civilă nr. 306 din 28 aprilie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5423/108/2009, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta S.I.D., în contradictoriu cu Municipiul Arad, reprezentat prin primar, având ca obiect plângere împotriva Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reținut că Dispoziția nr. 4527 din 11 septembrie 2009 a primarului Municipiului Arad, ca și măsură compensatorie în echivalent, este legală și temeinică. Prin precizarea plângerii, reclamanta a renunțat la proba încuviințată de tribunal, de efectuare a unei expertize judiciare cu privire la valoarea terenurilor preluate de stat, comparativ cu valoarea terenului acordat prin dispoziția atacată. Față de această poziție procesuală, având în vedere dispozițiile art. 1169 C. civ., tribunalul a apreciat că reclamanta nu a probat că există diferență de valoare între cele două terenuri. Referitor la valoarea terenului acordat ca măsură compensatorie contestată de reclamantă, din lucrările dosarului, respectiv adresa de la fila 31 dosar, tribunalul a reținut că evaluarea a fost făcută prin metoda comparației, de către un expert evaluator de proprietății imobiliare și raportul de evaluare se supune normelor A.N.E.V.A.R.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.I.D., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 297 C. proc. civ. În motivare, reclamanta apelantă a arătat că sentința apelată este netemeinică și nelegală, deoarece prin precizarea de acțiune a solicitat anularea Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 pentru aspectele de nelegalitate vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (5) coroborat cu art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 și a procedurilor de restituire prin echivalent prevăzute de aceste texte legale, iar instanța de fond în mod greșit s-a pronunțat numai asupra aspectului legat de diferența de valoare dintre terenul acordat ca măsură compensatorie și imobilul situat în Arad, care a aparținut antecesoarei sale.

Apelanta a mai arătat ulterior datei de 11 februarie 2009, când a acceptat evaluările efectuate de expertul independent (145.000 euro pentru imobilul din Arad, și 103.000 euro pentru imobilul din Arad), Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Arad nu i-a comunicat niciun înscris din care să rezulte suprafața care urma să îi fie ofertată ca măsură compensatorie prin echivalent, locul unde aceasta este amplasată și modul în care comisia a înțeles să evalueze terenul pe care urma să îl primească în echivalent.

Curtea de Apel Timișoara a menținut hotărârea instanței de fond, prin Decizia civilă nr. 429 din 10 noiembrie 2010, reținând că terenurile proprietatea antecesorilor reclamantei nu mai pot fi restituite în natură, iar reclamanta și-a exprimat acordul de a primi teren în echivalent, în condițiile art. 1 alin. (2), art. 25 alin. (3), (4), art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, opțiune materializată prin Dispoziția emisă în soluționarea Notificării reclamantei. S-a apreciat că, susținerea pârâtei, potrivit cu care există diferențe valorice între terenurile în discuție, nu a fost probată, evaluarea terenurilor acordate reclamantei fiind făcută de un expert evaluator, reclamanta refuzând să administreze o nouă probă cu expertiza tehnică, pentru evaluarea terenului, obiect al Dispoziției atacate.

Prin Decizia civilă nr. 7840 din 03 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a trimis spre rejudecare cauza, la Curtea de Apel Timișoara, reținând că instanța și-a încălcat rolul activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ. în legătură cu precizarea de acțiune depusă în data de 14 aprilie 2010, neanalizată de instanța de apel. În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea terenului de 6.200 mp, iar prin Decizia civilă nr. 38 din 21 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 5423/108/2009*, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva sentinței civile nr. 306 din 28 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 5423/108/2009, ca nefondat, și a obligat reclamanta apelantă să plătească Municipiului Arad, prin primar, intimatul în cauză, suma de 6.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin Notificarea nr. 1108/08 noiembrie 2001, reclamanta S.I.D. a solicitat Primăriei Arad, Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului de 585 mp, din C.F. Arad, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, evocând că este moștenitoarea testamentară a bunicii sale, P.I., decedată în data de 14 aprilie 2000, conform certificatului de moștenitor din 17 octombrie 2010, cu precizarea că imobilul solicitat a fost proprietatea antecesorilor săi P.I. și P.I., fiind expropriat în baza Decretului nr. 220 din 24 martie 1962, în favoarea Statului Român. Prin aceeași Notificare, s-a solicitat, în subsidiar, în ipoteza în care imobilul nu mai poate fi restituit în natură, măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, context în care a estimat valoarea terenului la suma de 46.800 euro, respectiv 80 euro/mp.

