ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 65/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 iunie 2012 pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr. 11923/280/2012, reclamanta A.F. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locala de Fond Funciar O. și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, să constate reconstituirea dreptului de proprietate pe suprafața de 4.10 h, teren arabil situat în comuna O. În drept, a invocat Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 și decizia nr. 12/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul din 21 august 2012 instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești. Prin sentința civilă nr. 7147 din 21 august 2012, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere că excepția de necompetență materială este o excepție de procedură, care face de prisos cercetarea în fond a pricinii, instanța s-a pronunțat mai întâi cu privire la aceasta. Reclamanta a solicitat în prezenta cauză, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea suprafeței de 4.10 h, teren arabil situat în comuna O., preluat abuziv de către stat. De asemenea, reclamanta a invocat decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, arătând că instanța este competentă să judece pe fond acțiunea, având în vedere refuzul nejustificat al pârâtelor de a răspunde părții interesate.

Potrivit deciziei susmenționate, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei, dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.” Având în vedere motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, instanța a constatat, în baza dispozițiilor legale citate, că prezenta cauză este de competența tribunalului, motiv pentru care a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Astfel sesizat, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 346 din 1 octombrie 2013 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești și a înaintat cauza Curții de Apel Pitești, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, prin precizarea aflată la dosar, reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, astfel că, raportat la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, competența materială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Pitești. Prin sentința civilă nr. 81 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente: Prin cererea adresată instanței judecătorești, reclamanta A.F.

a chemat în judecată Comisia Locală de Fond Funciar O. și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,10 h teren, situat pe raza comunei O., precizându-se că deține acte primare cu care să facă dovada titlului de proprietate pe terenul respectiv, pe care îl are moștenire de la autorul său A.M., care a figurat înscris în registrul agricol în perioada 1959-1963 cu acest teren și, de asemenea, a depus sentința civilă nr. 438/2011 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă, din care ar rezulta, cu putere de lucru judecat, faptul că este proprietară alături de ceilalți moștenitori pentru terenul respectiv. Deși, inițial, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, ulterior, prin precizarea formulată la dosar, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Așa fiind, Curtea a constatat că instanța competentă să soluționeze acțiunea de față este Judecătoria Pitești, în sensul dispozițiilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, raportat la faptul că terenul solicitat este pe raza comunei O. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs petenta A.F., susținând că, deși a formulat numeroase cereri, încă din anul 1998, prin care a solicitat restituirea terenului în suprafață de 4,5 h, acestea au rămas nesoluționate. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În ședința publică din 16 ianuarie 2014, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel. Față de aceste dispoziții legale, rezultă că motivele de recurs trebuie să vizeze soluția și argumentele hotărârii ce constituie obiect al recursului. Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței recurate, care a stabilit instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată, ceea ce ar fi presupus ca partea să arate, în concret, în ce constă greșeala instanței, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite în fundamentarea acesteia, ci afirmații fără nici o legătură cu problema competenței, dezlegată prin sentința recurată, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului în sensul legii.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de petenta A.F. împotriva sentinței civile nr. 81 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.