ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4159/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 26 septembrie 2008, pe rolul Judecătoriei Pitești și înaintată Tribunalului Argeș, ca urmare a declinării competenței de soluționare, precizată la datele de 06 martie 2012 și 02 aprilie 2012, precum și la termenul de judecată din data de 20 martie 2014, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D., E., F., Municipiul Pitești, reprezentat de Consiliul Local Pitești, Primăria Pitești, Comisia Locală de Fond Funciar Pitești și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele:

- să le oblige pe pârâtele D. și C. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de circa 40 mp teren intravilan, situat în municipiul Pitești, județul Argeș, cu vecinătățile: Nord și Est proprietate A. și B., Sud - str. x, Vest - C., D., E., F. și să le plătească contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe ultimi 3 ani, evaluată la suma de 300 RON;

- să le oblige pe pârâtele E. și F. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de circa 20 mp, teren intravilan situat în municipiul Pitești, județul Argeș, cu vecinătățile: Est și Sud - rest proprietate reclamanți, Nord - moștenitori K., Vest - rest proprietate E. și F. și să le plătească contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe ultimii 3 ani, evaluată la suma de 200 RON;

- să stabilească linia de hotar cu proprietățile pârâților;

- să-i oblige pe pârâții Municipiul Pitești și C.L.F.F. Pitești să confirme existența dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 750 mp situat în Pitești, str. x, conform Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 cu schița anexă prin care s-a stabilit configurația terenului având o lățime de 10,60 ml pe latura de sud, vecină cu str. x;

- să le oblige pe pârâtele D. și C. să demoleze gardul construit în mod ilicit în interiorul proprietății începând cu primăvara anului 2009 și până în toamna anului 2011, iar, în situația în care acestea nu se conformează, să-i autorizeze să-l demoleze pe cheltuiala acestora;

- să rectifice cartea funciară nr. x a Municipiului Pitești, cu număr cadastral x, lucrare înregistrată la OCPI Argeș în Dosarul nr. x iunie 2005 pe numele pârâtelor D. și C. întrucât nu corespunde situației reale din teren și configurației din schița anexă a raportului de expertiză tehnică H., iar, în subsidiar, să constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară și a documentației cadastrale prin care s-a dispus intabularea în cartea funciară și restabilirea situației avute anterior;

- să rectifice Cartea funciară nr. x a municipiului Pitești cu număr cadastral x, lucrare înregistrată la OCPI Argeș pe numele pârâtei E. sub nr. 47120/29 octombrie 2008, întrucât aceasta nu corespunde situației reale din teren și vechilor semne de hotar în raport de actele de proprietate ale lui I. și J., iar, în subsidiar, să constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară și a documentației cadastrale prin care s-a dispus intabularea în cartea funciară și restabilirea situației avute anterior, solicitând totodată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat faptul că sunt proprietarii unui teren intravilan în suprafață de 890 mp plus casa aflată pe acesta, conform: Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 pentru suprafața de 750 mp, Titlului de proprietate nr. x/02 octombrie 1992, Sentinței civile nr. 10408/26 noiembrie 1991, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. x/1992, devenită definitivă și irevocabilă, din care rezultă că au achiziționat de la numitul K. suprafața de 140 mp, și Actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07 octombrie 1981, încheiat de Notariatul Județean Argeș, din care rezultă că a dobândit suprafața de 750 mp plus o casă compusă din demisol, etaj și podul casei acoperită cu țiglă, cu vecinătățile din act.

În dovedirea dreptului de proprietate reclamanții au mai indicat Sentința civilă nr. 1930/02 martie 1992, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. x/1992, devenită definitivă și irevocabilă.

Prin întâmpinare, pârâtele C., D., E. și F. au solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 162 din 28 mai 2015, Tribunalul Argeș a respins excepțiile autorității de lucru judecat și tardivității, ca neîntemeiate; a admis excepția inadmisibilității capătului 4 al cererii precizate având ca obiect acțiune în constatare, respingând acest capăt de cerere ca inadmisibil; a admis, în parte, cererea astfel cum a fost precizată de reclamanți; le-a obligat pe pârâtele C. și D. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de teren materializate prin literele S1 = 17 mp și S2 = 0,5 mp pe schița anexă nr. 2 la L.; a stabilit linia de hotar între proprietățile reclamanților și cea a pârâtelor C. și D. între punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-1, marcate pe schița anexă nr. 2 la același raport de expertiză, schiță ce face parte din sentință; a stabilit linia de hotar între proprietățile reclamanților și cea a pârâtelor E. și F. între punctele 1-20-21-22, marcate pe aceeași schiță; le-a obligat pe pârâtele C. și D. să demoleze gardul în vederea asigurării liniei de hotar, iar, în caz de refuz, i-a autorizat pe reclamanți să efectueze lucrarea, pe cheltuiala pârâtelor; a respins în rest cererea precizată și le-a obligat pe pârâtele C. și D. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de 3350 RON.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit Actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07 octombrie 1981 de Notariatul de Stat Județean Argeș, numiții I. și J. au vândut cumpărătorilor A. și B., soți, o casă, compusă din demisol, parter și etaj, situată în Pitești, județul Argeș, pe un teren ce se învecinează la R cu proprietatea M., la A cu proprietatea G., la M.Zi cu str. x și la M.N. cu proprietate de stat. Conform celor menționate în acest contract, terenul în suprafață de 750 mp a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974; s-a atribuit cu plată, pe durata existenței construcției, dobânditorilor, terenul necesar.