La 14 martie 2001, reclamanta s-a adresat Comisiei de Aplicarea Legii nr. 10/2001 - Primăria Arad, exprimându-și opțiunea de a beneficia de măsuri reparatorii, respectiv un alt teren echivalent pe raza Municipiului Arad, întrucât imobilul din Arad, nu mai există, fiind demolat. Prin Dispoziția nr. 4527 din 11 septembrie 2009, avându-se în vedere opțiunea reclamantei de a fi despăgubită pentru imobilul expropriat cu teren în compensare, în cartierul G., opțiune exprimată expres în data de 22 octombrie 2007, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a dispus acordarea terenului intravilan de 6.200 mp, individualizat în considerentele prezentei hotărâri, reclamantei. Evaluarea terenului a fost făcută prin metoda comparației, de către un expert evaluator, membru al, conform normelor A.N.E.V.A.R., admițându-se prețul de circa 45 euro/mp.

Susținerile reclamantei din acțiunea introductivă de instanță, conform cărora pârâtul intimat nu i-a făcut o ofertă în schimbul terenului proprietatea antecesorilor săi și nu a evaluat terenul atribuit în schimb, nu au suport probator, pe cale de consecință. Mai mult, la data de 14 octombrie 2012, reclamanta a formulat o precizare de acțiune, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009, context în care recunoaște că a fost de acord cu valorile stabilite de expertul evaluator (alin. (3)-(4) al motivelor din precizarea de acțiune, fila 53 dosar fond). Prin precizarea de acțiune, reclamanta a arătat că dispoziția se impune a fi anulată, întrucât Municipiul Arad nu i-a prezentat o ofertă cu privire la terenul menționat în Dispoziția nr. 4257 din 11 septembrie 2009, încălcându-se dispozițiile art. 25 alin. (3), (4) din Legea nr. 10/2001.

Se observă că, prin acest demers juridic, reclamanta nu mai solicită teren în compensare, renunțând, practic, la petitul 2 din acțiunea introductivă. În aceste condiții al unui comportament contradictoriu al reclamantei, s-a analizat precizarea de acțiune, respectiv existența unor motive de anulare/nulitate a Dispoziției atacate. În contextul probatoriului administrat a rezultat că nu există niciun motiv de anulare a Dispoziției emise de pârâtul intimat, care s-a conformat dispozițiilor legale menționate, soluționând Notificarea reclamantei, conform opțiunilor acesteia, de a i se acorda măsura reparatorie - respectiv teren în compensare, în Municipiul Arad, sens în care i s-a atribuit suprafața de 6.200 mp teren, în valoare de 241.366 euro, astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, cu precizarea că evaluarea este aferentă datei de 11 septembrie 2009, data emiterii Dispoziției atacate, cursul de referință B.N.R.

