ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1789/2012

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții P.B., P.C., C.M.G., P.R. și P.B.A. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 7132/2007 emisă de Primăria municipiului Pitești, în contradictoriu cu Primarul municipiului Pitești, Primăria municipiului Pitești și Comisia Județeană de fond funciar Argeș, solicitând modificarea parțială a dispoziției, în sensul de a fi menționați toți moștenitorii care au formulat cerere, omiși a fi trecuți în dispoziție, respectiv: C.M.G., P.R. și P.B.A. De asemenea, s-a mai solicitat modificarea suprafeței de teren evidențiată în dispoziție, în sensul că, în loc de 2.400 m.p.

să fie trecută suprafața de 4366 m.p., conform procesului - verbal din 15 ianuarie 1941, din care rezultă suprafața cumulată de 4366 m.p., compusă din 392 m.p. curte, 739 m.p. grădină și 3.235 m.p. livadă, deținută de autorul P.G. Tribunalul Argeș a pronunțat sentința civilă nr. 345/109/2008, prin care a admis contestația și a modificat în parte a dispoziția, în sensul menționării alături de P.B. și P.C. și a celorlalți moștenitori, respectiv: P.B.A., C.M.G. și P.R.. Totodată, au fost modificate suprafețele de teren cuprinse în dispoziție la art. 1 lit. a), în sensul de a se trece suprafața de 4366 m.p., compusă din: 392 m.p. curte, 739 m.p. grădină și 3.235 mp. livadă, fiind menținute în rest efectele dispoziției.

Apelul declarat de Primarul municipiului Pitești împotriva sentinței a fost respins, ca nefundat, prin decizia civilă nr. 21/ A din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești. Împotriva acestei soluții au declarat recurs Municipiul Pitești și Primarul municipiului Pitești, iar prin decizia civilă nr. 1468 din 5 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Municipiul Pitești (având în vedere că acesta nu a avut calitatea de parte în proces), a admis apelul Primarului municipiului Pitești și în consecință, a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a constatat că soluționarea cauzei în apel s-a realizat fără stabilirea pe deplin a situației de fapt, în condițiile în care reclamanții au solicitat restituirea unei suprafețe de 4.366 m.p., iar pârâtul s-a apărat constant, arătând că din anexa la Decretul nr. 92/1950 și din tabelul privind terenurile naționalizate rezultă că autorilor acestora le-a fost preluată o suprafață de 2.400 m.p. Probatoriul administrat nu a permis identificarea cu certitudine a suprafeței de teren și implicit, nu a fost stabilită întinderea dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la imobilul în litigiu. Reluând judecata, Curtea de Apel Pitești a pronunțat decizia civilă nr. 36/ A din 8 martie 2011 prin care a respins, ca nefondat, apelul declarat de Primarului municipiului Pitești.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut lipsa de interes a criticii referitoare la menționarea în dispoziție a tuturor moștenitorilor autorilor comuni, față de împrejurarea că cei indicați inițial în actul entității deținătoare au înțeles să recunoască și dreptul celorlalți, acceptând ca efectele legii reparatorii să se răsfrângă și asupra acestora, ceea ce nu este de natură să afecteze în vreun fel pe apelanta - pârâtă. În ce privește întinderea reală a terenului preluat prin naționalizare, s-a constatat, din cuprinsul lucrării de specialitate completate cu ocazia rejudecării, că, în anul 1932, proprietatea P.G.B. figura în planul cadastral și în registrul de suprafețe aferent, cu 4.437 m.p.