În afara acestui contract, reclamanții au invocat drept acte de proprietate Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 și schița anexă, Titlul de proprietate nr. x/02 octombrie 1992, Sentința civilă nr. 10408/26 noiembrie 1992, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. x/1992, precum și Sentința civilă nr. 1980/02 martie 1992, pronunțată în Dosarul nr. x/1992 al Judecătoriei Pitești.

În privința pârâtelor, conform înscrisurilor depuse la dosar, pârâta C. a dobândit împreună cu soțul său G. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare imobiliară, autentificat sub nr. x/12 mai 1967, de la vânzătorii I. și J., un teren de 500 mp loc de casă, situat în orașul Pitești, str. x, regiunea Argeș, învecinat la răsărit cu rest proprietate vânzători, la apus cu proprietatea N., la miazăzi cu str. x și la miazănoapte cu proprietatea statului. În contract s-a precizat că latura terenului vândut dinspre miazăzi la str. x este de 15 m, iar latura terenului dinspre miazănoapte este de 12 m. Prin același contract a fost vândută și jumătate din casa de cărămidă, situată pe terenul descris mai sus, compusă din subsol cu trei camere, parter cu trei camere, vestibul, pridvor și etaj cu două camere. Cealaltă jumătate a casei le revine în proprietate vânzătorilor și este situată pe restul terenului, dinspre răsărit de terenul vândut, și este compusă din subsol cu patru camere, parter cu două camere, baie, bucătărie și etaj cu spațiu pentru trei camere.

Prin Decizia civilă nr. 805/A/22 aprilie 2004, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 10121/08 decembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă contestația introdusă de contestatorii G. și C. împotriva Dispoziției nr. 46/23 ianuarie 2003, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a fost modificată această dispoziție în sensul că a fost admisă cererea obiect al Notificării nr. x din 10 mai 2001 și a fost dispusă restituirea în natură către contestatori a imobilului situat în municipiul Pitești, județul Argeș, identificat potrivit R.E.T. H. compus din casă de locuit, zid de sprijin, gard din zid și terenul aferent în suprafață de 506,70 mp, învecinat la răsărit și miazănoapte cu A., la apus cu E. și la miazăzi cu strada x.

Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 12 ianuarie 2005, de executorii judecătorești O. și P., pârâta C. și soțul său G. au fost puși în posesie imobilului identificat potrivit R.E.T. H., în baza Sentinței civile nr. 18/2004 a Tribunalului Argeș, definitivă prin Decizia civilă nr. 805/A/22 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, completată cu încheierea din data de 14 iunie 2004.

Pârâtele C. și D. au depus la dosar și acte emise în dosarul succesoral nr. x/2007 al BNP Q. privind pe defunctul G., menționat în înscrisurile mai sus analizate.

Aceste pârâte au invocat, prin întâmpinarea depusă față de cererea precizatoare formulată de reclamanți, excepția autorității de lucru judecat în raport de existența mai multor hotărâri judecătorești anterioare.

Analizând aceste hotărâri, tribunalul a constatat că au fost pronunțate în perioada 2002 - 2007. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, astfel cum a fost precizată, se referă la o pretinsă acaparare a terenului ai cărui proprietari sunt, comisă de pârâtele C. și D. în perioada 2009 - toamna anului 2011. Așadar, acțiunea dedusă judecății se impune a fi analizată prin prisma acestei pretinse intervenții în proprietatea reclamanților, neputându-se reține că în cauză ar opera autoritatea de lucru judecat, din lipsa identității de cauză; prin urmare, excepția invocată de pârâte a fost respinsă, ca neîntemeiată.

S-a reținut că ceea ce a rezultat din istoricul litigios dintre reclamanți și aceste pârâte este ideea existenței unei constatări judecătorești desprinse din compararea actelor de proprietate invocate de aceste părți. Sub acest aspect, Decizia civilă nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2002, într-un litigiu purtat între reclamanții din cauza de față, pârâții G. și C. și Administrația Domeniului Public Pitești, menționează faptul că din schița anexă la Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07 octombrie 1981 (ce reprezintă actul prim de proprietate al reclamanților), rezultă că lățimea la strada x a imobilului teren cumpărat de către reclamanți era de 9,55 ml. Așa cum s-a precizat în considerentele acestei decizii, faptul că reclamanților li s-a eliberat proces-verbal de punere în posesie în care lățimea la strada x este mai mare nu are relevanță juridică, atâta timp cât s-a dovedit în cauză faptul că acesta nu respectă actul prim de proprietate al reclamanților.

Reclamanții, prin introducerea cererii de față în care au invocat schița anexă la procesul-verbal de punere în posesie din data de 08 mai 1992, care menționează lățimea terenului la strada x de 10,60 ml tind să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară prin care s-a stabilit irevocabil că lățimea respectivă este de 9,55 ml, chestiune deja dezlegată prin Decizia civilă nr. 1319/17 septembrie 2002, irevocabilă.

Analiza pretențiilor reclamanților a fost făcută pornind de la ceea ce s-a statuat judecătorește anterior și de la situația de fapt evocată de reclamanți constând în edificarea unui gard de către părți în perioada 2009 - 2011 și acapararea unei porțiuni din terenul acestora.