1 euro = 4,2552 lei. Mai mult, reclamanta este cea care a optat pentru această măsură și a fost de acord cu evaluarea făcută de expertul evaluator, astfel cum susține, de altfel, chiar în precizarea de acțiune din 14 februarie 2010, care face obiectul dosarului de față (fila 52 dosar fond). Neidentificându-se motive de anulare a Dispoziției, s-a respins apelul reclamantei, ca neîntemeiat și nefondat, și a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea expertizei efectuată în cauză pe cheltuiala pârâtului intimat, în sumă de 6000 lei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta S.I.D., aducându-i critici de nelegalitate, întemeiate de pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin Decizia civilă nr. 5103 pronunțată în Dosarul nr. 5423/108/2009*, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 38 din 21 martie 201 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a arătat că prin Decizia civilă nr. 7840 din 03 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei nr. 429 din 10 noiembrie 201 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, și a trimis-o spre rejudecare. S-a reținut că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă asupra soluției date singurului capăt de cerere care mai trebuia analizat, după precizarea de acțiune depusă în data de 14 aprilie 2010, chestiuni obligatorii pentru instanță, în rejudecare, conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Prin precizarea de acțiune, făcută la termenul din 14 aprilie 2010, reclamanta a arătat că solicită doar anularea dispoziției primarului, întrucât Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Arad nu i-a prezentat nicio ofertă cu privire la teren, locul unde acesta este amplasat și modul în care comisia a înțeles să evalueze terenul, renunțând la capătul de cerere având ca obiect acordarea unui teren conform valorii imobilelor preluate de stat. Față de restrângerea obiectului contestației, s-a renunțat și la efectuarea unei expertize care să evalueze terenurile preluate și, respectiv terenul oferit în compensare. Instanța de apel nu s-a conformat celor dispuse, cu caracter obligatoriu, prin decizia de casare, prin aceea că nu a răspuns criticilor formulate de reclamantă asupra soluției date singurului capăt de cerere care mai trebuia analizat după precizarea de acțiune.

În rejudecarea apelului, instanța de apel va analiza precizarea de acțiune a reclamantei, aflată la fila 52 din dosarul Tribunalului Arad și va răspunde criticilor aduse Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. Dosar nr. 5423/108/2009** la data de 18 decembrie 2013. În cauză, intimatul Municipiul Arad reprezentat de primar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței civile pronunțată de Tribunalul Arad, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 6.000 lei. Prin Decizia civilă nr. 44 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanta S.I.D.

împotriva sentinței civile nr. 306 din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5423/108/2009, în contradictoriu cu intimatul primarul Municipiului Arad. A fost obligată reclamanta la plata către intimat a sumei de 6.000 lei, cheltuieli de judecată în apel. Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin deciziile de casare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție date în cauză, obligatorii pentru instanțele de rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus ca instanța de apel să analizeze precizarea de acțiune a reclamantei, aflată la fila 52 din dosarul Tribunalului Arad și să răspundă criticilor aduse Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad.

Prin acest act procesual, reclamanta S.I.D. a arătat că solicită anularea Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad, cu motivarea că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (5) coroborate cu art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, fiind nelegală. În susținerea acestei precizări, reclamanta a invocat faptul că, ulterior datei de 11 februarie 2009 (dată la care a acceptat evaluările efectuate de expertul independent cu privire la terenurile deținute de antecesoarea sa, imposibil de restituit în natură), Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 nu i-a comunicat niciun înscris din care să rezulte suprafața care urmează să-i fie ofertată, ca și măsură compensatorie prin echivalent, locul unde aceasta va fi amplasată și modul de evaluare a terenului oferit în echivalent.

Cu privire la aceste critici aduse Dispoziției nr. 4527 din 11 septembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Arad, se constată următoarele: Potrivit prevederilor art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, decizia sau, după caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățită în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării, iar aceasta sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Art. 26 alin. (5) din același act normativ prevede că „dacă oferta (de bunuri sau servicii atribuite în compensare) acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (4)” (cu privire la natura și efectele dispoziției).

În aplicarea acestor prevederi legale, au fost emise Norme Metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007, norme metodologice, însă, care nu prevăd necesitatea parcurgerii unor alte etape în procedura administrativă anterior emiterii dispoziției primarului, respectiv a unor comunicări cu persoana îndreptățită cu privire la terenul liber, ce poate fi atribuit în compensare, cu identificarea amplasamentului, indicarea suprafeței și a valorii acestuia. Ca atare, nu există niciun text de lege, nici în Legea nr. 10/2001 republicată, nici în H.G. nr. 250/2007, care să instituie în sarcina unității deținătoare, în speță, a primarului Municipiului Arad, obligația emiterii unei oferte prealabile dispoziției, care să cuprindă elementele cerute de către reclamantă.

