ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3123/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Argeș, contestatoarea L.V. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Pitești a solicitat, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției nr. 3040/2008 emisă de către pârâtă. In motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că a deținut imobilul situat în Pitești, cumpărat împreună cu soțul său în baza unei chitanțe, teren care fost expropriat în baza Decretului nr. 843/1966. Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 88 din 7 mai 2009, a admis în parte contestația, a anulat Dispoziția nr. 3040 din 15 iulie 2008 emisă de Municipiul Pitești prin Primar, în sensul că s-a stabilit că petenta este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale pentru imobilul situat Pitești, respectiv teren de 100 mp și construcții demolate, în suprafață de 23,10 mp.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, în speță, contestatoarea a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în Pitești, format din construcție în suprafață de 23,10 mp și teren în suprafață de 100 mp, expropriată potrivit Decretului nr. 843/1966. Prin Dispoziția nr. 3040/2008 emisa de Municipiul Pitești - prin primar s-a respins notificarea formulată de către contestatoare, cu motivarea că nu a prezentat acte care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilului pentru care solicita măsuri reparatorii. Prin referatul întocmit de intimată sub nr. 45008 din 01 iulie 2008 s-a menționat însă că notificatoarea are calitatea de persoană îndreptățită, fiind proprietara imobilului până la preluarea de către stat prin Decretul de expropriere nr. 843/1966.

Așa cum rezultă din certificatul fiscal eliberat de Primăria municipiul Pitești (f.32), defunctul L.M., soțul contestatoarei, a figurat înscris cu imobil situat în str. E., imobil ce a fost trecut în proprietatea statului conform Decretul nr. 843 din 23 octombrie 1966 potrivit adresei nr. 2138/2001(f.33) și a deciziei fostului Sfat Popul al Orașului Pitești nr. 623/1966 (f.34). S-a reținut că imobilul expropriat situat în str. E. figura ca fiind compus din teren în suprafață de 100 mp și construcții casă de locuit în suprafață de 23,10 mp în valoare de 1458 lei. Prin urmare, deși contestatoarea deține doar acte care dovedesc înscrierea proprietății soțului său decedat în evidențele fiscale ale Primăriei, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sa s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În consecință, în cauză nefăcându-se dovezi contrare în acest sens, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Împotriva menționatei sentințe a formulat apel, în termen legal, pârâta Primăria Municipiului Pitești - prin primar, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru aceea că instanța de fond, în mod greșit a admis contestația formulată de către notificatoare, în condițiile în care aceasta nu a putut proba cele solicitate prin cererea de chemare în judecată. S-a susținut că niciuna dintre cele două categorii de probe de care petenta a înțeles să se folosească nu puteau fi reținute de către tribunal, având în vedere că declarațiile de martori pe care instanța le-a avut în vedere la soluționarea pricinii sunt date pentru alte imobile.

In ceea ce privește al doilea înscris pe care instanța de fond l-a avut in vedere la momentul soluționării favorabile a contestației formulate de către petentă împotriva dispoziției Primarului Municipiului Pitești nr. 3040/2008, s-a susținut că mențiunile care apar în conținutul certificatului fiscal nr. 51198/2007 se referă la un imobil situat, de data aceasta, la o adresă diferită chiar și de cea menționată în declarațiile de martori, nemaivorbind de cea indicată în notificare sau în cererea de chemare în judecată, și anume Pitești. Nici înainte de promovarea acțiunii în justiție și nici pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond, petenta nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate și nici a calității de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale.

Apelanta a solicitat să se aibă în vedere și faptul că în urma aplicării Decretului de expropriere nr. 843/1966 imobilele notificate - teren și construcție - au fost preluate în proprietatea statului cu plata despăgubirilor bănești în sumă de 1458 lei, așa cum rezultă din declarația notarială autentificată sub nr. 1171 din 14 mai 2008. Prin decizia civilă nr. 137/A din data de 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Pitești - prin primar, împotriva sentinței civile nr. 88 din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, având în vedere următoarele considerente: Contestatoarea a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Pitești, expropriat prin Decretul nr. 843/1966, format din construcție în suprafață de 23,10 mp și teren în suprafață de 100 mp, iar notificarea acesteia a fost respinsă prin Dispoziția nr. 3040/2008 pentru aceea că, notificatoarea nu ar fi prezentat acte cu care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilul pentru care solicită măsuri reparatorii, sau alte documente din care să rezulte că este îndreptățită a solicita despăgubiri pentru acesta.

Insă, în calitate de moștenitoare a autorului deposedat L.M. (soțul contestatoarei), aceasta a demonstrat cu înscrisuri provenind din perioada exproprierii respectiv: Decizia nr. 625/1966 a Sfatului Popular al orașului Pitești, fișa imobilului din str. E., împreună cu schița aferentă, că soțul său figura, în calitate de proprietar al imobilului cu privire la care solicită despăgubiri, astfel încât, în lipsa unor dovezi contrare în acest sens, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate este presupusă că a deținut imobilul sub nume de proprietar.