Din cuprinsul R.E.T. întocmit de expert L. a rezultat faptul că suprafețele din Decizia civilă nr. 805/A/2004 a Curții de Apel Pitești, R.E.T. H. și documentația cadastrală coincid ca întindere, respectiv 506 mp, dar forma și dimensiunile din documentația cadastrală nu corespund cu cele din raportul de expertiză. Planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate cu nr. cadastral x este în conformitate cu suprafața și vecinătățile din Decizia civilă nr. 805 A/22 aprilie 2004, însă nu respectă forma și dimensiunile laturilor reprezentate în schițele din H. La fila x a raportului de expertiză întocmit de expertul desemnat în cauză, în cadrul răspunsului la obiectivul nr. 6, acesta a menționat faptul că cele două pârâte stăpânesc terenul ca formă și suprafață, așa cum este reprezentat în documentația cadastrală care a stat la baza partajului voluntar din 2007, dar nu și ca dimensiunile din documentația cadastrală, ca urmare a edificării unor garduri ulterior întocmirii documentației cadastrale.

Așadar, proba cu expertiză a relevat faptul că pârâtele C. și D. nu stăpânesc mai mult teren decât cel care a rezultat din Decizia de restituire nr. 805/A/2005 a Curții de Apel Pitești, dar dimensiunile acestuia nu respectă H. și nici documentația cadastrală. Tot în raportul de expertiză a fost menționat faptul că linia de hotar dintre proprietățile pârâtelor C. și D., pe de o parte, respectiv reclamanții R., pe de altă parte, stabilită conform R.E.T. H., este dată de punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-1, materializată pe schița cuprinsă în anexa nr. 2 la raportul de expertiză L.

În raport de această linie de hotar, pârâtele C. și D. dețin de la reclamanții R. suprafața de 17 mp materializată cu S1 pe aceeași schiță și 0,5 mp materializată cu S2.

Față de cele concluzionate în raportul de expertiză întocmit de expert L., acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele C. și D. a fost apreciată ca fiind parțial întemeiată, numai cu privire la aceste suprafețe de teren. De asemenea, a fost găsit întemeiat și capătul de cerere privind grănițuirea proprietății reclamanților față de cea a pârâtelor C. și D.

Ca o consecință a admiterii parțiale a acțiunii în revendicare și a stabilirii liniei de hotar pe traseul mai sus indicat, a fost admis și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor C. și D. să demoleze gardul în vederea asigurării liniei de hotar. În caz de refuz, au fost autorizați reclamanții să efectueze lucrarea, pe cheltuiala pârâtelor.

Sub aspectul cererii reclamanților referitoare la plata de către aceste pârâte a contravalorii terenului pe care l-au ocupat, reținând dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. conform cărora angajarea răspunderii civile delictuale presupune întrunirea cumulativă a patru elemente, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui chemat în judecată, prima instanță a constatat că reclamanții nu au făcut dovada acestor elemente.

Referitor la acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâtele E. și F., s-a constatat că proba cu expertiză efectuată în cauză a stabilit că acestea nu au acaparat teren din proprietatea reclamanților. Prin urmare, față de dispozițiile art. 480 C. civ., acțiunea având acest obiect, promovată în contradictoriu cu aceste pârâte, a fost găsită neîntemeiată.

În ceea ce privește stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile reclamanților și cea aparținând acestor pârâte, pornind de la concluziile raportului de expertiză și în raport de dispozițiile art. 584 C. proc. civ., prima instanță a stabilit linia de hotar între proprietățile reclamanților și cea a pârâtelor E. și F. între punctele 1-20-21-22, marcate pe schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză L.

Tribunalul a reținut faptul că reclamanții au investit instanța de judecată cu o cerere de constatare a unui drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 750 mp conform Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 și schiței anexă. Cum art. 111 C. proc. civ. dă preferință realizării dreptului, iar acest capăt de cerere a fost formulat în contextul introducerii unei acțiuni în revendicare, în cadrul căreia reclamanții au invocat dreptul de proprietate consacrat prin acel proces-verbal de punere în posesie, pretinzând faptul că nu se află în posesia terenului, așa cum acesta figurează înscris ca suprafață și dimensiune pe latura cu strada x, cererea în constatare a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Acest capăt de cerere a fost apreciat inadmisibil și prin prisma existenței posibilității promovării de către reclamanți a unei acțiuni în constatarea nulității procesului-verbal de punere în posesie din data de 18 iunie 1992, a cărui schiță nu ar fi în concordanță cu cea din data de 08 mai 1992 în ceea ce privește lățimea terenului la str. x.

În ceea ce privește capetele de cerere prin care reclamanții au solicitat să se rectifice cărțile funciare nr. x, cu număr cadastral x, pe numele pârâtelor D. și C., respectiv nr. 40162, cu număr cadastral x, pe numele pârâtei E., pârâtele au invocat prin întâmpinare excepția tardivității formulării acestei cereri. Această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată față de dispozițiile art. 33 coroborat cu art. 31 din Legea nr. 7/1997, întrucât nu s-a făcut dovada comunicării către reclamanți a încheierilor de înscriere în cărțile funciare menționate.

Din punct de vedere al fondului acestei cereri, față de soluția pronunțată cu privire la acțiunea în revendicare formulată în privința pârâtelor E. și F., solicitarea de rectificare a cărții funciare nr. x, cu număr cadastral x, a fost apreciată nefondată și, în consecință, a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 și 584 C. civ., cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în mod succesiv, a fost admisă în parte, în limita celor menționate mai sus.

Reținând culpa procesuală a pârâtelor C. și D., în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și în măsura pretențiilor admise reclamanților, acestea au fost obligate să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 3350 RON, reprezentând parte din taxele judiciare de timbru, onorariu de expert și onorarii avocațiale.

