ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2180/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 13 martie 2008 reclamanta C.P.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Pitești, Primăria municipiului Pitești și Municipiul Pitești, prin primar anularea dispoziției nr. 5622 din 1 noiembrie 2007, acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele situate în Pitești, în suprafață totală de 1680 mp. Prin sentința civilă nr. 175 din 18 septembrie 2008, Tribunalul Argeș a respins contestația formulată de C.P.N., reținând în fapt că, prin notificarea atacată a fost respinsă solicitarea constatându-se că persoana nu face dovada calității de moștenitoare a fostului proprietar, ca urmare a renunțării exprese la succesiunea defunctului G.N.

Prin decizia civilă nr. 64/ A din 16 martie 2009, Curtea de Apel Pitești admițând apelul a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, constatând că obiect al notificării sunt bunuri despre care contestatoarea a arătat că provin atât de la G.N., dar și de la G.S. și G.M., bunici paterni ai acesteia, la a căror succesiune nu a renunțat, având vocație activă, ca urmare a faptului că exproprierea primul defunct a survenit anterior deschiderii succesiunii sale, așa încât, patrimoniul său, încă nu se putuse transmite, prin moștenire, fiului acestuia, respectiv tatăl contestatoarei. Cum asupra bunurilor rămase de la acesta, instanța nu s-a pronunțat, s-a impus reluarea judecății de la prima instanță de fond.

Astfel reinvestit, Tribunalul Argeș prin decizia nr. 56 din 11 martie 2010, admițând în parte contestația, a anulat dispoziția și a constatat îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale pentru terenul de 1.680 mp, situat în județul Argeș, potrivit identificării făcute prin raportul de expertiză. Împotriva sentinței au formulat apel pârâții Municipiul Pitești, prin Primar și Primarul. Prin decizia civilă nr. 37/ A din 08 martie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâții Primarul municipiului Pitești și Municipiul Pitești, prin primar și a obligat apelanții - pârâți să plătească intimatei-reclamante suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

În raport de motivele de apel formulate,Curtea a suplimentat probatoriul cu privire la înstrăinarea pretins făcută către familia C. a unei părți din proprietatea G., precum și înscrisurile doveditoarea a întinderii total reconstituite în condițiile Legii nr. 18/1991, precum și necesitatea transpunerii în teren a fostei proprietăți a autorului G.S., corectată cu înstrăinările făcute de acesta, actualizată prin reconstituirea dreptului de proprietate după anul 1989 și evidențierea eventualelor afectațiune de ordine publică a imobilelor. Examinând întregul material probatoriu administrat Curtea a constatat criticile nefondate atât în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei cât și pe aspectul identificării și întinderii dreptului de proprietate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Pitești și municipiul Pitești, prin primar, solicitând admiterea recursului, desființarea soluției instanței de apel, in sensul respingerii contestației formulate împotriva dispoziției Primarului Municipiului Pitești nr. 5622 din 1 noiembrie 2007, și, in baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., admiterea recursului sub aspectul acordării cheltuielilor de judecata efectuate a instanța de apel, constând in onorariul de expert. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâții au arătat că instanța de apel în mod total greșit a menținut hotărârea primei instanțe în sensul anularii dispoziției Primarului municipiului Pitești nr. 5322/2007, si a acordării de măsuri reparatorii in echivalent in condițiile legii speciale pentru suprafața de 1680 mp, teren situat in Pitești, Jud. Argeș, neluând in considerare susținerile pârâților si nici înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Pârâții susțin că instanța învestită cu judecarea apelului trebuia să analizeze îndreptățirea contestatoarei la a solicita despăgubiri in condițiile Legii nr. 10/2001 pentru terenul in suprafața de 1680 mp expropriat în anul 1964 si care a aparținut autorilor săi G.N. ( tata) și G.S. și G.M. (bunici după tată), reținându-se ca renunțarea expresă a contestatoarei s-a făcut doar în raport de G.N. și nu față de bunicul G.S. Astfel instanța de apel in mod greșit nu a avut in vedere faptul că, în anul 1964 G.S. (bunicul patern al contestatoarei) a decedat, ulterior de pe urma acestuia dezbătându-se succesiunea, iar cu această ocazie s-a emis certificatul de moștenitor din 15 martie 1965, în care se menționează faptul că moștenitori de pe urma acestuia au rămas, soția G.M.

și fiul G.N. (tatăl contestatoarei). De asemenea se menționează faptul că, au renunțat la succesiune numiții B.A. și G.I. (în calitate de fii ai defunctului). Ulterior, în anul 1988 a decedat si G.N., tatăl contestatoarei, succesiunea acestuia fiind acceptată numai de soția sa G.M., iar C.P.N. si G.C. fiind renunțători la succesiune. S-a reținut în motivarea soluției atacate, faptul că reclamanta a solicitat să-i fie restituite imobilele expropriate nu numai de la tatăl său G.N., ci si imobilele care la data exproprierii se aflau în proprietatea bunicului său, G.S. Pârâții au criticat decizia și sub aspectul nedovedirii deținerii în proprietate a suprafețelor de teren pentru care reclamanta a emis pretenții.