Aceasta, chiar dacă în certificatele de rol fiscal eliberate în anii 2001 și 2007 autorul contestatoarei apare ca figurând în str. E. nr. 167 A și nu 169, ori declarațiile autentificate date de vecinii din acea perioadă ai contestatoarei-intimate fac referire la numărul 167 și nu 169. Aceleași declarații menționează ca dată a exproprierii anul 1967, în timp ce decizia nr. 625 a fost dată în 19 decembrie 1966, astfel încât, ele nu pot fi apreciate a avea o forță probatorie mai mare decât aceea a chiar înscrisurilor care atestă faptul exproprierii în perioada de timp când a avut loc aceasta. Prin urmare, atâta timp cât apelanta nu a probat faptul că imobilul cu privire la care contestatoarea a solicitat despăgubiri aparținea unei alte persoane îndreptățite, orice inadvertență strecurată în declarațiile unor vecini sau în adeveriri emise ulterior decretului de expropriere nu poate fi mai relevantă decât acesta din urmă.

Împotriva acestei decizii pârâta Primăria municipiului Pitești a declarat și motivat în termenul legal recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici – pe care, le-a dedus aproape identic și instanței de apel – respectiv: Se susține că instanța de apel a apreciat greșit întrucât în mod nejustificat a menținut soluția dată de către instanța de fond, în sensul admiterii contestației din speță, având în vedere faptul ca nici cu ocazia judecării fondului și nici în apel, aceasta nu a putut proba cele solicitate prin cererea de chemare în judecata.

Soluția menținută de către instanța de apel este întemeiata și motivată în principal pe probele administrate la instanța de fond, respectiv declarațiile de martori, care sunt date pentru alte imobile și rolul fiscal, deși pârâta a arătat în mod expres cu ocazia judecării apelului, că niciuna din cele doua categorii de probe de care petenta a înțeles să se folosească, nu puteau fi reținute de către instanța de judecata. Se mai arată că instanța de apel nu a avut în vedere criticile cu privire la cel de-al doilea înscris pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția la momentul soluționării favorabile a contestației și anume certificatului fiscal nr. 51198/2007.

Se reiterează critica potrivit căreia, nici înainte de promovarea acțiunii în justiție a acțiunii având ca obiect contestație împotriva Dispoziției Primarului municipiului Pitești nr. 3040/2008 și nici pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond și în apel, petenta nu a putut face dovada calității dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate și nici a calității de persoana îndreptățită la acordarea de masuri reparatorii în condițiile legii speciale.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că în urma aplicării Decretului de expropriere nr.843/1966, imobilele notificate teren si construcție au fost preluate în proprietatea stalului cu plata despăgubirilor bănești în suma de 1458 lei așa cum rezultă din declarația notariala autentificata sub nr. 1 1 71 din 14 mai 2008. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed: Prin cererea introductivă de instanță, contestatoarea L.V. a solicitat, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Dispoziției nr. 3040/2008 emisă de către Primăria Municipiului Pitești de respingere a notificării cu privire la imobilul deținut de contestatoare, situat în Pitești, cumpărat împreună cu soțul său în baza unei chitanțe, teren care fost expropriat în baza Decretului nr. 843/1966.

În motivarea deciziei de respingere a notificării, s-a reținut că petenta nu a prezentat acte care să dovedească dreptul său de proprietate asupra imobilului pentru care solicita măsuri reparatorii. Ori, prin referatul întocmit de pârâtă sub nr. 45008 din 01 iulie 2008 s-a menționat însă că notificatoarea are calitatea de persoană îndreptățită, fiind proprietara imobilului până la preluarea de către stat prin Decretul de expropriere nr. 843/1966. Mai mult, din certificatul fiscal eliberat de Primăria municipiul Pitești (f.32), rezultă că defunctul L.M., soțul contestatoarei, a figurat înscris cu imobil situat în str. E., imobil ce a fost trecut în proprietatea statului conform Decretul nr. 843 din 23 octombrie 1966 potrivit adresei nr. 2138/2001(f.33) și a deciziei fostului Sfat Popul al Orașului Pitești nr. 623/1966 (f.34).

În calitate de moștenitoare a autorului deposedat - L.M. - contestatoarea, a dovedit cu înscrisuri provenind din perioada exproprierii: Decizia nr. 625/1966 a Sfatului Popular al orașului Pitești, fișa imobilului din str. E., împreună cu schița aferentă, că soțul său figura, în calitate de proprietar al imobilului cu privire la care solicită despăgubiri. Așadar, atâta vreme cât pârâta nu a probat faptul că imobilul cu privire la care contestatoarea a solicitat despăgubiri aparținea unei alte persoane îndreptățite, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întemeiate criticile formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța de apel a aplicat corect legea, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Pitești împotriva deciziei nr. 137/A din data de 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.