Împotriva sentinței au formulat apel, atât reclamanții, cât și pârâtele C. și D.

Reclamanții au declarat apel, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii apelate, determinate de nesocotirea de către instanța de fond a hotarului real care rezultă din actele primare de proprietate, actele de proprietate emise în baza legii fondului funciar și a faptului ilicit al pârâților care au ocupat fără drept câtimea de 40 mp teren intravilan, situat în Municipiul Pitești, proprietatea lor privată.

Referitor la Decizia civilă nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4399/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2002, au susținut că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.).

Cum această reglementare a autorității de lucru judecat sub forma prezumției vine să asigure nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești, se impune a fi reținută modalitatea în care s-a dezlegat anterior un aspect litigios de importanță decisivă cu privire la lățimea la strada x a imobilului teren cumpărat de către reclamanți, de 9,55 m, dar numai prin comparație cu procesul-verbal de punere în posesie din 08 mai 1992 (în care se menționează lățimea terenului la strada x de 10,60 m) și cu actele vechi de proprietate.

Însă, din analiza raportului de expertiză efectuat la fond rezultă că instanța de fond nu a respectat, în relația dintre părți, această prezumție cu caracter absolut, dând eficiență în mod greșit autorității de lucru judecat.

Prin urmare, în mod greșit prima instanță a statuat asupra hotarului real care separă fondurile învecinate din litigiu, prin nerespectarea actelor primare și a semnelor materiale vizibile, pârâții, prin desființarea unor semne de hotar și înființarea altora noi cu ocazia construirii unui gard despărțitor, ocupând în perioada 2009 - 2011, o fâșie din proprietatea reclamanților (atât în fața casei, cât și în spatele acesteia). S-a susținut că elocvent în acest sens este Procesul-verbal de contravenție nr. x/26 mai 2011, prin care s-a reținut faptul că pârâta D. a executat lucrări fără a respecta Autorizația de construire nr. x/24 februarie 2011, act care se referă la executarea lucrărilor de împrejmuire de teren.

O altă critică a vizat greșita statuare a instanței de fond asupra cheltuielilor de judecată la care au fost obligați reclamanții. În esență, s-a susținut, prin raportare la dispozițiile art. 274 C. proc. civ., că prima instanță a decis neîntemeiat asupra cheltuielilor de judecată, reținând în parte și culpa lor procesuală. În raport de soluția adoptată, s-a susținut că erau îndreptățiți la plata integrală a cheltuielilor de judecată.

În apelul pârâților, a fost criticată hotărârea apelată invocându-se nelegalitatea hotărârii determinată de nesocotirea de către instanța de fond a hotarului real care rezultă din actele lor de proprietate, respectiv linia despărțitoare ce separă fondurile învecinate.

S-a reținut că, în mod greșit judecătorul fondului, în analiza comparativă a actelor de proprietate, a apreciat asupra existenței drepturilor lor de proprietate, cât și asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate în partea din litigiu al cărui contur a fost fixat decisiv prin Decizia nr. 1319/17 septembrie 2002, prin care s-a stabilit irevocabil cu privire la litigiul dintre părți, fiind întrunite dispozițiile art. 1201 C. civ. cu privire la tripla identitate de elemente (obiect, părți și cauză); cum principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, este interzisă reluarea în fața instanțelor a chestiunii litigioase.

Chiar dacă nu s-a reținut autoritatea de lucru judecat, prima instanță în mod eronat a dat eficiență juridică celei de-a doua manifestări procesuale a excepției și anume prezumției de lucru judecat, deoarece au fost respectate cele statuate prin hotărârea judecătorească cu privire la lățimea terenului reclamanților, la stradă, de 9,55 m, în fapt această lățime fiind mai mare, de 9,95 m.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4, coroborat cu art. 1202 pct. 2 C. civ., în relația dintre părți această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

De altfel, s-a susținut că acțiunea în revendicare este inadmisibilă în absența dovedirii faptului ocupării terenului de către pârâți.

Aprecierea cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați a fost apreciată nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., deoarece trebuia să se procedeze la diminuarea cuantumului acestor cheltuieli având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte.

Prin Decizia nr. 1428/4 mai 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanții A. și B., împotriva Sentinței civile nr. 162 din 28 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Argeș.

A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis, în parte, acțiunea și a omologat raportul de expertiză tehnică în Varianta 2A ce face parte integrantă din prezenta decizie după cum urmează: le-a obligat pe pârâtele C. și D. să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie următoarele suprafețele de teren:

S1 = 18 mp identificată prin poligonul 211-210-209-226-205-212-211 hașurată în culoarea roșie;

S2 = 1 mp identificată prin poligonul 203-204-226-51-50-203 hașurată în culoarea roșie;

S3 = 33 mp identificată prin poligonul 211-212-208-207-206-211 hașurată în culoarea roșie.

A dispus grănițuirea proprietății reclamanților de cea a pârâtelor C. și D. așa cum a fost transpusă pe schița de plan din Varianta 2A după cum urmează: între punctele: 200-4-201-202-203-204-226-205-212-206-207-10-11-12-13.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele C. și D., împotriva aceleiași sentințe și a menținut, în rest, sentința apelată.