Nu ne aflăm în ipoteza încheierii unui contract la distanță clasic, care să cuprindă oferta prealabilă, urmată de acceptarea persoanei îndreptățită și, ulterior, de emiterea dispoziției motivate a Primarului, care să cuprindă înțelegerea finală a părților, cum cere reclamanta. Din economia dispozițiilor legale precitate, precum și din dispozițiile art. 26 alin. (1), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum au fost explicitate prin prevederile art. 26 pct. 1 și 26 pct. 2 din H.G. nr. 250/2007, rezultă cu evidență, că oferta de atribuire de bunuri în compensare se face pe calea dispoziției/deciziei motivate emise în condițiile art. 25 din Lege, care poate fi acceptată de către persoana îndreptățită (expres sau tacit, prin neatacare) sau repudiată de aceasta, pe calea contestației prevăzută de art. 25 alin. (3) din Lege.

Dacă nu se promovează o contestație împotriva dispoziției sau deciziei emise cuprinzând oferta de bunuri imobile atribuite în compensare pentru bunul imposibil de restituit, oferta se consideră acceptată, iar, potrivit alin. (5) din art. 26 coroborat cu art. 25 alin. (4) din Lege, aceasta constituie titlu asupra imobilului, susceptibil de înscriere în C.F. Acesta fiind mecanismul instituit de legea reparatorie specială pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, se impune analizarea respectării sale în speța de față.

Astfel, cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de la antecesoarea reclamantei, respectiv la valorile stabilite pentru acestea, între părți s-a realizat un consens, materializat în cuprinsul procesului-verbal încheiat între reprezentanții părților la data de 11 februarie 2009. Susținerea reclamantei în sensul că nu i s-a comunicat unde se află terenul oferit în compensare, chiar reală de ar fi, nu constituie un argument valabil pentru a se conchide că se impune reformarea dispoziției primarului, pe de o parte, pentru că aceasta a fost emisă cu respectarea întrutotul a prevederilor legale precitate, iar, pe de altă parte, pentru că oferta de teren în compensare, făcută pe calea dispoziției contestate, a respectat manifestarea de voință a reclamantei.

În acest sens este relevantă adresa înregistrată la sediul intimatului din 14 martie 2007 (fila 16 dosar Tribunal), prin care reclamanta cere expres restituirea prin echivalent, cu teren pe raza Municipiului Arad, completată cu adresa înregistrată din 22 octombrie 2007 (fila 64 dosar tribunal), din care rezultă că însăși reclamanta, prin reprezentant, a cerut teren în echivalent în cartierul G., din Municipiul Arad. Ca atare, cel puțin în ceea ce privește locația terenului, oferta încorporată în cuprinsul dispoziției emise a respectat întrutotul voința reclamantei. Cu privire la poziționarea concretă a parcelei oferită în compensare în acest cartier, se constată că reclamanta, pe calea precizării de acțiune de la fila 52 dosar Tribunal (ce trebuie analizată potrivit deciziei de casare) nu formulează critici concrete.

Nu menționează care ar fi argumentele pentru care este nemulțumită de terenul concret oferit, ci se mulțumește să afirme că nu cunoaște poziționarea acestuia, fără a propune nici probe în dovedirea prejudicierii sale concrete prin terenul atribuit în compensare. De asemenea, se constată că nu se contestă, prin precizarea de acțiune cu rejudecarea căreia a fost investită instanța de apel, prin decizia de casare, nici suprafața terenului și nici modul de evaluare, respectiv valoarea acestuia, cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta, prin apărător, persoană cu studii juridice, a arătat expres în prima judecarea a pricinii de Curtea de Apel Timișoara, că nu mai dorește administrarea probei cu expertiza judiciară pentru stabilirea valorii terenului oferit în compensare.

Cu toate acestea, pe calea concluziilor scrise depuse în prezentul ciclu procesual, reclamanta invocă argumente cu privire la valoarea terenului atribuit în compensare (deși acest aspect nu a fost invocat prin precizarea de la fila 52) arătând că, potrivit expertizei judiciare administrate în a doua judecată în apel, valoarea imobilului de la data emiterii dispoziției era inferioară cu mult valorii agreate de părți pentru terenurile preluate abuziv de la antecesoarea sa.