în str. C. De asemenea, în extrasul de carte funciară din anul 1941, autorul reclamanților figura cu imobilul dobândit în anul 1926 în str. C., cu suprafața totală de 4.366 mp (din care 392 mp curte; 739 mp grădină; 3.238 m.p. livadă). S-a constatat că imobilul din planul cadastral 1932 - 1933, în suprafață de 4.437 mp, este același cu imobilul înscris în cartea funciară în anul 1941, în suprafață de 4.366 mp, numărul poștal fiind cel care a evoluat de la data dobândirii, din anul 1926, de la nr. 152 - 154 la nr. 136 în anul 1932 - 1933 și la nr. 140 în anul 1941. Cu referire la tabelul de terenuri naționalizate administrate de I.L.L. Pitești, nedatat, unde P.G.B. figurează numai cu suprafața de 2.400 m.p., s-a reținut că nu rezultă din nici o probă administrată că acesta ar constitui anexă la Decretul de naționalizare, ci doar se face mențiunea că această suprafață era administrată de I.L.L.

Pitești din întregul teren naționalizat de la autorul părților în anul 1950. Totodată, instanța a reținut că, potrivit schiței anexă la raportul de expertiză, imobilul naționalizat este cel identificat în str. C., în suprafață de 4.437 m.p., conform cadastrului din 1932 - 1933, înscris ulterior în cartea funciară cu suprafața de 4.366 m.p. Susținerile apelantului potrivit cărora după înscrierea în cartea funciară, dar înainte de naționalizare, autorii reclamanților ar fi înstrăinat din teren, au fost înlăturate întrucât nu au fost probate, conform art. 1169 C. civ., deși apelantului îi revenea sarcina probațiunii.

Tot astfel, a fost înlăturată susținerea după care imobilul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 de către contestatori s-ar suprapune cu terenul solicitat de terțe persoane, în condițiile în care, din raportul de expertiză completat - care a avut în vedere inclusiv documentația depusă de terțe persoane pentru imobilul din str. Craiovei nr. 138 - a rezultat că acest imobil a fost identificat în partea de nord a terenului autorului intimaților-reclamanți. Ca atare, s-a concluzionat că instanța fondului a stabilit corect îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață totală de 4.366 m.p. Decizia a fost atacată cu recurs de Primarul municipiului Pitești, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând următoarele aspecte de nelegalitate: - Instanța de apel a menționat în mod greșit pe ceilalți moștenitori alături de persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres procedura care trebuie urmată pentru obținerea acestor măsuri, respectiv, formularea notificării într-un anumit termen, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii. Or, moștenitorii „omiși” în dispoziție nu au formulat notificare și drept urmare, nu pot fi menționați în cuprinsul acesteia. - În ce privește imobilul - teren expropriat, acesta este în suprafață de 2.400 m.p., aspect confirmat de anexa la Decretul nr. 92/1950 și de tabelul privind terenurile naționalizate administrate de I.L.L.

Pitești. Pe parcursul judecării cauzei, în toate etapele procesuale, pârâtul-recurent a susținut că pentru perioada 1941 - 1950 nu se cunoaște regimul juridic al terenului deținut în proprietate de autorii contestatorilor, un motiv în plus pentru a constata că suprafața ce a fost preluată de stat este de 2.400 m.p. Intimații - reclamanți nu au depus întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului, susținând caracterul legal al soluției. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat, potrivit următoarelor considerente: - Critica vizând greșita menționare în conținutul dispoziției, alături de P.B.

și P.C., și a celorlalți 3 moștenitori ai acelorași autori (P.G.B. și P.F.) nu poate fi primită. Astfel, transmițând notificarea în condițiile Legii nr. 10/2001, P.B. și P.C. au acționat și ca mandatari ai celorlalți moștenitori ai foștilor proprietari, situație confirmată de demersurile întreprinse ulterior.

În acest sens, se constată că în anul 2005, ca urmare a nesoluționării notificării transmise în termenul prev. de art. 22 din Legea nr. 10/2001, are loc o nouă sesizare a entității învestite anterior (Primăria municipiului Pitești), semnată și de ceilalți moștenitori care nu semnaseră notificarea din anul 2002. Mai mult, demersul judiciar, în care notificatorii inițiali apar alături de ceilalți trei moștenitori, reclamând drepturile cuvenite deopotrivă de pe urma autorilor deposedați (părinții și, respectiv, bunicii contestatorilor) denotă că prin transmiterea notificării s-a urmărit valorificarea drepturilor tuturor, în calitate de succesori și persoane îndreptățite, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (iar nu valorificarea unui drept de acrescământ, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001).

