ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2012

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2008

pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții P.B., P.C., C.M.G., P.R. și P.B.A. au

formulat contestație împotriva dispoziției nr. 7132/2007 emisă de Primăria

municipiului Pitești, în contradictoriu cu Primarul municipiului Pitești,

Primăria municipiului Pitești și Comisia Județeană de fond funciar Argeș,

solicitând modificarea parțială a dispoziției, în sensul de a fi menționați

toți moștenitorii care au formulat cerere, omiși a fi trecuți în dispoziție,

respectiv: C.M.G., P.R. și P.B.A.

De asemenea, s-a mai

solicitat modificarea suprafeței de teren evidențiată în dispoziție, în sensul

că, în loc de 2.400 m.p. să fie trecută suprafața de 4366 m.p., conform

procesului - verbal din 15 ianuarie 1941, din care rezultă suprafața cumulată

de 4366 m.p., compusă din 392 m.p. curte, 739 m.p. grădină și 3.235 m.p.

livadă, deținută de autorul P.G.

Tribunalul Argeș a

pronunțat sentința civilă nr. 345/109/2008, prin care a admis contestația și a

modificat în parte a dispoziția, în sensul menționării alături de P.B. și P.C.

și a celorlalți moștenitori, respectiv: P.B.A., C.M.G. și P.R.. Totodată, au

fost modificate suprafețele de teren cuprinse în dispoziție la art. 1 lit. a),

în sensul de a se trece suprafața de 4366 m.p., compusă din: 392 m.p. curte,

739 m.p. grădină și 3.235 mp. livadă, fiind menținute în rest efectele

dispoziției.

Apelul declarat de

Primarul municipiului Pitești împotriva sentinței a fost respins, ca nefundat,

prin decizia civilă nr. 21/ A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești.

Împotriva acestei

soluții au declarat recurs Municipiul Pitești și Primarul municipiului Pitești,

iar prin decizia civilă nr. 1468 din 5 martie 2010 Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de Municipiul Pitești (având în vedere că acesta

nu a avut calitatea de parte în proces), a admis apelul Primarului municipiului

Pitești și în consecință, a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

Pentru a decide astfel,

instanța supremă a constatat că soluționarea cauzei în apel s-a realizat fără

stabilirea pe deplin a situației de fapt, în condițiile în care reclamanții au

solicitat restituirea unei suprafețe de 4.366 m.p., iar pârâtul s-a apărat

constant, arătând că din anexa la Decretul nr. 92/1950 și din tabelul privind

terenurile naționalizate rezultă că autorilor acestora le-a fost preluată o

suprafață de 2.400 m.p. Probatoriul administrat nu a permis identificarea cu

certitudine a suprafeței de teren și implicit, nu a fost stabilită întinderea

dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la imobilul în litigiu.

Reluând judecata,

Curtea de Apel Pitești a pronunțat decizia civilă nr. 36/ A din 8 martie 2011

prin care a respins, ca nefondat, apelul declarat de Primarului municipiului

Pitești.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut lipsa de interes a criticii referitoare la

menționarea în dispoziție a tuturor moștenitorilor autorilor comuni, față de

împrejurarea că cei indicați inițial în actul entității deținătoare au înțeles

să recunoască și dreptul celorlalți, acceptând ca efectele legii reparatorii să

se răsfrângă și asupra acestora, ceea ce nu este de natură să afecteze în vreun

fel pe apelanta - pârâtă.

În ce privește

întinderea reală a terenului preluat prin naționalizare, s-a constatat, din

cuprinsul lucrării de specialitate completate cu ocazia rejudecării, că, în

anul 1932, proprietatea P.G.B. figura în planul cadastral și în registrul de

suprafețe aferent, cu 4.437 m.p. în str. C.

De asemenea, în

extrasul de carte funciară din anul 1941, autorul reclamanților figura cu

imobilul dobândit în anul 1926 în str. C., cu suprafața totală de 4.366 mp (din

care 392 mp curte; 739 mp grădină; 3.238 m.p. livadă).

