ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3796/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 20 decembrie 2001 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București acțiunea prin care petentul T.G. a solicitat declararea judecătorească a dispariției surorii sale M.M. (născută T.), cu ultimul domiciliu în București. A arătat reclamantul că din anul 1966, de când a plecat în R.F. Germania, sora sa nu a mai dat nici un semn, astfel că se impune declararea dispariției acesteia. În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 31/1954 și ale art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954. Au fost depuse mai multe înscrisuri, emanând de la Ministerul de Interne, Crucea Roșie Internațională, Ministerul Afacerilor Externe.

La cererea președintelui instanței, Direcția generală de evidență informatizată a persoanei din Ministerul de Interne a furnizat informații, cu privire la persoana a cărei dispariție s-a cerut a fi declarată. S-au făcut la sediul Primăriei sectorului 1 publicații de pe cererea formulată. Prin sentința civilă nr. 607 din 22 aprilie 2002 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea, cu motivarea că nu sunt întrunite cerințele textelor de lege invocate de petent în acțiune. În fața instanței de apel, petentul a mai depus în copie, acte de stare civilă, dovada că s-a interesat și la autoritățile belgiene de soarta surorii sale. S-a reluat citarea prin publicitate. Prin decizia civilă nr. 484 din 27 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

A reținut instanța în motivarea soluției adoptate că reclamantul nu a reușit să dovedească, în condițiile art. 1169 C. civ., trecerea unui an de la data ultimelor știri, astfel cum prevede art. 16 din Decretul nr. 31/1954, nefiind suficientă o lipsă de la domiciliu a persoanei, ci este necesar să fie vorba de o lipsă care să creeze incertitudine asupra existenței în viață a persoanei. Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul, care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În susținerea recursului, s-a arătat că există suficiente probe care dovedesc dispariția, iar lipsa legăturilor dintre petent și sora sa se explică prin vârsta înaintată, ca și prin natura serviciului reclamantului din perioada anterioară anului 1989. S-a făcut dovada citării printr-un ziar de răspândire națională. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente. Potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice și persoanele juridice, cel care lipsește de la domiciliul său poate fi declarat dispărut prin hotărâre judecătorească, putându-se institui curatela, dacă a trecut un an de la data ultimelor știri din care rezultă că era în viață.

Procedura declarării dispariției este reglementată de art. 36-39 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a C. fam. și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice. În speță, din probele cu înscrisuri administrate atât de reclamant, cât și la solicitarea oficială a instanței de fond a rezultat că: M.M. (născută în anul 1902 T.), sora petentului, a făcut, împreună cu soțul său, cerere de plecare definitivă din țară în anul 1966, cerere aprobată, împreună cu renunțarea la cetățenia română. Ulterior, imobilul ce fusese domiciliul acesteia, situat în sector 1, a fost trecut în proprietatea statului, prin aplicarea Decretului nr. 223/1974. Datorită conjuncturii politice a vremii, cei doi frați au întrerupt orice legături, a căror mențiune ar fi periclitat situația profesională a fratelui rămas în țară.

Imediat după 1990 există dovezi la dosar care atestă că petentul s-a interesat de soarta dispărutei, prin demersuri la autoritățile române, germane, austriece, belgiene, la Crucea Roșie. Toate aceste elemente, coroborate cu rezultatul cercetărilor întreprinse de Ministerul de Interne, Direcția de evidență informatizată a persoanei și transmise insntanței erau suficiente pentru a constata că în speță sunt întrunite cerințele art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954. Apreciind contrariul, datorită refuzului petentului în faza de apel de a propune un martor care să confirme cuprinsul înscrisurilor (în condițiile în care intimata-dispărută are peste 100 de ani), instanța de apel a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.civ.

De aceea, recursul se va admite, vor fi casate hotărârile pronunțate iar pe fond va fi admisă cererea de declarare a dispariției numitei M.M. (născută T.), fiica lui A. și A., născută la 1 septembrie 1902 în București, sect.1, cu ultimul domiciliu cunoscut în București. Prezenta hotărâre va fi afișată timp de 30 de zile la ușa instanței de fond și a Primăriei sectorului 1 și se va publica în extras în ziarul „România liberă”, rubrica „Dispariții”, pe cheltuiala petentului T.G., conform art. 39 din Decretul nr. 32/1954.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul T.G. împotriva deciziei nr. 484/A din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 607 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și rejudecând, admite cererea formulată de reclamant și declară dispariția pârâtei M.(T.) M., fiica lui A. și A. născută la 1 septembrie 1902 în municipiul București, sector 1, cu ultimul domiciliu cunoscut în municipiul București Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.