Mandatul tacit în virtutea căruia se poate considera că au acționat cei doi notificatori inițiali rezultă din împrejurările de fapt menționate (transmiterea unei noi sesizări primăriei de către toți moștenitorii, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 și în care se face referire la prima notificare, nr. 2705/2002; contestarea dispoziției primarului, într-un demers comun, pe motiv că nu cuprinde numele tuturor succesorilor proprietarilor deposedați). Aceste împrejurări fac neîndoielnică intenția părților în sensul menționat, al acționării și în temeiul unui mandat tacit (a cărui dovadă, dată fiind natura lui, nu presupune existența formei scrise ci, prin derogare de la regula simetriei formelor, el poate fi și tacit, rezultând ca atare din acțiunile întreprinse de părți).

- În ce privește suprafața de teren preluată de stat și astfel, întinderea dreptului pentru care se cuvin măsuri reparatorii, statuarea instanței de apel este corectă, iar critica recurentului are de asemenea, caracter nefondat. Deducând judecății în recurs critica pe aspectul menționat, recurentul ignoră faptul că în faza procesuală anterioară și dat fiind caracterul devolutiv, cu respectarea dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și a indicațiilor din decizia de casare, a fost completat materialul probator. În acest sens, statuând pe elementele de fapt, cu trimitere la mijloacele de probă administrate, instanța de apel a reținut că suprafața preluată de către stat, așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză, coroborat cu extrasul de carte funciară din anul 1941, a fost de 4.366 m.p.

Deși instanța de apel a reținut că tabelul de terenuri administrate de I.L.L. Pitești în care suprafața terenului apare ca fiind de 2.400 m.p., nu reprezintă anexă la Decretul de naționalizare - pentru a se putea trage concluzia, conform susținerii pârâtului, că doar acest teren ar fi fost preluat de stat –, recurentul reia acest argument, fără să combată însă, considerentele instanței de apel. Or, în condițiile în care terenul, cu întreaga sa suprafață, astfel cum a fost notificată, a fost identificat prin raportul de expertiză ca fiind preluat de către stat, este evident că referirea la acel tabel (al terenurilor naționalizate din administrarea I.L.L. Pitești) este nerelevantă în sensul susținerii poziției exprimate de către pârât.

- Tot astfel, în mod neargumentat și ignorând faptul că instanța de apel a dat dezlegare acestei apărări formulate în fazele procesuale anterioare, pârâtul pretinde că nu se cunoaște regimul juridic al terenului în perioada 1941 - 1950 și că acesta reprezintă un motiv în plus pentru a se considera că terenul preluat de stat a fost în realitate, de 2.400 m.p. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut corect că, cel care face o asemenea afirmație - respectiv, că după înscrierea terenului în cartea funciară în anul 1941 și până la preluarea acestuia de către stat, în 1950, autorii reclamanților ar fi înstrăinat din acesta - trebuie să o și probeze, astfel cum obligă art. 1169 C. civ. (pentru că sarcina probațiunii incumbă celui care afirmă iar nu celui care neagă ceva: onus probandi ei qui dicit non ei qui negat).

Fără să prezinte elemente suplimentare și să demonstreze astfel, nelegalitatea aprecierilor instanței de apel, recurentul-pârât se limitează să reitereze aceleași aspecte, deja dezlegate jurisdicțional anterior, așa încât lipsește practic, critica formulată de un conținut de nelegalitate care să poată fi cenzurat în recurs. Pentru toate considerentele arătate anterior, aspectele deduse judecății au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Pitești împotriva deciziei nr. 36/ A din 08 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2012.