Acest argument, va fi înlăturat, ca neîntemeiat, întrucât, pe lângă faptul că nu a fost invocat prin precizarea de acțiune cu a cărei rejudecare a fost investită curtea, în plus, din cuprinsul probei cu expertiza tehnică judiciară, efectuate în speță de trei experți (contraexpertiza), valoarea terenului oferit în compensare, la data emiterii dispoziției contestate era de 241.366 euro (fila 292 Dosar Curtea de Apel Timișoara nr. 5423/108/2009*), deci o valoare aproximativ egală cu cea agreată de părți pentru terenurile imposibil de restituit (248.000 euro). Această probă va fi avută în vedere și nu raportul întocmit de către un singur expert, pentru că prezintă un grad mai ridicat de credibilitate, fiind rezultatul muncii a trei experți, iar criteriile avute în vedere sunt cele specifice în astfel de lucrări.

În plus, această lucrare a fost acceptată fără obiecțiuni de către reclamantă, lucru declarat expres de apărătoarea acesteia la termenul de judecată din 21 martie 2013. Evaluarea terenului de către aceeași trei experți la suma de 163.680 euro, invocată de reclamantă, nu este relevantă în speță, întrucât această valoare a fost stabilită prin raportare la data efectuării expertizei. Este relevantă valoarea terenurilor de la data emiterii dispoziției, dată la care trebuia a fi echivalentă cu cea a terenurilor preluate, în condițiile în care devalorizarea ulterioară este efectul crizei de pe piața imobiliară, ce a produs efecte în intervalul dintre cele două momente, considerabil, de altfel (11 septembrie 2009, față de 29 ianuarie 2013), efecte ce au vizat și terenurile preluate abuziv, cu privire la care, însă, reclamanta nu a cerut reevaluarea.

Ca atare, efectul de devalorizare a terenurilor nu poate și nu trebuie să îi profite exclusiv reclamantei, fiind o realitate obiectivă, de care trebuie să se țină cont. Ca atare, reținând evoluția descendentă de pe piața imobiliară, de notorietate, se reține că este echitabil ca raportarea să se facă între valorile imobilelor de la același moment obiectiv, cel al emiterii dispoziției, față de care se constată existența unui echilibru, reclamantei oferindu-i-se o justă compensație pentru proprietățile de care a fost spoliată abuziv antecesoarea sa. Concluzionând, se constată că nu există nicio dispoziție legală care să fi fost încălcată de către intimat prin dispoziția ce a fost emisă cu respectarea întocmai a legii, încălcare care să fi produs reclamantei o vătămare a drepturilor sale, care să nu poată fi înlăturată decât prin vanularea actului contestat.

De asemenea, în condițiile în care chiar reclamanta a cerut teren în cartierul G., din Arad, iar, în prezentul proces nu contestă amplasamentul terenului, iar valoarea este aproximativ egală cu cea a terenului dat în compensare, prin anularea dispoziției primarului, fără ca reclamanta să fie nemulțumită concret de terenul dat în compensare, nu se realizează alt efect, decât acela de prelungire nejustificată a procedurilor administrative și judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, cu consecința încălcării dreptului său la proprietate, astfel cum această noțiune a fost conturată de jurisprudența C.E.D.O., ocazionată de aplicarea art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O., lucru care nu poate fi permis.

Cu privire la cererea reclamantei de a se dispune desființarea sentinței Tribunalului, cu trimitere spre rejudecare, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 297 C. proc. civ. (în forma în vigoare la data declanșării litigiului), atâta timp cât tribunalul a analizat fondul litigiului dintre părți, care au fost legal citate, având în vedere și caracterul devolutiv al apelului declanșat, în care se pot administra probe (s-au și administrat) și analiza toate apărările părților. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.I.D., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor pct. 25.1 și 25.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G.

nr. 250/2007 și care impun ca dispoziția de restituire să fie însoțită de o schiță a terenului restituit și care în cauză, nu a fost emisă. Dispoziția primarului Municipiului Arad, în lipsa schiței terenului restituit, nu face nici dovada existenței terenului și nici a întinderii menționate în cuprinsul său. Dispoziția emisă de primarul Municipiului Arad a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (5) coroborat cu art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, nefiind respectate procedurile obligatorii prevăzute până la emiterea dispoziției. Astfel, după consensul realizat în ce privește evaluarea celor două imobile care i-au aparținut, nu i-au mai fost comunicate date din care să rezulte suprafața de teren care urma să-i fie atribuită în compensare, amplasamentul și modul de evaluare, pentru a-și manifesta acordul în cunoștință de cauză.