Au fost obligate apelantele-pârâte C. și D. să plătească apelanților-reclamanți suma de 2081 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în ceea ce-i privește pe pârâții S. și T.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, susținând nelegalitatea sentinței, apelanții pretind că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat în forma prezumției, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătorești care a finalizat un litigiu având un alt obiect, respectiv stabilirea lățimii terenului reclamanților la strada x de 9,55 m - în baza schiței anexe la Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/07 octombrie 1981. În plus, apelanții-pârâți au susținut nelegalitatea sentinței și prin prisma faptului că, în mod eronat, prima instanță nu a admis excepția autorității de lucru judecat care se impunea față de dispozițiile art. 1201 C. civ.

O astfel de critică ignoră însă faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște, conform reglementării actuale, două manifestări procesuale - respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune, într-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Curtea de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat, invocând Decizia nr. 1319/17 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, care se impune cu succes în acest proces, reglementarea autorității de lucru judecat sub forma prezumției venind să asigure nevoia de ordine și stabilitate juridică, precum și evitarea contrazicerilor între considerentele unor hotărâri judecătorești.

În speță, prima instanță nu a respins acțiunea pe temeiul excepției autorității de lucru judecat (pentru care într-adevăr nu se găsea tripla identitate de elemente), ci, dând eficiență prezumției de lucru judecat, a reținut, cu temei, că a fost deja dezlegată chestiunea privind forma terenului reclamanților din perspectiva lățimii terenului la strada x, de 9,55 m.

Deosebit, reclamanții au invocat schița anexă a procesului-verbal de punere în posesie din data de 08 mai 1992 care demonstrează o altă lățime a terenului de 10,60 m, însă, pentru considerentele arătate, această chestiune litigioasă a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească care nu mai poate fi contrazisă.

Criticile referitoare la întinderea drepturilor de proprietate ale părților litigante, cât și cele referitoare la operațiunile judiciare ale grănițuirii, au fost analizate prin expunerea unor argumente comune.

Astfel, reclamanții au formulat acțiune în revendicare invocând dreptul lor de proprietate asupra imobilului teren situat în strada x, iar pârâții le-au negat dreptul, susținând că linia de hotar a fost respectată conform actelor de vânzare-cumpărare, acte primare de proprietate.

Pentru înlăturarea oricărei atingeri aduse dreptului lor și asigurării exercitării dreptului de proprietate în condiții normale, reclamanții au solicitat și grănițuirea proprietăților, pentru reconstituirea hotarului real.

În susținerea cererii, reclamanții au depus Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1981, prin care aceștia au cumpărat de la I. și J. o casă demisol, parter și etaj și terenul în suprafață de 750 mp, pe care era situată casa, imobil situat în Pitești, județul Argeș.

Reclamanții au invocat drept acte de proprietate și Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992, schița anexă, Titlu de proprietate nr. x/02 octombrie 1992, Sentința civilă nr. 10408/26 noiembrie 1992 pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. x/1992, precum și Sentința civilă nr. 1980/02 martie 1992, pronunțată în Dosarul nr. x/1992 al Judecătoriei Pitești.

Pârâții, la rândul lor, au depus Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1262/12 mai 1967, prin care se atestă că au cumpărat de la vânzătorii I. și J. un teren de 500 mp, loc de casă situat în Pitești, județul Argeș, și jumătate din casa de cărămidă situată pe acest teren.

În susținerea acțiunii au depus Decizia civilă nr. 805/A/22 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă, prin Decizia nr. 10121/08 decembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul-verbal încheiat la data de 12 ianuarie 2005 de executorii judecătorești O. și P., prin care pârâta C. și soțul său au fost puși în posesia imobilului situat în municipiul Pitești str. x, în baza Sentinței civile nr. 18/2004 a Tribunalului Argeș, definitivă prin Decizia civilă nr. 805/A/22 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești și completată prin încheierea din data de 14 iunie 2004.

Reclamanții au declarat apel invocând nelegalitatea hotărârii determinată de nesocotirea de către instanța de fond a hotarului real care rezultă din actele de vânzare-cumpărare - acte primare și a faptului ilicit al pârâților care au ocupat fără drept 40 mp teren intravilan situat în str. x, municipiul Pitești, teren învecinat cu cel al pârâților.

În sens material, dreptul la acțiune bazat pe dispozițiile art. 584 C. civ. circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului real care separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.

Pentru a se pronunța asupra întinderii drepturilor de proprietate ale părților, prima instanță a procedat corect la compararea titlurilor ce se opun, reținând, în esență, că pârâții au ocupat o suprafață din proprietatea reclamanților.

Instanța de apel a administrat probe noi constând în interogatoriu și un raport de expertiză judiciară în specialitatea topografie.

Instanța de apel a omologat raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală, reținând că această lucrare de specialitate respectă cerințele de obiectivitate și claritate a expunerii concluziilor prin raportare la actele de proprietate ale părților.

În opinia acestei instanțe, concluziile expertizei judiciare efectuate în apel indică în mod convingător hotarul real care separă fondurile învecinate aflate în litigiu, marcat de cei trei experți prin schița de plan Varianta 2A.

Astfel, proba cu expertiză a relevat faptul că, în urma transpunerii în schiță a actelor de proprietate, printre care se numără și schița aferentă Procesului-verbal de punere în posesie 11394/18 iunie 1992 (proces-verbal evocat și în Decizia nr. x/17 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Argeș), proprietatea reclamanților este identificată prin poligonul 200-4-201-202-203-50-51-209-210-212-223-208-207-10-11-12-13-230-32-31-30-29-27-28-26-12-200.

În raport de această formă a terenului stabilită conform raportului de expertiză omologat, linia de hotar a fost stabilită prin unirea punctelor 200-4-201-202-203-204-226-205-212-206-207-10-11-12-13.

