ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3796/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 20 decembrie 2001 s-a înregistrat pe rolul

Tribunalului București acțiunea prin care petentul T.G. a solicitat declararea

judecătorească a dispariției surorii sale M.M. (născută T.), cu ultimul

domiciliu în București.

A arătat reclamantul că din anul 1966, de când a

plecat în R.F. Germania, sora sa nu a mai dat nici un semn, astfel că se impune

declararea dispariției acesteia.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 16

din Decretul nr. 31/1954 și ale art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954.

Au fost depuse mai multe înscrisuri, emanând de

la Ministerul de Interne, Crucea Roșie Internațională, Ministerul Afacerilor

Externe.

La cererea președintelui instanței, Direcția

generală de evidență  informatizată a persoanei din Ministerul de Interne a

furnizat informații, cu privire la persoana a cărei dispariție s-a cerut a fi

declarată.

S-au făcut la sediul Primăriei sectorului 1

publicații de pe cererea formulată.

Prin sentința civilă nr. 607 din 22 aprilie 2002

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea, cu motivarea că

nu sunt întrunite cerințele textelor de lege invocate de petent în acțiune.

În fața instanței de apel, petentul a mai depus

în copie, acte de stare civilă, dovada că s-a interesat și la autoritățile

belgiene de soarta surorii sale. S-a reluat citarea prin publicitate.

Prin decizia civilă nr. 484 din 27 noiembrie

2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat

apelul reclamantului. A reținut instanța în motivarea soluției adoptate că

reclamantul nu a reușit să dovedească, în condițiile art. 1169 C. civ.,

trecerea unui an de la data ultimelor știri, astfel cum prevede art. 16 din

Decretul nr. 31/1954, nefiind suficientă o lipsă de la domiciliu a persoanei,

ci este necesar să fie vorba de o lipsă care să creeze incertitudine asupra

existenței în viață a persoanei.

Împotriva acestei decizii în termen legal a

declarat recurs reclamantul, care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ.: când instanța interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

În susținerea recursului, s-a arătat că există

suficiente probe care dovedesc dispariția, iar lipsa legăturilor dintre petent

și sora sa se explică prin vârsta înaintată, ca și prin natura serviciului

reclamantului din perioada anterioară anului 1989.

S-a făcut dovada citării  printr-un ziar de

răspândire națională.

Recursul este fondat și urmează a fi admis

pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954

privind persoanele fizice și persoanele juridice, cel care lipsește de la

domiciliul său poate fi declarat dispărut prin hotărâre judecătorească,

putându-se institui curatela, dacă a trecut un an de la data ultimelor știri

din care rezultă că era în viață.

Procedura declarării dispariției este

reglementată de art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare

a C. fam. și a Decretului privitor la persoanele fizice și  persoanele

juridice.

În speță, din probele cu înscrisuri administrate

atât de reclamant, cât și la solicitarea oficială a instanței de fond a

rezultat că: M.M.  (născută în anul 1902 T.), sora petentului, a făcut,

împreună cu soțul său, cerere de plecare definitivă  din țară în anul 1966,

cerere aprobată, împreună cu renunțarea la cetățenia română. Ulterior, imobilul

ce fusese domiciliul acesteia, situat în sector 1, a fost trecut în

proprietatea statului, prin aplicarea Decretului nr. 223/1974.

Datorită conjuncturii politice a vremii, cei doi

frați au întrerupt orice legături, a căror mențiune ar fi periclitat situația

profesională a  fratelui rămas în țară.

Imediat după 1990 există dovezi la dosar care

atestă că petentul s-a interesat de soarta dispărutei, prin demersuri la

autoritățile române, germane, austriece, belgiene, la Crucea Roșie.

Toate aceste  elemente, coroborate cu rezultatul

cercetărilor întreprinse de Ministerul de Interne, Direcția de evidență

informatizată a persoanei și transmise insntanței  erau suficiente pentru a

constata că în speță sunt întrunite cerințele art. 16 alin. (1) din Decretul

nr. 31/1954.

Apreciind contrariul, datorită refuzului

petentului în faza de apel de a propune un martor care să confirme cuprinsul

înscrisurilor (în condițiile în care intimata-dispărută are peste 100 de ani),

instanța de apel a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului

juridic dedus judecății, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc.civ.

De aceea, recursul se va admite, vor fi casate

hotărârile pronunțate iar pe fond va fi admisă cererea de declarare a

dispariției numitei M.M. (născută T.), fiica lui A. și A., născută la 1

septembrie 1902 în București, sect.1, cu ultimul domiciliu cunoscut în

București.

Prezenta hotărâre va fi afișată timp de 30 de

zile la ușa instanței de fond și a Primăriei sectorului 1 și se va publica în

extras în ziarul „România liberă”, rubrica „Dispariții”, pe cheltuiala

petentului T.G., conform art. 39 din Decretul nr. 32/1954.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul T.G.

împotriva deciziei nr. 484/A din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr.

607 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și

rejudecând, admite  cererea formulată de reclamant și declară dispariția

pârâtei M.(T.) M., fiica lui A. și A. născută la 1 septembrie 1902 în

municipiul București, sector 1, cu ultimul domiciliu cunoscut în municipiul

București

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  3 octombrie  2003.