S-a constatat că imobilul

din planul cadastral 1932 - 1933, în suprafață de 4.437 mp, este același cu

imobilul înscris în cartea funciară în anul 1941, în suprafață de 4.366 mp,

numărul poștal fiind cel care a evoluat de la data dobândirii, din anul 1926,

de la nr. 152 - 154 la nr. 136 în anul 1932 - 1933 și la nr. 140 în anul 1941.

Cu referire la

tabelul de terenuri naționalizate administrate de I.L.L. Pitești, nedatat, unde

P.G.B. figurează numai cu suprafața de 2.400 m.p., s-a reținut că nu rezultă

din nici o probă administrată că acesta ar constitui anexă la Decretul de

naționalizare, ci doar se face mențiunea că această suprafață era administrată

de I.L.L. Pitești din întregul teren naționalizat de la autorul părților în

anul 1950.

Totodată, instanța a

reținut că, potrivit schiței anexă la raportul de expertiză, imobilul

naționalizat este cel identificat în str. C., în suprafață de 4.437 m.p.,

conform cadastrului din 1932 - 1933, înscris ulterior în cartea funciară cu

suprafața de 4.366 m.p.

Susținerile

apelantului potrivit cărora după înscrierea în cartea funciară, dar înainte de

naționalizare, autorii reclamanților ar fi înstrăinat din teren, au fost

înlăturate întrucât nu au fost probate, conform art. 1169 C. civ., deși

apelantului îi revenea sarcina probațiunii.

Tot astfel, a fost

înlăturată susținerea după care imobilul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 de

către contestatori s-ar suprapune cu terenul solicitat de terțe persoane, în

condițiile în care, din raportul de expertiză completat - care a avut în vedere

inclusiv documentația depusă de terțe persoane pentru imobilul din str.

Craiovei nr. 138 - a rezultat că acest imobil a fost identificat în partea de

nord a terenului autorului intimaților-reclamanți.

Ca atare, s-a

concluzionat că instanța fondului a stabilit corect îndreptățirea reclamanților

la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață totală de 4.366 m.p.

Decizia a fost

atacată cu recurs de Primarul municipiului Pitești, care a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele aspecte de nelegalitate:

- Instanța de apel a

menționat în mod greșit pe ceilalți moștenitori alături de persoanele

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, în condițiile în care Legea nr.

10/2001 prevede în mod expres procedura care trebuie urmată pentru obținerea

acestor măsuri, respectiv, formularea notificării într-un anumit termen, a

cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii.

Or, moștenitorii

„omiși” în dispoziție nu au formulat notificare și drept urmare, nu pot fi

menționați în cuprinsul acesteia.

- În ce privește

imobilul - teren expropriat, acesta este în suprafață de 2.400 m.p., aspect

confirmat de anexa la Decretul nr. 92/1950 și de tabelul privind terenurile

naționalizate administrate de I.L.L. Pitești.

Pe parcursul

judecării cauzei, în toate etapele procesuale, pârâtul-recurent a susținut că

pentru perioada 1941 - 1950 nu se cunoaște regimul juridic al terenului deținut

în proprietate de autorii contestatorilor, un motiv în plus pentru a constata

că suprafața ce a fost preluată de stat este de 2.400 m.p.

Intimații - reclamanți

nu au depus întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au

formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului,

susținând caracterul legal al soluției.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat, potrivit

următoarelor considerente:

- Critica vizând

greșita menționare în conținutul dispoziției, alături de P.B. și P.C., și a celorlalți

3 moștenitori ai acelorași autori (P.G.B. și P.F.) nu poate fi primită.

Astfel, transmițând

notificarea în condițiile Legii nr. 10/2001, P.B. și P.C. au acționat și ca

mandatari ai celorlalți moștenitori ai foștilor proprietari, situație confirmată

de demersurile întreprinse ulterior.

În acest sens, se

constată că în anul 2005, ca urmare a nesoluționării notificării transmise în

termenul prev. de art. 22 din Legea nr. 10/2001, are loc o nouă sesizare a

entității învestite anterior (Primăria municipiului Pitești), semnată și de

ceilalți moștenitori care nu semnaseră notificarea din anul 2002.