După operațiunea juridică de stabilire a hotarului, curtea de apel a constatat că pârâtele C. și D. dețin fără drept de la reclamanții R. suprafețele de: 18 mp, reprezentați de poligonul S1, marcat cu punctele 211-210-209-226-205-212-211, 1 mp reprezentat de poligonul S2, marcat cu punctele 203-204-226-51-50-203 și 33 mp, reprezentați de poligonul S3, marcat cu punctele 211-212-208-207-206-211.

În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul, a schimbat sentința în sensul că a admis, în parte, acțiunea, potrivit argumentelor expuse.

Cu referire la critica privitoare la modalitatea de soluționare de către prima instanță a petitului vizând rectificarea cărților funciare, curtea de apel a reținut că, atâta vreme cât prima instanță s-a pronunțat asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate al reclamanților, rezolvând capătul de cerere privind revendicarea, nu mai are relevanță acțiunea în rectificare a unei înscrieri în cartea funciară.

Referitor la acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâtele E. și F., instanța de apel a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat de cei trei experți, acestea nu ocupă din terenurile celorlalte părți.

De altfel, prin încheierea din 15 iunie 2017, curtea de apel a constatat că s-a depus la dosar, în timpul litigiului, contractul de vânzare-cumpărare din care a rezultat că terenul acestor pârâte a fost înstrăinat.

Prin urmare, prin încheierea amintită, instanța a dispus introducerea în cauză a dobânditorilor terenului care au calitate de avânzi - cauză, respectiv de succesori cu titlu particular, care au dobândit drepturile litigioase pe parcursul procedurii în apel.

În raport de argumentarea comună a criticilor invocate de apelanți, curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele C. și D., menținând, în rest, dispozițiile sentinței.

Critica formulată de apelanții-pârâți în sensul că se impunea diminuarea cheltuielilor de judecată la care au fost obligați cu prilejul soluționării procesului la fond a fost găsită nefondată, întrucât tribunalul, în mod judicios, a fixat aceste cheltuieli, păstrând o proporționalitate cu prilejul acordării lor.

De asemenea, s-a respectat principiul proporționalității în cuantificarea cheltuielilor de judecată la care au fost obligați reclamanții, câtă vreme acțiunea lor a fost admisă numai în parte.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și față de culpa procesuală reținută în sarcina apelantelor - pârâte, curtea de apel le-a obligat pe acestea din urmă să plătească apelanților-reclamanți suma de 2081 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți B. și A. și recurentele-pârâte C. și D.

Recurenții-reclamanți au declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 09 noiembrie 2017, pronunțată în același dosar.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți B. și A. au solicitat, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea/casarea încheierii de ședință din data de 09 noiembrie 2017 și a Deciziei civile nr. 1428/04 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/2011, în sensul admiterii apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 162/28 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Cu referire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat următoarele:

A. Hotărârea recurată este nelegală pentru că instanța de apel nu a acordat ceea ce nu s-a cerut.

B. Hotărârea recurată este nelegală pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Instanța nu a procedat la examinarea titlurilor de proprietate exhibate de părți și actele de la dosar.

C. Hotărârea recurată este nelegală pentru că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, referirea fiind în mod special la actele de proprietate ale părților în litigiu și la Decizia civilă nr. 1319/17 august 2002 a Tribunalului Argeș, pentru că instanța de apel a omis să aibă în vedere efectele juridice ale Sentinței civile nr. 139/03 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, din care reiese că nu se poate reține efectul pozitiv al lucrului judecat prin care se pretinde că a fost deja dezlegată chestiunea privind forma terenului reclamanților din perspectiva lățimii terenului la strada x de 9,55 mp, în condițiile în care s-a făcut dovada că există acte de proprietate care au fost omise de instanță, referirea fiind la cele menționate, care au scăpat analizei instanței cu ocazia comparării titlului de proprietate și stabilirea dreptului preferabil cu privire la terenul în litigiu și grănițuirii solicitate pe vechiul amplasament conform actelor vechi de proprietate și care emana de la autorii U. și N.

D. Hotărârea recurată este lipsită de temei legal pentru că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, prin încheierea de ședință din data de 09 noiembrie 2017, instanța de apel a respins obiecțiunile la raportul și la completarea la raportul de expertiză, cu motivarea că, deși există mici erori materiale, celelalte aspecte privind obiecțiunile invocate reprezintă probleme de fond care vor fi avute în vedere de instanță cu ocazia deliberării, reținându-se fără nicio dovadă că experții tehnici judiciari au realizat variante conformându-se obiectivelor stabilite de instanță; din obiecțiunile invocate de către reclamanți, din raportul de expertiză și din completarea la acesta întocmită de către comisia de experți tehnici judiciari precum și din punctul de vedere al expertului consilier V., rezultă că expertiza și completarea la aceasta întocmită de către comisia de experți nu este completă și lămuritoare, pentru că experții nu au avut în vedere actele de proprietate, nu au efectuat corect măsurătorilor și nu au transpus în schița de plan actele de proprietate ale părților în litigiu pentru a stabili cu certitudine linia reală de hotar pentru a se grănițui corect proprietățile părților în litigiu. Conform vechii linii de hotar, din actele vechi de proprietate, este identificată suprafața de teren acaparată de către pârâți, în conivență, de la reclamanți. Prin urmare, încheierea este nelegală pentru că instanța de apel a respins greșit obiecțiunile la raportul de expertiză, fără a constata că expertiza este sumară și incompletă.