Au susținut că prin Decretul nr. 461/1964 a fost preluată din proprietatea lui G.S. suprafața de 92 mp teren situat în Pitești. Prin urmare, din proprietatea lui G.S. nu a fost preluată decât suprafața de 342 mp, iar restul până la 1680 mp au fost preluați din proprietatea lui G.N., așa cum rezultă din anexa la decretul de expropriere. Se mai menționează că o suprafață de 900 mp teren, ce face obiectul dosarului nr. 11164/280/2008 a fost solicitată de C.D. și C.A., persoane care au susținut că au cumpărat acest imobil de la G.M., soția lui G.S. Pârâții susțin că suprafața de teren preluată de stat de la autorii contestatoarei în baza decretelor de expropriere din perioada 1964-1988 a fost reconstituită moștenitorilor prin diferite modalități, iar diferența se afla deja în proprietatea acestor persoane, astfel încât nu se mai impune acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 221/2009.

Pârâții au criticat și modul de interpretare a probelor de către instanța de apel care a greșit nereținând că reclamanta este renunțătoarea după tatăl său G.N., pe de o parte, iar pe de altă parte, terenul expropriat în anul 1964 pentru construirea căminului aferent Școlii profesionale de construcții Pitești de la G.S. și G.N., fiul său, a fost restituit, moștenitorii acestor autori fiind puși în posesie în condițiile legii fondului funciar cu terenul în suprafață totală de 1584 mp.

Au susținut că așa cum reiese si din raportul de expertiză dispus de instanța de apel din terenul in suprafața totala de 7364 mp pe care îl dețineau autorii reclamantei în anul 1941 a fost înstrăinată suprafața de 2350 mp altor persoane și au fost făcute puneri in posesie pe terenul în suprafața de 1594. În aceste condiții susțin că, actul administrativ contestat, respectiv dispoziția nr. 5622/2007 emisă de Primarul municipiului Pitești a fost emis in condiții de legalitate, reclamanta fiind renunțătoare la succesiunea tatălui său, iar pentru partea ce-i revenea după bunic a primit teren in natură, împreună cu ceilalți moștenitori. Totodată pârâții au prezentat în motivarea recursului un calcul al suprafețelor expropriate, a cotelor cuvenite moștenitorilor acceptanți și al suprafețelor reconstituite în baza legilor funciare succesorilor lui G.S.

Au solicitat înlăturarea obligației lor la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de expert. În dosar a depus întâmpinare intimata reclamantă, care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, totodată, că, deși s-au invocat, ca temei juridic al căii de atac, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul nu menționează textul de lege interpretat sau aplicat greșit, de către instanța de apel. Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința publică din 23 martie 2012, Înalta Curte consideră excepția nulității recursului întemeiată în raport de următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurenții au indicat ca motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ. pe care își întemeiază recursul, dar nu au formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenții-pârâți a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurenți constă, practic, în redarea probelor administrate în acel litigiu și a modului în care instanța trebuia să le interpreteze pentru a ajunge la concluzia că pretențiile reclamantei formulate în baza Legii nr. 10/2001 nu sunt întemeiate.

Astfel cum s-a redat în precedent, recurenții susțin că din probele administrate, pe care le enumeră și cărora le conferă propria interpretare, rezultă că ceea ce s-a preluat prin expropriere de la bunicul reclamantei a fost doar suprafața de 342 mp teren, restul până la 1680 mp au fost preluați din proprietatea tatălui reclamantei, G.N., conform anexei decretului de expropriere, la a cărui succesiune reclamanta a renunțat. Totodată, se susține că interpretând probele instanța ar fi trebuit să țină cont de împrejurarea că în urma cererilor formulate de moștenitorii autorului comun G.S. au fost puși în posesie asupra suprafețelor de teren care nu se aflau, deja, în proprietatea lor, astfel încât nu se mai impune acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001.

Aceste critici, care pun în discuție situația de fapt pe aspectele menționate în raport de probele administrate în cauză, nu mai pot fi examinate de prezenta instanță față de structura actuală a recursului. Motivul de casare care permitea reevaluarea situației de fapt în urma unei alte interpretări a probelor administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmăresc în realitate recurenții, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Or, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs, seria de calcule aritmetice plecând de la registrele agricole și suprafețele înscrise în actele de expropriere, pentru a ajunge la concluzia că reclamanta nu este persoană îndreptățită la primirea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, nu pun nici ele în discuție legalitatea deciziei recurate, ci tot temeinicia ei, prin contestarea situației de fapt stabilită de instanța de apel în urma aprecierii probelor administrate în cauză. Or, instanța de apel a avut în vedere înscrisurile depuse atât în dosarul administrativ cât și în dosarul instanței și le-a interpretat prin raportare la toate celelalte dovezi administrate cât și la dispozițiile cuprinse în Legea nr. 10/2001 sub aspectul modalității de dovedire a dreptului de proprietate în condițiile acestei legi speciale.

Reevaluarea de către instanța de recurs a situației de fapt pe aspectele invocate de recurenți nu este însă posibilă față de actuala structură a recursului care permite reformarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate și nu de netemeinicie. Prin urmare, criticile formulate în acest sens nu se pot încadra în nici unul dintre cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile recurentului nu se încadrează în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, astfel încât, în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâții Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Pitești și Municipiul Pitești prin primar împotriva deciziei nr. 37/ A din 8 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2012.