Mai mult, demersul

judiciar, în care notificatorii inițiali apar alături de ceilalți trei

moștenitori, reclamând drepturile cuvenite deopotrivă de pe urma autorilor

deposedați (părinții și, respectiv, bunicii contestatorilor) denotă că prin

transmiterea notificării s-a urmărit valorificarea drepturilor tuturor, în

calitate de succesori și persoane îndreptățite, conform art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 (iar nu valorificarea unui drept de acrescământ, potrivit art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001).

Mandatul tacit în

virtutea căruia se poate considera că au acționat cei doi notificatori inițiali

rezultă din împrejurările de fapt menționate (transmiterea unei noi sesizări

primăriei de către toți moștenitorii, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005

și în care se face referire la prima notificare, nr. 2705/2002; contestarea

dispoziției primarului, într-un demers comun, pe motiv că nu cuprinde numele tuturor

succesorilor proprietarilor deposedați).

Aceste împrejurări

fac neîndoielnică intenția părților în sensul menționat, al acționării și în

temeiul unui mandat tacit (a cărui dovadă, dată fiind natura lui, nu presupune

existența formei scrise ci, prin derogare de la regula simetriei formelor, el

poate fi și tacit, rezultând ca atare din acțiunile întreprinse de părți).

- În ce privește

suprafața de teren preluată de stat și astfel, întinderea dreptului pentru care

se cuvin măsuri reparatorii, statuarea instanței de apel este corectă, iar

critica recurentului are de asemenea, caracter nefondat.

Deducând judecății în

recurs critica pe aspectul menționat, recurentul ignoră faptul că în faza

procesuală anterioară și dat fiind caracterul devolutiv, cu respectarea

dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și a indicațiilor din decizia de casare, a

fost completat materialul probator.

În acest sens,

statuând pe elementele de fapt, cu trimitere la mijloacele de probă

administrate, instanța de apel a reținut că suprafața preluată de către stat,

așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză, coroborat cu extrasul

de carte funciară din anul 1941, a fost de 4.366 m.p.

Deși instanța de apel

a reținut că tabelul de terenuri administrate de I.L.L. Pitești în care suprafața

terenului apare ca fiind de 2.400 m.p., nu reprezintă anexă la Decretul de

naționalizare - pentru a se putea trage concluzia, conform susținerii

pârâtului, că doar acest teren ar fi fost preluat de stat –, recurentul reia

acest argument, fără să combată însă, considerentele instanței de apel.

Or, în condițiile în

care terenul, cu întreaga sa suprafață, astfel cum a fost notificată, a fost

identificat prin raportul de expertiză ca fiind preluat de către stat, este

evident că referirea la acel tabel (al terenurilor naționalizate din

administrarea I.L.L. Pitești) este nerelevantă în sensul susținerii poziției

exprimate de către pârât.

- Tot astfel, în mod

neargumentat și ignorând faptul că instanța de apel a dat dezlegare acestei

apărări formulate în fazele procesuale anterioare, pârâtul pretinde că nu se

cunoaște regimul juridic al terenului în perioada 1941 - 1950 și că acesta

reprezintă un motiv în plus pentru a se considera că terenul preluat de stat a

fost în realitate, de 2.400 m.p.

Sub acest aspect, instanța

de apel a reținut corect că, cel care face o asemenea afirmație - respectiv, că

după înscrierea terenului în cartea funciară în anul 1941 și până la preluarea

acestuia de către stat, în 1950, autorii reclamanților ar fi înstrăinat din

acesta - trebuie să o și probeze, astfel cum obligă art. 1169 C. civ. (pentru

că sarcina probațiunii incumbă celui care afirmă iar nu celui care neagă ceva:

onus probandi ei qui dicit non ei qui negat).

Fără să prezinte

elemente suplimentare și să demonstreze astfel, nelegalitatea aprecierilor

instanței de apel, recurentul-pârât se limitează să reitereze aceleași aspecte,

deja dezlegate jurisdicțional anterior, așa încât lipsește practic, critica

formulată de un conținut de nelegalitate care să poată fi cenzurat în recurs.

Pentru toate

considerentele arătate anterior, aspectele deduse judecății au fost găsite

nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Pitești împotriva

deciziei nr. 36/ A din 08 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2012.