E. În opinia recurenților-reclamanți, hotărârea apelată este nelegală pentru că instanța de apel, în mod greșit a schimbat, în parte Sentința civilă nr. 162/28 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Argeș. Astfel, omițând să se pronunțe cu privire la toate motivele de apel menționate în cuprinsul cererii de apel și fără a intra în judecarea fondului și a analiza cererea prin care a fost legal învestită, a omologat raportul de expertiză tehnică în Varianta 2A, fără a avea în vedere obiecțiunile și punctul de vedere al expertului consilier V. care a răspuns punctual și argumentat la obiectivele și obiecțiunile expertizei efectuate în faza de apel de către comisia de experți tehnici.

Instanța de apel a omis să analizeze titlul de proprietate al reclamanților și nu a acordat ceea ce s-a cerut; dimpotrivă, a acordat mai mult decât s-a cerut scăpând din vedere faptul că intimații-pârâți S. și T. dețin o suprafață de teren în plus față de actul de proprietate și că lățimea terenului achiziționat are o dimensiune (lățime) mai mare cu 0.31 ml pe latura vecină cu strada x și cu 6.52 ml pe latura vecină cu proprietatea Statului (actual proprietatea moștenitorilor Ardei), drept pentru care terenul recurenților-reclamanți trebuie să aibă la strada x lățimea de 10,30 m, potrivit măsurătorilor efectuate de către comisia de experți tehnici, conform completării la raportul de expertiză tehnică dosar apel, și lățimea de 10,60 m, potrivit măsurătorilor efectuate de către expertul consilier V., drept pentru care instanța de apel în mod greșit a omologat raportul de expertiză în Varianta 2 A și a reținut eronat că pârâtele E. și F. nu ocupă din terenurile celorlalte părți în litigiu. Din rapoartele de expertiză și din punctul de vedere al expertului consilier, rezultă că prin măsurători s-a constatat că intimatele-pârâte dețin teren în plus și nu respectă dimensiunile din actul lor de proprietate și din documentația cadastrală înscrise în CF și că se prezumă că, prin conivență, intimatele C., D., F. și E. au acaparat teren din proprietatea recurenților-reclamanți R. și că aceștia nu mai au lățimea corespunzătoare a terenului în fața și spatele casei conform actului de proprietate. Intimații-pârâți S. și T. (succesorii cu titlu particular ai intimaților E. și F.) și intimatele pârâte C. și D. au acaparat o lățime de circa 1 m din proprietate, dovada fiind punctul de vedere al expertului consilier V.

Instanța de apel nu a avut în vedere completarea la raportul de expertiză fila x și schițele anexă depuse ulterior de către comisia de experți care a refuzat să transpună în schița de plan actele de proprietate ale părților și să stabilească de ce în schița de plan Varianta nr. 1 A. lasă liberă suprafață de 180 mp teren în spatele casei intimatelor pârâte și nu identifică suprafața de 500 mp teren cât li se cuvine pârâtelor în condițiile în care acestea figurează că au ca vecin pe E. și proprietatea Statului (actual moștenitorii K.) și omite să aibă în vedere actele de proprietate ale părților în litigiu și cererea de chemare în judecată așa cum a fost completată, care face obiectul acestui dosar.

În opinia recurenților-reclamanți, hotărârea recurată este nelegală pentru că s-au luat în considerare actele de proprietate ale părților în litigiu în mod trunchiat iar, pe de altă parte, a fost omisă Decizia civilă nr. 139/2005, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4399/31 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care confirmă că nu se poate reține efectul pozitiv al lucrului judecat prin Decizia nr. 1319/17 septembrie 2002 a Tribunalului Argeș, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de lege; în al doilea rând pentru că, în prezenta cauză se impune a se analiza titlurile de proprietate și a se stabili dreptul preferabil cu privire la terenul în litigiu.

Au arătat recurenții-reclamanți că, potrivit Deciziei civile nr. 139/2005 pronunțată de Tribunalul Argeș, nu există autoritate de lucru judecat, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., de asemenea nu există putere de lucru judecat.

Astfel, din considerentele Deciziei civile nr. 139/2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, rezultă că niciuna din hotărârile judecătorești invocate de către intimatele-pârâte în această cauză nu are autoritate de lucru judecat ori putere de lucru judecat, pentru că nu există identitate de părți, obiect și cauză, drept pentru care instanța de apel a aplicat și interpretat greșit legea și a pronunțat o hotărâre nelegală.

Din considerentele Sentinței civile nr. 139/03 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, reiese că instanța i-a îndrumat pe recurenții-reclamanți A. și B. să promoveze o acțiune civilă în grănițuire și revendicare pe calea dreptului comun în contradictoriu cu G. și C. pentru a se compara titlurile de proprietate și a se stabili dreptul preferabil cu privire la terenul în litigiu, reținându-se că, prin înscrisurile depuse la dosar, aceștia fac dovada că autorii lor I. și J. au deținut în proprietate și posesie suprafața de 1250 mp, cu mențiunea că terenul avea o lățime de 25.30 - 25.60 m pe latura vecină cu strada x și că terenul nu a avut lățimea de 9,55 m cum greșit s-a reținut în decizia contestată ca urmare a efectului pozitiv al lucrului judecat invocat prin Decizia nr. 1319/1 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, reținând că, la acel moment, intimații D. și C. nu dețineau un titlu valabil de proprietate pentru teren și că, ulterior, după ce aceștia au obținut în anul 2005 restituirea proprietății, au acaparat în perioada anilor 2008 - 2010 o parte din terenul reclamanților, au desființat linia veche de hotar și au construit un gard de împrejmuire, micșorând astfel lățimea terenului reclamanților cu circa 1.00 ml.