Evaluarea terenului atribuit în compensare nu s-a făcut ce către un expert agreat de ambele părți iar potrivit raportului de expertiză, la data de 11 septembrie 2009, terenul avea o valoare de 124.000 euro, reprezentând practic ½ din valoarea celor două imobile care i-au aparținut. Greșit a reținut instanța că și-a manifestat voința de a i se atribui terenul indicat în cuprinsul dispoziției, în condițiile în care la momentul emiterii dispoziției nu se cunoștea amplasamentul. Într-un mod contradictoriu a reținut instanța, în ce privește valoarea terenului, că această problemă nu poate fi analizată prin raportare la precizarea de acțiune pentru ca apoi să rețină și să se raporteze la relevanța valorii terenurilor la data emiterii dispoziției.

S-a susținut că în mod nelegal instanțele au refuzat atașarea dosarului administrativ pentru ca în raport de conținutul acestuia să analizeze legalitatea dispoziției. Recursul nu este fondat. Se constată că instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor pct. 25.4 și 25.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 acestea impunând ca decizia de restituire să fie însoțită de o schiță a terenului restituit numai în situația expres prevăzută și anume, atunci când între suprafața solicitată și cea efectiv restituită rezultă diferențe în minus din menținerea în proprietatea publică a unor suprafețe cu afectațiune legală specifică (zona de protecție sau acces pentru linii de înaltă tensiune, conducte magistrale și alte asemenea).

În celelalte cazuri, nu este necesar ca dispoziția de restituire (inclusiv în procedura compensării cu alte bunuri) să fie însoțită de o schiță, fiind suficient ca bunul să fie individualizat ca suprafață și amplasament prin dispoziție. Faptul că terenul individualizat prin dispoziție ca fiind situat în zona G., în suprafață de 6.200 m.p. înscris în C.F. Arad, există fizic este confirmat de raportul de expertiză prin care acesta a fost identificat, individualizat ca amplasament și evaluat. Dispozițiile pct. 26.2 din Normele Metodologice impun ca decizia de restituire să cuprindă datele de identificare ale imobilului, schița terenului fiind obligatorie numai în situația prevăzută de pct. 25.4 din Norme.

Există obligativitatea existenței unei manifestări de voință în sensul neacceptării măsurii reparatorii compensării cu alte bunuri, atunci când această măsură este posibilă, situație în care entitatea va proceda la emiterea deciziei de propunere de acordare a celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege. Or, în cauză, reclamanta și-a exprimat în mod expres acceptul de a primi alte bunuri în compensare, respectiv teren în echivalent, indicând chiar zona situării terenului, dispoziția individualizând terenul chiar în această zonă (filele 16 și 64 dosar Tribunal).

În ceea ce privește diferența de valoare dintre terenul deținut de autorii reclamantei și terenul atribuit prin compensare, în mod fondat a reținut instanța că prin precizarea de acțiune nu s-a contestat diferența de valoare și nici nu s-a mai cerut administrarea probei cu expertiză, aspectele privind diferența de valoare fiind invocate doar prin concluziile scrise care au fost analizate de către instanța de apel prin raportare la concluziile raportului de expertiză, care nu au fost contestate de către reclamantă prin apărător. În mod legal a reținut instanța că valorile terenurilor (cel deținut anterior și cel atribuit în compensare) trebuie raportate la data emiterii dispoziției, și nu la data efectuării raportului de expertiză, în raport de criteriul echității.

Având în vedere acest considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I.D. împotriva Deciziei nr. 44 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014.