Instanțele de fond și de apel nu au ținut cont de cererile formulate de reclamanți, de actele de proprietate, de borderoul cu acte depuse în susținerea acțiunii deduse judecății, de notele de ședință și de concluziile scrise depuse la acest dosar și susținute în ședință publică, drept pentru care consideră că hotărârea recurată este nelegală, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la ceea ce au cerut prin cererea de apel și a omis să se pronunțe cu privire la toate motivele de apel.

Instanța de apel nu a admis obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și a scăpat din vedere că experții tehnici nu au răspuns în mod corect și legal la obiectivele expertizei încuviințate.

Instanțele de fond și de apel nu au avut în vedere cererea de chemare în judecată și nu au ținut cont de faptul că intimatele-pârâte au desființat semnele vechi de hotar, fără a respecta amplasamentul, vecinătățile, forma și dimensiunile terenului din actul lor de proprietate și din documentația cadastrală înscrisă în cartea funciară.

Între terenul proprietatea reclamanților B. și A. și terenul proprietatea intimatelor-pârâte D. și C., respectiv al intimatelor-pârâte E. și F. - actual intimații S. și T., dobânditori ai dreptului de proprietate, există semne exterioare de delimitare, cu mențiunea că acestea au fost modificate cu rea-credință și cu abuz de putere de către intimații-pârâți, sens în care, cu probele administrate în cauză (interogatoriu, martori și înscrisuri, documentații cadastrale înscrise în C.F.), au făcut dovada că linia de hotar a fost modificată ilegal și în conivență de către intimații-pârâți, lucru confirmat și de către expertul tehnic consilier și chiar de către comisia de experți tehnici judiciari.

Conform răspunsurilor la interogatoriul administrat în cauză, intimatele-pârâte C. și D. au construit un gard, terenul lor având o lățime pe latura vecină cu strada x de 15,40 ml, iar cu înscrisuri s-a făcut dovada că terenul pârâtelor E. și F. are o lățime pe latura vecină cu strada x de 11.54 ml și pe latura de nord o lățime de 17.80 ml față de 11.40 ml cât figurează în actul lor de proprietate depus ca dovada la dosar, pe care comisia de experții l-a ignorat și a refuzat să îl transpună în schiță, menționându-se însă că intimatele-pârâte E. și F. - actual intimații S. și T. dețin o suprafață de teren în plus față de actul de proprietate și că lățimea terenului achiziționat are lățimea de 11.71 ml pe latura de sud-vecină cu str. x și lățimea de 17.92 ml pe latura de nord, deci cu o dimensiune mai mare cu 0.31 ml pe latura vecină cu str. x și cu 6.52 ml pe latura vecină cu proprietatea Statului (actual proprietatea moștenitorilor K.), drept pentru care reiese că terenul recurenților-reclamanți trebuie să aibă la strada x lățimea de 10.30 ml potrivit măsurătorilor efectuate de către comisia de experți tehnici conform completării la raportul de expertiză tehnică dosar apel. Astfel, intimatele-pârâte E. și F. (actual intimații S. și T.) ocupă din terenul intimatelor-pârâte C. și D., iar acești intimați din terenul reclamanților R.

Au mai arătat recurenții-reclamanți că prima instanță și instanța de apel le-a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, deoarece dosarul a fost soluționat după parcurgerea a 69 de termene de judecată în fața instanței de fond și mai multe termene de judecată în fața instanței de apel; aceste instanțe au omis să se pronunțe cu privire la toate capetele de cerere și la toate motivele de apel.

De asemenea, au criticat hotărârea sub aspectul neacordării integrale a cheltuielilor de judecată.

S-a mai arătat că, întrucât intimații - pârâți persoane fizice nu au dobândit valabil dreptul de proprietate asupra terenului înscris în cartea funciară, în timp ce reclamanții au făcut dovada că sunt vătămați grav în interesele legitime întrucât pârâții au desființat semnele vechi de hotar și le-au ocupat abuziv parte din teren, solicită rectificarea înscrierii documentației cadastrale și, pe cale de consecință, restabilirea situației avute anterior și ca Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș să facă cuvenitele modificări în Cartea Funciară după rămânerea definitivă a hotărârii, pentru a pune în acord starea tabulară cu situația juridica reală a imobilelor.

Referitor la acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu intimatele-pârâte E. și F., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a reținut greșit că aceștia nu ocupă din terenul celorlalte părți în litigiu, pentru că din schițele de plan Varianta 1 A și Varianta 2 A, precum și din cuprinsul raportului de expertiză și din punctul de vedere al expertului consilier V., rezultă situația contrară și anume că intimații, în conivență, au acaparat din terenul reclamanților.

Recurentele-pârâte C. și D. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel în vederea administrării probelor necesare soluționării legale a cauzei.

În subsidiar, au solicitat Înaltei Curți să dispună admiterea recursului, casarea deciziei și, în temeiul art. 314 C. proc. civ., să hotărască asupra fondului în măsura în care va constata că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite; de asemenea, au solicitat plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesului (fond, apel și recurs).

În dezvoltarea primului motiv de recurs au arătat că decizia instanței de apel este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită ale legii - motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., raportat la art. 480 și următoarele din C. civ. de la 1864.

Astfel, instanța de a